N-aș putea spune despre mine că sunt o împătimită iubitoare a dulciurilor, doar că mănânc și eu ca orice om câte un desert din când în când și în cantități rezonabile. Poate că sunt norocoasă din punctul ăsta de vedere fiindcă nesimțind nevoia de dulce evit în mod natural să fac excese, iar silueta mea nu suferă modificări majore. Dar asta nu înseamnă că nu poftesc deloc, sau că refuz să mă delectez cu câte o gurmanderie aspectuoasă uneori. Și am de unde alege în acest sens, Franța nu este considerată degeaba tărâmul delicateselor, iar bucătăria franțuzescă nu este iscusită numai în ce privește felulurile principale. Astfel, eu cred cu tărie că, indiferent de cât ținem la siluetă și de cât de atenți suntem la ingredientele pe care le înghițim, orice călătorie pe tărâm franțuzesc trebuie să includă cel puțin o vizită la cofetarie.



Multe deserturi franțuzești au făcut de-a lungul timpului înconjurul lumii, fiind astăzi cunoscute și servite aproape pe tot globul. Tarte cu fructe, cremă de zahăr ars, ecleruri, profiterol, etc – cu toții cred că le-am gustat chiar și fără să pășim vreodată în Franța. Or avea ei francezii multe defecte dar au o gastronomie de invidiat, iar asta nu o spun eu, Larisa, ci mai marii critici din întreagă lume. Este imposibil ca printre bunătățile lor dulci să nu găsești ceva pe placul tău; fie că te regăsești la capitală sau în cel mai izolat sat, sigur vei găsi un butic de tip boulangeriepâtisserie
care, dacă nu a reuși să te ispitească prin vitrina îmbietoare, sigur
o va face cu mirosul amețitor. Franța este o expoziție de atfel de
buticuri
și oricât de nepofticios ai fi nu cred că poți rămâne indiferent
în fața lor. Buticurile boulangeriepâtisserie sunt locurile unde pe lângă pâine proaspătă și mici
viennoiseries (croissant, pain au chocolat etc) se găsesc o serie de prăjituri apetisante, într-o mulțime de forme și culori.


La fel ca și în cazul charcuteriilor, vă recomand să evitați buticurile marilor lanțuri (gen Paul), care pe lângă faptul că sunt scumpe, adesea sunt fabricate industrial și să găsiți mai degrabă un butic no-name într-un cartier mai puțin turistic, gen boulangeria lui Popescu-boulanger, unde clienții sunt localnicii, iar produsele unt fabricate de el, în laboratorul propriu. Într-adevăr, într-un oraș mare, gen capitala, Popescu este mai greu de găsit, mai ales în zonele centrale, însă în orașele mai mici cu siguranță n-aveți cum să-l ratați. Meseria de boulanger este una foarte respectată în Franța și face parte din breasla artizanilor, pentru că, ați ghicit, ce fac boulangerii este o artă. Și pe bună dreptate că este așa: dacă cumperi aceeași tartă cu fructe de la 10 boulangerii vei descoperi 10 gusturi diferite pentru că fiecare boulanger inovează adesea propriile rețete.    
 
 Dar ajunge cu vorbăria. Haideți să vedem mai bine cu ce ne putem delecta:

1. Tarta cu fructe (tarte-dacă este mare ca un tort/tartelette dacă este mică, pentru o singură persoană), despre care recunosc că este desertul meu preferat de când mă știu pe lumea asta. Niciodată n-am fost o mare fană a ciocolatei, așa că pentru mine o prăjitură cu fructe a fost întotdeauna « cevaul dulce » ideal. Habar nu aveam pe vremea aia cât de norocoasă sunt, pentru că, să recunoaștem, este mult mai sănătos un astfel de desert fără creme untoase, la fel cum nici n-am bănuit vreodată că într-o zi voi locui în paradisul tartelor. Le găsești și la supermarket, mai ieftine ce-i drept, însă nu au nici o treabă cu cele artizanale de la bulageria din colț.  Cea mai populară la francezi este tarte aux fraises, cu căpșuni, dar la fel de savuroase sunt toate cu fructe roșii (zmeură, cireșe, fructe de pădure), sau cele cu mere, pere, sau lămâie. Ce mai, de toate pentru toate gusturile! 

