O să încep prin a vă spune că aceasta nu este o postare sponsorizată, nu mi-a oferit nimeni prânzul gratis, nici măcar nu am primit vreo reducere. Nu zic nici c-ar fi ceva rău în treaba asta, vă zic doar că este o postare bazată pe experiența interesantă pe care am avut-o eu personal servind masa la restaurantul Grange à Dîme din orășelul Montreuil Bellay, lângă Saumur.
Nu obișnuiesc să scriu cronici de restaurante; nu pentru că nu n-aș avea neapărat despre ce să scriu, ci pur și simplu pentru că n-am considerat neapărat relevante genul acesta de articole. Însă prânzul de duminică a fost cu adevărat ceva deosebit, așa că nu mă pot abține să nu-l împărtășesc și cu voi. Măcar virtual…
Trebuie să vă zic că îmi plac restaurantele medievale. De fapt îmi place cam tot ce ține de acea perioadă, artă, cultură, arhitectură etc, chiar dacă din motive nu foarte greu de ghicit n-aș putea afirma că mi-ar fi plăcut să trăiesc atunci. Nu știu câți dintre voi cunoașteți restaurantul Excalibur din București (acolo am făcut cunoștință cu al meu soț) și nici nu știu dacă mai este la fel precum l-am cunoscut eu în 2009 (restaurantu’ nu soțu’), dar dacă cineva m-ar întreba pe mine personal să-i recomand un restaurant în capitală, Excalibur ar fi acela.
Păi… totul a început cu blogul Adelei Tarpan, un blog de călătorii tare fain pe care l-am descoperit de puțină vreme. Răsfoindu-l și văzând că a vizitat Valea Loarei recunosc că am fost curioasă să văd pe unde a hoinărit și uite așa am căzut peste o recomandare de restaurant trogloditic lângă Saumur care mi-a atras numaidecât atenția. N-a durat mult până să aterizez și pe site-ul localului numit Le Caveau
Și ocazia a venit mai repde decât mă așteptam: duminica ce tocmai a trecut, că tot voiam să profităm de o zi cu soare, de culorile toamnei și de un nou castel, că de multă vreme nu o mai făcusem. N-am plănuit să mergem chiar la Saumur, ci la Montreuil Bellay, un orășel de care n-a auzit nici dracu’ doar știți că-mi plac astfel de locații necunoscute. Montreuil Bellay ăsta este destul de aproape de Doué-la-Fontaine unde este restaurantul Le Caveau, cel recomandat de Adela, însă tot căutând informații turistice pe internet înainte de plecare, nu mică mi-a fost mirarea să mai găsesc și la Montreuil Bellay un restaurant cu atmosferă asemănătoare și meniu identic.
Am plecat de acasă înainte de prânz fără să știm exact care dintre cele două restaurante o să fie. Care-om avea norocul să fie deschis, pentru că în Franța, și mai cu seamă în localitățile mici, duminica la prânz nu toate restaurantele sunt deschise. În plus, servirea se face între anumite ore, gen 12-14 prânzul, 19-21 cina, nu vă gândiți că vă servește cineva între. Desigur aici vorbim de restaurante adevărate, la McDonald’s, KFC și unele brasserii vei găsi de mâncare tot timpul.
Am zis să încercam pentru început în Montreuil Bellay, pentru că oricum aveam de gând să vizităm castelul de acolo și plăcută a mai fost surpriza să vedem că este deschis. Genial!
Însă înainte să intru mi-a atras atenția exteriorul. Clădirea restaurantului Grange à Dîme datează din secolul XV și prin forma și conservarea arhitecturii pur originale se detașează ca un martor impresionant al splendorii orașului Montreuil Bellay de altădată.
Însă înainte să intru mi-a atras atenția exteriorul. Clădirea restaurantului Grange à Dîme datează din secolul XV și prin forma și conservarea arhitecturii pur originale se detașează ca un martor impresionant al splendorii orașului Montreuil Bellay de altădată.
