Véretz nu-i pe lista celor mai frumoase sate din Franța. Nu-i căutat de turiști, nu-i promovat în broșuri, nici măcar localnicilor nu le spune mare lucru. Deși combină cele trei elemente esențiale ale unui sat tipic din Touraine, case albe din tuffeau, un râu ce curge printre ele, plus una bucată castel așezat strategic pe o colină, Véretz rămâne totuși o localitate oarecare de pe Valea Loarei, un sat la câțiva kilometri de Tours, prin care mai trec câteodată în drumurile mele spre diverse alte locuri din regiune. Cu toate acestea, duminica ce a trecut am petrecut o zi extrem de agreabilă acolo. Am ajuns întâmplător, vrând să profităm de ultima zi caldă din acest an cu un picninc la iarbă verde– atât timp cât aceasta mai este verde, și cum nu doream să ne deplasăm prea departe, un amic ne-a sugerat să încercăm Véretz.
Nu știu dacă v-am povestit, dar pe parcursul lunii septembrie în Touraine, a fost mai vară decât pe tot parcursul verii ce a trecut. Aș fi preferat totuși să fie vară când trebuie, dar n-a fost rău nici așa, soarele este scump la vedere pe aici, așa că nu trebuie să facem prea multe mofturi. Abia acum câteva zile mi-am inversat hainele în dulap, scoțând în față garderoba de toamnă-iarnă, presimțind că vara asta târzie n-o să mai aibe zile multe. Și-am avut dreptate: duminică avea să fie ultima ei zi, așa că am decis să nu stăm în casă, ci să profităm pe undeva prin natură, că cine știe când mai avem ocazia. Ne gândeam la un mal al Loarei, dar când amicul lui Andrei care urma să ne însoțească ne-a propus să încercam mai bine un mal al Cherului, n-am zis nu, așa că, nerăbdători, am fost destul de matinali la Véretz.
De cum am ajuns, am lăsat mașina într-o poieniță și am plecat la o plimbare, așa ca înainte de masă, lungind râul pe partea opusă satului. Vai ce plăcut era! Un amestec de vară prin iarba de sub picioare, cu puțină toamnă presărată prin copacii din curți, la care se adăugau razele calde ale soarelui, plus liniștea duminicilor de aici. Pentru că așa cum v-am spus și-n alte rânduri, în satele de pe Valea Loarei te plimbi duminica ca într-un muzeu în care tu ești singurul vizitator. Doar silueta vreunui localnic rătăcit dă de gol așezarea că e totuși una locuită. Oamenii își văd fiecare de treaba lor, în casa lor, cu familia lor; nu muzica, nu gălăgie, nu scandal, rien du tout!
Mergând așa pe malul Cherului, am ochit pe partea cealaltă, aproape de ieșirea din localitate, un loc amenajat cu măsuțe pentru picnic care ne scutea de desfăcut masa pliantă pe care oricum o aveam în portbagaj, astfel că ne-am întors la mașină și ne-am îndreptat într-acolo. Am desfăcut grătarul nostru ceaun, Andrei a aprins numaidecât niște cărbuni în el, am pus pe jar 2 cotlete de porc și două andouillette (care mie nu-mi plac, dar băieților da!), și până s-au perpelit am început apéro-ul de duminică în aer liber, cu tartine de rillettes și un pahar vin roșu regional.
Plimbare pe malul Cherului
Barcă tradițională din lemn
Amestec de toamnă cu vară
Oameni la adunat de nuci. Am adunat și eu câteva, iami-iami…
Sat tipic pe valea Loarei: case albe din touffeau, un râu care curge domol la vale, o turlă de biserică, plus una bucată castel.
Castelul din Veretz- nu se vizitează, funcționează ca hotel-restaurant, sălile închiriindu-se pentru nunți, botezuri și alte sindrofii.
Mi s-a părut deosebit arbustul cu frunze roșii. Habar nu am ce este…
Vedere de la locul picnicului
Odată masa servită și o mică bârfă terminată, ne-am strâns toate catrafusele, lăsând desigur locul fără nici o urmă a trecerii noastre pe acolo, și am plecat la o plimbare prin sat. N-aveam hartă sau plan, nici măcar nu cunoșteam străzile, dar în astfel de sate nici nu trebuie: mergi după intuiție. Astfel, intuiția ne-a spus să luăm în prima fază o străduță care duce pe deal, și după o zonă cu case mai noi, să coborâm printr-un parc împădurit în partea veche, la castel, urmând ca de acolo să lungim Cherul înapoi la mașină, bucurându-ne de soare, pentru că vedeți voi, de azi vremea s-a schimbat, toamna intrându-și bine de tot în drepturi. Soarele s-a ascuns pe perioadă nedeterminată, temperaturile au scăzut semnificativ, iar pe străzi începe să miroasă tot mai bine a lemne arse în șeminee. După cum puteți observa, melancolia s-a instalat într-un final și pe la mine, așa că nu-mi rămâne decât să răsfoiesc cu jind pozele din Corsica la un pahar de bere Pietra. Dar stați așa, ce tot vorbesc aici? Mâine poimâine vine Crăciunul și vacanța de iarnă la zăpadă! Voi v-ați făcut planurile??? Că eu lucrez din greu la ele ;).
