În a cincea zi petrecută în Alpii Italieni- asta ca să încep și acest jurnal păstrând același stil- ne-am gândit să mai diversificam activitățile, așa că am ales să facem schi de tură. Nici nu mai știu a cui a fost ideea, în general ale mele sunt astea mai ciudate (ca să nu zic mai proaste), însă tind să cred că beculețul cu schiatul i s-a aprins totuși lui Andrei. N-a fost o experiență tocmai reușită, cel puțin nu pentru mine dacă judecăm după cum am coborât în clăpari și cu schiurile în spate, dar nici nu mă așteptam să fie ținând cont de lipsa de experiență. Pe de altă parte, n-a fost nici o experiență urâtă, în final m-am întors cu două mâini și două picioare întregi, a fost să zicem… doar o altă experiență, una interesantă pe care probabil am s-o aprofundez în anii ce vor veni. Până la urmă nu sunt naivă, un astfel de sport nu se deprinde într-o zi, dar să o luăm cu începutul…
Aici în Franța aproape toate persoanele pe care le cunosc știu să schieze, majoritatea învață de foarte mici, aproape că nu mă mai miră când văd princhindei cum iau viraje cu talent pe pârtii, făcându-mă să intru sub zăpadă de rușine. Schiul este un sport atât de popular încât adesea este asociat cu „vacanța de iarnă”, merg la munte fiind înțeles aproape întotdeauna cu merg să schiez, nu puțini au fost cei care au rămas surprinși când le-am spus că eu prefer drumețiile.
Cu schiul de tură a fost însă altceva. Știam despre el de când mergeam la munte în România și cum combină schiul cu drumeția mi-a părut întotdeauna ceva interesant. Schiul de tură este de fapt o îmbinare între schiul alpin și cel de fond, urcarea și coborârea făcându-se ambele pe schiuri. Și-apoi niciodată nu strică să încerci, nu-i așa?
Mai bine vă povestesc din experiența noastră… Noi am închiriat echipamentul de la un centru din Aosta și ca orice echipamet de închiriat n-a fost chiar de cea mai bună calitate,dovadă stând buba de la picior care abia acum mi-a trecut. Dar pentru o prima dată și-a făcut treaba. Am luat și un ghid cu noi, un localnic, cunoștință recomandată de gazdă, cum eram necunoscători și într-ale sportului și într-ale zonei am zis că-i mai bine așa. I-am cerut să aleagă el un traseu ușor, astfel că după ce ne-a luat de la pensiune ne-am trezit numaidecât undeva lângă domeniul schiabil Crévacol, în Col du Grand Saint-Bernard, aproape de locul de unde pelcasem în prima zi cu rachetele spre Alpeggi del vallone di Serena, doar că de data acesta am luat-o în direcția opusă, spre Arp de Jeux. Cunoșteam traseul, sau vorba vine, practic îl găsisem pe harta cu drumeții pentru rachete, doar că apropierea de pista de schi nu m-a încântat prea tare. În fine, n-a fost chiar așa rău până la urmă, n-am urcat tot drumul chiar printre schiori.
Nu știu dacă ghidul nostru avea de gând să ne ducă pe Everest, dar l-am făcut repede atent că e suficient pentru niște neexperimentați ca noi. De fapt nu urcarea era problema, aș fi continuat să urc cu drag o zi întreagă pe schiuri, coborârea mă speria mai degrabă. Așa că după o lecție de salvare a persoanelor prinse în avalanșă ținută sus, pe fundalul giganților albi, plus câteva povești despre avalanșe, am purces la coborâre, iar coborârea mea pe schiuri a durat foarte puțin, după vreo câteva căzături și alunecat la vale mai mult pe fund, am decis să-mi dau schiurile jos și să merg la pas. Andrei în schimb a fost mai ambițios, urmându-l conștiincios pe ghid până la baza muntelui, la parcare.
