Ca de fiecare dată, nici din vacanța corsicană de toamna aceasta nu putea să lipsească cel puțin o drumeție pe munte. M-am tot gândit și răzgândit înainte, am dat cu banu’ care să fie și am ales într-un final, după lungi sesiuni de gândire, Valea Restonica, una dintre cele mai pitorești de pe insulă. Aceasta nu era foarte departe de Bastia, unde eram cazați, și presupunea, în plus față de traseu, o traversare a orașului Corte, pe care îmi doream de multă vreme să-l văd. Alegerea s-a dovedit perfectă, întrucât drumeția a venit la pachet și cu o degustare de brânză tradițională brocciu direct la stână, asta pe lângă peisajele încântătoare la care mă așteptam oricum. Uite de-aia îmi place mie Corsica, pentru că este plină de surprize frumoase la tot pasul!
Poate o să credeți că sunt sărită, dar eu am o hartă a Corsicii pe google maps, unde pint-uiesc diverse obiective de vizitat pe măsură ce le descopăr și nu mă refer aici doar la trasee de drumeție pe munte, ci și la orașe, sate, plaje, activități pe care îmi doresc să le „bifez” într-o zi. Eh, acum fie vorba între noi, n-am o astfel de hartă numa’ pentru Corsica, ci pentru mai multe țări și regiuni, dar asta este deja o altă poveste.
Așa că, înainte să plec către Bastia, mi-am consultat harta, uitând-mă la ce este de făcut prin împrejurimi. In ceea ce privește muntele, mă gândeam, ca de fiecare dată, la Monte Cinto, cel mai înalt vârf al insulei și acoperișul Mediteranei totodată, însă pentru că era cam departe de camping pentru a face drumul dus-întors până la punctul de plecare pe traseu, plus traseul în sine, în aceeași zi, l-am lăsat și de această dată pentru o dată viitoare. Varianta dormitului la cort, așa cum am făcut în mai la Pozzi, cădea și ea, noaptea în septembrie temperaturile nu-s foarte prietenoase, nici măcar în Corsica. In plus, echipamentul nostru de bivuacat pe munte este mai mult pentru vară. Dar, hei, până la urmă nu trebuie să urcăm pe cele mai înalte culmi ca să ne bucurăm de munte!
Uitându-mă peste traseele de drumeție pe care le-am fi putut face, m-am orient rapid spre Valea Restonica – cu ale ei lacuri glaciare Melo și Capitelo, printre cele mai celebre și frecventate de pe insulă – la care visam de mult, dar niciodată nu fuseseră prea aproape de tabăra noastră de bază, ca să nu mai zic că un popas în orășelul Corte, unde se deschide valea, nu suna deloc rău. Așa că, în ultima zi a șederii noastre, am purces spre inima insulei, echipați și pregătiți de aventura Corte-Restonica.
Drumul până la punctul de plecare pe traseu nu se anunța lung: o oră aproximativ de la Bastia la Corte, vreo 40 de minute pe o șosea anevoioasă până la stâna Grotelle (Bergerie de Grotelle, altitudine 1520 m), iar de acolo aproximativ o oră la picior până la primul lac (Melo, altitudine 1 710 m) și încă vreo 45 min până la al doilea (Capitello, altitudine 1 930 m), la care nu eram siguri că vom urca, gândindu-ne că e mai bine să decidem la fața locului.
Drumul până la punctul de plecare pe traseu nu se anunța lung: o oră aproximativ de la Bastia la Corte, vreo 40 de minute pe o șosea anevoioasă până la stâna Grotelle (Bergerie de Grotelle, altitudine 1520 m), iar de acolo aproximativ o oră la picior până la primul lac (Melo, altitudine 1 710 m) și încă vreo 45 min până la al doilea (Capitello, altitudine 1 930 m), la care nu eram siguri că vom urca, gândindu-ne că e mai bine să decidem la fața locului.
Despre traseu se spunea pe internet că nu-i dificil, însă eu m-am învățat acum că orice traseu pe munții din Corsica va scoate untul din mine. Stiam că munții de pe insulă nu-s deloc prietenoși și că nu se lasă îmblânziți de bocancii noștrii, însă de data asta nu drumeția în sine mă speria, ci drumul acela anevoios de la Corte și până la stâna. D623, care traversează partea inferioară a văii Restonica, și-a câștigat reputația de drum cu peripeții. Ingust, el nu este nimic altceva decât o succesiune de serpentine, viraje strânse, prăpăstii și înălțimi vârtejitoare, condusul fiind – mai ales aici – o îndrăzneală, noroc că eram în afara sezonului turistic și nu am întâlnit multe mașini. Pentru că nu încap două să treacă una pe lângă alta, tocmai de aceea s-au amenajat pe margini, din loc în loc, scuaruri de așteptare. Totuși, trebuie să precizez că, în ciuda dificultății, șoseaua nu are nici măcar o groapă, asfaltul fiind ca în palmă, chiar și în partea asta izolată de lume. Despre peisajul pe care-l traversează nici nu mai vorbim, Valea Restonica este de-a dreptul grandioasă.
