Sâmbătă, ora 6 seara mă găsea așezată comod în scaunul de la cinema, cu o pungă de popcorn în mână și o Coca-Cola rece alături, așteptând nerăbdătoare să înceapă Gravity și nu oricum ci în versiune originală, subtitrat în franceză. Citisem că dacă 3D-ul s-ar fi inventat pentru un anume film, atunci Gravity ar fi acela, ceea ce mi-a sunat destul de promițător, așa că n-am conceput să treacă toamna, fără să văd cu ochii mei minunea. Cum vremea de afară n-a fost tocmai făină în weekendul ce a trecut, mersul la film a picat exact la fix. De fapt, indiferent cum ar fi fost vremea, sâmbăta tot în scaunul de cinema m-ar fi găsit probabil, pentru că după munte, vă spun sincer, e locul unde mă simt cel mai bine. 

În caz că încă nu știați, Gravity este noul film al Sandrei Bullock, în care aceasta o interpretează pe Dr. Ryan Stone, un medic aflat la prima misiune în spațiu, alături de veteranul Matt Kowalsky (George Clooney). Toate sunt bune și frumoase acolo sus, peisajul magnific, viața lipsită de griji, până când, în timpul unei misiuni de rutină, naveta lor este distrusă. Cei doi protagoniști rămân astfel singuri, plutind în spațiu, fără prea multe șanse de a fi salvați și cel mai important, fără prea mult oxigen. 

Nu știu dacă v-am mai spus, dar mi-e teamă întotdeauna de filmele mult prea mediatizate, de la care am, fără să vreau, multe așteptări, pentru că mai mereu, nu știu de ce, rămân un pic dezamăgită. Îmi amintesc câte așteptări am avut la Avatar  și cât de mult mi-am dorit să-l văd, asta ca în timpul vizionării să adorm la cinema. Nu pot spune totuși același lucru despre Gravity, n-am adormit pe scaun cu floricelele în mână, nici nu m-a dezamăgit profund, dar nu pot spune nici că mi-a întrecut așteptările. Cum așa?! Păi…

Din punct de vedere al imaginilor, Gravity mi s-a părut, mie la fel ca altor câteva miliarde de oameni de pe planeta asta, într-adevăr o experiență incredibilă, experiență care trebuie trăită clar, tridimensional la cinematograf, în nici un caz pe un ecran plat. Pământul văzut din spațiu, infinitul cosmosului, perspectivele, dinamica mișcărilor actorilor, toate sunt într-adevăr excepționale. Vă zic sincer că m-am ferit de câteva resturi de nave spațiale care, jur că se îndreptau cu o viteză colosală fix spre fața mea și am amețit de-a binelea în câteva momente, simțindu-mă eu însămi plutind prin golul imens. Brrr…n-aș vrea vreodată! Da, cu adevărat, Gravity este genul ăla de film atât de bine realizat la nivel de imagine și efecte vizuale, încât te face să te simți în mijlocul acțiunii. Apoi, Sandra Bullock mi s-a părut că și-a jucat remarcabil rolul în acest film. Nu stiu daca va primi vreun Oscar pentru el, așa cum se vehiculează, dar măcar o nominalizare zău că ar merita! Foarte simpatic fuse și Clooney, deși nu sunt o mare fană a lui în general.

Dar… pentru că există și un dar…  după părerea mea Gravity putea mai mult, dacă se punea ceva mai mult accent pe scenariu și pe acțiune. Desigur că nu ăsta i-a fost scopul, din start filmul n-a fost creat pentru filozofeală, însă după părerea mea de nespecialistă, un pic de echilibru nu i-ar fi stricat. Dincolo de imaginile extraordinare, povestea mi s-a părut destul de simplistă, „fără sare, fără piper” și pe alocuri monotonă, iar replicile actorilor cam fade și neconvingătoare. Cred că filmului îi cam lipsește suspansul, sau pe mine cel puțin nu m-a surprins nici măcar o dată (hai, o singură dată, să nu mint!), iar acolo unde se încearcă ceva suspans, totul este pare destul de previzibil. De fapt asta cred că este o tendința foarte frecventă în cinematografie în ultimii ani: mult accent pe imagini, care sunt din ce în ce mai extraordinare datorită tehnologiei și puțin pe acțiunea în sine, pe jocul actoricesc, sau pe replici. Mă rog… poate am eu pretenții prea mari!


Dacă merită sau nu văzut? Categoric merită! 
Chiar și așa cu o poveste simplă și fără suspans. Mergeți să-l vizionați, cât mai rulează, obligatoriu la cinema, pe ecran mare, în 3D! Dincolo de filmul în sine, de poveste, așa cum o fi ea, Gravity cred că este o experiență în afara atmosferei terestre, unică si fascinantă, una dintre puținele, dar poate cea mai realistă, dintre cele permise unui om obișnuit.
PS: Săptămâna viitoare urmează Thor: The Dark World!  M-ar tenta si The Family, că-mi plac comediile cu Robert De Niro.



Etichete: