Nu știu cum este pe la voi, dar la mine prima zi de vacanță este întotdeauna cea mai frumoasă, indiferent de locație. Cred că aș putea fi și la Dâlga (no offense pentru cei care locuiesc acolo, e doar un fel de a spune) că sigur voi găsi ceva interesant de văzut sau făcut, astfel încât să rămână o amintire deosebită. Și apoi cred că nici nu contează prea mult ce văd sau ce fac, cât contează sentimentul, starea aceea de bucurie, de entuziasm că în sfârșit a venit vacanța mult așteptată și că este abia la început. Anul acesta întâmplarea a făcut ca prima zi să ne-o petrecem la Milano și după cum vă spuneam data trecută, nu mă așteptam la prea multe de la acest oraș în urma celor citite pe internet (apropo de asta, al meu soț zice că dau prea multă importantă celor scrise pe internet!). Nu știu dacă într-un final a fost de vină entuziasmul acelei prime zi, sau faptul că, dincolo de prejudecăți, Milano e un oraș chair fain, cert este că ne-am simțit foarte bine pe străduțele lui și cu siguranță am reveni cu plăcere dacă se va mai ivi ocazia.
Deși ziua la Milano era considerată zi de odihnă după cele 10 ore petrecute pe drum, nu m-am putut abține să nu îmi fac un plan de bătaie încă de acasă. Așa că mi-am imprimat o mică hartă, am încercuit câteva obective importante -sau mai bine zis obiective pe care le-am considerat eu importante, am trasat câteva trasee, gândindu-mă că restul vedem la față locului în funcție de dispoziție și chef. După „debarcarea” în oraș la 2 noaptea și adormit pe la 3, vă dați seama că n-am fost tocmai matinali, așa că în centrul orașului am ajuns pe la prânz, asta după ce GPS-ul ne-a plimbat puțin pe străduțe în căutarea unei parcări. N-a fost bai, cu ocazia asta am făcut o scurtă trecere în revistă a principalelor obective (asta ca să vedeți că uneori și gps-ul poate fi un bun ghid), după care am lăsat mașina, ne-am luat catrafusele și am plecat la plimbare, fără ne sinchisim să reținem, sau cel puțin să ne uităm, cum se numește strada/ piața unde am parcat.
Cum eram nemâncați și nebăuți cafea, am considerat de comun acord ca prima oprire să fie o cârciumă ceva, că parcă cu stomacul ghiorțăind nici Domul nu arăta foarte bine. Fiind prea devreme pentru noi, abia treziți, să servim prânzul și prea târziu, fiind deja ora 12, să servim micul dejun, ne-am așezat la o terasă cu vedere la Dom și cu prețuri ceva mai acceptabile, cerând un platou rece tradițional (mezeluri, brânză, masiline, legume, etc), însoțit de două beri, apă și cafea. Ospătarul ne-a spus respectos pe italiano-engleza-franceză din dotare că acum suntem în Italia și că el ne recomandă mai degrabă un vin în loc de bere. Nu țineam neapărat să beau vin la prima oră, deși nu mă miră treaba, ce naiba, doar locuiesc în Franța unde oamenii beau vin în loc de apă, dar fie ca el. După platoul rece cu bunătăți, cafea și vin parcă lucrurile au început să fie mai clare, Domul din față să pară mai impresionant, așa că după ce am achitat nota (ce noroc că bausem vinul!!!) am plecat la plimbare.
Am
început cu o oprire doi pași mai încolo, chiar în Piazza del Duomo,
alături de alte câteva sute de oameni, care probabil au gândit ca noi.
