Astăzi scriu pe blog cât fetele dorm la amiază. Am zis! Este miercuri și nu lucrez, deci aș putea scrie ceva. Ceva scurt măcar, dar ceva, nu vreau sub nici o formă să abandonez (încă) acest blog. E drept că acum cam trag de mine să scriu, dar refuz să renunț, cel puțin deocamdată (sper niciodată), la acest spațiu al meu. Trebuie să scriu repede, căci fetele se vor trezi și o să trebuiască să mergem în parc. E frumos afară și ar fi păcat să rămânem în casă. Dacă nu termin până se trezesc o să încerc să finalizez diseară. Seara de obicei citesc sau mă uit pe Netflix, dar asta este, în seara asta renunț pentru a scrie pe blog. Când mă culc vreau ca postarea să fie online, altfel sigur nu mai apuc să postez nimic. Am atâtea scrieri începute în ciorne…
O să povestesc, așa cum zice titulul, despre ultima vizită la castelul Chaumont-sur-Loire. De ce despre această ultima vizită la Chaumont habar nu am. Au mai fost și alte castele vizitate în ultima vreme și nu am povestit despre ele. Au mai fost și alte plimbări, locuri, întâmplări, vacanțe. Sau pur și simplu lucruri, gânduri, trăiri despre care aș putea să scriu, dar cum blogul nu mai are astăzi nici o ordine, de ce aș mai păstra una în scrieri. Scriu despre ce îmi vine și aia este. Măcar de scriu ceva.
Chaumont-sur-Loire deci, ultima vizită la un castel…
De când cu copiii am încetinit ritmul plimbărilor pe la castele. De fapt nu doar de când cu copiii. De când cu noi și rutina rutina noastră care nu mai este aceeași ca acum zece ani, când am aterizat în Touraine. Apoi cu copiii plimbările au căpătat, precum era și firesc, altă înfățișare. Ele se învârt acum în jurul programului lor zilnic de mese și somn și se îndreaptă cel mai adesea spre locuri atractive pentru cei mici. Am mai mers și la castele, dar le-am privilegiat în ultima vreme pe cele mai micuțe, unde copilul nu are timp să se plictisească și care se situează mai aproape de casă, pentru a nu pierde mult timp pe drum.
La Chaumont am ajuns pentru că Erika dorea să mergem la un castel nou, undeva unde nu a mai fost. L-am ales pentru că este mare și frumos, cu înfățișare ce pare de poveste, este la vreo 10 minute distanță de casă și nu ai fusesem cu ea. De fapt mai fusesem, dacă stau să mă gândesc mai bine, când era cât o șoricică la mine în pântec. O viață pare că a trecut de atunci, deși nu sunt decât vreo 5 ani și un pic.
Cu toate acestea, castelul Chaumont nu s-a schimbat prea mult în acești ani. Timpul se măsoară altfel pentru acești coloși, ceea ce face și mai efemeră existenta noastră în acest univers. L-am găsit tot acolo, încremenit, cocoțat deasupra Loarei, scăldat în soarele tomnatic al unei călduțe zile de octobrie, după un urcuș de câteva sute de trepte din centrul satului până la podul suspendat, parcă peste timp, de la intrare.
Am început cu interiorul, trecând destul de rapid dintr-o încăpere în altă, urmând sensul propus pentru vizitatori. Erika a fost curioasă să-mi asculte explicațiile despre una și despre alta, povești despre regi, regine și favorite, războaie, paturi cu baldachin și rochii bufante, adaptate la înțelesul unui copil de aproape 5 ani. Daria a fost mai interesată să atingă una și altă, să treacă peste bariere spre disperarea noastră, să descopere și să afle povestea de una singură.
Domeniul Chaumont-sur-Loire găzduiește anual expoziții de artă contemporană și artă a grădinilor. În cadrul proiectului Artă și Natură, în fiecare an sunt invitați artiști, plasticieni, fotografi pentru a-și expune lucrările pe tema naturii. Am dat peste un autor cu tablouri interesante, Paul Rebeyrolle. Tablourile lui, inedite și foarte originale, înfățișează altfel de „peisaje” decât cele cu care suntem învățați, într-un amestec neobișnuit de culori și elemente naturale (bucăți de lemn, frunze, bețe). Mi-au plăcut foarte tare!
După interior am trecut la grădini. Plimbarea prin parcul de la Chaumont este întotdeauna o plăcere, atât de relaxantă și agreabilă. Pe lângă parcul istoric, în stil englezesc, cu peluze întinse, brăzdate de cărări curbilinii și presărate cu arbuștii, ce orientează privirea către punctele forte ale domeniului, în speță către Loara, pădure și castel, am admirat rondurile cu flori, aranjate într-o armonie desăvârșită a culorilor și formelor și m-am bucurat de lumina aceea unică, pe care numai toamna o poate revarsă peste natură. Ne-am oprit chiar și la cafeterie, pentru un suc și o prăjitură afară, afară la terasă. Am ratat grădina de legume, căci cu copiii nu poți vedea niciodată tot, dar fetele au alergat, s-au bucurat, au cules floricele, au adunat castane și frunze. Ba chiar au gasit si o pisica, mult mai interesantă decât orice altceva.
După ce am coborât de la castel am mai rămas puțin în sat, unde am dat peste un festival, Escapades Loire, un festival despre care nu știam nimic, așa că a fost o surpriză plăcută. Festivalul, care este despre Loara, nave și navigatori, dar și despre viața și îndeletnicirile de zi cu zi ale oamenilor din satele de la malul fluviului, a fost la prima ediție, amânat de mai multe ori din cauza pandemiei. Temele principale ale festivalului, prezente în cadrul standurilor, sunt gastronomia și vinurile locale pe la malul Loarei, navigația de odinioară (astăzi fluviul nu mai este navigabil decât parțial) și navigația de astăzi, de agrement. A fost cu ateliere de artizanat local (împletituri de răchită, prelucrarea lânurilor de oi, fierărie, plus alte meșteșuguri) și activități (tras cu arcul, scrima, jocuri etc), dar și reprezentații muzicale și chiar un spectacol de călărie, de care fetele au fost incredibil de atrase. Au mers desigur cu toate acestea niște fouées (painici tradiționale coapte in cuptor de lemne, pe loc) unse cu brânză, sau alte produse locale (rillons, rillettes) și o bere, chiar dacă se lăsase inserarea și era cam frig. Dar cel mai bine a mers atmosfera, veselă, gălăgioasă, cu lume la mese, râsete și zumzaieli, genul acela ambianța de care mi-a fost tare dor.
Ca fapt divers, accesul la astfel de evenimente, la fel ca și accesul la castele, se face pe baza certificatului de vaccinare care ți se scanează la intrare. Dar cum 86% din populație este vaccinată, acest lucru nu pune mari probleme.
Și cam asta a fost plimbarea noastră drăguță de toamnă. O după-amiază minunată, mai ales că și vremea a fost perfectă.
PS: N-am reușit să finalizez această postare miercuri. L-am finalizat astăzi, joi. Dar ce mai contează atâta timp cât este scris, finalizat și postat :).
Un articol mai documentat despre castelul Chaumont-sur-Loire, cu fotografii dichisite, făcute cu aparatul foto, am scris AICI acum câțiva ani. Am scris și despre Festivalul Grădinilor tot atunci, se mai ține, dar nici vorba de data această să mai mergem și acolo.
Lasă un răspuns