Noiembrie este o lună plină de contraste în micuțul meu orășel de la malul Loarei. Culori încântătoare dar zile prea scurte să le admir, străzi neumblate dar vreme grea și mohorâtă să le bat la pas precum aș vrea, lumină atât de plăcută dar peisaje mult prea însingurate de învăluit. Cu toate acestea, noiembrie este una puținele luni când orașul este al nostru, al localnicilor. Nimeni nu vizitează Valea Loarei în noiembrie, așa că după ce forfota turiștilor s-a potolit, străzile par neobișnuit de pustii. În noiembrie orășelul se cufundă într-o liniște stranie, aproape apăsătoare, până ce vânzoleala începe din nou, odată cu luna decembrie și sărbătorile de iarnă.
Dar ce îmi place mie mai mult în noiembrie la Amboise este mirosul. Știți cum miroase noiembrie? Noiembrie este o lună a mirosurilor de tot felul. Prin aerul rece miresmele se ivesc de te miri unde, se simt mai intens și apoi se pierd cu repeziciune de parcă nici n-ar fi fost. Niște iluzii la fel ca anul ce stă să se încheie și mă întreb când oare s-o fi dus. Arome de bucate savuroase de la restaurante sau magazine cu bunătăți. Miros de tufănici sau de frunze uscate și fumegânde ce mă duc cu gândul la copilărie. Miros de pământ, de bruma, sau de gutui…. Miros de frig. Însă cel mai aparte miros la Amboise este cel de lemn ars. Se simte cel mai bine pe-nserat, când oamenii se retrag catre case și e atât de definitoriu pentru noiembrie, de știu că odată cu el bate la ușă o nouă iarnă în Touraine.
De pe malul meu de Loara. Ce se vede e doar un brat si insula Ile d’Or.
Al doilea brat si insula
Ador sa ma plimb pe sub castel, pe rue de la Concorde, o strada ceva mai neumblata.
Un alt punct preferat, cu vedere deschisa catre casele vechi din zona istorica a orasului si spre falezle trogoditice, cu locuinte sapate in roca.
O veche intrare in castel, nefolosita azi.
Loara, atat de calma si limpede toamna
Gasiti pisica! :))
Pisica de la malul Loarei. Norocul ei ca Azorel nu era cu noi :))
Portita catre Loara
Mai multe poze gasiti pe google photos.
S-ar putea sa te intereseze si:
Lari gaseste vfrumosul repede, in peisaje ca si in senzatii…De aceea sunt admirabile descrierile sale din orice anotimp si de oriunde…
Multumesc mult pentru aprecieri!
Mirosul toamnei se simte oriunde,dar frumusetea locului e alta la tine,mai ales cu micuta la plimbare.Toate bune!
E o zona frumoasa si linistita, iar in ultima saptamana ne-am bucurat si de vreme ceva mai insorita. Numai buna pentru plimbare.
Si pozele sunt la fel de limpezi ca Loara 🙂 Minunate !
Multumesc mult!
Am citit și în continuare citesc cu o plăcere deosebită tot ce scrii. Sunt foarte plăcute descrierile tale , oriunde te-au duce tu ontotdeauna găsești / vezi multe lucruri pe care alții le -ar trece cu vederea dar tu le găsești acel farmec , un mic detaliu care te atrage și îl descrii foarte frumos. Cred că este talentul tău . Foarte frumos , eu abia aștept să mai scrii. Cred că pe toate le -am recitit până acum. Când citesc ce scrii tu, îmi este dor de toate anotimpurile.
Foarte faine pozele și descrierile. Amboise pare un loc foarte potrivit pentru a trăi și a-ți crește copilul 🙂
Multumesc! Da, este un loc simpatic si linistit, pentru cine prefera un astfel de mod de viata, mai departe de valtoarea marilor orase.
Si eu ador mirosurile de toamna si mai ales cel de lemn ars, atat de mult incat mi-am cumparat si o lumanare parfumata cu miros de lemn afumat 🙂 Imi aduce aminte de cand ma jucam la tara, in copilarie, iar seara bunicii puteau lemne pe foc in vatra…ufff, ce vremuri!
da, si mie lemnul ars tot de copilarie imi aminteste si de focul din soba bunicii. ce vremuri, vorba ta!
Ce ma bucur ca ai pus poze din Amboise , am fost anul acesta , spre sfarsit de septembrie in Amboise , am vizitat Chenonceaux , si in drum spre Blois , am tinut neaparat sa trecem prin orasul tau , vreau sa-ti spun ca mi-a placut f mult , dupa ce am salutat Loara , am luat-o pe strada Victor Hugo , spre Clos-Luce , ma atrageau locuintele trogloditice , nu am avut timp sa vizitam castelul , mi-ar place sa revin si sa-l vizitez in tihna , traiesti intr-un oras cu un farmec aparte , ma bucur pentru voi ; la plecare , mergand de-a lungul Loarei , incercam sa-ti reperez casa , bineinteles ca nu aveam cum, dar imi placea sa imi imaginez ca esti acolo, aproape 🙂
sigur eram acolo, poate chiar ne-am intersectat fara sa stim prin oras, eu dupa amiaza obisnuiesc frecvent sa ies cu cea mica la aer. ma bucur ca ti-a placut Amboise. data viitoare trebuie sa poposesti si la Clos-Lucé, merita! si de ce nu sa dai un semn 🙂