Am trecut cu bine de bucata asta de drum, am parcat mașina în parcarea special amenajată, cu plată și bine dirijată de câțiva tineri, ne-am luat catrafusele și am început drumeția pe munte cu… un popas la stână. Eram curioși să vedem despre ce este vorba, așa că am coborât un pic până acolo și bine am făcut. Bergeries de Grotelle se înfățișează sub forma unui ansamblu de căsuțe vechi, tradiționale, din piatră cu lemn, care au reprezentat cândva un popas obligatoriu pentru turmele de oi ce urcau către lacul Melo. Inconjurate de un peisaj măreț, întruchipat de culmile muntoase Capu Chiostru și masivul Rotondo, stâna pare ruptă din alte timpuri.
Familia de ciobani instalată de 30 de ani la Grotelle a hotărât să împărtășească și altora, în special drumeților care urcă la lacuri, câte puțin din experiența lor, din acel savoir-faire ancestral, despre creșterea și mulsul oilor, ritualul fabricării artizanale a brânzei și despre brocciu, promovându-și munca și valorificând patrimoniul insular. Micuța afacere de familie propune celor care se opresc pentru un popas gustări și sandvișuri făcute în casă, bere Pietra și răcoritoare, degustări de produse locale (brânzeturi, produse din carne), alături de conversații plăcute. Exact așa i-am găsit și noi când am pășit timizi la poarta stânei: ospitalieri, joviali, dispuși la discuții și bucuroși să ne deschidă ușa… magaziei cu brânză. Din păcate la ora la care am ajuns pierdusem ritualul fabricației, dar asta nu ne-a împiedicat să gustăm brocciu, așa cum se mănâncă, se pare, acolo, cu miere deasupra.
Familia de ciobani instalată de 30 de ani la Grotelle a hotărât să împărtășească și altora, în special drumeților care urcă la lacuri, câte puțin din experiența lor, din acel savoir-faire ancestral, despre creșterea și mulsul oilor, ritualul fabricării artizanale a brânzei și despre brocciu, promovându-și munca și valorificând patrimoniul insular. Micuța afacere de familie propune celor care se opresc pentru un popas gustări și sandvișuri făcute în casă, bere Pietra și răcoritoare, degustări de produse locale (brânzeturi, produse din carne), alături de conversații plăcute. Exact așa i-am găsit și noi când am pășit timizi la poarta stânei: ospitalieri, joviali, dispuși la discuții și bucuroși să ne deschidă ușa… magaziei cu brânză. Din păcate la ora la care am ajuns pierdusem ritualul fabricației, dar asta nu ne-a împiedicat să gustăm brocciu, așa cum se mănâncă, se pare, acolo, cu miere deasupra.
Brocciu este brânza tradițională corsicană. Qui n’en a pas goûté ne connait pas l’Ile, cine n-a gustat nu cunoaște insula, scria cândva poetul Émile Bergerat și pe bună dreptate, brocciu este mândria localnicilor, brânza lor națională, atât de strâns legată de istoria și cultura Corsicii. Produit du terroir, fabricat după o rețetă transmisă din generație în generație, din zerul ce rezultă din laptele de oaie, brocciu aduce, atât la gust cât mai ales la textură, cu urda românească. Deși se prepară respectând tradiții care datează de secole, produsul beneficiază de o Appellation d`origine contrôlée abia din 1983 și o Appellation d’origine protégée din 1996.
Aproape că și uitasem de lacuri, nici nu ne mai venea să luăm rucsacii în spate. Am fi rămas toată ziua să moțăim în acel decor de basm, alături de o bere Pietra din făină de castane, pe acorduri de muzică corsicană, la adăpostul stâncilor mărețe. Dar nu numai pentru asta venisem aici, eram porniți să gustăm mai mult din experiența Restonica, așa că am purces la drum până nu ne moleșeam de tot.
Aproape că și uitasem de lacuri, nici nu ne mai venea să luăm rucsacii în spate. Am fi rămas toată ziua să moțăim în acel decor de basm, alături de o bere Pietra din făină de castane, pe acorduri de muzică corsicană, la adăpostul stâncilor mărețe. Dar nu numai pentru asta venisem aici, eram porniți să gustăm mai mult din experiența Restonica, așa că am purces la drum până nu ne moleșeam de tot.