Toate episoadele vacantei Aosta 2015:
Aosta – vacanță printre giganții Alpilor
Alpeggi di Serena – iarnă ca-n povești și un strop de carnaval
O zi plină: Alpe Baravex, Etroubles, Aosta și Jambonul de Bosses
Față în față cu Mont-Blanc la Bertone
Refugiul Torino – relaxare la 3300m
Arp de jeux – prima dată pe schiuri de tură
Gran Paradiso și cea mai frumoasă zi pe munte
Eu am încercat doar ski normal și mi-a plăcut, nu că aș fi devenit vreo expertă. Din păcate nu am mai fost în ultimii ani, dar da, merită aprofundat 🙂
Da, probabil ca aprofundatul asta este cheia, sa mergi cat poti de des la munte si sa practici. Doar ca pentru mine aici va fi cam greu, cu muntele atat de departe…
nu imi place schi-fondul… mi se pare monoton. Eu fac schi alpin din copilarie si incerc in fiecare iarna sa petrec macar o saptamâna pe pistele unei statiuni montane. In rest, asa la sfârsit de saptamâna, când in imprejurimi este zapada suficienta. Anul trecut si acum doi ani spre exemplu, Bavaria nu a avut noroc de zapada. Anul acesta am fost în Slovenia la schi.
Helmut e nascut în capitala si este învatat mai mult cu sporturile marine. Schiul l-a deprins la vârsta adulta de aceea nu exista o prea mare atractie. El prefera schi-fond, pentru ca schi alpinul i se pare prea aventuros 🙂
O saptamâna minunata sa aveti! pup
Da, probabil cand inveti la maturitate un sport e diferit, dar si asta depinde de la caz la caz. Daca as fi practicat schiul de mica cu siguranta astazi lucrurile ar fi stat altfel. Dar pana la urma niciodata nu e prea tarziu, nu-i asa?
Schiul de tura seamana cu cel de fond, dar este mai degraba o drumetie pe schiuri in afara pistelor, probabil ca de aceea ma atrage mai mult. Pe de alta parte, ca sa poti face drumetii pe schiuri trebuie sa ai un nivel bunicel la schi alpin, deci problema este cu dus si-ntors, cum s-ar zice :).
Am vazut anul acesta multe persoane care practicau schiul de fond clasic, acela pe partie de schi de fond. Este intr-adevar mai monoton, dar m-ar tenta sa incerc candva.
Saptamana frumoasa asemenea! Pupici!
Eu nu am incercat niciodata sa schiez, din pacate. Poate de frica, poate din comoditate, poate pentru ca mi s-a parut ca este un lucru pe care nu il pot face. Nu stiu…Dar pentru viitor, nu exclud posibilitatea de a incerca si acest sport (mai nou am inceput sa incerc tot felul de sporturi si activitati si ma simt bine facand acest lucru).
Nu este exclus Alexandra, niciodata nu este prea tarziu pana la urma. Eu de exemplu am invatat sa merg pe bicicleta la 30 de ani :)) Important este sa vrei sa incerci, daca simti asta 🙂
Sunt sigura de reusita! Ai trecut prin multe.Ai luat carnetul de conducere,ai invatat sa mergi cu bicicleta, vei invata si sa schezi!
Multumesc de incurajari, intotdeauna sunteti draguta :)! Sper sa ma tin de treaba, ramane sa vedem anul viitor.
Sunt multi aici la noi care practica schiul de tura. Cred ca deja sunt mai multi decat cei ce practica drumetii pe timp de iarna :))) Dar pe mine personal nu simt ca ma atrage in niciun fel.
De exemplu, aici in Romania sunt putine datile cand poti sa pui schiurile in picioare chiar de langa masina / tren si nu trebuie sa ti le dai jos deloc pana la final. Iar urcatul si/sau coboratul cu schiurile pe rucsac si cu claparii in picioare zau daca ma atrage de vreo culoare. Eu abia urc cu rucsac in spate, darmite si cu 2 ditamai schiuri :)))
Acolo la voi e un pic mai altfel, cred ca sunt multe trasee la care nu trebuie deloc sa pui schiurile pe rucsac. Daca va mai tenteaza, va recomand din suflet sa faceti mai intai un curs de schi de tura cu un instructor, ajuta enorm!
