Observ o mulțime de blogeri sărbătoresc x ani de blogosferă cu hai la mulți ani dragă blogule, concursuri, urări, donații, în timp ce mie mi-e și rușine să vă zic că habar nu am când am scris primul articol. O să ziceți ce mare greutate? Mergi la arhivă! Corect, dar nu știu prin ce minune arhiva mea de la început nu mai afișează data corectă, astfel că primul articol apare ca fiind scris în 2010, dar știu eu că nu-i adevărat. E scris undeva prin 2009, în plus și contul blogger îmi confirmă lucrul acesta (și nu, n-am de gând să trec la wordpress!). Păi asta să fie atunci: august 2009. 
 
Ziua nu contează prea mult, anul în sine mă uimește suficient. Pfai, 6 ani?! Nici nu-mi vine să cred, habar nu am când se duseră. Cum este după 6 ani în blogosferă? Păi nu este zi în care să nu mă gândesc să închid blogul! Dar nu-l închid, firește, pentru că mi-e drag și pentru că a început să-mi placă să scriu aici.  

Nu știu dacă v-am povestit vreodată, dar am început blogul dintr-o joacă, pentru a-mi povesti turele pe munte. N-aveam nici măcar o așteptare, a fost ceva care a venit așa, firesc, nici eu nu știu de unde. Cu timpul am început să scriu și despre altceva, îmi place acum să zic că blogul schimbat și a evoluat (sper!) odată cu mine. N-am crezut niciodată că joaca de-a blogul va dura atât de mult, nici că mă va prinde  atât de tare, devenind astăzi o adevărată pasiune. Mai că îmi vine să și zâmbesc când mă gândesc la numele lui de început, Bine ai venit prietene la munte!vă rog, nu mă întrebați de unde l-am scos!
 
Ce mi-a adus blogul? Blogul m-a învățat în primul rând să scriu mai frumos, mai ordonat, să-mi exprim cursiv ideile, să le dezvolt plăcut și să le argumentez responsabil și pentru asta îi sunt recunoscătoare. Meseria mea nu are nici o legătură cu scrisul (meseria mea n-are nici o legătură cu mine, dar asta este altă poveste!) și îmi pun mâinile în cap când citesc primele postări (vă rog nu le căutați acum că v-am zis!). Dar îmi place să cred că lucrurile au mai evoluat de atunci, știți și voi cum este, cu cât exersezi un lucru cu atât îți va ieși mai bine.  

Tot blogul m-a provocat să învăț mai multe despre fotografie și i-aș mulțumi dacă aș putea, cu vârf și îndesat. Apetitul fotografiatului cred că mi l-a deschis muntele cu peisajele sale, asta dacă pasiunea nu zăcea dintotdeauna în mine, însă blogul (și aparatul, recunosc!) a fost cel care m-a determinat să perseverz, să iau acest hobby mai în serios. Tot de când cu blogul sunt mult mai atentă în jurul meu, în special la locurile pe care le vizitez, și nu e vorba aici numai despre fotografii. Articolele au nevoie de informare, iar cea mai bună este observarea detaliilor la fața locului. În plus, de când scriu pe blog consult mai multe surse post-călătorii, citesc broșurile primite la diverse obiective turistice mai atent, studiez diverse site-uri internet, ghiduri, cărți etc și că tot veni vorba, sper că nu numai eu sunt aia care își scrie  articolele în minte de la fața locului…

Apoi, pe blog am cunoscut o mulțime de oameni frumoși și interesanți, atât printre blogeri, cât și printre comentatori. Frumoși sufletește, desigur, oameni cu preocupări faine și cu un stil de viață pe placul meu, oameni care mă inspiră și pe care îmi face o deosebită plăcere să-i citesc, indiferent despre ce scriu. Și apropo, îmi place să cred că citesc oameni nu bloguri și nimic nu mă întristează mai tare  decât când observ că dintre cei talentați dispar subit din blogosferă. Dar fiecare ia decizia lui. Că tot veni vorba de activitățile fiecăruia, tot odată cu blogul am dobândit cunoștințe interesate pe diverse teme. Fie că e vorba despre o recomandare de carte tentantă, despre un film bun, despre un loc atrăgător unde merită să-mi petrec vacanța, sfaturi de grădinărit, trasee de munte, sau pur și simplu activități interesante de petrecere a timpului liber, urmărirea blogurilor constituie o sursă inepuizabilă de informații. Cred că îmi dați dreptate, nu? 

Ce îmi propun pentru viitor? Nu foarte multe, îmi place să las blogul să se dezvolte singur. Odată cu mine, firește! Dar aș vrea să reușesc pe viitor să scriu articole ceva mai scurte și mai lejere și să renunț treptat la polologii pe care foarte mulți nu au vreme să le citească. Un stil simplu și ușor mi se pare eficient pentru un blog. Apoi, mă gândesc și la o mai mare diversitate a temelor… N-o să fie ceva drastic, nu mă apuc să public rețete culinare (sau mai știi?!, dar mai bine-i las pe alții care se pricep) o să rămân tot pe aproape, hobbyuri și activități de timp liber, care probabil că mă reprezintă cel mai bine.

Și atunci o să mă întrebați, bine, dar dacă blogul s-a dovedit o pasiune așa de frumoasă de ce vrei să îl închizi? Un motiv important ar fi timpul pe care-l mănâncă, dar îmi zic că întotdeauna ne facem timp pentru lucrurile care ne plac cu adevărat. Apoi, când văd atâtea fițe și pretenții în blogosfera asta, atâția blogeri remarcabili și experți în atâtea domenii, ca să nu mai vorbesc de sfaturi și recomandări aberante, zău că mă întreb ce naiba caut pe aici… Firește că nu vorbesc despre voi, cei la care mă refer cel mai probabil că nici nu mă citesc.
 

Cred că îi voi face cadou blogului pentru aniversarea a 6 ani o nouă temă. Când va fi online om vedea, numai când mă gândesc la munca pe care trebuie s-o depun,  tema de față devine superbă :)).
  

Și acum vă întreb pe voi, dragi blogeri, voi de ce aveți blog?
Ce satisfacții v-a adus, ce perspective de viitor aveți și mai ales (să fim cârcotași!) ce nu vă place în blogosferă?
 

 

Étiquettes :