Drumul de la stână până la lacul Melo este…. hm, să zicem special. Nu este foarte greu și nici diferența de nivel nu este foarte mare. Insă este genul acela de traseu pe care iți dai sufletul fără să-ți dai seama și după care te alegi cu cea mai frumoasă febră musculară. Destul de abruptă și plină de pietroaie, poteca trece pe lângă o altă stână, Bergerie de Melo, unde drumeții se pot opri pentru a-și trage suflul. Noi nu ne-am mai oprit, dacă o făceam, cel mai probabil nu mai plecam de acolo. Imediat după stâna drumul se divide: la stânga se desprinde varianta confortabilă, la dreapta varianta sportivă, care presupune și urcarea unor scări de metal prinse în stâncă. Desigur că eu nu am știut despre varianta la stânga, așa că am mers, cum altfel, decât la dreapta. Insă probabil și dacă aș fi știut aș fi ales la fel, varianta dificilă, deși obositoare, fiind în definitiv și cea mai interesantă.
După ce am urcat scările de metal fixate pe stâncă, am pătruns imediat pe cea mai înaltă treaptă a văii Restonica, în căldarea glaciară în formă de amfitatru, unde Lacul Melo ocupă locul principal. Aproape circular, cu o suprafață de 6.5 ha, o adâncime de aproximativ 20 m și înghețat 6 luni din 12, Lavu di Melu este unul dintre cele mai vizitate de pe insulă. Peisajul în ansamblul lui este magnific, cu apele limpezi în care se reflectă culmile impunătoare ale masivului Rotondo ce se profilează pe fundal. Apa este foarte rece, chiar și în lunile de vară, dar asta nu-i împiedică pe curajoși să se bălăcească. Am văzut câțiva chiar și la sfârșit de septembrie. Noi am zis pas, am preferat doar o mică siestă pe mal, preț de un sandviș și ceva odihnă. Si multe poze, firește! Fiindcă era târziu și nici rezistența nu ne mai ținea, n-am mai urcat până la Capitello. Imi pare un pic rău acum, dar peretele de stâncă care se afișa în fața noastră și pe care trebuia să-l cățărăm ne-a descurajat complet. Am preferat mai degrabă să contemplăm peisajul din jur, profitând de liniște și aer curat.
După vreo oră de relaxare am purces la coborâre, de data aceasta luând la picior cealaltă variantă a traseului până la stâna Melo, iar de acolo varianta comună până la stâna Grotelle. Coborârea mi-a solicitat picioarele mai rău decât urcarea, însă, chiar și așa, traseul a fost încântător.
Ajunși la Grotelle, am făcut încă un popas la stână, de data asta, pe lângă berea rece, binemeritată după tură, am și făcut câteva cumpărături pentru acasă: brânzeturi proaspete, tomme Corse și brocciu, câteva preparate din carne (lonzu, coppa) și o sticlă de lichior de afine, fabricat artizanal, chiar de cioban. Iarăși n-aș mai fi plecat de acolo, dar într-un final a trebuit să ne urnim spre mașină și cu ea să coborâm valea, traversând aceași șosea anevoioasă, D623.
Un pic mai jos de parcare, spre stana
Bergeries de Grotelle
Brocciu cu miere & Pietra
Intrarea pe traseul spre lacul Melo
O privire in jos, spre partea inferioara a vaii Restonica
Stana Melo
Pe ultima bucata de traseu spre lac
Aruncand o privire in jos
Uite si lacul!
Ne relaxam la soare…
…numai ca Azorel este pregatit sa mai urce 🙂
Drumul spre lacul Capitello. Poate data viitoare…
Coborarea pe varianta usoara 😀
Si iata-ne din nou la stana Grotelle. Taman la fix pentru brocciu :).
Tomme Corse și brocciu pe farfurie
Lonzu, coppa si alti carnati uscati
Aș fi vrut să fac o plimbare și prin cetatea din Corte, dar n-a mai fost vreme. Insă tot am făcut un popas pentru câteva poze. Vi le arăt data viitoare.
Toate pozele din Corsica septembrie 2015 le găsiți AICI
Toate episoadele aventurii Corsica (septembrie 2015)
Satul Centuri, peninsula Cap Corse și turnurile sale genoveze
Saint Florent: când socoteala de acasă…
Bastia, poarta de intrare în Corsica
La bouillabaisse, varianta corsicană de la Bastia
Lido de la Marana, farmecul unei plaje naturale
Valea Restonica, Lacul Melo și branza brocciu cu miere de la stană
Corte, capitala secretă a Corsicii
***
Despre Corsica la prima înfățișare (septembrie 2014) citiți AICI
Despre Corsica la a doua înfățișare (mai 2015) cititi AICI
Despre Corsica la a treia înfățișare (septembrie 2015) citiți AICI
Despre Corsica la a patra înfățișare cititi AICI
Citeste si:
Bolovanos si extraordinar de frumos !
