Unul dintre avantajele vacanțelor la început de toamnă, pe lângă evitarea aglomerației (treabă relativă, firește!) și prețurile un pic mai scăzute, este după părerea mea iluzia prelungirii verii: când la aproape toată lumea se instalează astenia de toamnă, la tine se va instala frenezia Plecării. Sincer, nu mi-am dat seama de acest lucru până acum, fiind de fapt primul an când plecarăm în vacanță la început de septembrie. N-am făcut-o special, așa a fost să fie, din motive de job,  însă cum orice avantaj implică și un dezavantaj, când zilele de concediu vor trece pe nesimțite, așa cum trec ele de obicei, depresia care se va instala à la rentrée (cum zic francezii) va fi nemăsurată. Chiar și după trei zile, încă mai dau să deschid ușa cortului când mă dau jos din patul meu de acasă, iar când deschid geamul, încă-mi mai lungesc gâtul căutând cu privirea muntele ascuțit din dreapta pentru a consulta prognoza meteo… În fine, după cum probabil mulți dintre cei care mă urmăriți pe facebook știți deja, absența mea pe blog a fost motivată de vacanța mult așteptată din această vară, plănuită și răsplănuită în detaliu cu multe luni înainte, și care a comportat două destinații mari și late: Italia și Corsica


Planul a fost simplu: la fel ca în ultimii doi ani, și anul acesta ne-am zis « vara asta mergem în Corsica« , diferența față de anii trecuți făcând-o biletele de vapor achiziționate la început de iulie care au făcut « visul meu mai vechi » ceva mai palpabil. Pentru că vacanța noastră avea două săptămâni, ne-am zis să mai mergem câteva zile și prin altă parte, Italia devenind subit « aperitivul » perfect, mai ales că aveam traversări către Corsica din mai multe orașe-port italiene. Prima oprire în Italia avea să fie la Milano din două motive: unul, pentru că este cel mai accesibil oraș italian cu mașina din Tours (asta dacă aprox. 8-9h se poate numi « accesibil ») și al doilea pentru că al meu soț are un vechi amic care locuiește acolo și care, pe lângă bucuria revederii după 12 ani, ne putea găzdui câteva nopți. Milano nu a fost vreodată o prioritate turistică pentru mine, dar m-am gândit că până la urmă nu strică să ne relaxam o zi pe străduțele lui, după care să dăm o fugă la Lacul Como în a doua. Următoarea oprire în Italia trebuia inițial să fie Cinque Terre, dar din diverse motive organizatorice, de timp puțin pentru sătuce, de feribot dimineața la 8, de nevrut să rup o zi din Corsica- și de Sentiero Azzurro închis pe anumite porțiuni, am lăsat Cinque Terre pe alt an, când îi vom putea aloca ceva mai mult timp așa cum merită și m-am reorientat cu cele două zile care-mi rămăseseră disponibile spre Toscana, zile pe care le-am petrecut pe rând la Pisa, respectiv la Florența, ceea ce a picat mai mult decât perfect, întrucât în ultima zi aveam să ne îmbarcăm pe vaporul spre Corsica din Livorno, aflat la doi pași depărtare. 

Ăsta fu planul. Care fu realitatea? Pentru prima oară  în viața mea, realitatea fu conform planului, cu câteva mici excepții pe ici pe colo, începând cu ora de plecare din Tours, care în loc de 9 dimineața a devenit vreo 16.30 după-amiaza, astfel că, pe când lumea în Tours se pregătea să servească apéro-ul, noi plecam la Milano, iar pe la mizeul nopții, când mulți sforăiau deja, noi eram printre puținii lunatici care traversau la Chamonix tunelul pe sub Mont Blanc, urmând ca la 2 dimineața să « debarcăm » la destinație. N-a fost chiar așa rău, doar eram în vacanță, ne-am permis a doua zi o trezire mai spre prânz. Pe scurt, pentru că oricum voi povesti despre fiecare zi în parte, nu mi s-a părut chiar atât de rău Milano precum mă așteptam (și mă așteptăm la ce-i mai rău!), ba chiar am petrecut o zi frumoasă pe străzile și pe la terasele lui. Lacul Como este într-adevăr superb, la fel ca și orășelul Bellagio, parcă rupt dintr-o carte poștală; Pisa, cu părere de rău, m-a cam lăsat rece cu turnul ei înclinat cu tot, iar Florența… despre Florența am niște păreri încă contradictorii– care sper să se mai aranjeze până ajung la articolul cu pricina- mi-a plăcut și nu prea, sau poate doar mă așteptăm eu la mai mult, deși nu știu exact la ce… 





După ce-am terminat cu Italia, joi dimineața ne-am trezit cu noaptea în cap, îndreptându-ne nerăbdători spre portul din Livorno de unde vaporul nostru pleca la ora 8. Sunt mai multe companii maritime care fac transporturi spre Corsica, atât din Franța cât și din Italia, însă noi am ales Corsica Ferries dintr-un singur motiv (care multora probabil vi se va părea nebunesc): era singura companie care acceptă câini pe punte și în cabine, nu în cușcă și « cazați » într-o boxă specială « espace animaux«  în burta navei, ca alte companii. Acum doar nu v-ați închipuit că Azorel a rămas acasă, nu? Și-apoi este un membru al familiei, trebuie să se bucure și el de ceva confort (în schimbul celor 40 € plătiți pentru biletul lui). La dus, drumul din Livorno până la Bastia a durat destul de puțin, gen 4 ore, timp în care am moțăit toți trei pe puntea de la pupă, trântiți în câte un selong (nu, n-am luat selong și pentru Azorel!), în schimb întoarcerea de la Ajaccio la Toulon fiind mai lungă (gen 10 ore), s-a făcut noaptea, motiv pentru care ne-am rezervat o cabină. Nu este obligatorie, dar cum urmau alte 10 ore de condus până în Tours, am considerat-o deși scumpă, absolut necesară. Somnul pe vapor a fost cea mai urâtă experiență a mea, nu știu dacă chiar am eu rău de mare, sau doar a fost marea prea agitată în noaptea cu pricina, dar cu această ocazie mi-am dat seama că nu mă tentează prea curând să încerc vreo vacanță tip croazieră. Vaporul nu-i chiar ieftin pentru 2 inși plus mașină (plus câine, cabină și alte taxe), dar oameni buni, Corsica face toți banii!  

