Ma deplasam astazi cu metroul prin Bucuresti, obosita si aiurita dupa cele cateva mai multe mojito baute cu o seara in urma. Nu stiu probabil am imbatranit, dar dupa o noapte cu mai putine ore de somn si ceva de baut sunt PRAF! Dar nu despre rezistenta mea la alcool voiam sa vorbesc astazi, ci despre altceva. Aruncandu-mi privirea in jur, ca vorba aia nu ai la ce sa te uiti pe fereastra in metrou, mi-a sarit in ochi un cuplu. Un cuplu de varsta a treia sa. O doamna extrem de frumoasa si eleganta, alaturi de sotul ei, un domn galant si curtenitor, foarte grijuliu fata de sotia lui. Pareau foarte potriviti si fericiti impreuna, cu toate ca multi ani trecusera si petrecusera impreuna. Si m-am intrebat: „Cum ajung oamenii atat de fericiti impreuna dupa zeci de ani?”.



Oare cum o fi, batran fiind, sa fii atat de indragostit de alesul tau si sa te plimbi de mana prin parc? Oare cum au reusit aceste relatii sa invinga timpul, monotonia, plictiseala? Oare cum au reusit sentimentele dintre ei sa ramana la fel de puternice, la fel ca in ziua in care s-au indragostit? Care este reteta unei relatii perfecte care sa dainuiasca atata timp prin iubire, armonie si intelegere? De ce in zilele noastre atatea despartiri si divorturi? Oare nu mai suntem noi atat de toleranti si rabdatori? Oare este mai simplu sa spui „gata” decat sa incerci sa repari? Oare posibil sa menti o relatie pasionala si plina de impliniri pe durata unei intregi vieti? Probabil ca e posibil. Sa ramanem inca pozitivi, altfel nu ar mai avea rost sa incercam, nu? 

Intr-adevar, „pe vremuri” era o alta societate. Erau alte valori, principii, convingeri in mijlocul carora traiai, cu care erai educat. Oamenii aveau mai dezvoltat simtul familiei si poate faceu mai mult ca un cuplu sau un mariaj sa mearga. Sunt convinsa de asemenea ca se faceau si mai multe compromisuri pentru mentinerea unei familii. Dar nu vorbim de aceste cazuri. Vorbim de cazurile oamenilor care s-au iubit si au reusit sa traiasca in armonie ani multi. De ce noi nu mai putem? Care sunt cauzele cele mai dese care duc la despartire? Pai neintelegerea, neincrederea si ar mai fi inselatul sau materialismul, insa acestea nu se incadreaza intr-o relatie adevarata.

Pe de alta parte nici sa te complaci intr-o relatie care nu mai functioneaza nu mi se pare corect. Intrebarea ramane ce este de facut sa nu se ajunga aici? Cum intretii o relatie astfel incat ambii parteneri sa fie fericiti. In mare parte fericirea int-un cuplu vine de la sine, vine din potrivirea dintre cele doua persoane, din sentimentele care le au unul fata de altul, din ceea ce au in comun si ceea ce ii diferentiaza. Dar pe langa asta mai trebuie un pic „lucrat” si de noi. Relatiile nu se transforma peste noapte. Nici in bine, nici in rau. Se transforma in timp si din multe motive si cauze adunate. Trebuie constant adusa putina noutate, varietate, originalitate, in sensul bun fireste. Nu stiu, dar este complicat. Depinde de oameni. Depinde de cum sunt ei, de ce vor ei, de asteptari, de gusturi. Depinde de cum evolueaza ei. Si este important ca cei doi sa evolueze impreuna, in aceeasi directie si nu separat. Lucru cel mai greu de obtinut. Crestem aparent impreuna pentru a realiza uneori ca, din pacate, am crescut in directii diferite. Nu exista retete de succes pentru relatii ca-n filme. 

Si totusi unii au reusit. As fi vrut sa ma duc la acei batranei si sa ii intreb reteta fericirii lor. Dar n-am facut-o. Dar eram curioasa. Ce este cel mai important intr-o relatie? Dupa parerea mea sentimentele. Pentru ca daca exista o iubire adevarata si sincera, clar nu vor exista minciuni si tradari. Si dupa increderea. Increderea asta, care este atat de firava, ca un fir de par. Si care odata pierduta, niciodata nu se va mai recupera, oricat am vrea. Si dupa ar fi comunicarea si intimitatea. Iar cel mai important este ca toate sa fie la un loc. Ar mai fi multe: sinceritatea, devotamentul, rabdarea si lista e lunga…

Se poate repara o relatie destramata? Poate. Dar trebuie sa stii exact ce simti si mai ales sa schimbi tot ce nu a fost bine pana atunci. Insa cam greu. Si doar daca in sufletul tau stii ca se merita. Insa de preferat ar fi sa facem toate astea inainte sa se ajunga aici. Sa dam tot ce e mai bun din noi. Sa fim mai toleranti si mai intelegatori. Sa avem incredere. Sa iubim si sa nu ne fie teama de asta. Sa ascultam mai mult si sa vorbim mai putin. Sa nu ne amgim, sa nu ne mintim nici pe noi nici pe celalalt. Sa respectam. Sa fim oameni. Sa fim responsabili si sa ne pese nu numai de noi. Sa facem tot cat putem sa mearga bine. Si daca dupa toate acestea se destrama, macar vom fi linistiti ca am incercat, ca am facut tot posibilul, dar nu a fost sa fie din motive care deja nu mai tineu de noi. Dragoste cu de-a sila nu se poate. Nu poti obliga si nici plati pe cineva sa te iubeasca. Si macar atunci esti impacat cu tine insuti si poti merge mai departe fara resentimente, ganduri si indoieli ca poate se putea… Teorii…practica este mai grea. Nu exista retete de succes pentru relatii ca-n filme. Exista forta si vointa de a duce lucrurile pe un fagas fericit.

Si daca este atat de complicat de ce ne chinuim atata? De ce ne implicam intr-o relatie, cand stim ca oricum candva se va sfarsi? Pentru ca suntem genetic creati sa traim in cuplu? Sau pentru ca iubirea da sens vietii? Pentru ca nu putem trai singuri? Pentru ca trebuie sa avem un „rost” in viata? Pentru ca trebuie sa avem urmasi? Pentru ca… Pentru ca descoperim iubirea si incercam sa-i dam o forma. Incercam sa o gustam, sa o traim. Pentru ca iubirea este sentimentul suprem de care suntem capabili si ne defineste pe noi ca OAMENI. 

Etichete: ,