L-am admirat, l-am pozat, ne-am pozat și noi cu el, n-am intrat că nu
puteam intra cu câini (știu, sunt sigură că am ratat o priveliște de
zile mari, dar să ratez o vacanță cu Azorel ar fi fost și mai grav) după
care am plecat mai departe spre Galeriile Vittorio Emanuele, după cum
probabil vă și imaginați. Acolo în timp ce al meu soț a admirat și
fotografiat pereții, foarte frumos decorați de altfel, eu mi-am clătit
ochii pe la vitrinele de la Prada și Louis Vuitton, doar așa că fapt divers firește, nu
că mi-aș permite vreodată să-mi cumpăr ceva de acolo (și fie vorba între
noi, și dacă mi-aș permite cred că aș prefera să fac mai bine altceva
cu banii ăia).
început cu o oprire doi pași mai încolo, chiar în Piazza del Duomo,
alături de alte câteva sute de oameni, care probabil au gândit ca noi.
L-am admirat, l-am pozat, ne-am pozat și noi cu el, n-am intrat că nu
puteam intra cu câini (știu, sunt sigură că am ratat o priveliște de
zile mari, dar să ratez o vacanță cu Azorel ar fi fost și mai grav) după
care am plecat mai departe spre Galeriile Vittorio Emanuele, după cum
probabil vă și imaginați. Acolo în timp ce al meu soț a admirat și
fotografiat pereții, foarte frumos decorați de altfel, eu mi-am clătit
ochii pe la vitrinele de la Prada și Louis Vuitton, doar așa că fapt divers firește, nu
că mi-aș permite vreodată să-mi cumpăr ceva de acolo (și fie vorba între
noi, și dacă mi-aș permite cred că aș prefera să fac mai bine altceva
cu banii ăia).
După galerii am ieșit în Piazza della Scala, unde am admirat firește Scala din Milano. Sunt convinsă că e foarte fain să iei parte la un concert aici, dar poate cu altă ocazie. Am ocolit Scala pe Via G. Verdi și Via Brera, am făcut o plimbare pe Corso Garibaldi, după care ne-am întors la în Piața Cordusio, aproape de Dom. Ne-am mai clătit ochii pe la niște vitrine, eu ochind o pereche de pantofi superbi, el un costum elegant, dar am concluzionat că ori le luăm și a doua zi mergem acasă, ori nu le luăm și continuăm vacanța. Am ales desigur a doua variantă și ne-am așezat să bem o bere la una din terrasele de pe Via Dante ca să ne mai lipezim gândurile.
După o bere și un capucino, a început povestea. Dându-ne seama că trebuie să luăm ceva din mașină, am plecat spre parcare, atunci descoperind că niciunul dintre noi nu reținuse unde lăsasem mașina. Știam că-i vorba de o parcare subterană, lângă o biserică, dar ce te faci când în oraș sunt sute de biserici? Știam că este pe niște străduțe nu departe de Dom, da-o-ncolo de treabă trebuia să o găsim. Am găsit-o în cele din urmă, după ce am studiat harta pe toate părțile, ne-am rătăcit ajungând la mama-naibii și am parcurs la picior toate străduțele din centrul orașului, pe care nici dacă ași fi vrut nu le-aș fi nimerit pe toate.
Piazza della Scala
Tramvaiul fotogenic
Via Dante
Forma de exprimare prin arta
Bellini
Ca să ne potolim oboseala și să ne relaxam după plimbarea neplanificată, ne-am întors la Via Dante, de data asta la altă terasă. Ne-am mai mișcat doar să admirăm un pic Castello Sforzesco de la distanță, după care am schimbat mai multe terase, gustări și băuturi în așteptarea gazdei noastre, plecată din oraș. Mi-a plăcut foarte tare acel aperitivo/ happy hour, când pentru fiecare băutura comandată primeam o gustare bogată- nici n-am mai luat cina în seara aceea după câte și variate am primit, mi-a plăcut cocktail-ul Bellini (despre care tocmai citii că-i venețian) și mai îmi plăcură și capucino-urile, toate pe care le băui prin oraș. Distracția a început să se termine odată cu apariția fulgerelor pe cer, așa că în jurul orei 23 am părăsit centrul îndreptându-ne spre „casă”, iar ploaia a început și ea, exact în secunda în care am intrat în parcare. Nici nu se putea mai perfect! Zău că mi-a plăcut la Milano!