Deși este o insulă, și ca orice insulă te duce cu gândul la mare, azi când îmi spui Corsica prima imagine care îmi vine în minte este cea a munților.
Știam că munții corsicani sunt impunători, dar nu mi i-am imaginat
niciodată chiar așa, lucru care mă face să recomand acest loc în primul
rând tuturor celor care iubesc munți și peisajele frumoase pe care
aceștia le oferă. Când îmi spui a doua oară Corsica, îmi vin în minte drumurile serpentinoase,
cu stâncă în stânga și hăul în dreapta, înguste, cu o singură bandă pe
sens, cu viraje unde, oricât de curajos ai fi, vei face sigur gaură în
scaun, drumuri pe care regula de bază este « proritatea la porcii, vaci
și capre », drumuri cu indicatoare având numele localităților în cele
două limbi -franceză și corsicană, adesea prima denumire fiind
mâzgălită cu vopsea, sintagma ici c’est pas
la France
neaplic
ându-se nicăieri altundeva mai bine. Iar dacă-mi spui și-a
treia oară Corsica, îmi spui sate agățate pe munți, așa-zisele villages-perchés,
cum le numesc francezii. Sunt multe în Franța, dar niciunde parcă nu sfidează gravitația ca în Corsica. Construite cu adevărat pe
verticala pereților stâncoși, te fac să te întrebi stupefiat « oare cum
pot locui oameni acolo?! ». Și locuiesc. Nu mulți, dar locuiesc… Și ar
mai fi marea, plajele, calăncile, berea de castane, coppa și cârnații
afumați – o minunăție, muzica, oamenii … și multe altele, dar le
păstrez pentru postarile viitoare. 




Hello Bastia!

  Căsuța noastră pentru 8 nopți

Golful Porto
Satul Ota

Apus în Porto

La plajă la Sagone

Piana, sat clasat printre cele mai frumoase din Franța, dar fie vorba între noi, sunt altele și mai frumoase.

Priveliște faină, numai fundu’meu stătea în niște mărăcini…

Drumeție pe râul (sau prin râul) Liamone…

 … urmată de o bălăceală în piscină naturală

Picnic cu coppa și bere Pietra

Am oprit mașina să pozăm și să hrănim porcii. Nu tre’ să-i cauți, sunt peste tot 🙂

Cu barca prin calanques de Piana, un univers mineral fabulos și o apă incredibil de turcoaz


Homarul!


Noi am ales ca tabără de bază satul Porto,
aflat în golful cu același nume pe coasta de vest a insulei, într-o
zonă clasată pe lista Patrimoniului Mondial de UNESCO. Cazarea am avut-o
la cortul personal, într-un camping foarte drăguț, curat și civilizat și de unde am făcut excursii zilnice cu mașina prin împrejurimi, îmbin
ând
astfel marea cu muntele. De fapt asta îmi place cel mai mult la
Corsica, pe lângă sălbăticia pe care o oferă: că poți alterna
diverse activității pentru o vacanță deloc plictisitoare. Sunt și
hoteluri în Corsica, poți închiria mobil-home-uri/căsuțe în campinguri;
statul la cort clar nu este pentru oricine, dar ca și reguli generale
cred că sunt două: să-ți placă și să fii echipat corespunzător. Și un
ultim lucru despre Corsica: pe insulă este imperativ să ai mașină,
să vii cu una sau să închiriezi una, altfel e mare păcat, transportul
public fiind destul de rar, pe alocuri inexistent chiar. Și cam atât cu
treburile organizatorice, că n-aș vrea să mă lungesc prea mult, cine
este interesat de vreun amănunt anume e invitat cu drag să îmi scrie.




Prin munți…


Râdeam eu ce râdeam, dar am plâns la propriu de durere de degete la final

Ultimul prânz în Corsica- vederea pe care aș fi făcut-o mică, aș fi băgat-o în geantă și aș fi luat-o cu mine acasă (Sagone).


Calanques de Piana

Plimbare prin Ajaccio înainte de îmbarcare .

Îmbarcarea 

În concluzie a fost frumos tare în vacanță. Toate destinațiile au fost speciale și interesante în felul lor, dar pentru mine personal Corsica a excelat. Dacă înainte să ajung pe insulă, încă mă mai gândeam la posibile destinații pentru vara viitoare, acum știu sigur că (de vom avea bani de vacanță) tot în Corsica vom merge, două saptamni, trei, patru, o viață dacă se poate… Pentru că până la urmă călătoriile astea nu-s doar pentru a bifa locuri pe hartă, nu-i așa? Eu zic că-s și pentru a ne simți bine și pentru a profita de ce ne place, așa cum ne place fiecăruia dintre noi. Sunt pentru a descoperi locuri noi, dar sunt și pentru a le aprofunda pe cele vechi, iar Corsica este clar o destinație ce trebuie aprofundată. De mine cel puțin, nu mi-aș permite să încerc să vă conving. V-am lăsat acum, după ce editez și clasez cele 800 de poze, revin cu un nou articol. Încă nu m-am gândit cu ce să încep…



Albumele cu poze din Corsica le găsiți pe g+




Étiquettes : , , , , ,