Uitându-mă peste traseele de drumeție pe care le-am fi putut face, m-am orient rapid spre Valea Restonica – cu ale ei lacuri glaciare Melo și Capitelo, printre cele mai celebre și frecventate de pe insulă – la care visam de mult, dar niciodată nu fuseseră prea aproape de tabăra noastră de bază, ca să nu mai zic că un popas în orășelul Corte, unde se deschide valea, nu suna deloc rău. Așa că, în ultima zi a șederii noastre, am purces spre inima insulei, echipați și pregătiți de aventura Corte-Restonica.
Drumul până la punctul de plecare pe traseu nu se anunța lung: o oră aproximativ de la Bastia la Corte, vreo 40 de minute pe o șosea anevoioasă până la stâna Grotelle (Bergerie de Grotelle, altitudine 1520 m), iar de acolo aproximativ o oră la picior până la primul lac (Melo, altitudine 1 710 m) și încă vreo 45 min până la al doilea (Capitello, altitudine 1 930 m), la care nu eram siguri că vom urca, gândindu-ne că e mai bine să decidem la fața locului.
Am trecut cu bine de bucata asta de drum, am parcat mașina în parcarea special amenajată, cu plată și bine dirijată de câțiva tineri, ne-am luat catrafusele și am început drumeția pe munte cu… un popas la stână. Eram curioși să vedem despre ce este vorba, așa că am coborât un pic până acolo și bine am făcut. Bergeries de Grotelle se înfățișează sub forma unui ansamblu de căsuțe vechi, tradiționale, din piatră cu lemn, care au reprezentat cândva un popas obligatoriu pentru turmele de oi ce urcau către lacul Melo. Inconjurate de un peisaj măreț, întruchipat de culmile muntoase Capu Chiostru și masivul Rotondo, stâna pare ruptă din alte timpuri.
Familia de ciobani instalată de 30 de ani la Grotelle a hotărât să împărtășească și altora, în special drumeților care urcă la lacuri, câte puțin din experiența lor, din acel savoir-faire ancestral, despre creșterea și mulsul oilor, ritualul fabricării artizanale a brânzei și despre brocciu, promovându-și munca și valorificând patrimoniul insular. Micuța afacere de familie propune celor care se opresc pentru un popas gustări și sandvișuri făcute în casă, bere Pietra și răcoritoare, degustări de produse locale (brânzeturi, produse din carne), alături de conversații plăcute. Exact așa i-am găsit și noi când am pășit timizi la poarta stânei: ospitalieri, joviali, dispuși la discuții și bucuroși să ne deschidă ușa… magaziei cu brânză. Din păcate la ora la care am ajuns pierdusem ritualul fabricației, dar asta nu ne-a împiedicat să gustăm brocciu, așa cum se mănâncă, se pare, acolo, cu miere deasupra.
Brocciu este brânza tradițională corsicană. Qui n’en a pas goûté ne connait pas l’Ile, cine n-a gustat nu cunoaște insula, scria cândva poetul Émile Bergerat și pe bună dreptate, brocciu este mândria localnicilor, brânza lor națională, atât de strâns legată de istoria și cultura Corsicii. Produit du terroir, fabricat după o rețetă transmisă din generație în generație, din zerul ce rezultă din laptele de oaie, brocciu aduce, atât la gust cât mai ales la textură, cu urda românească. Deși se prepară respectând tradiții care datează de secole, produsul beneficiază de o Appellation d`origine contrôlée abia din 1983 și o Appellation d’origine protégée din 1996.
Aproape că și uitasem de lacuri, nici nu ne mai venea să luăm rucsacii în spate. Am fi rămas toată ziua să moțăim în acel decor de basm, alături de o bere Pietra din făină de castane, pe acorduri de muzică corsicană, la adăpostul stâncilor mărețe. Dar nu numai pentru asta venisem aici, eram porniți să gustăm mai mult din experiența Restonica, așa că am purces la drum până nu ne moleșeam de tot.
Citeste si:
Mini-ghid de vizitat insula Corsica
In bucataria corsicana
De ce iubesc Corsica
Vacantele mele in Corsica
Bolovanos si extraordinar de frumos !
:)) da, da. Mi-au cam rupt picioarele, dar a fost frumos.
Ma uit aici la tine si-mi vine sa ma pornesc.Frumos,liniste ,inedit cu imagini de vis.Nu te inghesui pe un seslong pe o plaja,unde e atata lume si atata galagie.Te cred, ca a fost minunat!