Albumul complet Milano 2014 îl găsiți AICI
Toate episoadele aventurii Italia-Corsica 2014 le găsești în lista de mai jos:
frumoasa zi, cu peripetii si vreme faina, cu Bobita si aparatul de fotografiat 🙂 Excelenta descriere în cuvinte si imagini! Si eu iubesc Milano, dar îl vizitam de obicei doar pentru un weekend. De la noi sunt doar 450 km, în jur de 5 ore 🙂
Te pup. O saptamâna faina sa ai!
Multumesc Carmen! A fost intr-adevar o zi frumoasa. Prea multe zile nici eu n-as sta in Milano, mai degraba as aprofunda imprejurimile, lacurile muntii…
Saptamana faina si tie! Pupici!
Am facut si eu o plimbare asemanatoare prin Milano, intr-o zi de iarna. A fost ok, dar nu pot zice ca mi-a intrat la suflet 🙂
Din pozele tale arata mai viu si mai primitor vara, iar acel cocktail e imbietor rau!
Probabil ca depinde si de anotimp, sunt convinsa ca iarna nu-i ca vara. Apoi mai depinde si de fiecare dintre noi, de dispozitie, nu stiu ce sa zic. Si in cazul meu sunt locuri care altora le-au placut si mie nu. E o treaba de gusturi pana la urma.
Zau ca a fodt super tare!:)
:)) a fost o zi faina!
Mi se pare un oras tipic italienesc. 😀 Habar nu am cu ce asteptari vin turistii aici de pleaca asa dezamagiti. Mie imi place mult Domul din Milano, cu toate ca stiu ca este extrem de controversat si multi se declara oripilati de constructie.
Observ ca este un oras extrem de aglomerat, mai ales in jurul principalelor obiective. Sau ma insel? 😛
Probabil turiştii vin aici cu gândul de a se relaxa, găsesc în schimb un oraş agitat şi foarte stresant. Cel puţin aşa l-am văzut eu într-o zi de toamna în 2009 şi tot aşa l-am redescoperit în aceasta vară. Milano este un oraş în care negrii, mulţi la număr, te acostează la fiecare colţ de stradă. Şi crede-mă când vezi că se apropie de tine o gorilă de 2 metri, cu pretextul că-ţi dă o brăţară gratis ca să-ţi aducă noroc, îţi piere tot cheful de vizită. 🙂 În rest, Milano este un oraş foarte fain care merită vizitat şi a doua oare. 🙂
Nice, ai dreptate, depinde cu ce asteptari vii la Milano sau in general intr-un oras mare. Daca esti pregatit sufleteste pentru aglomeratie, cred ca e ok :)). Nici mie nu-mi place sa fiu inconjurata de sute de oameni, dar ma asteptam la asta, mai ales fiindca era vara. Dar daca stau bine sa ma gandesc anumite orase mega turistice nici nu mai stii cand sa le vizitezi ca sa fie ceva mai libere, probabil ca niciodata :D.
Cora, este intr-adevar un oras agitat si aglomerat, dar parerea mea este ca daca cauti liniste alegi mai degraba un orasel mai spre munte, nicidecum un mare oras. Negrii despre care vorbesti sunt agasanti e drept, dar mie personal mai multi sau mai agasanti ca la Paris nu mi s-au parut nicaieri. Sau poate am fi avut eu noroc in ziua cu pricina, nu stiu ce sa zic :D.
Ai dreptate, şi eu aş alege o staţiune la munte pentru relaxare. Cât despre negrii, eu aşa mulţi ca în acea zi de iulie nu am văzut nici în Paris. Chiar erau stresanţi. De exemplu, la un moment dat în apropiere de Dom, trecând pe lângă un grup de negrii, unul m-a prins de mână vrând să-mi prindă o brăţară. Nu ai idee ce senzaţie am avut când i-am văzut mâna neagră pe braţul meu. La fel de mulţi negrii am întâlnit tot în aceasta vară în Genova. Nu ştiu de ce sunt lăsaţi să "vândă" fel şi fel de suveniruri la fiecare colţ de stradă. Sunt mai enervanţi decât cerşetorii noştri şi mult mai periculoşi.
