Cum să se piardă un asemenea moment?

Discutam zilele trecute cu soțul meu înainte de culcare, despre ce am face cu banii dacă am câștiga la euromilion, loterie la care și jucăm adesea, dar fără nici un câștig până în prezent. Dar eu rămân optimistă! Eu îi spuneam că dacă aș câștiga o sumă fabuloasă, o mare parte din bani i-aș cheltui pe călătorii. Aș călători aproape în toată lumea, aș face înconjurul ei și doar cu o mică parte din câștig mi-aș cumpăra case, mașini și altele treburi materiale. Dar  totuși cred că mi-aș achiziționa înainte de toate un castel pe aici prin regiune, că vorba aia, dacă tot locuiesc pe Valea Loarei se cade să locuiesc într-un castel, nu-i așa?!


Lăsând visurile la o parte, de ce aș cheltuii banii pe călătorii?! Pentru că amintirile sufletești cu care mă întorc acasă sunt cele mai prețioase bogății. Ele sunt cele mai importante suvenire pe care le aduc cu mine. Sunt averi inestimabile ale sufletului, fără de care acesta ar fi searbăd și gol. Momentele unice, trăirile, emoțiile, experiențele care îmi deschid noi orizonturi, locurile, poveștile, îmi țin de cald și mă fac mai fericită decât bijuteriile sau parfumurile scumpe.
Uneori în vacanțe prefer să mă plimb fără să vizitez ceva anume, fără să fotografiez, fără nici un plan sau scop precis. Vreau doar să simt ce este în jur, să absorb tot ce se derulează pe lângă mine și să azvârl totul, bucată cu bucată, într-un sertăraș al minții, pe care să-l deschid mai apoi, acasă, când îmi va fi dor. Cel mai plăcut suvenir de la Londra, de exemplu, este pentru mine  o plimbare pe malul Tamisei într-o noapte călduță de toamnă. N-am nici o poză de atunci, nici un obiect cumpărat. Însă amintirea Tamisei ce-și ducea apele la vale, în care se oglindeau luminile unui oraș întreg, este mai vie în mintea mea, decât în 100 de poze. Deci ați ghicit, primul și cel mai de preț suvenir cu care mă întorc din vacanțe sunt amintirile.

După amintirile minții, ca mai toți călătorii, desigur, vin din călătorii cu multe fotografii. Le ador, le iubesc, sunt obsedată aș putea spune. În cele trei zile petrecute iarna asta în Masivul Central am făcut 1400 de poze. Jesus!!!! Și eu m-am mirat de mine. Firește, nu toate erau neapărat bune, iar apoi multe reprezentau același cadru, dar ce contează?! Sutele de giga de poze de pe hard-disk-uri sunt neprețuite! Îmi amintesc când eram copil și mergeam cu părinții pe litoral. Pe vremea aia ne întorceam cu o singură poză, făcută de fotograful ăla care circula pe plajă.  Am poze din fiecare an, una cu maimuța, alta pe cal, una cu dinozaurul (de plastic desigur, n-am copilărit chiar pe vremea dinozaurilor!). Apoi taică-miu și-a luat un aparat din ăla pe film. Aveam la dispoziție 24 de cadre alb- negru și mai apoi color. Nu știu cum se făcea, dar toate ieșeau bine. Iar dacă se voalau, asta era, păstrăm doar amintirile. Astăzi, în era fotografiei digitale, am nevoie de mii de cadre. Cum se schimbă vremurile! Mai târziu mi-am luat prima mea săpunieră digitală. Un Canon. Încă îl mai am. Cu el am fotografiat aproape toate drumețiile mele prin munții din România. Pozele nu au o calitate deosebită, dar pentru mine sunt perfecte. Pentru că ele transpun momente dragi. Apoi au venit alte și alte camere foto, compact, DSLR, toate făcute parcă să pot aduce cu mine acasă tot ce am văzut pe unde am cutreierat, fiecare colțisor, fiecare ungheana, fără să-mi scape nimic. 
Îmi cumpăr și cărți sau ghiduri turistice. Bine, să fiu sinceră, astea nu prea le aduc din călătorii, ci mai degrabă le cumpăr înainte. Dar cumpăr și la fața locului, de prin librării sau oficii de turism. La Metz mi-am cumpărat o carte drăguță cu și despre plimbări tematice prin oraș. Pentru că îmi place să cunosc mai multe despre locul pe care îl vizitez. Însă majoritatea cărților de călătorii le cumpăr înainte. Nu neapărat înainte de călătoria în sine, ci uneori le cumpăr așa, pur și simplu, că mi-au făcut cu ochiul în librărie. Și așa se nasc planuri, dorințe de cutreierat alte și alte locuri.