:)) da, da. Mi-au cam rupt picioarele, dar a fost frumos.
Ma uit aici la tine si-mi vine sa ma pornesc.Frumos,liniste ,inedit cu imagini de vis.Nu te inghesui pe un seslong pe o plaja,unde e atata lume si atata galagie.Te cred, ca a fost minunat!
Culmea este ca in perioada in care am fost, era mai multa lume pe munte, decat pe plajele de pe insula :)). Imi place si marea, dar nu unde este agitatie si inghesuiala.
imagini incantatoare, branza, miere, bere…hmmmm, imi place!
Da, o excursie cu de toate :))
Astea's stani mai moderne fata de ceea ce vedem pe la noi sau ce erau odata.
Privelistea e minunata, un peisaj si niste fotografii de vis!
Am zabovit mult pana am terminat de citit, cu intreruperi, neputinta de a ma concentra… maselele astea… dar mi-a placut! Am incercat sa ma destind.
Noapte buna. xo
Nu sunt chiar moderne, dar au ceva conditii, gen apa curenta, electricitate, etc, iar renovarile s-au facut cu cap, respectand specificitatea regiunii. Nu prea au voie sa faca ce vor, trebuie sa respecte regulile. Si nu-i rau, casutele chiar se incadreaza in peisaj.
Ma bucur ca ti-a placut! O noapte linistita!
Ce stana draguta si intr-adevar, are un aer usor modernizat. Frumos!
Este si un loc destul de turistic, valea este destul de umblata, sunt multi drumeti care aleg sa urce la Melo. In plus, pana la stana se ajunge cu masina, asa ca ciobanii fac si ei un ban cinstit 🙂
…Şi iar îmi faci poftă de Corsica… ca să nu mai zic de brânza de acolo.
Pietrele de pe munte cred că ţi-au terminat picioarele; nu ştiu cu ce aş putea compara relieful montan – poate un pic cu Retezatul?
Ioana
Cu rusine trebuie sa recunosc ca n-am fost niciodata in Retezat :(, dar te cred pe cuvant 😉
de ce sa zica cineva ca esti sarita? ciudati mi se par aceia care pleaca în concedii fara sa aiba habar unde merg 🙂 Ei spun ca sunt "spontani" dar adevaratul cuvânt este "superficiali"! Oricine stie ca timp=bani si daca ai investit ceva bani ca sa mergi în concediu undeva, este pacat sa nu ai teluri clare si idee formata despre ce merita vazut si vizitat în acea regiune, pentru ca timpul e scurt si e pacat sa-l pierzi facând cercetari la fata locului. Surprizele sunt la fel de mari si poate dscoperirile impresioneaza mai profund, daca si stim cate amanunte despre ele 🙂 Foarte bine faci, si eu fac la fel si, am mai zis eu – traiesc concediul de cel puti 3 ori :)) prima data cand fac planurile, a doua oara la fata locului si a treia oara cand sortez fotografiile si scriu despre acele vacante 🙂
Minunata zi, ati avut o experienta deosebita si multumim ca ati impartasit-o cu noi 🙂
Un weekend placut sa ai!
Eh, Carmen, cate bordeie atatea obiceie :)). Stii cum este fiecare cu tabieturile lui, ma indoiesc ca toti oamenii isi pregatesc vacantele in amanunt ca noi. Fireste, tot ei sunt cei care nu raman cu nimic in urma lor din pacate.
Bine zis ca traiesti concediul de trei ori. Ai dreptate, asa simt si eu adesea.
A fost un weekend trist din pacate, dar asta este lumea in care traim, trebuie sa mergem mai departe :(.
Te imbratisez cu drag.
Va salut cu drag,
Ma bucur ca si dumenavoastra ati putut asocia brocciu cu draga noastra urda traditionala, am avut ocazia sa gust o singura data de la cineva apropiat, totodata cu acea ocazie am putut sa aflu detalii asemnatoare cu cele relatate de dumneavoastra, locuri minunate!
Adevarul este mi-am facut pofta singura de urda, acum daca tot am vorbit despre ea. Mai greu aici de gasit, din pacate 🙁
Mamaaa ce pofta de drumetie mi-ai facut! Anul asta am lasat-o cam moale, dar recuperam noi la anul.
Aveti timp sa recuperati, in 3 chiar de aici inainte 😉
Hai ca s a vazut acum cine i harnic la voi in familie :-p Stiu branza aia, era buna, noi o gaseam in auchan
:)) E clar!
Nu nu am gasit-o pe la magazine, sau pe la supermarketuri, nici macar acolo, pe insula. Unii spuneau ca nu este perioada ei, altii ca termenul de valabilitate este scurt si nu o aduc, sa incercam la producatori. Era cat pe ce sa plecam fara sa o gustam :D.