Există, desigur, posibilitatea să cumperi cărți în limba română de la librăriile online din țară, însă nu toate livrează peste hotare, ca să nu mai vorbim de costuri și de posibilele încurcături poștale. La fel, există și aici librării care vând cărți în limbi străine, însă cum româna nu-i nici pe departe o limbă de circulație internațională sunt slabe șansele să găsești ceva. Iar cum vizitele mele în țară nu sunt foarte dese și nici nu vreau să înnebunesc familia să-mi facă pachete, soluția a venit mai simplu decât mă așteptam, odată cu tehnologia: cărțile electronice. Așa că am investit rapid într-un dipozitiv special pentru citit, un reader, o liseuse cum se cheamă aici (pentru că francezii nu-s atât de dispuși să-și englezească limba), iar cititul electronic m-a prins atât de repede că astăzi aproape că nici n-aș mai concepe să citesc altcumva.
Apoi, că veni vorba de card și de bani, cărțile electronice sunt mult mai ieftine, uneori chiar la jumătatea prețului celor pe hârtie. Este normal pe undeva, nu mănâncă hârtie, cerneală, iar oamenii care muncesc la ele sunt, firește, mai puțini. Să nu mai vorbim de faptul că sunt ecologice.
Însă cel mai mare avantaj al cititului elecronic este pe mine faptul că am oricând toată bibliotecă la îndemână. Nu citesc imediat tot ce cumpăr și adesea cumpăr mai mult decât pot să citesc, așa că strâng adesea o mică bibliotecă pe tabletă. Iar atunci când nu sunt acasă este numai bine, clar am de unde să aleg.
Sunteți adepții cărților clasice pe hârtie sau a celor în format electronic?
coco says
hartia, desigur!:)
Larisa says
eh, fiecare cu gusturile lui, nu?:p
Unknown says
Mi-a placut postarea aceasta. Eu ador cartile, am o multime, tin la ele si citesc doar pe hartie 🙂 Am incercat sa citesc si electronic, insa nu ma puteam concentra fara sa ating eu o pagina, doua, trei… 🙂 Sa ai o zi frumoasa de Miercuri! Liuba x
Larisa says
Mda, adevarul este ca foarte multe persoane iti impartasesc preferinta, Liuba. Sau cel putin majoritatea cunoscutilor mei spun acelasi lucru, ca nu pot citi fara sa atinga paginile. Seara faina iti doresc!
Anonim says
Eu sunt de aceeasi parere cu tine, in sensul ca in ultimul timp cel mai mult citesc carti in format electronic, printre avantaje numarandu- se si faptul ca nu ocupa loc in casa, poti sa iei oricate carti cu tine oriunde, ducand doar dispozitivul pe care sunt stocate, care in general e destul de usor. Dar intr- adevar nu toate cartile se gasesc in format electronic, asa ca mai sunt nevoita sa cumpar si carti in format clasic. Cititul a fost mereu una din placerile mele.
Aurora
Larisa says
Asa este, ocupa loc mai putin. Bibliotecile arhipline in sufragerie nu mai sunt pe gustul meu, ceva minimalist cu cateva carti mi se pare mai aerisit. Restul lecturilor pe suport elecronic :).
fata naiva says
indragostita vesnic de hartie, are un parfum boem.
Larisa says
Stii cum se zice, fiecare cu gusrturile lui. Important este ca citim, cum citim este mai putin semnificativ, nu-i asa?
Renutzu says
pai daca ai iPad poti pune carti in format pdf, eu am o gramada de carti in formatul asta, nu cumparate cei drept insa stiu ca ai optiunea ca atunci cand descarci cartea cumparata poti alege acest format;
e intr-adevar la indemana dar in timp orice dispozitiv iti strica ochii, io una am dioptrii bifocale care-mi da batai de cap la focalizare; de acord ca sunt la indemana si le ai cu tine oriunde pleci cu iPad-ul, cu toate ca sunt pline de farmec cartile pe hartie, in ziua de azi parca se muleaza mai bine cartea electronica; recunosc totusi ca anumite carti mi le doresc pe hartie, ca rezerva si scenariu de cosmar daca maine nu mai avem curent s-au dus cartile electronice si orice gadget care pur si simplu devine inutil 🙂
Larisa says
Da, si mai am carti care nu-s cumparate, am mai gasit de descarcat gratis de pe net.
O da, daca nu mai avem curent am cam incuracat-o :)). S-a dus viata noastra! Uneori chiar rad de mine, cand plec undeva primele trei lucruri pe care am grija sa le iau sunt aparatul foto, Iphoneul si Ipadul. In ultima vreme chiar ma rezum la ultimele doua :))
Andreea says
Și eu prefer cărțile pe hârtie, cele scrise în română mai ales, fiindcă pot să îndoi pagini, sublinia fragmentele care îmi plac, etc… Știu că asta se poate face și pe dispozitivele electronice, am un Kindle pe care citesc mai ales cărți în engleză, dar cumva mi se pare că lectura nu are același farmec, deși simt pe pielea mea că mormanele de cărți încurcă mult în casă 😛
Larisa says
E drept ca hartia are farmecul ei. Pana si bibliotecile indesate sau mormanele de carti au un farmec aparte. Le le privesc la altii, le admir, dar… nu stiu, parca in ultima vreme am devenit mai comoda. O biblioteca electronica invizibila ma incanta mai tare…