Mai aduc cu mine acasă plinte și broșuri. Uneori mai fac ordine și disciplină printre ele și unele ajung la gunoi. Cred că am aveam pliante de la fiecare castel vizitat al Loarei. Uneori chiar mai multe de la același. Am aruncat  câteva din ele, ce era să fac? Mai am broșuri cu sau de la diverse  monumente sau orașe, hărți montane, trasee turistice. Fiecare din ele îmi amintesc pe unde am fost. Și poate-mi vor servi pentru vizite viitoare. Unele se pierd prin sertare sau rafturi, dar când le găsesc….Când le găsesc parcă retrăiesc momentele pe care ele le păstrează.

Câteva suveniruri…cănile le-am primit cadou 😉 thx Ile!

Nu sunt un om pasionat de cumpărături în general, cumpăr doar ce știu că am nevoie. Nu merg la shopping în vacanțe pentru haine, genți sau pantofi. Mi se pare fără sens. De fapt chiar ocolesc centrele și zonele comerciale. Însă intru mereu în magazinele de obiecte-suvenir. Nu fac colecții de magneți de frigider, dar am câțiva. Prefer să variez, așa că îmi iau diverse nimicuri. Uneori iau și cadouri pentru altii. De la Mont Dore mi-am luat un suport de burete de vase de exemplu și o solniță pentru sare și piper. Din România mi-am adus niște căni tradiționale de lut din care beau ceai și câteva străchini în care servesc supă sau ciorbă de fiecare data, plus o oală mare de lut pentru sarmale, cărată cu grijă în avion. N-am folosit-o niciodată, dar ce contează, îmi amintește acolo pe raft unde stă, de România. Am niște cartoane din alea de pus paharul pe ele cu castelele Loarei, luate de pe aici, dar nu mai știu de la ce castel, iar mamei i-am dat un set cu peisaje din Paris. În general îmi place să cumpăr suveniruri utile, nu chestii care n-au nici un folos.


Nu, asta n-am luat cu mine în traistă!!!

Vroiam să fac o lista doar cu 5, dar vor fi 6 până la urmă pentru că mi-am adus aminte că mai cumpăr ceva. Mâncare, oameni buni! Produse tradiționale. Îmi amintesc că anul trecut m-am întors din Germania cu toată patiseria în care intrasem. Voiam și aia și aia și aialaltă. Nu mă puteam abține la ce bunătăți erau acolo. Cumpăr cârnați, brânzeturi, dulciuri și orice altceva tradițional și care îmi place sau îmi face cu ochiul. Și care se poate căra ușor în traistă desigur. Nu sunt un om gurmand, dar sunt un om pofticios și care apreciază un loc nu numai vizitând clădiri, ci și bucătarii. Și nu bucătarii-muzeu! 

Ah…și mai este ceva! Cumpăr și cărți poștale. În general le trimit prietenilor, dar de multe ori păstrez și câteva pentru mine. Nu că n-aș face eu o mulțime de poze, însă prea tare îmi plac. Obiceiul cu vederile îl am de când eram copil și părinții mei în vacanțe obișnuiau să trimită la tot familionul câte una. Prin adolescentă l-am cam pierdut, dar de ceva vreme a revenit. Așa că nu uitați să-mi lăsați adresele!

Desigur că nu cumpăr toată această lista mereu. Depinde de buget, de loc, de ce îmi face cu ochiul. Dar îmi place să mă întorc acasă cu ceva. Ceva, orice, care să-mi amineasca de locurile pe unde am umblat. 


Étiquettes : ,