Interesantă a fost și destinația ei, dacă scotocim un pic în istorie. Un „grange dîmière” era o clădire unde se depozita ceea ce se chemă „dîme”, impozitul pe veniturile agricole ale satenilor datorat stăpânilor sau bisericii catolice. O să evit să mă revolt aici împotriva instituției numită biserică și o să vă zic că impozitul acesta se percepea fie în bani dar cel mai adesea în natură, astfel că o zecime din recolta agricolă a omului de rând era depozitată în acest grânar, urmând să fie împărțită mai apoi către destinatari. În cazul de față, la Montreuil Bellay, se pare că recolta mergea la „stăpâni”, până la urmă cu ce bani să se construiască castelul impozant de peste drum?!
În fine, revenind la zilele noastre mult mai liniștite, după ce am trecut pragul, m-a uimit decorul restaurantului și atmosfera pe care acesta o crează: pereți din piatră, un cuptor de pâine în mijloc, sfeșnice din fier forjat în care ard lumânări adevărate, ospătăriță parcă teleportată din Evul Mediu- referindu-mă aici la ținută, totul simplu, deloc pretențios, autentic, fără urmă de comercial sau turistic.
Meniul… ei bine meniul în sensul clasic nu prea există. Nu ai de ales dintre mai multe preparate. Aici se servește mereu și pentru toți aceeași formulă unică: un aperitiv constând într-un pahar de vin alb Coteaux du Layon din regiune, foarte bun de altfel, o galipette– ciuperca umplută și friptă la foc de lemne, fouées fără număr- niște pâinici coapte la lemne, tradiționale în zona Saumur, cu rillettes (carne de porc prăjită în propria grăsime, mărunțită și condimentată) și unt de casă sărat, iar apoi mogettes au confit de canard gratinat la cuptor (fasole cu rață), urmat de brânză de capră cu salată verde și desert „capriciul bucătarului”- în cazul nostru o crème brûlée, toate udate de o sticlă de vin roșu de Saumur. Simplu și foarte savuros!
Distracția cu tot ce cuprinde ea, inclusiv băuturile, costă 27 de euro/persoană, dar există și o variantă mai scurtă la 19 euro. Nu-i puțin ce-i drept, dar mâncarea, servirea și atmosfera fac toți banii. În plus mai trebuie să ne și răsfățam din când în când, că vorba aia nu o facem chiar în fiecare zi.
Și apropo de servire, chef-ul, scuzându-se la un moment dat că ne întrerupe masa, ne-a recitat niște poezii mai deochiate– cenzurate desigur- spre amuzamentul tuturor celor din sală, creînd împreună cu preparatele și decorul o ambianță plăcută și convivială. Firește, ca turist trebuie să ai un nivel destul de bun de franceză ca să înțelegi toate finețurile glumelor, nici eu nu le înțeleg încă pe toate, dar ce-am înțeles a fost amuzant.
Și cam ăsta a fost prânzul nostru la restaurantul din Montreuil Bellay, un local pe care îl recomand cu drag tuturor celor amatori de medieval, autentic și mâncare tradițională copioasă și care se regăsesc vreodată, mai mult sau mai prin întâmplător, pe lângă Saumur. Vă spun eu, castelele or s-arate mai bine după o masă ca asta!
Și aropo de castele, după prânz am mai adăugat unul la lista mea… Revin!
Linkuri uitle:
-Restaurant La Grange à Dîme, Montreuil Bellay, departament Maine-et-Loire/regiune Pays de la Loire (17 km de Saumur, 94 km de Tours, 57 km de Angers)- sursa foto 1
-Restaurant Le Caveau, Doué la Fontaine, departament Maine-et-Loire/regiune Pays de la Loire (19 km Saumur, 95 km Tours, 43 km Angers).
-Restaurant La Grange à Dîme, Montreuil Bellay, departament Maine-et-Loire/regiune Pays de la Loire (17 km de Saumur, 94 km de Tours, 57 km de Angers)- sursa foto 1
-Restaurant Le Caveau, Doué la Fontaine, departament Maine-et-Loire/regiune Pays de la Loire (19 km Saumur, 95 km Tours, 43 km Angers).
S-ar putea sa te intereseze si:
Mi-ar placea sa traiesc si eu macar o data in viata o asemenea experienta. Stii doar ca iti impartasesc dragostea pentru medieval. 🙂 Si zici ca asta era meniul clasic al cavalerilor de odinioara? 😛
Sunt curioasa ce castel ai mai descoperit! 😀
Cred ca este mai degraba un meniu taranesc traditional din zona Saumur decat un meniu cavaleresc. Meniurile cavaleresti eu mi le inchipui ca in filme, halci de carne, porci intregi cu mere in gura :))
O sa scriu si despre castelul din Montreuil Bellay. Nu este unul foarte cunoscut, dar a fost interesant in felul sau.
