de cand am terminat liceul. Nu pot sa cred ca a trecut atata timp. Nu pot sa cred ca am imbatranit atat :)). Ma uit la poze si simt cum parca ieri eram in fata obiectivului foto. Cate lucruri s-au schimbat si totodata cate au ramas la fel. Am
gasit o poza, cu toata clasa, a 12-a C, pe spatele careia scria « 11 iunie 2002-Ultimul
Clopotel
« . Dintr-o data m-a cuprins un sentiment ciudat. Doamne, parca ieri era ziua
aia, mi-o amintesc perfect! 

Eram asa bucuroasa si emotionata ca terminam
liceul! O etapa a vietii mele se incheia, lasand loc alteia cu noi provocari. Este ciudat sa privesc prin ochii mei de atunci, sa deslusesc cum gandeam, ce-mi doream, ce planuri aveam pentru viitor. Nici prin minte nu mi-ar fi trecut ca peste 10 ani voi scrie aceste randuri de undeva din Franta si ca la intalnirea de 10 ani nu voi purta participa din cauze de nunta personala. Este ciudat pe ce carari te poarta viata, carari pe care, probabil, nu ti-ai imaginat vreodata ca vei ajunge. Este bizar ca, undeva acolo, dincolo de puterea noastra de intelegere, exista un destin. Un destin care poate are planuri cu noi, altele decat cele pe care ni le facem noi insine. Nu credeti?
Acum in iunie se organizaza inalnirea de 10 ani, pe 3 parca, ziua strigat catalogul la liceu si seara masa si dansul la restaurant. Din pacate nu voi ajunge, desi daca stau sa ma gandesc, cred ca mi-ar fi placut, chiar daca liceul n-a fost chiar partea mea preferata din viata. Nu stiu, dar dupa parerea mea, in timpul liceului esti prea mic, prea adolescent. Anii de dupa « 18 ani » sunt altceva: mai multa minte (se presupune!), mai multa libertate (de la partinti in cazul meu)..alta viata. 
Oricum, cum spuneam la intalnire nu ajung,in primul rand pentru ca nu-mi permite buzunarul sa ma plimb asa, Tours-Paris-Bucuresti, chiar de cate ori vreau si apoi oricum in weekend-ul ala am nunta, asa ca intalnirea de 10 ani cade. Chiar imi pare rau intr-un fel, mi-ar fi placut sa imi (re)vad colegii (live, in afara facebook-ului). Sunt curioasa cum s-au schimbat, cum NE-am schimbat, unde si cum am evoluat  in astia 10 ani. 
Eu am facut liceul in Bucuresti, Colegiul National Mihai Viteazul, profil real, specializare mate-fizica. Probabil daca as da timpul inapoi, cu siguranta as alege acelasi liceu, aceealasi profil, aceeasi specializare. Deci este unul din lucrurile care nu le-as schimba, si asta in primul rand pentru ca nu m-as imagina facand sau studiind altceva. Nu a fost un liceu usor, dar daca stau sa ma gandesc, nici foarte dificil, zic eu acum, dupa 10 ani, cu exceptia orelor de fizica si chimie din clasele a 9-a si a 10-a (prietenii stiu de ce :p). Au trecut si ele, asa cum trec toate in viata si cum trece insasi viata cu totul, cu, sau pe langa noi, am devenit oameni mari si notele, profesorii, cataloagele, chiulurile, tigarile fumate in curtea liceului sau in toaleta dupa caz, ramas doar niste amintiri frumoase, pe care le pretuim cu drag si probabil la care zambim cand ni le aducem aminte. De fapt asa este bine, sa privim partea plina a paharului si lucrurile frumoase care se intampla in viata, nu? Oricum au fost niste ani deosebiti, din care au ramas niste imagini si ganduri speciale, ani in care s-au legat prietenii foarte frumoase, unele pe viata probabil (Ile stie despre ce vorbesc).

Gata cu melancolia, sa va arat niste poze (as avea mai multe, dar nu aici la Francia cu mine) si apoi sa va pun o melodie. Va pup si saptamana frumoasa (a mea este a naibii de incarcata si plina de emotiiiii !!!)
Banchet clasa a 12- iunie 2002 World Trade Plaza Bucuresti
Eu la banchet…pe vremea aia roscata (una dintre cele…toate… culori care le-am avut la par)
Inceput de clasa a 11-septembrie 2000 (o my god!)
Inceput de clasa a 11-septembrie 2000 (eram bruneta:p)
Si…Ultimul Clopotel- iunie 2002 (eram satena-nu stiu de ce eram suparata?!)
Si binecunoscuta si nemuritoarea melodie…..
Étiquettes :