De curand se făcură 5 ani de când mi-am schimbat domiciliul și m-am mutat în Franța. Pe de o parte parcă au trecut repede acești ani, parcă ieri mă urcăm în avion, pe de altă parte au trecut greu, dacă stau să mă gândesc la câte schimbări s-au petrecut de atunci. În fine, n-aș avea multe să adaug la cele scrise anul trecut, anul ăsta aș vrea să vă vorbesc despre altceva, mai exact despre legatura dintre mine si ținutul acesta în care locuiesc. Pentru că cei 5 ani în Franța sunt sinonimi de fapt cu 5 ani pe Valea Loarei, această regiune de care viața mea se leagă indiscutabil și despre care tot am povestit pe blog, o regiune despre care nu știam mai nimic când m-am mutat aici, dar pe care curiozitatea m-a împins să o descopăr pas cu pas, ajungând astăzi să o îndrăgesc foarte tare.
Am ajuns pe Valea Loarei întâmplător, după cum probabil că vă imaginați, pentru că aici locuia al meu viitor soț. Și el a ajuns aici tot întâmplător, printr-un concurs de împrejurări, după cum se întâmplă adesea în viață, niciunul nu a ales regiunea intenționat ca loc de reședință. Ba chiar mi-era total necunoscută când am venit, mai mult de Valea Loarei-locul unor celebre castele zău că nu-mi spunea. Habar nu aveam care sunt ele, nici o mare pornire să le vizitez nu aveam și fie vorba între noi numai la Unesco, orașe medievale sau tradiții franțuzești nu-mi stătea mintea atunci. Ieșeam, firește, la sfârșit de săptămână la câte o plimbare, cunoșteam oameni, în speță localnici, fără să vreau. Mai vizitam câte-un castel sau aruncam ochii pe la vreun festival, doar ca regiunea nu prezenta același interes pe care a început să-l capete mai târziu. Pentru că n-a durat mult ca locuind aici să-mi vină pofta să cunosc Valea Loarei și să-mi doresc să o explorez în amănunt.
Așa că am căutat, am citit, m-am documentat și desigur, am purces la experimentat tot ce mi-a ieșit (sau nu) în cale. Nu știu dacă regiunea în sine a fost cea care m-a motivat, uneori cred că-i și firea mea curioasă, cel mai probabil și dacă aș fi locuit în altă țară sau într-un alt loc s-ar fi întâmplat la fel, dar astăzi toată această Vale a Loarei a ajuns o adevărată pasiune. Am bătut-o la pas în acești ani cu nesaț, martor mi-e blogul. Și voi cel mai probabil, cei care mă urmăriți în mod constant. Călătoria a început la castelul Villandry, pe vremea când eram un musafir în Franța, iar grădinile lui superbe, colorate de un început timid de octombrie, îmi sunt atât de vii în minte și acum ca un prim capitol al unui roman pe care tocmai te apuci să îl trăiești. Au urmat Chambord și Chenonceau, amândouă în aceeași zi câteva luni mai târziu, apoi Amboise la scurt timp după mutarea mea aici.
După Amboise, au venit val-vârtej atât de multe, că le-am pierdut șirul: castele, mai mari sau mai mici, mai cunoscute sau nu, la prima, a doua, la a treia vizită, orașe, sate tradiționale sau catune de care n-a auzit nimeni. Târguri și festivaluri, spectacole și concerte, grădini atent amenajate sau coclauri neumblați, biserici impunătoare sau nopți de vară la cort pe insule în mijlocul Loarei, podgorii întinse și câmpuri cu porumb, activități în natură sau cocteiluri în oraș, toate și-au găsit loc în agenda mea și încă n-am terminat. Bucate, vinuri, patrimoniu, povești, oameni, tradiții, obiceiuri, întâlniri, toate la un loc sau luate separat mi-au revelat în acești ani o Vale Loarei pe care nici un turist obișnuit nu are șansa să o cunoască vreodată și nici un localnic născut aici să o aprecieze la adevarata ei valoare.
Astfel că mă amuz uneori când prieteni mă intreabă de unde naiba tot scot toate locurile astea prin care hoinaresc că ei sunt de aici și nu știu de ele. Păi cum să nu le găsesc, este suficient să fii pasionat să descoperi și aproape că vor veni ele toate la tine. Și nu vă grăbiți să mă considerați norocoasă că am un soț cu aceleași preocupări, astfel încât să mă însoțească întotdeauna peste tot. E drept că a mers cu mine peste tot, mai de voie mai de nevoie, dar este firesc să fie așa pentru într-un final o relație este printre altele și despre împărtășirea pasiunilor nu doar a așternuturilor și îmi place să cred, în cazul nostru cel puțin, că ne completam reciproc, eu cu partea culturală, istoria și poveștile, el cu cea socială, cu gastronomia și cu vinurile.