Adevarul este ca sunt peste tot, si parca se inmultesc pe zi ce trece. N-am nimic cu ei, atat timp cat isi vad de treaba lor si isi vand nimicurile cui le cumpara. Insa cand devin agasanti ca in cazul tau, devin o problema. Nici eu nu inteleg de ce sunt lasati; de fapt nu sunt lasati ca am vazut ca strang repede cand vine politia :)).
Într-adevăr cei din Genova se ascundeau de poliţie, însă ăştia din Milano nu aveau nici o treabă. Referitor la faptul că sunt peste tot. Te contrazic. Nu am văzut în Austria, Germania şi nici în Elveţia.
Pentru ca acolo nu li se permite.
Cât de mult îl iubiţi pe Azorel. Faceţi atâtea sacrificii doar ca să îl luaţi în vacanţă cu voi. 🙂
E frumoasă priveliştea de pe Dom ( în iulie m-am bucurat şi eu de ea), însă ea rămâne acolo, nu pleacă nicăieri. Aşa că, cu altă ocazie sunt sigură că o să o vezi şi tu.
Foarte frumoasă povestea, la fel şi fotografiile. Bravo.
Noi nu le vedem ca pe niste sacrificii, un sacrificiu ar fi mai degraba sa plecam fara Azorel.
Am avea cu cine la cine sa-l lasam si ar avea si companie "caineasca" feminina, dar nu ne trage sufletul, ne-am obisnuit cu el si cred ca ne-am simti chiar ciudat fara. In plus si el in ciuda aglomeratiei si a drumurilor lungi cred ca-i foarte fericit ca e cu noi. Privelistea de pe Dom tot acolo ramane, cum zici si tu.
Dar ce ne facem daca si data viitoare va fi tot cu Azorel? :)) O sa facem cu randul :D.
Multumesc Cora!
Exact. Intraţi pe rând! Eu vă felicit pentru că îl luaţi cu voi peste tot. Mie una mi-ar fi greu. Şi nu mi-ar plăcea să ratez obiective din cauză că nu pot să intru cu el. 🙂
Bravo vouă că v-aţi obişnuit aşa.
Cred ca depinde si de tipul vacantelor pe care le prefera fiecare. Pentru cineva care face multe intrari la obiective, muzee, biserici, castele etc o vacanta cu un catel pune intr-adevar probleme. Noi suntem mai mult cu activitatile in aer liber, mare, drumetii pe munte, plimbari pe stradute unde n-ai probleme cu un caine. Mai apar si obiective care ne fac cu ochiul ca in cazul de fata, dar nu sunt dese. Teoretic il putem lasa in masina pe timpul vizitei, am mai practicat asta, cateva ore nu-i grav, insa la Milano sa-l fi dus la masina la parcare, sa intram, dupa sa ne intoarcem sa-l luam mi s-a parut peste mana, asa ca am zis pas. Parca nu mi s-a parut atat de importanta urcarea pe Dom sa merite toata tevatura asta :)).
De acord cu tine.
Eu am vazut forte putine din lumea asta,dar Milano L-am vazut. Tot ce povestesti aici,eu m-am plimbat mareata si mandra, ca o mare bogatasa.Imi vine sa rad acum,ca eram cu cineva care statea de ani buni acolo si nu ma recunostea.O saptamana buna!
Ma bucur ca sunteti in asentiment cu mine si ca v-a placut orasul. Cum spuneam tine de gusturi, dar si de stare, de moment. Saptamana frumoasa va doresc!
ti am zis deja, mie mi a placut Milano (ma abtin sa comentez de alte cele, zic doar ca ma surprinde sa vad ca niste oameni care se lauda ca au iesit in lume fac niste comentarii…)
dar cred ca Milano e asa … de week-end, imprejurimile…alea m ar tenta 🙂
Ehhh…..
