Duminică dimineață, pe la 9 și ceva, mă trezesc niște zgomote ciudate afară. Hîrja-hîrja-hîrja-hîrja. Locuiesc la parter, dar pe o stradă liniștită, pe unde nu trec multe mașini, nici autobuze sau tamvaie (nu că aș avea tramvai în oraș!), unde nu sunt nici baruri, nici restaurante, ca să  aud petrecăreți pe stradă. Deci ce naiba se aude?! Ăștia curăță gheața, mă gândesc eu, cu creierul jumătate adormit. Pentru gheață se dă cu sare, desigur, nu o cureți cu lopata, dar ce să-i ceri unui om buimac de somn. Cert este că vecinii mei curățau ceva cu loptata și se conversau. Bla bla bla bla bla bla, auzeam și eu din casă, că doar erau în fața geamului. Bla bla bla… nu-știu-ce…la neige! Brusc fac ochii mari. La neige?! La neigeeee??? În secunda doi sărisem deja din pat și dădeam cu viteză la manivela care ridică obloanele ferestrelor. Daaa! Neige! Zăpadă! Era zăpadă! Și încă ningea!   

Toată zarva era făcută deci de vecinii mei care dădeau zăpada din fața blocului. Erau 5 centimentri desigur, dar toată lumea ieșise cu lopețile. De fapt cam așa se obișnuiește pe aici, la câțiva centimetri de zăpadă nu mai circulă nimic, școlile, aeroporturile se închid, țara se blocheza. Și se plâng că iarna este cumplită. Eu ce să mai zic? Pentru mine iarna lor este un noiembrie mai lung doar. Bun, revenind, am ieșit și eu, desigur după ce mi-am tras ceva pe mine, că doar nu ieșeam în pijama. Dar nu să dau la lopată, nuuu… ci să plimb câinele. La ce lopată să mai dau, mi-o luaseră francezii înainte. Vrednici oameni, nu glumă! Doar la dat zăpada, desigur!

Era chiar frumos afară. Nu era frig, era liniște și zăpada era albă și curată. Știam că nu va rămâne prea multă vreme așa, deci hai s-o punem de-o plimbare. Cum aveam treabă la Montlouis-sur-Loire, o localitate aici lângă Tours, am făcut un mic ocol și am luat-o așa pe câmp, până spre Amboise. Șoseaua șerpuiește printre culturi de vită de vie, icicolo câte un sat pierdut printr-o vale. În rest vii cât vezi cu ochii. Era plăcut, însă era cam ceată și cam frig. Acum nu vă închipuiți că m-am plimbat pe jos. Am mers cu mașina și din loc în loc am tras pe dreapta.

De la Montlouis-sur-Loire spre Amboise, prin sate și vii


Aproape de Amboise am ieșit la drumul național și am făcut cale întoarsă spre Montlouis. Acolo ne-am rezolvat treburile, după care am zis hai să mai mergem pe undeva. Unde? Păi la Savonnières propun eu. Savonnières este o localitate la vreo 15 km de Tours, în direcția opusă orașului Amboise, unde se află de altfel castelul Villandry. Bine, Villandrycastelul nu este chiar în Savonnières, ci lângă, într-un sat mic vecin. Din păcate acolo n-am mai găsit aceeași zăpadă, ci mai degrabă o brumă. Ori nu ninsese bine, ori se topise între timp. Nu prea mi-a plăcut. Era totul gri și trist, dezolant aproape. Am realizat că Valea Loarei este clar de vizitat vara! Sau primăvara, sau toamna, dar în nici un caz iarna. Deci luați aminte! 

Savonnières


Ne-am oprit puțin la castelul Villandry. N-am intrat. Era oricum aproape 5 după-amiaza, castelul se închidea și oricum n-aveam de gând să dau banii pe bilet așa aiurea iarna, cu grădinile goale, că oricum le-am văzut deja de 2 ori. V-am povestit aici.

castelul Villandry


Am plecat spre casă și am zis că mai revin la primvara. Sau cel puțin într-o zi cu soare, poate locurile vor fi mai vesele. Luni dimineață nu mai era nici o urmă de zăpadă. Plouase și totul se trasformase în apă. Nu știu dacă va mai ninge. Poate că da, mai este o luna și un pic de iarnă. Poate că nu. Dar acum că mi-am făcut pofta de zăpadă, cer să vină primăvara! 

Voi nu?
Etichete: , , , ,