Tocmai de aceea îmi place să scriu despre toate acestea. Dacă blogul s-a vrut inițial unul despre munte, astăzi ar putea fi lejer un jurnal de la malul Loarei. Ceea ce cred că este de fapt. Pentru că așa sunt eu, iar pasiunile mele nu-s niciodata constante, evoluează și se schimbă odată cu mine, fiecare etapă din viață cu interesele și bucuriile ei. Iar scrierile nu reprezintă și nu vreau să reprezinte vreodată un ghid turistic clasic, nici vreunul sponsorizat, ci să redea părerile, experiențele, trăirile și fotografiile născute din dorința de a afla cât mai multe despre acest tăram în care am șansa să locuiesc. Mă bucură nespus mesajele primite de la cititori, în special de la cei care au fost sau intenționează să vină aici și mă fac să cred că toate acestea sunt cu folos. Un folos spritual, de mulțumire sufletească pentru mine și-un altul pentru ei, atât atat in organizarea unei călătorii pe Valea Loarei, cât și în mai buna înțelegere și apreciere a acestei regiuni.
Și am ales să scriu despre toate acestea astăzi, la ceas aniversar, nu numai pentru că mi-e dragă această regiune, dar pentru că și despre asta mai este imigrarea, în opinia mea. Despre a căuta să descoperi țara, zona, locul în care ai ajuns să trăiești, despre a încerca să înțelegi, să te adaptezi, să pătrunzi. Îmi zic mereu că toate aceste experiențe de cunoaștere, de explorare, de experimentare deschid mintea și reprezintă partea cea mai frumoasă a vieții de expat. Un loc nou, un popor străin, o altă cultură decat cea in care ai trait și câte și mai câte posibilități de descoperire ce ți se aștern la picioare, dacă știi să le vezi și ai interesul să profiți de ele. Firește că nu toți văd lucrurile așa. Dar dacă am lăsa un pic reticența la o parte, dacă am tolera mai calm neajunsurile, dacă am fi mai deschiși, mai curioși, mai interesați in loc să ne plângem la tot pasul de dorul de casă, adaptarea asta prin țări străine și printre străini ar fi cu mult mai ușoară.
Unknown says
Te urmăresc cu mare plăcere de câțiva ani.Împărtășesc cu tine bucuria descoperirii unei țări atât de frumoase şi încărcată de istorie şi de poveşti romanțate.Aşa cum tu eşti pasionată de Valea Loarei ,noi redescoperim şi aprofundăm an de an Provence.
Cinci ani ?Când au trecut deja? Îmi pare bine că ai continuat să scrii şi aştept cu bucurie noi impresii de calatorie,de viață…
Să ne auzim cu bine !
Larisa says
Multumesc din suflet, Camelia, pentru cuvintele frumoase si pentru aprecieri! Oamenii ca tine sunt cei care ma fac sa continui sa scriu si sa impartasesc impresiile de calatorie sau de viata 🙂
Provence? Ce frumos! Cum sa nu iti doresti sa o descoperi si sa o redescoperi in fiecare zi?!
Unknown says
Draga Larisa! Nici nu stii cat de mult ma regasesc in articolul tau. Si eu sarbatoresc in aceasta perioada 5 ani de cand sunt in Franta, pe Valea Loarei, la Orléans. Poate intr-o zi vom sta la povesti ;). In orice caz, continua sa ne impartasesti articolele tale. O zi frumoasa, Oana
Larisa says
Multi ani inainte, Oana, acolo in amonte pe Loara, la Orléans ;)! Cine stie cand ni s-or intersecta cararile… Zile senine si sa auzim numai de bine!
Anonim says
La multe pagini de blog despre aceasta frumoasa regiune! Eu voi sarbatori in curind 18 ani de cind sint "loirétaine"…
Mara
Larisa says
Multi inainte cu bucurii,Mara! 18? Pfff, e ceva timp…
nicupopa says
Descrierile, si impresiile despre locuri si peisaje nu au fost niciodata preferatele mele.Ele sunt mai ales in repertoriul femeilor, mai putin al barbatilor care sunt mai putin visatori.Pasiunea pentru scris si talentul literar le apreciez mai mult in ce faci tu, prin simplul fapt ca asta cu turismu si calatoriile pare sa fie o descoperire mai recenta a umanitatii, dupa Al Doilea Razboi Mondial.Totul potentat de internet, fb etc.In general vorbind faptul ca noi calatorim si vedem nu ne face mai buni de cele mai multe ori ci mai egoisti, trasatura pe care eu o detest la altii si de care nu sunt strain cateodata.In concluzie desi nu aduc prea multe plusuri umanitatii jurnalele de calatorie sunt un medicament mult mai eficace pt cel ce scrie, pt cel care face poza.Demersul tau de 5 ani e frumos, te felicit pt talentul literar, peisaje si castele-nu-i cupa mea de ceai -cum zice englezu.