Da, clar nu este un oras unde sa petreci mai mult de un weekend. In schimb muntii si lacurile din imprejurimi ar merita mai mult. Dar cate alte locuri n-ar merita in lumea asta, offf….
Milano e fain, Italia e numai bună pentru prima zi de vacanta (și in cazul meu și pentru toate celelalte zile ale vacantei) :)) Sincer ca bucur ca s-a lipit Milano de voi, iar pozele sunt graitoare, le savurez chiar acum la un cappuccino… Data viitoare o sa-l trimit pe Clau cu voi in vacanta, datorita opririlor pentru aperitive, vin si odihna, cred ca dupa aceasta experienta nu va mai veni cu mine in vacanta in veci :)))) Astept sa vad ce zici de Florenta :*
Eu cred c-ar trebui sa-i trimite-am pe-amandoi in vacanta :)). Imi place si mie sa ma opresc, dar nu atat de des ca lui, el ar vrea sa mearga mai putin, dar o mai face de dragul meu si uite asa, incercam sa ne "intalnim" undeva la mijloc ca toata lumea sa fie fericita.
Vine si Florenta, mai am doar doua "episoade" pana la ea.
Cat m-as bucura sa pot lua si eu "Azorica" mea (o cheama de fapt Luna 😛 ) in vacante, dar de fiecare data cand plecam trebuie sa ma chinui sa gasesc pe cineva cu care sa o pot lasa si stau mereu cu gandul la ea, mititica. N-o pot lua pentru ca are rau de masina.. vomita si ii curg balutele incontinuu (daca mergem cu masina 3 ore, pai 3 ore ii curg balele!)
Poate ca n-ati obisnuit-o de mica, nu stiu ce sa zic. Cainii sunt la fel ca si copiii (daca mi se permite comparatia:p), trebuie sa-i obisnuiesti de mici cu drumurile cu masina, incepand cu drumuri scurte, si avansand putin cate putin.
Azorel acum face si drumuri de mai mult de 10 ore in masina, drumuri pe timpul carora n-are nici o treaba, doarme cu cracii-n sus :)).
Din pacate de mica a fost asa, mi s-a mai recomandat sa incerc sa ii dau pastile cu valeriana, dar nu ma incumet.. Doamne, ce n-as da sa o vad si eu pe Luna dormind cu cracii in sus in masina! :)))
Nu cre ca pastilele sunt o solutie. Mie mi-au recomandat unele cand am zburat cu Azorel in avion, dar nu i le-am dat niciodata.
Va pup,
Am ajuns acum 4 ani la Milano, intr-o deplasare cu serviciul, intrebarea pe care o am in prezent, merita in continuare Milano, un city-break in aceasta toamna? Toate cele bune, va multumesc anticipat pentru raspuns!
De ce n-ar merita? Cred ca depinde pana la urma de gusturile fiecaruia, nu?
Şi mie mi-a plăcut Milano, un oraş stilat, oameni eleganţi, dincolo de monumente, muzee etc, dar nu mă gândesc cu dorul ăla, ah, ce-aş vrea să mai merg în Milano. 🙂 Cum spui tu, ţine de gusturile fiecăruia.
Exact asa l-am vazut si eu. Si destul de aerisit, deloc sufocant cu mi-l imaginam.
Zona aia e partea poate care mi-a placut cel mai mult, acum 10 ani Dom-ul era acoperit pentru renovare si nu am putut sa-l admir, Castello Sforzesco in schimb l-am vazut ceva mai de aproape, am fost atat in zone turistice cat si pierduta printer localnici, cu localnici. Nu-mi aduc aminte bine locatiile, dar as vrea sa-l revad.
Sa stii ca si mie mi-ar placea sa mai ma intorc la Milano, culmea, mai mult decat in celelalte orase din Italia pe care le-am vizitat. Deci de aia arata Domul asa de bine, ca a fost renovat de curand 😉