Toamna a venit repede și s-a instalat comod anul acesta la noi în Touraine. Weekendul ce a trecut am avut nu mai mult de 11 grade în miezul zilei, destul de puțin pentru această perioadă din an. Nu am dat drumul la centrală, dar am făcut focul în șemineu, o adevărată plăcere pentru ochi și suflet. Dar în ciuda vremii și a faptul că tocmai ce ne-am rezervat vacanța zăpadă, pentru la iarnă, gândul se pare că mi-a rămas blocat tot la vară și mare. 
  
Am mers în fiecare an la mare cu părinții mei de la 1 an și până la 18 ani, fără excepție. Mergeam pe litoralul românesc, desigur, la vremea aceea nu existau alte opțiuni, iar vacanța la mare era pe atunci evenimentul anului: o așteptam cu nerăbdare timp de 12 luni, o pregăteam în detaliu și îi savuram cu nesaț fiecare secundă. Mergeam cu mașina, iar drumul spre Marea Neagră era cel mai lung pe care îl parcursesem până atunci. Localitățile se succedau mereu același, într-un șir lung pe care îl știam pe de rost, crescând emoțiile întâlnirii cu marea. Vederea întinderii albastre la orizont era momentul de maximă intensitate, pe care îl așteptasem tot anul. Mergeam la Venus, stațiunea copilăriei mele, dar ne plimbam seara și prin alte stațiuni animate, mai cu seamă pe la Neptun și Olimp. Mi-e dor uneori de Venus, mi-e dor de Venusul acela perceput prin ochii copilului care eram atunci, nu de cel care a devenit între timp, deși nu știu exact ce a devenit, căci nu am mai ajuns acolo de vreo 20 de ani.  
 

Îmi amintesc mereu cu nostalgie de vacanțele de atunci. Nu pentru destinația în sine. Vacanțele noastre nu erau mai speciale decât ale altora și nici nu se desfășurau în locații de top, dar erau magnifice pentru că erau ale noastre și eram toți trei împreună. De toți împreună vreau să-și amintească și Erika și Daria peste ani despre vacanțele noastre anuale la mare. Nu unde am fost, ori de cât de luxos era complexul unde am stat. Ci despre timpul petrecut împreună, despre amintirile care răman în urmă, despre zâmbete și fericire, poate despre mici supărări sau certuri, inevitabile uneori, despre noi, ăstia care suntem, fix așa cum suntem de fapt. 

  
Au urmat perioade în care mersul la mare a luat o altă întorsătură și pentru mine, ca în viața multor tineri ajunși la vârsta rebelă. Marea a devenit sinonim cu distracția și libertatea, ca mai apoi să cad în extrema cealaltă și să îi întorc complet spatele când am început să urc munții, scârbită anumite atitudini cu care la acel moment nu mai rezonam. Dar am redescoperit marea mai târziu, la maturitate, sau poate ea m-a regăsit pe mine, nici nu mai știu. N-a fost deloc ciudată întâlnirea, deși trecuse destul de mult timp. A fost ca și cum am revăzut un prieten vechi, din acela cu care poți relua conversația fix de unde aceasta a rămas, cu mulți ani în urmă. 
  
E greu la mare acum cu copiii? Ei bine… nu mi se pare chiar ușor, dar nici imposibil, nu am nevoie de vacanță după vacanța cu copiii și, deși sună foarte tentantă o vacanță liniștită în doi, nu aș mai putea pleca fără fete niciunde. Nu există rețete general valabile de parinteala perfectă, nu există vacanțe ideale, așa cum nu există copii răi sau părinți perfecți. Dar există opțiuni variate și așteptări realiste, răbdare care se poate educa, înțelegere și blândețe cu care se pot rezolva multe. Mulți cred că un copil trebuie să se adapteze stilului nostru de viață și implicit celui de a călători. Și eu credeam la fel, însă doi copii mai târziu cred nu numai că un copil nu se adaptează nicicum vieții noastre, dar ne-o și reordonează în stilul lui. La fel și vacanțele…  
  
Nu sunt vreun soi de expertă și mai am o mulțime de lucruri de învățat despre copii, dar cred cu tărie că reușita sau eșecul unei vacanțe cu copiii, la mare sau oriunde în altă parte, depinde în primul rând de așteptări. Dacă visam la vacanțe liniștite în care să stăm tolăniți la plajă în liniște cu un cocktail într-o mână și o carte în cealaltă, categoric vom fi dezamăgiți. La fel și dacă visam la o mulțime de obiecive turistice de vizitat, la plimbări obositoare prin orașe, ori la ieșiri până noaptea târziu. Nu zic să nu avem deloc așteptări, sau să nu facem nimic din ce ne dorim, însă dacă așteptările sunt realiste și adaptate la o vacanță de adulți cu copii, avem șanse mari să petrecem timp de calitate și ne bucurăm de vacanță cu mic-cu mare.  
  
