Vara asta am citit foooarte puține cărți. Nu știu dacă a fost de vină vara, cu zilele ei lungi petrecute pe terasă și cu activitățile pe care le-a implicat prin curte, sau faptul că pur și simplu nu am avut eu dispoziție pentru citit, ci pentru alte lucruri (de exemplu am văzut o mulțime de filme documentare și filmulețe pe diverse teme pe youtube), poate câte puțin din fiecare, astfel că lecturile au fost într-un număr mult mai mic față de ce mi-am propus. Dar au fost totuși câteva: 


   

1. Nopțile amanților (Corina Ozon), romanul care continuă seria întâmplărilor triunghiului amoros Mircea-Cati-Teo început în prima carte, Zilele Amanților. Mircea reprezintă tipul bărbatului plictisit de nevastă, Cati este amanta lui Mircea, Teo genul nevestei care s-a delăsat. Cartea este siropoasă și condimentată, se citește repede, personajele sunt simpatice, iar stilul autoarei este la fel de deștept, ironic și direct, poate prea direct pentru unii, ca și în prima. Nu mai știu când și cum am descoperit-o pe Corina Ozon, dar mă bucur că am făcut-o. Este genială și sper ca povestea să nu se termine aici.

2. Păzitoarea tainei (Kate Morton) este a treia carte din seria Kate Morton pe care o citesc anul acesta. Sunt fană, recunosc, îmi place la nebunie cum și ce scrie femeia asta. Stilul este inconfundabil, aceeași pendulare între prezent și trecut, cu firul poveștii încurcat, pe parcurs descoperi fapte la care nici nu te-ai așteptat. Deși Grădina uitată  și Casa de la Riverton mi s-au părut mai bine scrise, iar personajele mult mai bine conturate, cartea de față este cea care m-a marcat cel mai intens la final. În general autoarea te surprinde la final, dar parcă în nici una dintre celelalte două cărți misterul nu este mai bine realizat. Zău că nu m-am așteptat! Cine a citit Kate Morton știe la ce mă refer. Iar dacă nu ați citit dar vă plac dramele cu tentă istorică, destinele care se întrepătrund, sau răsturnările de situație, încercați. Sunt sigură că  nu o veți mai lasă din mână.
 
3. Vieți secrete (Tatiana de Rosnay) am început-o pentru că mi-a plăcut foarte tare romanul ei anterior, Se numea Sarah, însă după primele pagini mi-am dat seama că acesta de față este total diferit. Vieți secrete este o carte despre prezent, despre familia actuală, modernă și relațiile dintre membrii acesteia, avându-l în centru pe Antoine, un tip divorțat, învăluit de un sentiment al eșecului pe toate planurile. Revenirea pe insula unde familia lor petrecuse multe zile de vacanță la malul mării atrage pentru el și sora lui, Melanie, amintiri neașteptate și tulburătoare despre mama lor, amintiri ce duc într-un final la descoperirea unui secret șocant. Povestea este una simplă, drama este complexă. Mi-a plăcut cartea, dar nu atât de mult ca prima, recunosc.  
   
4. Zăpada de primăvară (Yukio Mishima) este o carte pe care am început-o impresionată de recenziile pozitive pe care le are, și de notorietatea autorului, de trei ori nominalizat la premiul Nobel pentru literatură. Acțiunea este plasată la începutul secolului trecut, în lumea închisă a vechii aristocrații japoneze, unde Kiyoaki, un tânăr dintr-o familie nobilă, educat și sensibil, este prins în mrejele iubirii mistuitoare pentru frumoasa Satoko. Deși la bază este o simplă poveste de dragoste interzisă, romanul este poetic, complex, trăirile și drama personajelor fiind foarte bine conturate, iar atenția la detalii a autorului desăvârșită. N-aș putea spune spune că mă pasionează cultura japoneză, așa că pentru mine Zăpada de primăvară a fost mai mult decât toate o curiozitate. Cu toate acestea trebuie să recunosc că lectura nu m-a captivat foarte tare, tind că stilul lui Mishima nu este chiar genul meu.

Am mai citit: 
 
5. Fraier de București (Florin Iaru)-o colecție de povestioare scurte și amuzante, un fel de „amintiri din epoca de aur” ale autorului despre viața urbană, intimă sau socială, din Bucureștiul cufundat în bezna comunismului.  Textele sunt deștepte și se citesc repede. Mi-a plăcut cartea.
   
6. Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări (Lucian Boia)-nu are rost să vă fac o recenzie, sunt sigură că vă dați seama despre ce este vorba și oricum, cel mai probabil nu împărtășim toți aceleași interese. Dacă stau să mă gândesc nici mie nu mi-a plăcut în mod special istoria când eram la școală, dar uite că oamenii se mai schimbă pe parcurs.
   
7. Despre comunism. Destinul unei religii politice (Vladimir Tismăneanu)– nu-mi interpretați greșit orientările politice, doar îmi place să citesc depre perioada aceasta din istoria recentă, și mai ales despre cauzele care au dus la răspândirea acestei ideologii. Interesantă abordarea autorului, ideile sunt totuși expuse un pic cam greoi.
 
 

 Voi cu ce lecturi v-ați delectat vara asta?
Etichete: , ,