Nu mă pot abține și încep prin a vă spune  că în Tours sunt cam 18 grade de vreo câteva zile încoace și tot atâtea se anunță și pentru perioada imediat următoare. Sunt convinsă că a luat-o razna clima, dar zău că nu mă deranjează deloc să umblu în pantofi și-n pulovăr la început de martie. Desigur că nu mă aștept să dureze prea mult, ba din contră parcă mă și văd cum vă povestesc în iunie că îmi pun paltonul, însă să trăim mai bine prezentul că vorba aia, viitorul e întotdeauna incert. Nu știu ce voi face weekendul ce vine, nu mi-am făcut încă planuri concrete, dar îl aștept cu nerăbdare; tot ce știu cu certitudine este că nu voi sta în casă. Deja simt mirosul de iarbă verde și aud cum cărnița sfârâie pe grătar, însă până una alta haideți să vă povestesc despre Valea Loarei mai puțin cunoscută, mai exact despre ruinele de la Roches Tranchelion.

Când am fost să mă plimb prin Crissay-sur-Manse, acum două săptămâni, la plecare am oprit puțin și în micuțul sat Roches Tranchelion că oricum nu ne grăbeam acasă. Mulți prieteni mă întreabă adesea de unde naiba tot scot toate locurile astea prin care hoinăresc, că ei sunt născuți aici și nu știu de ele. Păi cum să nu le găsesc, google is my friend. În plus este suficient să-ți placă să descoperi și aproape că vor veni ele toate la tine. Revenind, Roches Tranchelion este un „hameau”, un fel de cătun, adică o mică așezare ceva mai izolată cu vreo câteva case, care aparține administrativ de o comună apropiată, în cazul de față de Avon-les-Roches. Însă nu așezarea în sine prezintă vreo importanță, deși pe mine m-a fascinat de-a dreptul liniștea și solitudinea în care pot trăi acei câțiva oameni, ci vestigiile unei vechi fortărețe medievale și cele ale unei abații renascentiste. 


Cea
mai impunătoare și mai identificabilă este abația. Chiar și așa cum se
prezintă, distrusă, și-a păstrat încă zidurile exterioare, putând astfel
fi recunoscută destul de ușor. Eu chiar cred că cineva se ocupă de ea,
întrucât vegetația n-a invadat chiar totul, dimpotrivă, chiar a fost
curățată și iarba tunsă ca o peluză. Am citit că biserica a fost fondată
undeva pe la 1527 de către Lancelot de la Touché și sfințită de Martin
de Beaune, episcop de Tours. Se pare că prin sobrietatea decorului și
lejeritatea formelor, ruinele bisericii Roches Tranchelion sunt
printre puținele vestigii ale arhitecturii religioase renascentiste din
Touraine. Din păcate construcția n-a supraviețuit intactă decât până la
Revoluția Franceză, devenind mai apoi victimă a vandalismelor și
a ignoranței. Deci și la alții se mai întâmplă! Curios mi s-a părut beciul săpat sub ansambu, încă
vizibil și azi, dar închis probabil din motive de siguranță. Eu deja
îmi imaginăm povești cu prizonieri torturați acolo dedesubt, dar se pare
că pivnița cu pricina n-a servit decât drept bucătărie, sau cel puțin
așa se știe. 


Un pic mai la strânga de biserică se găsesc alte ruine, de data aceasta ale unui castel medieval, construit prin secolul XV. Dacă n-aș fi citit că a fost un castel, pe bune că nu mi-aș fi dat seama; invadat de vegetație abundentă și distrus aproape în totalitate, castelul Roches Tranchelion este astăzi de nerecunoscut, din impunătoarea construcție supraviețuind doar o parte din poarta de intrare fortificată, niște cazemate ce făceau legătura cu abația, o parte din zidul nordic și câteva rămășițe din terasa sudică. Însă chiar dacă edificiul n-a scăpat timpului, legenda sa a reușit-o.  
La o primă analiză a numelui, Tranchelion se compune din două cuvinte: tranche de la trancher, ce înseamnă a tranșa, tăia și lion
ce se traduce prin leu, rezultând ceva de genul „leu tranșat”. De ce
acest nume? Păi… cică demult ruinele pe care le vedem astăzi
reprezentau un elegant castel, în care locuiau un cavaler alături de
frumoasa sa soție. Cum era perioada cruciadelor și domnul era plecat cam
mult timp de acasă, doamna își omora plictiseala în brațele
unui seducător și tânăr scutier. Romanța n-a durat mult și a ajuns la
urechile soțului, care întors val-vârtej va căuta firește
răzbunare. N-a făcut-o ca stăpânul de la Montsoreau, nici ca cel de la Cheverny, ci într-un mod mai original l-a aruncat pe tânăr în subsolul castelului împreună cu un leu, leu
viu, desigur, așteptând care pe care, dar cu speranța că leul va învinge. Dar ce să vezi, viteaz și curajos cum era,
spre uimirea tuturor, tânărul nostru a spintecat leul. Nu știu dacă l-a
spintecat și pe stăpân după aceea, că nu scrie nicăieri, nici ce s-a
întâmplat mai apoi, cert este că de atunci așa i-a rămas numele
castelului: Tranchelion. 

Și cam așa stă treaba cu numele castelului în caz că erați curioși, cât despre mine, mie mi-a plăcut plimbarea la Roches Tranchelion, chiar dacă ceea ce am văzut nu-s niște obiective turistice foarte cunoscute. M-au fermecat cătunul, fermele, drumurile ce șerpuiesc printre câmpuri nesfârșite. Chiar că mă simțeam în mijlocul nicaieri-ului. E plăcut uneori să evadezi în astfel de locuri verzi și liniștite, mai ales într-o zi primăvăratică…de februarie.

S-ar putea sa te intereseze si:
Gastronomie si vinuri locale 
Etichete: , , ,