2. Crème brulée (crema de zahăr ars) nu cred să aibă nevoie de vreo prezentare. Desert popular și în România, crema de zahăr ars oferă un contrast delicios papilelor gustative prin crema fină din gălbenușuri de ou cu lapte și crusta caramelizată din zahăr ars. O bunătate în fiecare linguriță! Este un desert pe care-l vei găsi la orice restaurant la un preț foarte avantajos.



3. Macarons – nici ei nu au nevoie de vreo prezentare, cu toate că macarons nu reprezintă chiar un desert, ci mai degrabă « un ceva dulce » de care te bucuri la o cafea, sau la un ceai. Să vă spun sincer, deși îmi plac și locuiesc în Franța, îmi cumpăr foarte rar și am observat că nici francezii nu se dau chiar atât de în vânt după ei, sau cel puțin nu atât de în vânt precum se dau străinii. Având la bază făină de migdale, zahăr pudră și albușuri de ou, les macarons care azi par atât de franțuzești se pare că au aterizat pe aceste meleaguri din Italia, odată cu Renașterea, regina Catherina de Medici fiind cea care ar fi adus rețeta pentru maccherone de la Florența. Cu toate acestea macaronul rămâne astăzi un produs de referință în patiseria franțuzească, atât prin notorietatea sa, cât și prin complexitatea fabricației. Ziceți voi ce vreți, eu zău că nu m-aș încumeta să ii fac acasă!

4. Eclerul apare, în forma sa actuală de aluat în formă de deget, umplut cu cremă de vanilie, ciocolată sau cafea și glazurat, spre 1850 la Lyon însă originea sa este mult mai veche și se regăsește într-o prăjitură din secolul XVIII, numită pretențios duchesse, trasă prin migdale. Astăzi creativitatea patiserilor nu mai cunoaște limite, astfel că găsim éclair cu ciocolată albă, cu fistic, cu truffe etc. Eu cumpăr ecleruri frecvent, fiind probabil singurul dulce preferat de Andrei.

5. Mille-feuille (asemănător cu cremșnitul) este prăjitura copilăriei mele, pe care mama o făcea în mod frecvent duminica, doar că ea punea crema de vanilie între două foi de aluat franțuzesc, nu între o mie. Glumesc desigur, niciun mille-feuille veritabil nu are o mie de foi, ci vreo trei-patru și contrar unei legende care circulă, că ar fi fost prajitura preferată a lui Napoleon, e bine de știut că ea a apărut ceva mai târziu, la Paris, în 1867, după moartea împăratului. În mod tradițional este umplut cu cremă de vanilie, iar suprafața este glazurată cu zahăr topit. O bunătate!

6. Madeleine este o prăjiturică tradițională din regiunea Lorraine, un fel de brioșă pufoasă în formă de cochilie. În Evul Mediu se fabricau chiar în cochilii de scoici Saint-Jacques, de unde și forma lor caracteristică. În secolul XVII, bucătăreasă lui Paul de Gondi, cardinal de Retz, exilat la Commercy în Lorraine, are ideea de a modifica aluatul pentru gogoși pentru a face o nouă gurmanderie pentru ducesa de Longueville (am « cunoscut-o » pe ducesă la castelul Montreuil-Bellay), prietenă a cardinalului. Simbol al bucătăriei burgheze, dar nu foarte sofisticate, les madeleines încep să piardă din notorietate în secolul XX, însă odată cu anii 90 sunt redescoperite de tinerii patiseri, ajungând astfel din nou în vogă. Merg de minune cu o băutură caldă, cafea, capucino, ceai, ba chiar puteți să le și înmuiați fără jenă în acestea.

7. Clafoutis este o prăjitură pe bază de cireșe, în întregime acoperite de un flan, adică un aluat moale din zahăr, făină și ouă. Originar din bucătăria regiunilor Limousine și Auvergne, adesea în clafoutis veți avea surpriza să găsiți cireșele cu tot cu sâmburi, asta ca sucul să nu se răspândească în compoziție. Există în mai multe variante în funcție de regiunile Franței, fie simplă (numită doar Flan) fie în combinație cu alte fructe (ca de exemplu Far-Breton cu prune uscate specific Bretaniei). Foarte savuroase toate!