Seara faina Nice!
Hai că m-ai dat gata cu prezentarea. Cred că trebuie să lărgești sfera blogului cu o secțiune de restaurante pentru că te pricepi. Îmi pare răi că nu ai pozat chelnerița. Data viitoare te rog să îi ceri permisiunea. Felicitări pentru postare! Pe mine m-a impresionat.
Îl cunosc pe „Excalibur” este de recomandat. 🙂
Multumesc, ma bucur!
Nu prea consider relevante genul asta de articole in cazul de fata si pentru ca doar o mica parte din cititorii mei ajung pe Valea Loarei.
Ca sa nu mai spun ca prin blogosfera asta am observat ca partea gastronomica a calatoriilor nu-i asa apreciata, din pacate :D.
Dar poate ca voi mai scrie daca sunt si persoane carora le plac genul acesta de postari 🙂
@Corina, daca intri pe site-ul restaurantului, o sa vezi chelneritele 🙂 Si eu eram curioasa de tinuta lor 😛
Da, sunt rupte din epoca medievala :)). Dar si la Excalibur la Bucuresti sunt la fel, poate si mai si 😉
Ma bucur ca ti-a fost de folos recomandarea mea. Noi mergem la respectivul restaurant de fiecare data cand ajungem pe valea Loirei. L-am descoperit la prima vizita si de atunci a devenit ritual. Imi place atmosfera…si vinul de la aperitiv 🙂
Eu multumesc pentru recomandare :!
Si mie mi-a placut foarte tare atmosfera, cu siguranta voi mai merge cand mai ajung prin zona. Si probabil ca data viitoare vom incerca direct la Le Caveau.
In acelasi fel ca si tine, si mie-mi place epoca medievala (in ceea ce priveste arta, cultura, domnite cu fustite lungi, barbati galanti, etc). Iar in ceea ce priveste am avut o experienta foarte placuta si interesanta, cand am petrecut un 8 Martie cu o prietena si fetele noastre la Restaurantul Excalibur din Bucuresti. A fost super! Atmosfera a ramas neschimbata, ca si decorurile. 🙂
Si eu am scris pe blog despre o taverna din Grecia – Skiathos, si doar zambetul placut si cald al Mariei – (master)chef acolo! – m-a recompensat. Produsele gustoase si proaspete, ca si ospitalitatea greco-romana m-au facut sa recomand acest restaurant si sa-mi doresc sa revin acolo, in cazul cand voi mai ajunge in Skiathos. Consider utile astfel de impresii de calatorie – parerea mea, ma cherie! 🙂
Ma bucur ca e neschimbata atmosfera la Excalibur. Cred ca in 2010 am fost ultima data. Dupa am plecat, iar in scurtele vacante in tara e cam greu sa fac cam tot ce as vrea. Poate data urmatoare.
Grecii au o gastronomie foarte savuroasa, imi place din ce am gustat, desi recunosc ca n-am avut ocazia sa gust chiar foarte multe preparate. Imi aduc aminte de articolul tau 😉
Frumos! Nu mi-ar displacea sa incerc, nu stiu de ce dar cel mai mult imi place sa incerc lucruri noi in calatoriile pe care le fac si de obicei mancarea e pe primul loc. Am mancat tot felul de nebunii pe care acasa nu le mancam deoarece nu era atmosfera potrivita si deci tentatia dar in calatorii parca totul te indeamna sa incerci ceva diferit 😀
Ai dreptate, cand esti in vacanta intr-un alt loc atmosfera este alta, tentatia e mai mare si poate chiar preparatele par mai gustoase.
Eu pe cele care imi plac le incerc si acasa :))
si noi ne duceam la excalibur (cel de langa ministerul muncii) dar de la o vreme nu se mai putea respira acolo. pacat, ca era dragut. dar prea mult fum. extrem
Nu stiu de ce in Romania nu se da odata legea aia impotriva fumatului in restaurante. Nu inteleg ce se asteapta…
Painicile si untul sarat…mmmm,.:)
Toate au fost bune, dar painicile alea sunt super gustoase.