Nu știu dacă vă mai amintiți vreunii dintre voi, dintre cei care erați pe aici și acum doi ani, despre cum v-am povestitTârgul de Crăciun din Amboise se ține într-un tunel de-al castelului, idee care de altfel mie mi s-a părut super originală și super potrivită cu toată regiunea asta a Loarei. 

Anul trecut n-am mai ajuns la Amboise în această perioadă a anului să revăd târgul, dar sâmbăta trecută, fiindcă aveam drum la viitoarea noastră căsuță (din curtea căreia, apropo, văd turnurile Castelului Amboise), despre care o să vă povestesc curând (despre căsuță, că despre castel v-am povestit de multe ori) am zis să dăm o tură și pe la târg. Nu că ar vinde oamenii ăia acolo ceva ce nu mai găsești prin alte părți, dar așa ca idee, pentru că nu oriunde vezi un târg într-un tunel medieval de piatră dintr-un castel. Însă surpriză! După ce am înfruntat viforul teribil ce s-a instalat la noi de câteva zile, am constatat cu stpoare că la locul cu pricina nu era nici urmă de târg. Ba mai mult decât atât în tunel se instalase o cramă, care culmea, mai era și închisă. 

Bun… cu părere de rău am făcut cale întoarsă, însă nu înainte de a face două trei poze la brăduții din centru. Am zis că asta este, o fi fost doar o întâmplare în 2012, dar între timp am citit pe internet că târgul din tunel se va ține și anul acesta, doar că-și va deschide porțile pe 20 decembrie și va ține doar 3 zile. Cam scurt dar nu-i bai, oricum pe-atunci va fi în ușa casei! 

Targul de Craciun din 2012

Amboise la final de 2014

Etichete: , , , ,