În martie am vizionat ceva mai multe filme decât în lunile trecute. V-am spus că sunt pe dos; vine primăvara și eu stau cu ochii la filme. Păi normal, că numai primăvară nu este afară. Luna asta am văzut și filme noi și vechi și bune și proaste. La unele am râs, la altele am plâns, câteva m-au ținut lipită de canapea, altele le-am închis după 10 minute. Dar să o luăm cu începutul.  Ce filme mi-au plăcut luna asta….

1. Oz the Great and Powerful(2013). Am mai vorbit despre el și am mai spus că mi-a plăcut foarte foarte tare. M-a binedispus la maxim, m-a încântat povestea, m-a făcut să visez și m-a teleportat în lumea copilăriei. L-am văzut la cinema și mi s-a părut cel mai 3D film 3D văzut vreodată, semn că tehnologia avansează bine, mi-a plăcut cum este regizat, nu m-a plictisit și a fost „sărat și piperat” atât cât trebuie. Jocul actoricesc nu este de oscar, dar nici rău nu-i. Concluzie: vedeți-l!


2. Silver Linings Playbook(2012). Am ezitat multă vreme să-l văd și știți de ce ? Pentru că a fost nominalizat la oscar. Da, clar am ajuns la concluzia că gusturile mele și ale academiei nu corespund, deci ar fi mai bine să ne vedem fiecare de ale noastre. Însă până la urmă i-am dat o șansă și mă bucur că am făcut-o. Mi-a plăcut foarte tare și deși nu-mi place deloc moaca lui Bradley Cooper, recunosc că aici a jucat bine. Mi-a plăcut și Jennifer Lawrence (o știam din The Hunger Games) și chiar cred că i se cuvenea oscarul pentru acest rol. Revenind la filmul în sine, l-am găsit genial. Este o îmbinare perfectă între comedie și dramă, cu replici simpatice, amuzante și inteligente, cu o interpretare bună a actorilor și un simpatic Robert De Niro acolo în spate, cât să condimenteze totul. Concluzie: Unul dintre cele mai bune filme nominalizate anul acesta la oscar!


3. The Aviator (2004). Este un film mai vechi, realizat în 2004, de Martin Scorsese, despre care am știut întotdeauna, dar am omis să-l văd. Iată că-i veni vremea. Oameni buni, Di Caprio ăsta joacă excepțional! Pe bune! Eu nu înțeleg de ce nu i se apreciază mai mult și mai bine talentul?! Rolul din The Aviator mi s-a părut, pe bune, unul dintre cele mai desăvârșite interpretate de el. Filmul este bazat pe fapte reale, este povestea lui Howard Hughes, un om bogat dar excentric, nonconformist, cam ca toți bogații, dispus la orice sacrificiu pentru a-și atinge idealurile. Dacă nu l-ați văzut, vi-l recomand. Concluzie: un film foarte bun și un Leonardo interpretând excepțional. 


4. The Pianist(2002) este un alt film vechi, de Roman Polanski de data asta, câștigător al multor premii. Povestea nu-i complicată și am citit că-i reală: un talentat pianist polonez este susupus persecuțiilor și obligat să ducă o viață de fugar pe toată perioada ocupației naziste din Polonia, datorită originii sale evreiești și care reușește în final să scape grație, culmea, unui ofițer german cu suflet mare. Însă ce impresionează nu este personajul, cât este războiul, acel conflict sângeros care a schimbat pentru totdeauna vieți, destine,  omenirea. S-au scris sute de cărți, articole, s-au făcut documentare, filme despre cruzimile războiului și despre holocaust, însă nu cred că vom reuși vreodată să înțelegem pe deplin drama acelor oamenii care l-au trăit. Concluzie: este un film bun, cutremurător,  care nu are cum să nu te sensibilizeze.  