Larisa says
Poate ca ai dreptate, poate calatoriile nu ne fac mai buni ci intr-adevar mai egoisti, insa eu totusi cred ca ele au capacitatea de a ne deschide mintea si a ne largi orizonturile, iar faptul ca foarte multi oameni au posibilitatea astazi sa calatoreasca si sa vada lumea mult mai usor decat cu ani in urma este ceva extraordinar. Partea proasta este totusi faptul ca destul de multi nu raman cu nimic in urma lor…
Iti multumesc foarte mult pentru comentariu si mai ales pentru aprecieri.
Ileana says
Mulți ani înainte pe Valea Loarei! E o zonă absolut superbă! Nu știu cum ai putea să nu vrei sa o descoperi! Si da, si eu cred că atunci când alegi să trăiești în altă țară e frumos să descoperi cultura, tradițiile, locurile…
Larisa says
Multumesc! Asemenea si tie acolo peste canal ;)! Si poate incepi sa impartasesti mai multe si pe blog. Ar fi fain.
Mihaela Pojogu says
Chiar saptamana trecuta discutam cu un fost coleg de liceu al sotului venit in tara ca, oriunde mergi daca acolo ti-e bine, acolo devine casa ta. Cum el locuieste de multi ani in Spania, cum cativa ani i-am trait la malul marii, cum tu in Franta. Ne bucuram de mediul in care stam, si tare frumos e acolo la tine. Fiecare cetatean nu isi stie bine locurile e ca meseriasul/cizmarul fara cizme, mereu intervine altceva, pe de alta parte.
Ador multitudinea de castele!
Larisa says
Da, ai drepate, adeses unde ti-e bine devine casa ta. Cu toate astea e greu sa generalizezi, fiecare cu povestea lui, unii se adapteaza mai usor, altii mai greu…
Alexandra V says
La multi ani frumosi si linistiti in continuare! Si sa ne "ajuti" si de acum incolo sa descoperim zona aceasta si nu numai, prin ochii tai/aparatul/cuvintele tale. Multi pupici!
Larisa says
Multumesc mult, Alexandra! Te imbratisez cu drag!
aranjamente florale nunta says
Multa sanatate, drumetii lungi si placute si sa va bucurati de tot ce este frumos, pentru mine Valea Loarei, chiar daca am fost doar o data in Franta reprezinta ceva aparte.
Larisa says
Multumesc mult! Poate vor urma si alte vizite in Franta. Stiti cum se zice, ai grija ce-ti doresti…
Vlad Burlacu says
Au trecut cam 3 ani de când te citesc, sporadic ce e drept (dar întotdeauna citind cu nesaț, să recuperez si să ajung la zi) însă cu o fascinație teribilă, avid de tot ce reprezintă Valea Loarei si tentațiile /minunățiile ei. Anul trecut am planificat și reușit! să ne facem vacanța aici, bazat in cea mai mare măsură pe informațiile si recomandările tale – am avut articolele printate, hărți, traseele predefinite, totul pus la punct de tine practic. A ieșit minunat!
Eu unul vreau sa îți mulțumesc pentru pasiunea cu care ne vorbești, cu care ne împărtășești trăiri, momente si multă cultură si mi-ar părea rău sa nu mai am ce citi aici in viitor, însă bineînțeles că tu știi cel mai bine ce e de făcut. Atmosfera de pe blogul tau, calma, relaxata, fără reclamele obositoare, cu comentarii respectuoase si civilizate, este un factor extrem de reconfortant de asemenea.
Multe laude ��, dar e prima data când comentez in acești ani si vreau sa simti și de la mine că faci o treabă foarte bună!
Cu atâta istorie in spate, muuult mai bine păstrată decât in alte locuri, cu drag spun că Franța – Loara in mod expres este locul pentru care mi-aș schimba domiciliul și implicit viața. Însă nu până peste mulți ani, când voi fi izbăvit cu Bucureștiul nostru drag.
Félicitations pour ce très bon travail, Larisa!
Larisa says
Multumesc frumos pentru comentariu, pentru aprecieri si pentru cuvintele frumoase. Ma bucur mult ca iti place sa rasfoiesti blogul meu, dar mai ales ca te-a ajutat in planificarea vacantei pe Valea Loarei. Exact datorita persoanelor ca tine continui sa scriu. Vacante placute in continuare si spor la toate cele! Sa auzim numai de bine!
