…trec podul peste Loara, dar asta v-am mai spus deja. 

S-au făcut 6 luni de când m-am mutat la Amboise. Dacă vă zic că nici nu știu când au trecut, o să ziceți că iar bat câmpii. Nu știu când a trecut o jumătate de an și parcă și vara asta stă se ducă, deși nici la mijloc nu este încă. Mă întreba cineva dacă îmi lipsește orașul… o întrebare destul de ciudată ținând cont că a fost decizia noastră să-l părăsim, nu am plecat de acolo obligați-forțați. Cred în general în asumarea deciziilor și cel mai tare mă enervează oamenii care își plâng de milă pe termen lung, deși ei înșiși și-au horatat soarta. Apoi depinde de fiecare dintre noi, cum am mai spus și-n alte rânduri viața la țară nu-i pentru oricine, cel mai probabil trebuie să-ți placă, să fii făcut pentru ea și să o alegi la momentul potrivit al vieții, probabil că nici pe mine la 20 de ani nu m-ar fi pasionat grădinăritul… 



Recunosc totuși, când mai merg în Tours, mă încearcă un sâmbure de nostalgie. Chiar ieri am trecut pe strada unde am locuit și m-am uitat lung la obloanele trase peste fostul nostru apartament. N-au fost decât 3 ani jumate, dar au fost suficienți să se țeasă o poveste, povestea mea acasă în Tours, cu bune cu ele, cu amintiri plăcute și mai puțin plăcute, așa…ca în viață. Iar faptul că acești 3 ani în Tours au coincis cu primii mei 3 ani în Franța, fac din acest oraș să-mi rămână și mai aproape de suflet. Fac parte din categoria celor care nu cred într-un singur acasă, ci în mai mulți acasă, în funcție de etapele vieții. Am avut un acasă lângă București, un acasă în București, acasă în Tours și acest acasă Amboise, despre care nici macar nu știu dacă va fi cel din urmă, cine știe pe unde ne mai poartă viață. Dar așa pare să fie, dacă nu ne cumpărăm căsuța aia la care tot visăm, să ne petrecem pensia lângă Ajaccio. În fine, fiecare cu piticii lui, nu-i așa?!

Orașul are avantajele și dezavantajele lui, ești mereu în mijlocul comunității dar stai într-o cutie de chibrit la bloc, ai o mulțime de posibilități de ieșiri dar trăiești într-un loc sufocant și așa mai departe, depinde într-un final de ce ne dorim fiecare.  Și-apoi nu suntem chiar la țară, Amboise nu este nici pe departe un sat uitat de lume în mijlocul pustietății, acolo cu siguranță nici mie nu mi-ar fi plăcut să stau. Amboise este un orășel cochet, turistic și destul de animat mai ales în perioada verii când turiștii colcăie la orice colț de stradă. Îmi place că sunt mai mereu evenimente, în weekenduri găsindu-se mereu ceva de făcut, ca să nu mai zic că natura este mai aproape de orașele mici, așa că activitățile în aer liber sunt mai la îndemână. Dar acum nu vă închipuiți că toată lumea profită ca mine. Mulți prieteni mă întreabă adesea de unde scot locurile astea pe unde hoinăresc, cum de sunt mereu la curent cu atâtea sindrofii și ei nu știu niciodată de ele. Păi cum să nu fiu? E de ajuns să-ți placă să descoperi și vor veni toate la tine, mai ales astăzi, în era internetului. Dar știți și voi, scuze de genul n-am timp, am copii și un job stresant se găsesc mereu. 






Și-apoi și dacă ar fi Amboise un sat uitat de lume tot n-ar fi rău. Viața la țară în Franța este total diferită de cea pe care o știu eu în România. Poate lucrurile s-or fi mai schimbat astăzi și nici nu contest autenticitatea satului românesc, dar totuși ceva mai multă modernizare și o înnoire a mentalității n-ar strica.
   
Și apropo de mentalitate, acum ceva vreme vecinii ne-au invitat la un apéro, dornici să ne cunoască mai bine. Pe undeva mi se pare normal, comunitatea din cartierul nostru de peste pod este una mică, oamenii se cunosc între ei și se ajută la nevoie, or noi abia ne mutasem, suntem mai tineri ca ei și pe deasupra și străini, sinceră să fiu și eu în locul lor aș fi fost curioasă. Așa că am acceptat cu interes invitația și la data și ora stabilită am sunat timizi la poartă. Am fost primiți cu ospitalitate la un pahar de spumant și un aperitiv, iar vecinii au fost atât de simpatici că nici nu ne-am dat seama când au trecut cele câteva ore de vorbărie. 



Cei doi erau atât de veseli și plini de viață că nici nu mi-a venit să cred când mi-au spus că au 77, respectiv 80 de ani. În plus par foarte sănătoși  și în forță, casa și curtea sunt extrem de bine și cu gust întreținute și asta fără niciun ajutor, fiul locuiește la capitală. Dar asta nu este nimic… Cuplul nostru de vecini octogenari posedă o superbă rulotă cu care pleacă anual în vacanță, câte 2-3 luni pe an, după cum ne-au confirmat, zilele trecute tocmai ce s-au întors din Spania, iar vârsta nu constituie un impediment să-și facă planuri pentru vacanțele de anii următori. Desigur că modul de viață al fiecăruia, nivelul de trai și situația financiară își spun cuvântul în astfel de situații (vecinii sunt totuși oameni din clasa medie), dar mai mult ca toate este vorba de mentalitate, vârsta nu trebuie să fie un impediment pentru a trăi cu adevărat si pentru a face ceea ce iti place.


În rest, canicula a dat năvală peste noi în Touraine, de 4 ani de când sunt aici n-am avut temperaturi atât de ridicate ateatea zile la rând. Andrei zice că a mai fost așa în 2003 când a venit el aici, nu știu cum o fi fost atunci, dar în unele zile simțeam că ne topim. Noroc că nu am un job care să-mi impună să înfrunt canicula, lucrez mai mult acasă, așa că aș putea să o fac și în chiloți dacă ar fi necesar. Azorel numără zilele până la iarnă, noroc că mi-am exersat de curând talentul stilistic și l-am tuns, că altfel până ajungeam la salon se topea cu totul sub blană. S-a mai răcorit un pic zilele astea, temperaturile se învârt în jur de 30°, deci suportabil să stai afară. Doamne ferește, nu cer nici să se întoarcă vremea mohorâtă care ne încântă de obicei aici, mi-e și frică să visez la puțină răcoare gândindu-mă că acum 3 ani am admirat artificiile de 14 iulie la 14°.  
 



 Voi cum vă petreceți vara? 
PS: Albumul cu ultimele « noutăți » din grădină îl găsiți AICI 

Étiquettes : ,