Cum îți este în Franța? Mă întreabă multe persoane, atât dintre prietenii români cât și dintre cei francezi, iar întrebarea, deși cât se poate de simplă, nu poate genera decât un răspuns complex. Ce-aș putea să le răspund?… Bine, per-ansamblu, cel mai probabil dacă mi-ar fi fost rău astăzi nu mai eram aici. Cred că în ziua de azi viața nimănui n-ar mai trebui să fie un compromis, societatea ne permite să fim curajoși, astfel că plânsul de milă pe termen lung nu mi se pare o soluție. Și nici nu prea mi-e clar ce așteaptă ei de la mine ca răspuns…
Au fost 4 ani ani cu bune și cu rele, cu suișuri dar și cu coborâșuri, cu reușite dar și cu dezamăgiri. Recunosc, familia îmi este departe și îmi lasă gura apă când văd în poze vreun preparat tradițional. M-am simțit adesea străină și pierdută într-o societate în care uneori nu mă regăseam, ca să nu mai vorbesc că am pierdut multe legături cu vechii prieteni sau colegi. Dar trăiesc într-o țară cu un nivel de trai ridicat, o țară cu o sistem social bine pus la punct și cu câte și mai câte lucruri normale, indispensabile unei societăți moderne și civilizate. Am învățat o limbă pe care nu credeam să o vorbesc vreodată, am cunoscut oameni, am descoperit locuri, am trăit experiențe. Le-am făcut cunoscute francezilor o parte din tradițiile și gastronomia românească, le-am povestit despre țara în care m-am născut și în care am trăit o parte din viață, așa cum este ea, cu plusuri și cu minusuri. Pentru că în final despre asta este imigrarea în opinia mea, despre schimbul cultural dintre oameni, valabil pe ambele părți, despre dezvoltarea personală, despre experimentarea unei vieți diferite.
Anii trec repede.Totul e sa sti ce vrei si cum vrei sa-i treci.Ai dreptate! Fiecare e liber sa traiasca unde vrea si cum vrea.Eu ma bucur cand intalnesc tineri ca voi!
Mda, trec al naibii de repede anii astia…
Va imbratisez cu drag!
Oh, da! cum ai vedea România după 4 ani de malul Loarei as vrea să știu și eu! Răspunsul cred ca îl știu de fapt în mare parte, chit ca eu o văd mult mai des ca tine!
Adaptarea e o chestie complexă și cred că o fire pozitivă și optimistă ajută mult cumva!
Mulți ani înainte și să fii fericită oriunde ai fi!
Ma pregatesc intens pentru momentul marii intalniri :)).
Multam! Asemenea si tie, acolo, dincolo de "canal" ;)!
La mulți ani Larisa, Andrei și Azorel!
Vă doresc viață lungă, sănătate și bucurie. Restul sunt detalii.
Felicitări pentru realizările voastre și mult curaj pentru provocările cere vin.
Multumim! Azorel este cetatean francez cu acte in regula, nascut si crescut in hexagon :)).
Asemenea iti doresc, mult succes in toate cele!
Foarte frumos. Nu mai e nimic de adăugat. Cred că ai spus tot ce era de spus :).
Multumesc :)!
Sa ai mulți ani cu realizări in Franța! Omul este cea mai adaptabila ființa.
Acolo unde îți este inima acolo îți este si casa, iar daca se întâmpla sa fie si un loc frumos cu o cultura puternica si care te poate ajuta sa te dezvolți mai ușor, spiritual si material, cu ața mai bine.
Bine spus, acolo unde iti este inima iti este si casa. Ai dreptate. Multumesc pentru cuvintele frumoase!
Mulţi ani bucuroşi, oriunde aţi alege să trăiţi!
Da, sunt de acord cu tine "pentru a te obişnui într-un loc nou, trebuie în primul rând să-ţi deschizi inima. Să faci loc în interiorul tău să primeşti locul respectiv", altfel ratezi întâlnirea cu acel loc şi frumuseţile lui. Şi-ţi mai răneşti şi inima …
Spor să aveţi în toate! .. şi aşteptăm povestirile tale în continuare .. 🙂
ps.
chiar dacă nu comentez aproape niciodată, nu scap nici un articol 🙂
pupici
Multumim!
Chiar am auzit o fraza intrun film de curand care mi-a placut: " mai bine ne bucuram de lucrurile pe care le avem decat sa ne gandim la cele pe care nu le avem".
Multam, ma bucur daca zici ca ma urmaresti si ca iti place blogul meu. Ma bucur si ca ai comentat, asa am descoperit si eu blogul tau 😉
La Mulţi Ani, sănătoşi, voioşi şi plini de realizări pe toate planurile vă doresc!
Multumim mult :)!
La multi ani! stai acolo, ca stai bine 🙂 Si mie mi-e dor de mancare uneori, aici te inteleg.
Si eu o vad tot ca pe o experienta si nu mi se pare un capat de tara daca ajungi la concluzia ca nu-i ok (ca aveam discutia asta cu o fosta colega), ai unde te intoarce, plus ca, vorba ta, daca nici acum nu ne putem misca…
Mersi!
Asa este, daca nici in ziua de azi nu ne putem misca… Pe de alta parte mai sunt si persoane care chiar depind de un job in strainatate, de un salariu, etc. Dar pana si in cazul asta, suporti pe termen scurt, iar pe termen lung eu zic ca tot trebuie sa gasesti o solutie.
Conteaza compania, cum te simti tu cu tine, situatia in care te afli si apoi cu restul din jur. Mai greu mi se pare sa te (re)adaptezi la un stil vechi, mai putin bun.
Nu era rau nici in tara, nu e rau nici aici. Ai dreptate conteaza si compania. Altfel, nici nu cred ca as fi plecat.
Acum ca te-ai obisnuit, stai acolo 🙂
p-acilea…nimic in bine, inca…mai speram!!!
Stii cum se spune, speranta moare ultima 😉