Nu știu voi cum sunteți, dar fără o sărmăluță și o felie de cozonac pentru mine parcă nu-i Crăciunul. Știu că sună a clișeu, mai ales pentru cei ca mine care locuiesc departe de România, dar zău că așa este. Îmi plac o mulțime de alte preparate, dar parcă de Crăciun îmi place să merg pe varianta tradițională, chiar și aici departe de meleagurile natale, pe malul Loarei, la Amboise.

Prin urmare am cumpărat toate cele necesare, plus varză murată adusă la un magazin sârbesc de undeva de prin estul Europei și cu ajutorul mamei (sau mai degrabă mama cu ajutorul meu) am pregătit înainte de Crăciun cozonacii și am rulat sărmăluțele. Totul a fost gata la timp pentru cina din seara de Ajun, réveillon de Noël, cum îi zice pe aici, obicei pe care l-am preluat și noi, deși acasă sărbătoream Crăciunul la prânz pe 25. Am făcut focul în șemineu, am aranjat casa și masa, ne-am făcut frumoși, am măritat sarmalele cu un vin din Corsica și între  două feluri de mâncare am deschis cadourile care se strânseseră destul de multe sub brad. Fiecare s-a bucurat de ceea ce a primit, cu mine în frunte; anul acesta Mosu’ mi-a adus ce-mi doream cel mai tare: o bicicletă

Cum a făcut Mosu’ ca bicicleta, care vorba aia e voluminoasă, să rămână o surpriză până în ultimul moment e poveste lungă. De fapt sub brad era împachetată frumos doar o cutie care conținea coșul, casca, genuncherele, plus alte materiale suplimentare, ceea ce recunosc a reușit să mă ducă în eroare, în timp ce bicicleta propriu-zisă se afla într-o anexa exterioară. A ajuns « sub brad » exact în momentul când primisem și scotoceam în coșul cu auxiliare. Eram așa de concentrată că nici n-am băgat de seamă când Andrei a adus-o de pe terasă în sufragerie, exact prin spatele meu.
 
 Bucuria a fost atât de mare că în ziua de Crăciun vă dați seama că nu m-am putut abține să nu ies la o plimbare. E drept că m-a ajutat și vremea care a fost destul de cladă pentru aceasta perioadă. Pe internet scriau 10°, la farmacia din colț termometrul arăta 15°, în fine, să zicem că de Crăciun la Amboise or fi fost vreo 12.5°, iar dacă adăugăm și soarele în ecuație putem spune că vremea a fost numai bună de plimbare. 


Am ieșit prin spatele casei, am traversat șoseaua Tours-Blois și am luat la pedale drumul ce lungește Loara până la pod, având tot timpul panorama impunătoare a castelului Amboise în stânga. Cu cerul atât de senin și iarba atât de verde pe malul fluviului, zău că aveam impresia că e primăvară. Am traversat primul braț al Loarei până pe île d’Or, insula locuită de pe Loara, și am mers spre capătul ei unde știam că există un parc împădurit foarte mare cu o mulțime de piste asfaltate sau nu, numai bune de biciclit. Era multă lume la plimbare tindnd cont că era Crăciunul. Majoritatea pe jos, doar eu cu bicicleta, ceea ce m-a bucurat într-un fel, că oamenii se mai gândesc și la mișcare de sărbători nu numai la mâncare. Pe de altă parte aici nu se mănâncă nici mult, nici greu, îmi amintesc când o prietenă franțuzoaică a nimerit la noi de sărbători a rămas un pic uimită de ce și cât mâncăm în această perioadă.  


După Crăciun în ciuda vremii care se anunță exrem de rece, chiar câteva grade sub 0, am plănuite câteva activități și vizite prin regiune, activități care includ desigur și ceva castele, că vorba aia unde altundeva să-mi duc musafirii aici pe Valea Loarei. Măcar soare să fie…
   
 

 Însă până atunci vă urez un Crăciun fericit în continuare, alături de cei dragi vouă!
PS: Săptămâna asta am reușit să ajung și la târgul de Crăciun din tunel. Foarte fain și anul acesta!

Étiquettes : ,