5. The Way Back (2010), un alt film a cărui acțiune se petrece pe fundalul celui de-al Doilea Război Mondial. The Way Back este o dramă reușită care mi-a atras atenția încă de la trailer. Nu am putut să nu-i remarc pe Dragoș Bucur și pe Alexandru Potocean interpretând foarte bine alături de Colin Farrell și Ed Harris. Filmul este despre un grup de prizonieri ai Armatei Roșii care reușesc să evadeze dintr-un lagăr siberian. Înfruntând foamea, mizeria, frigul, bolile, străbat mii de kilometri pe jos, spre libertatea mult visată, ajungând în India unde se refugiază până la căderea cortinei de fier. Este tulburătoare puterea și dorința de care dau dovadă și cu care luptă pentru a-și atinge idealul; sunt extraordinare peisajele din locurile pe care le traversează fugarii și mă refer aici în special deșertul Gobi și Munții Himalaya; e impresionant și sfârșitul, dar ăsta vă las să-l descoperiți singuri. Concluzie: un film despre război, despre curaj si despre dorinta de libertate.
  
În rest, am mai văzut:


1. Goya’s Ghosts (2006), care nu este un film chiar despre marele pictor spaniol. El este doar un martor, un personaj secundar, în mijloul unor evenimente crâncene: inchiziția spaniolă. Nu este o mare capodoperă cinematografică, însă filmul este interesant, iar interpretarea lui Natalie Portman este remarcabilă. De fapt, mă întreb unde n-a avut fata asta o interpretare de nota 10?! Joacă și Javier Bardem, un rol urât, negativ, oribil, dar il joaca bine. Concluzie: o pagină de istorie neagră, pusă în scenă foarte bine și foarte realist.


3. The words (2012) – și iar mă întâlnesc cu Bradley Cooper în rolul lui Rory Jansen, un tânăr scriitor în culmile succesului: carte vândută în milioane de exemplare, bani, o soție frumoasă și iubitoare, faimă și succes. Dar dacă totusi această cartea mult adorată nu este scrisă de fapt de el, ci copiată cuvânt cu cuvânt dintr-un manuscris vechi găsit pe fundul unei serviete cumpărată de la un magazin de vechituri parizian? Ce se ascunde în spatele acelui manuscris? Va las să descoperiți! Concluzie: un film bunicel, cu o poveste interesantă.




2. Gambit (2012) este o comedie simpatică, simplă, fără pretenții, dar cu gust, un film usor de digerat, plăcut. Eu l-am văzut pentru că joacă Colin
Firth
și într-adevar omul asta nu dezamăgește niciodată. El face de fapt tot filmul, cu accentul lui britanic. Concluzie: funny, merită să-l vedeti și să vă amuzați.  

Și ca să nu mă lungesc, pentru că dacă scriu tot, clar scriu un roman, mai spun doar că am mai văzut:
 
Lincon (2012): subiect bun, o pagină memorabilă din istoria Statelor Unite, un președinte curajos ce luptă pentru o cauză nobilă, nimic de zis, însă îngrozitor de plictisitor: prea puțină acțiune, prea puțin suspans și prea multe detalii și treburi politice explicate cu amănuntul. Era să mă ia somnul de câteva ori. Mi-a plăcut interpretarea lui Daniel Day Lewis, dar cred că Denzel a jucat mai bine. Mi-a plăcut și Tommy Lee Jones în rol secundar. Și mai mi-a plăcut mult Sally Field în rolul primei doamne.  Concluzie: un film istoric și cam atât.
 
Les Misérables(2012)– bun film, original, buni actori, bună muzică, dar clar necorespunzător gusturilor mele. La fel cum n-am văzut The Artist anul trecut că e alb negru și n-am apreciat Anna Karenina pentru că este teatru, n-am „gustat” nici Mizerabilii. Păcat, distribuția și povestea sunt de excepție. Însă pentru cine i-a apreciat originalitatea, sunt sigură că a fost un film minunat. Concluzie: Bun, doar dac
ă apreciați musical-urile.
 

Nu mai vă spun și ce am mai revăzut, ce nu mi-a plăcut în mod deosebit, sau ce am închis după 10 minute că ne apucă toamna. Le găsiți pe toate pe lista mea IMDB dacă vreți să vă inspirați.  

Voi le-ați văzut? Ce ați mai văzut nou? 

 


Etichete: