Plimbarea prin Blois a fost alta dintre cele făcute vara aceasta prin regiune. Trebuie să recunosc că deși locuiesc nu departe de orășel, iar acesta este unul destul de pitoresc și vizitat de turiști în general, merg foarte rar acolo, uneori chiar mă amuz zicându-mi că trebuie să vină mama tocmai din România ca să mă ducă la Blois, întrucât și ultima dată tot în compania ei am ajuns să-l vizitez. De data aceasta însă am mers cam pe negândite, ne-am hotărât azi ce-ar fi ca mâine să mergem la Blois? N-am făcut nici măcar vreun plan de bătaie, nu ne-am propus niciun obiectiv, nimic anume de văzut sau de « bifat », a fost mai degrabă o vizită tihnită la întâmplare, într-o zi nu tocmai prietenoasă de vară. Pentru că vara aceasta a fost cam bezmetică cu noi, locuitorii din Touraine, zile foarte calde alternând la intervale destul de scurte cu zile extrem de reci. N-a fost rău totuși. N-a fost nici tocmai bine. Dar zău că o vară zi de zi caniculară nu cred că aș mai suporta. 
  


Îmi place Blois, nu-i chiar de lepădat, chiar dacă nu are farmecul altor orașe din Touraine. Ador străduțele lui în pantă care te fac să uiți că ești la câmpie, iar multitudinea de scări îi dau un aer misterios. Printre ele se ridică semeț castelul, cel cu patru aripi datând din patru epoci și construite în patru stiluri diferite, care merită un popas. Sunt interesante și grădinile din oraș, combinațiile de flori și armonia culorilor fiind foarte reușite, iar panoramele ce se pot admira din locurile de belvedere, cu Loara pe fundal tăiată de turlele bisericilor Saint Nicolas sau Saint-Louis scot în mod clar privitorul din monotonie. Îi lipsește ce-i drept însuflețirea pe care o are dragul meu Tours, cu animația permanentă și vioiciunea străduțelor ostenite de timp. N-am regăsit la Blois nici șarmul și zumzetul turiștilor ce mișună zilnic vara prin Amboise, dar fiecare cu avantajele și inconvenientele lui, peste tot existând într-un final lucruri interesante de descoperit. 



 Castelul Blois, fatada François I

 Floricele de vara prin Gradinile Regelui din Blois

 Biserica Saint-Vincent-de-Paul



 Centrul isoric din Blois, cam mic, pustiu si lipsit de animatie fata de cele din Tours sau Amboise

Uite dragonii!!!

Casa Magiei, casa burgheza transformata in muzeu ce prezinta colectii si spectacole de magie. Nu am vizitat-o niciodata, dar cred ca merita (judecand dupa privirile celor care ieseau) mai ales daca veniti cu copiii. Daca nu intrati, puteti admira gratuit spectacolul cu dragoni de la ferestre :).

 Nu mai sunt dragonii!!! Nici soarele 🙁

 Castelul Blois – aripa Louis XII vazuta din exterior, din Place de Château

 Micuta gradina, foarte simpatic aranjata, din Place de Château.  Ce diferenta fata de cum o vazusem in ianuarie!!

 Centrul istoric din Blois vazut pe pe terasa pietei din fata castelului, cu turlele bisericii Saint Nicolas pe fundal

 Catedrala Saint Louis

 Centrul istoric din Blois

 Centrul istoric din Blois – spre catedrala Saint Louis

 Stradute in panta

 Casa specifica regiunii cu structura din barne de lemn

 Jardins de l’Évêché, gradini ce gazduiesc printre altele un rozariu, o gradina parfumata si una aromatica. Insa punctul lor forte este dupa parerea mea panorama ce se poate admira de pe terase, ce cuprinde orasul, Loara si peisajul din jur.



 Blois, vedere peste acoperisuri

 Blois, vedere peste acoperisuri



 Plimbare prin rozariu

 Plimbare prin rozariu



Inedita a fost cu aceasta ocazie vizita la Muzeul Rezistentei, Deportarilor si Eliberarii din Blois. Este vorba de un muzeu micut, dar destul de interesant mai ales pentru cineva pasionat de subiect, asa ca mine.



Toate pozele AICI

S-ar putea sa te intereseze si:

Etichete: , , , ,