Un alt aspect important pentru noi este organizarea. Vacanțele noastre sau schimbat foarte mult de când cu copiii. Esența lor e aceeași, dar organizarea este alta. Nu sunt nici pe departe maniaca, dar încerc să mă organizez astfel încât să ne fie tuturor bine. Aleg în primul rând cu grijă cazarea, nu mai este ca înainte, când nu conta pe unde dormim căci puteam trânti cortul la marginea drumului. Privilegiem căsuțele sau apartamentele individuale, unde să ne putem gospodări singuri și evităm întotdeauna blocurile cu apartamente multe sau hotelurile cu multe camere. Ținem să avem mereu un colț de bucătărie, echipat și utilat. Nu ne apucăm să gătim ospățuri, dar vrem să avem unde să ne pregătim câte ceva. Ne plac foarte tare campingurile vara, momentan alegem varianta căsuță, dar, de ce nu, când fetele vor mai crește poate le prezentăm și varianta camping-car, rulotă sau cort. De ce camping și nu resorturi confortabile la all-inclusive? Simplu: pentru aer curat, natură, simplitate, aventură, ciripit de păsărele, cafelută sau cină pe terasă, întins la soare, atmosferă veselă și rustică, oameni cu aceleași convingeri ca noi. Cu alte cuvinte, campingul ne oferă libertatea și confortul acela personal pe care nici un hotel nu ni le poate oferi.  

  

 

Oricare ar fi cazarea aleasă, aceasta trebuie să fie musai aproape de o plajă pentru a nu fi dependenți de mașină în fiecare zi. Îmi place să merg la plajă pe jos și chiar dacă avem multe catrafuse (pentru că deh, copii!) am găsit soluții alternative și ne-am echipat cu diverse dispozitive care să ne ajute la cărat, gen căruțuri pe roți speciale. Sunt, desigur, și zile în care mergem poate la alte plaje, ori mergem să vizităm diverse locuri în apropiere, dar în restul timpului îmi place  fiu eco si să îmi folosesc pe cât posibil propriile picioare. Și țin să transmit acest lucru și fetelor. În plus, țin să respect rutina de somn-masă-odihnă chiar și în vacantă, principiul copii odihniți-părinți fericiți la noi funcționând întotdeauna de minune. Inclusiv vice-versa, așa că prefer să nu mă risc. 
 
De când cu copiii, îmi fac mai puține planuri înainte de plecare și prefer să mă orientez mai degrabă la fața locului, în funcție de chef și situație. Eu, care înainte plecam cu catastife, liste și listuțe, dornică să nu-mi scape nimic, după documentări prealabile pe internet, acum îmi fixez mai puține obiective și le evit de regulă pe cele plictisitoare pentru copii. Evit orașele aglomerate, plimbările pe căldură, vizitele lungi la muzee și privilegiez natura si aerul curat, mersul pe plajă, băile în mare, joaca în nisip, ori traseele de drumeție lejeră. Cu toții ne cunoaștem copiii, cum sunt ei, cum reacționează, ce le place și ce nu, programul și ritualurile zilnice. Dacă nu luăm în calcul toate aceste aspecte și ne programăm vacanța gândindu-ne doar la ce ne face nouă plăcere, avem toate șansele să avem parte de nervi întinși la maxim, de oboseală, de plânsete sau crize de furie. Nu mi se pare potrivit nici să organizăm vacanța ținând cont doar de copil iar noi ca adulți să nu avem nici o satisfacție, căci de aici se nasc cele mai mari frustrări. 
 
Si nu în ultimul rând, mă orientez, ca toți părinții, spre locurile child friendly, desi fiecare dintre noi are o percepție proprie despre ce înseamnă acest child friendly. Pe când unii se dau în vânt după parcuri acvatice cu piscine și tobogane generoase, noi preferăm locurile în care copilul se poate bucură în liniște în mijlocul naturii și își poate găsi preocupări și singur, stârnindu-și mintea și imaginația. Este drept că mersul la mare a devenit cumva sinonim mai mult cu înghesuială, distracție si pretenții răsuflate, ceea ce este păcat, căci toate această știrbesc din frumusețea aceea primordială a mării, din bucuria de a fi la mare în mijlocul naturii, de a te întinde pe nisipul cald, de a te bucura de zgomotul valurilor, de a profita de o baie relaxantă, ori a privi în liniște un apus de soare. E drept si că peste tot în lume e din ce în ce mai greu să găsești colțuri  autentice de litoral, unde să te bucuri cu adevărat de natură și atunci când mergi la mare. Dar incă mai sunt, dacă vrei să le găsești cu adevărat. 
 
Eu pentru asta aleg să merg cu copiii la mare în fiecare an. Pentru mersul la mare ca o ieșire în natură. Pentru tălpile lor goale pe nisipul cald, pentru bucuria fiecărei băi în apa limpede, pentru aerul sărat care ne gâdilă nările și ne inundă plămanii, pentru soarele blând de care nu ne este teamă. Pentru răsărituri și apusuri, pentru plimbări pe faleze, pentru privirile care incearcă să cuprindă infinitul albastru.  
 
Iar acestea fiind zise, abia așteptăm vara viitoare! Avem 18 veri cu împreună cu copiii noștri. Eu personal vreau să profit la maxim de fiecare dintre ele. 
 
 
 
Etichete: , , ,