8. Despre Crêpes Suzette v-am vorbit cu ocazia sărbătorii candelelor, sunt probabil cea mai cunoscută formă sub care sunt servite clătitele în Franța. Create de Auguste Escoffier, crêpes Suzette au la bază o clătite obișnuite umplute cu un sos obținut din zahăr caramelizat și unt, suc de mandarine sau portocale, coajă și lichior Grand Marnier. Adesea sunt servite  flambées (adică li se dă foc). Le găsiți ca desert în majoritatea restaurantelor, dar cel mai interesant este să le gustați într-o crêperie, un local unde specialitatea de bază sunt clătitele.

9. Mousse au chocolat, adică spumă de ciocolată, este un alt desert clasic al francezilor. Într-o țară în care ciocolata de bună calitate nu lipsește de nicăieri, ba chiar există și magazine specializate- buticuri chocolaterie, este clar că nici iubitorii de ciocolată nu vor fi nedreptățiți în ceea ce privește desertul. Există în numeroase variante, cu compoziții diferite și se pare că a fost creat de  elvețianul Charles Fazi, servitorul regelui Louis al-XVI-lea. Eu nu sunt amatoare de ciocolată, nici nu cred să mă fi atins vreodată de așa ceva, dar asta nu-înseamnă că voi nu ați putea încerca.  


10. Baba au rhum  a fost inventată de Nicolas Stohrer, patiserul Mariei Leszcynska, pentru tatăl reginei, regele Stanislas al Poloniei. Legenda este interesantă: patiserul a avut ideea să împrospăteze o brioșă uscată, insiropând-o cu cu vin și umplând-o cu cremă de vanilie. Mai târziu la Versailles, crema a fost înlocuită cu frișcă, vinul cu rom, iar Stanislas, care tocmai citise « O mie și una de nopți » într-o seară, o numește Ali Baba – nume ce devine mai târziu doar Baba. Sigur o să vă placă dacă sunteți amatori de savarine, iar dacă siropul cu alcool nu este pe placul vostru, acesta se poate înlocui cu suc de lămâie.

11. Cannelés sunt specialități din zona Bordeaux, făcute din aluat moale, parfumat cu rom și vanilie, acoperit de o crustă caramelizată. Legenda spune că prăjiturica a apărut odată cu debarcarea sacilor de făină la Bordeaux, însă se pare că în realitate ea a fost inventată de religioși la mănăstirea Annonciades, la Sainte-Eulalie. Sunt super gustoase și se găsesc peste tot, nu este nevoie chiar să mergeți la Bordeaux.

12. Ile flottante reprezintă un desert tipic franțuzesc compus din albușuri de ou, bătute spumă, îndulcite și gătite la  bain-marie acompaniate de cremă englezească. Nu pot să spun că mă dau în vânt  după el, dar merită menționat. Până la urmă gusturile nu se discută, nu-i așa?

13. Mœlleux au chocolat este o altă prăjitură cu ciocolată. Acoperită de o crustă semi-dură ce se sparge la cea mai fină atingere cu linguriță, interiorul este fin, delicat, cremos și, cel mai important, plin de aroma desăvârșită a ciocolatei. Este un dulce foarte popular, se pare că eu fac parte dintre puținii neamatori de ciocolată… 

14. Profiteroles este o prăjitură mititică umplută cu cremă de vanilie și acompaniată adesea de frișcă. Se poate consuma la temperatură ambiantă sau înghețată și acoperită de ciocolata. Îmi amintesc de profiterolul din copilărie, cred că se servea la majoritatea cofetariilor din București.

 
15. Riz au lait deliciosul orez cu lapte este foarte popular în Franța, mai ales pintre copii. Nu râdeți, pentru că degustat călduț și parfumat cu vanilie, sau aromatizat cu cacao este un desert excelent, care figurează pe listă în mai toate restaurantele.

 

 Voi ce ați gustat, ce v-a plăcut, ce v-ar tenta?
 
 Cunoscătorii sunt invitați să completeze lista. 


*surse foto: foto 1, foto 2, foto 3, foto 4, foto 5, foto 6, foto 7, foto 8, foto 9, foto 10, foto 11, foto 12, foto 13, foto 14, foto 15, foto 16 găsiți și rețete, însă nu garatez nu le-am încercat.
Étiquettes : ,