Culmea este ca in perioada in care am fost, era mai multa lume pe munte, decat pe plajele de pe insula :)). Imi place si marea, dar nu unde este agitatie si inghesuiala.
imagini incantatoare, branza, miere, bere…hmmmm, imi place!
Da, o excursie cu de toate :))
Astea's stani mai moderne fata de ceea ce vedem pe la noi sau ce erau odata.
Privelistea e minunata, un peisaj si niste fotografii de vis!
Am zabovit mult pana am terminat de citit, cu intreruperi, neputinta de a ma concentra… maselele astea… dar mi-a placut! Am incercat sa ma destind.
Noapte buna. xo
Nu sunt chiar moderne, dar au ceva conditii, gen apa curenta, electricitate, etc, iar renovarile s-au facut cu cap, respectand specificitatea regiunii. Nu prea au voie sa faca ce vor, trebuie sa respecte regulile. Si nu-i rau, casutele chiar se incadreaza in peisaj.
Ma bucur ca ti-a placut! O noapte linistita!
Ce stana draguta si intr-adevar, are un aer usor modernizat. Frumos!
Este si un loc destul de turistic, valea este destul de umblata, sunt multi drumeti care aleg sa urce la Melo. In plus, pana la stana se ajunge cu masina, asa ca ciobanii fac si ei un ban cinstit 🙂
…Şi iar îmi faci poftă de Corsica… ca să nu mai zic de brânza de acolo.
Pietrele de pe munte cred că ţi-au terminat picioarele; nu ştiu cu ce aş putea compara relieful montan – poate un pic cu Retezatul?
Ioana
Cu rusine trebuie sa recunosc ca n-am fost niciodata in Retezat :(, dar te cred pe cuvant 😉
de ce sa zica cineva ca esti sarita? ciudati mi se par aceia care pleaca în concedii fara sa aiba habar unde merg 🙂 Ei spun ca sunt "spontani" dar adevaratul cuvânt este "superficiali"! Oricine stie ca timp=bani si daca ai investit ceva bani ca sa mergi în concediu undeva, este pacat sa nu ai teluri clare si idee formata despre ce merita vazut si vizitat în acea regiune, pentru ca timpul e scurt si e pacat sa-l pierzi facând cercetari la fata locului. Surprizele sunt la fel de mari si poate dscoperirile impresioneaza mai profund, daca si stim cate amanunte despre ele 🙂 Foarte bine faci, si eu fac la fel si, am mai zis eu – traiesc concediul de cel puti 3 ori :)) prima data cand fac planurile, a doua oara la fata locului si a treia oara cand sortez fotografiile si scriu despre acele vacante 🙂
Minunata zi, ati avut o experienta deosebita si multumim ca ati impartasit-o cu noi 🙂
Un weekend placut sa ai!
Eh, Carmen, cate bordeie atatea obiceie :)). Stii cum este fiecare cu tabieturile lui, ma indoiesc ca toti oamenii isi pregatesc vacantele in amanunt ca noi. Fireste, tot ei sunt cei care nu raman cu nimic in urma lor din pacate.
Bine zis ca traiesti concediul de trei ori. Ai dreptate, asa simt si eu adesea.
A fost un weekend trist din pacate, dar asta este lumea in care traim, trebuie sa mergem mai departe :(.
Te imbratisez cu drag.
Va salut cu drag,
Ma bucur ca si dumenavoastra ati putut asocia brocciu cu draga noastra urda traditionala, am avut ocazia sa gust o singura data de la cineva apropiat, totodata cu acea ocazie am putut sa aflu detalii asemnatoare cu cele relatate de dumneavoastra, locuri minunate!
Adevarul este mi-am facut pofta singura de urda, acum daca tot am vorbit despre ea. Mai greu aici de gasit, din pacate 🙁
Mamaaa ce pofta de drumetie mi-ai facut! Anul asta am lasat-o cam moale, dar recuperam noi la anul.
Aveti timp sa recuperati, in 3 chiar de aici inainte 😉
Hai ca s a vazut acum cine i harnic la voi in familie :-p Stiu branza aia, era buna, noi o gaseam in auchan
:)) E clar!
Nu nu am gasit-o pe la magazine, sau pe la supermarketuri, nici macar acolo, pe insula. Unii spuneau ca nu este perioada ei, altii ca termenul de valabilitate este scurt si nu o aduc, sa incercam la producatori. Era cat pe ce sa plecam fara sa o gustam :D.