Mai degraba un curs de schi alpin, cursuri de schi de tura nu prea sunt, decat iesiri cu un ghid acreditat, cum am facut si noi, care sa-ti explice una-alta. Eu cred ca trebuie sa stapanesti destul de bine schiul de coborare, ceea ce pentru moment nu prea e cazul meu. Apoi tre' sa exersezi cat poti de mult, sa iesi cu schiurile des, de preferat impreuna cu oameni mai experimentati, cel putin la inceput.
Cam asa este si aici iarna, jumate fac schi de tura, jumatate fac rachete, zau ca n-am prea vazut pe nimeni doar la bocanci, asta fiind motivul pentru care ne-am adaptat si ne-am luat si noi rachete :)).
Cat despre trasee, ai dreptate, sa mergi cu schiurile in spate nu-i chiar placut. N-am studiat prea bine problema pana acum despre cum stau lucrurile pe aici, dar banuiesc ca sunt destule posibilitati prin Alpi. Nu mi-e inca prea clar daca o sa continui sau nu…
Da, exact, cam orice curs de schi, ca tehnica de coborare oricum tot aia e. Si sa urci pe schiuri nu e mare filozofie.
Si asa e, trebuie exersat constant. Ori daca nu te atrage, nici n-o sa te duci. Nu-i nimic daca nu ti-e clar acum, o sa iti dai seama la anu daca simti vreo chemare spre asta 🙂
Om vedea pana iarna viitoare. Deocamdata tot spre drumetii simt mai mult chemarea :))
Imi doresc si eu sa invat sa schiez, recunosc ca nu am pus niciodata piciorul pe schiuri 😀 Si mai am pe lista snowboarding-ul si inotul (nu asta de tip catelus pe care il practic acum :)) )
Snowboarding-ul nu ma tenteaza, desi este foarte popular pe aici. Eu n-am echilibru pe doua schiuri, da' pe unul singur :)). Dar daca iti place, niciodata nu-i prea tarziu sa incerci, mobilizarea e mai grea.
Cu inotul stau bine la bazin, unde ma simt eu in siguranta. In mare ma panichez instantaneu :D.
Presimt ca iarna viitoare o sa ai alta parere, e important ca ai incercat. As indrazni sa fac o analogie intre schi de tura si bicicleta, pe bicicleta deja esti in carti 🙂
Pentru ca anul acesta mi-am luat schiuri de tura pot spune ca toate banuielile tale sunt adevarate, cu ele poti fi pe munte mai des, zapada mare nu imbie la drumetii pe cand schiurile iti pot oferi cel putin o plimbare prin paduri.
E drept ca ma descurc binisor la vale pe partii ca doar ma chinui din 2011 incoace sa invat astfel ca in cele mai multe ture de anul acesta am legat traseul de o partie la coborare.
Altfel, coborarea e in general o piatra de moara, dar cine se mai vaita??! Doar in weekend am coborat de la Malaiesti in clapari si cu schiurile in spate, dar nu regret nici o secunda 🙂
Tu deja ai acumulat experienta :). In plus, tu esti si norocoasa sa ai muntele aproape, sa poti sa iesi regulat, plus ca ai o mana de prieteni experimentati care sa te incurajeze.
Pentru mine aici e mai complicat, ca n-am nici una nici alta. Alpii sunt la 8-9 ore, nu prea renteaza pentru iesiri dese; ar mai fi Masivul Central mai aproape, care e cam… deal :)). Cu toate astea am zis ca anul viitor poate rupem cateva weekenduri pe acolo sa mai exersam pe partii. Sa vedem ce-o sa iasa…
🙂 chiar eram curioasa de comentariul Claudiei, stiind-o si pe ea la inceputurile schiului de tura. Bravo fetelor si bafta in continuare.
Multumim! Eh, acum ca a venit primavara sper sa ma tina entuziasmul pana iarna viitoare si sa continui.
eu prost! o singura data am avut o tentativa, m-am descurcat binisor, de aceea cred ca as fi deprins, dar nu a fost sa fie!
sunt fata de la mare 🙂
Exact asta voiam sa zic si eu, tu esti fata de la mare, n-ai nevoie de schiuri 😉
Mi se pare interesant sa urci pe munte cu schiuri, nu am mai auzit pana acum de acest tip de sport. Stiam doar ca se coboara….