Zona mai nouă a satului. De fapt, Veretz este o localitate foarte scumpă în departamentul meu. Nu-și permite orice o casă aici.
Parcul-pădure plin de floricele
O mâță pe gard (am pozat-o și ras-pozat-o, intrați pe g+, aveți linkul la sfârșit)
Zona tradițională a satului
Biserica Nôtre-Dame ce datează din secolul XVI
Castelul Veretz văzut din spate
Vedere de pe podul peste Cher
Știu e periculos ce am făcut 😀
Mușcate roz la ferestre albastre: minunat!
Albumul foto complet îl găsiți dacă sunteți curioși AICI
S-ar putea sa te intereseze si:
Etichete: FRANTA, IESIRI, ORASE, OUTDOOR, SATE, TIMP LIBER, VALEA LOAREI, VERETZ
Pacat ca nu este atat de apreciat de turisti, e frumos foc cu peisaje din natura si cladiri ! Pare genul de loc in care te stabilesti atunci cand cauti liniste si frumusete. + copacelul rosu "necunoscut" s-a incadrat perfect in peisaj 🙂
Da, e un loc simpatic, dar intr-un fel e mai bine ca e asa, necunoscut turistilor. Daca ar fi fost aglomerat, probabil ca duminica mea n-ar mai fi fost la fel de agreabila :))
Cat de pitoresc! Cate frumuseti ai surprins in fotografiile tale! Minunat!
Arbustul cu frunze rosii iti spun eu ce ce! 😉 e un arbre ob8snuit, in care s-a catarat vita de vie salbatica. Si eu am pe gardul curtii si deunazi am observat ca s-a catarat in Iasomie ;)) arata superb. Capata chiar la inceputul toamnei frunze rosii burgund :))
O zi faina sa ai!
Multumesc Carmen. Este intr-adevar un loc pitoresc, linistit, numai bun pentru o plimbare de duminica.
Interesanta treaba cu vita de vie. Nici nu ma gandeam la asta, dar nici n-am analizat cu atentie frunzele. Chiar arata superb colorat in rosu.
hai ca m a busit rasul cand am auzit de andouillette, mi am adus aminte cum a venit al meu siderat acasa cand l au dus francezii sa guste minunea, ei foarte mandri si sigur ca o sa i placa :)))))
si la mine s a racit, evident, vineri a fost ultima zi de vara indiana, ieri a fost soare si bine, dar rece, iar azi…toamna urata. si vad ca asa o tine toata saptamana.
foarte fain satul, si vorba ta, mai bine ca nu e pe lista turistilor :-p
:))) nici mie nu-mi place. de fapt cam orice e facut din maruntaie nu-mi place…
cam asa e si pe aici vremea, stii doar ca diferenta nu e mare, canalul e aproape :D.
E vre-un loc urat in tara asta? Eu nu aveam o impresie prea buna despre Franta ,fara un argument definit,dar de cand te citesc mi-am schimbat-o.Florile o minunatie si satul,mai ceva ca un oras la noi.O seara buna!
Da, conceptia de sat e putin diferita aici, asezarile seamana mai degraba cu un mic orasel. Insa nu zic ca nu-s frumoase si satele de la noi, au si ele o anumita autenticitate, vin din ce in ce mai multi straini sa le viziteze, tocmai pentru ca sunt altfel.
Ah, ce frumusel e! Satucul, dar si motanul 🙂
:)) da, da, si sa vezi ce statea la pozat!
+1 la ce a spus Anca 🙂
Frumos rau de tot! Si ti-au iesit niste poze super!
Cele cu arbustul cu frunze rosii sunt foarte frumos echilibrate cromatic.
Padurea aceea plina de floricele e ceva…. ireal! N-am vazut in viata mea asa ceva!! SUPEEERB! 🙂
Multumesc Alexandra!
Da, atatea flori intr-o padurice nici eu n-am mai vazut. Initial le-am zarit de peste gard, credeam ca e domeniul cuiva, dar cand am vazut mai apoi ca exista o poarta si ca e parc public, nu-mi mai venea sa plec :))
Cand am vazut paduricea plina de floricele am crezut ca sunt imagini de asta primavara. O minunatie, hai ca v-ati orientat bine cand ati decis sa vizitati acest loc. Totul este la superlativ. Doar e Franta, cum altfel! 🙂
Toamna a pus stapanire si pe orasul meu(si al tau candva). Astept nerabdatoare soarele pentru ca ploua non stop si eu dorm non stop in asemenea conditii. :))
Nu stiu exact ce flori sunt, dar le-am mai vazut pe aici si anii trecuti tot prin octombrie. Insa atat de multe la un loc ca in paduricea din satul asta niciodata :))
Si aici ploua de la inceputul saptamanii in continuu aproape si nici pe mine nu ma incanta prea tare :(. Ma simt la fel de pleostita ca vremea :))