Nice says
Multi ani inainte, fericiti, plini de bucurii si calatorii minunate pe Valea Loarei, in Franta si in lumea larga, unde vei dori tu si vei considera ca merita sa ajungi si sa-ti umpli sufletul de frumos, de armonie si veselie, draga Larisa. 🙂
Este impresionant nu doar ca iti place noua casa, ca te-ai adaptat oamenilor si locurilor atat de bine, dar si ca ai ajuns sa iubesti zona, s-o intelegi si s-o explorezi mai mult decat cei nascuti acolo.
Nici nu mai tin minte de cand te urmaresc, sa tot fie patru ani, dar cum as putea lipsi de aici cand si eu la randul meu ador medievalul, castele, calatoriile si fotografiile reusite! 🙂
Larisa says
Multumesc mult, Nice!
Imi place sa descopar in general locuri noi cand am ocazia, iar Valea Loarei a fost o adevarata provocare pentru mine. Mereu m-am gandit ca sunt atatia oameni care platesc bani multi pentru o vacanta aici, ar fi fost pacat daca tot stau in zona sa nu incerc macar sa o descopar. Fireste ca nu toti vad lucrurile asa, sunt atatia oameni care locuiesc in locuri faine din lume dar nu-s prea interesati sa le exploreze. In fine, cred ca tine de fiecare dintre noi, de cum suntem "construiti", dar si de interese, pasiuni, preocupari, etc. Sunt convinsa ca tu ma intelegi perfect 😉
vacantevacante.com says
adevarul e ca ai si ce explora.si pe acolo si pe langa. e marfa destula, bani si timp sa ai 🙂
adaptarea…cred ca tine de fiecare, de ce anume vrea de la viata, de ce a lasat in urma, de ce a gasit in noul loc. la Londra am intalnit o multime de romani ce vor inapoi acasa, daca ar putea s-ar intoarce si maine.Pe unii i-am inteles, pe altii nu, dar na, e usor sa judeci de pe margine. de aia zic, fiecare cu ale lui 🙂
Larisa says
Stiu ce zici, majoritatea romanilor pe care i-am intalnit aici ar vrea inapoi acasa. Mai rar cand intalnesc pe unul de vrea sa ramana :))
Sigur ca tine de fiecare individ, experienta mea nu-i relevanta pt toata lumea. Dar eu cred totusi ca multi nici nu incearca mai mult sa sa adapteze, sa cunoasca, sa descopere… O tin pe aia cu nimic nu se compara cu sarmalele noastre si continua sa priveasca viata aici ca pe o deplasare de serviciu (chiar imi spunea cineva asta), asteptand ziua cand se vor intoarce definitiv acasa.
Monica says
Cu două luni întârziere, e drept: ani mulți fericiți acolo unde crezi tu că înflorești. Am fost în vară pe Valea Loarei, am prins vreme bună și am mai fi stat și noi mai mult!
Larisa says
Parca am vazut eu niste poze pe facebook😜. Multumesc, asemenea iti doresc!
Murgu Luana says
La multi ani blogului tau, ca tare multe povesti frumoase ne-a mai spus!!
Larisa says
Multumesc! Sper sa revin curand cu alte povesti!
denisa1999 says
Felicitari rabdarii cu care ai ales sa imparti cu noi impresiile, calatoriile printre castelele de pe Valea Loirei! Sunt o pasionata a castelelor, detin si un album cu castelele tale si multe alte materiale cu castele de prin Europa. Nu exista concediu sa nu vizitam un castel fie el micut sau mai mare. Te inteleg perfect cu adaptarea intr-o tara straina si dorinta ta de explorare. Si noi am fost 3luni in Londra unde am explorat atat cat am putut si ne-am fi mutat in alta tara si am fi luat-o de la capat cu descoperirile…! Speram intr-o buna zi sa ajungem si acolo,desi am avut o ocazie care a fost irosita de un ghid plictisit ca va munci de 1 ianuarie! Dar nu disper, exista mereu o speranta!
Larisa says
Multumesc, Denisa! Da, castelele sunt impresionante, te fac sa visezi. Pe mine ma rup parca de realitatea vietii de zi cu zi si ma transpun intr-o alta lume…
Londra! Ce frumos! Si mie mi-ar placea sa o explorez pe-ndelete…
happytravelspot.blogspot.com says
Imi place foarte mult Franta si am fost in cateva locuri minunate, insa niciodata nu m-am gandit sa vizitez si Valea Loarei. Am descoperit de curand blogul tau, iar pozele si impresiile tale despre acest loc minunat m-au determinat sa trec pe lista de calatorii si Valea Loarei. Mi se pare un loc superb care ofera multe vizitatorilor.