Nu stiam ca francezii sunt atat de pasionati de acest sport, eu sincer chiar nu le am deloc cu sporturile de iarna, singurul pe care l-am mai urmarit la TV si practicat in copilarie a fost patinajul.
Da, cam toata lumea stie sa schieze. Invata de mici, fie cu parintii, fie cu scoala (se organizeaza tebere la schi), cum spuneam, mie mi-e si rusine cand ii vad cum iau virajele in timp ce eu ma dau mai mult pe fund :)). Vacanta de iarna la munte este foarte populara aici si n general francezii merg in statiunile lor din Alpi, mai rar prin vecini.
Sunt mai multe ramificatii ale schiului, de tura, de fond, de alpinism, nordic, bazele sunt aceleasi. Au inceput sa se practice si in Romania, din ce in ce mai mult in ultimii ani.
Experienteţe fac parte din viaţă, nu? Oricât ar fi ele de fericite sau ne- sau între.
Cel puţin aţi avut parte de peisaje minunate.
Eu una nu am pus până acum schiurile în picioare, de orice fel… am un echilibru să-mi trăiască… pe mine mă dau gata şi coborârile normale, pe timp de vară. Uneori, fac mai mult la coborâre decât la urcare 🙂
Ioana
Exact! Niciodata nu strica sa incerci, altfel n-ai sti niciodata cum este, nu-i asa?
Nu-i bai ca n-ai pus schiurile in picioare, te bucuri oricum de munte din plin prin drumetiile pe care le faci. Si ai dreptate, uneori coborarile sunt mai solicitante decat urcarile. Eu dupa coborari abrupte intotdeauna ma intorc cu febra musculara :))
Mie mi se pare ca niciun alt sport nu-ti ofera senzatiile traite atunci cand schiezi. Mai ales cand prinzi viteza la vale si jos te ciocnesti cu alt schior sau intri intr-un copac de pe margine. Le-am experimentat pe toate si am capatat ceva teama. Recunosc ca e un sport aparte, care nu te lasa indiferent. E fascinant. Cand eram tanara ma tenta, acum daca ar fi dupa mine nici n-as traversa strada(doar ti-am mai spus).
Asta de tura mi se pare super greu. Adica sa mai si urci? Uh. :)))
:)) De fapt mie exact partea cu urcatul imi place. Coborarea pe schiuri inca imi da fiori, simt ca n-am niciun control, doar alunec la vale, dar asta este probabil pentru ca sunt la inceput.
Probabil ca este adevarat ce se spune, cand inveti la o varsta mai frageda privesti altfel schiul decat atunci cand il inveti mai la "batranete". Schiul de tura m-a tentat pentru ca se imbina cu drumetiile, insa si pentru ca este mai usurel, asemanator cu cel de fond, mai urci, mai cobori, mai pui schiurile in spate :)).
Privind pozele şi citind peripeţiile voastre, mi-a venit un gînd: de ce nu sînt căţelul vostru.
Dar dacă serios, îmi place descrierea călătoriei în Valea Aosta, probabil, ar fi bine şi util pentru noi, cei care citim şi posibil vom vizita zona data, să aflăm şi preţurile la cazare, masă, urcare teleferic, etc.
În rest, mulţumesc şi toate cele bune. Nicolae.
:)) din pacate catelul nostru nu prea apreciaza vacantele astea la zapada.
In general nu scriu preturi pe blog decat foarte rar pentru ca dupa o perioada nu mai sunt valabile, iar cine citeste articolul dupa 1 an sa zicem, o sa fie dus in eroare. Apoi pretul unei vacante mai depinde si de ce alege fiecare, de gradul de confort pe care si-l doreste, de perioada, etc. Prefer ca cine este interesat de ceva anume sa-mi scrie un mesaj si cu mare drag ii dau toate detaliile.