Urâtă vreme la noi în Touraine! Frig, ploaie măruntă, ceață, cam așa a arătat weekendul acesta la malul Loarei. Bine, n-a fost bai, pentru că oricum nu aveam vreun eveniment deosebit sau vreo ieșire în plan, dar oricum puțin soare și ceva căldurică nu strică niciodată, nu-i așa? Noroc că în timpul săptămânii se mai nimerește câte o zi mai plăcută, astfel că mai putem profita, în funcție de timp, să mai buchisim prin grădină. 




Astfel, pe acum vreo săptămână, împreună cu al meu soț (mai ales el, trebuie să recunosc!) am făcut jardinierele, adică am plantat floricele colorate pentru la vară. Vecinii le făcuseră, afară se încălzise suficient cât să nu înghețe plăntuțele, așa că am zis să nu rămânem în urmă și să purcedem la treabă pentru a fi siguri că vom avea la vară terasa plină de culoare. Îmi amintesc mereu de vremurile când locuiam în apartamentul din Tours și admiram cu jind cascadele de floricele de la ferestrele unora, dar mai ales curțile pline de jadiniere cu flori din localitățile pe unde ieșeam la plimbare în weekend. Iată că a venit astăzi și vremea mea să mă bucur de așa ceva, așa că am plecat spre magazinul de plante cu o listă în buzunar, după un studiu amănunțit pe internet, și cu un buget bine stabilit. Firește că ne-am întors acasă cu lista neconsultată și cu bugetul total depășit, însă ce mai contează, ne-am înveselit terasa cu vreo zece jardiniere colorate și variate. 


Ce floricele am ales și în ce combinații? Păi n-am putut să le aleg chiar pe toate, deși tare aș fi vrut dar am ales așa: begonii, impatiens, geranium liere duble și simple (adică muscate « curgătoare »), petunii, calibrachoa și lobelia. Am făcut câteva combinații care sper să reușească:  

  • impatiens albe + begonii roșii, despre care am citit că se potrivesc în zonele mai umbroase, așa că le-am pus pe terasa de nord în niște ghivece de piatră vechi, pe care le-am găsit aici când ne-am mutat; 
  • geranium lierre limple și duble (adica mușcate în cascadă) în combinația mov-roz-alb; 
  •  calibrachoa + lobelia (sunt curioasă!); 
  •  petunii albe + rosii, pentru că nu costau mult și arătau destul de bine. 
Mă mai tentau mai multe, bacopa, bidens, verbină, dar le-am lăsat pe anul viitor. 
  
Vă țin la curent cu evoluția lor. Data viitoare vă povestesc și despre straturile de flori pentru la vară ;). Mai multe poze găsiți pe picassa

 impatiens albe + begonii roșii


 calibrachoa + lobelia 


 geranium lierre limple și duble (adica mușcate în cascadă)


Etichete: , ,