Iată-ne trecuți și de a… nu mai știu câta săptămâna de izolare.
Parca nici nu îmi vine sa cred ca a trecut și luna aprile, adică patru luni deja din anul acesta de pomina, 2020, cel care ne-a pricopsit cu coronavirusul. Parca ieri era ianuarie, repede februarie, hop virusul și iată-ne aproape la început de mai. Și ce planuri aveam pentru acest mai, care vine la pachet cu o mulțime de weekenduri prelungite. Ma gândeam la camping cu dormit la cort pe malul lacului, la niște drumeții prin Auvergne… Pfff, măcar la vara poate s-o putea. De fapt asta îmi lipsește cel mai tare in aceasta perioada de consemnare la domiciliu: posibilitățile și libertatea. Nu as fi plecat la capătul lumii, dar activitățile simple, ieșirile in parc cu fetele, plimbările prin oraselul nostru, bomboanele de ciocolata de bat de la ciocolateria preferata, atât de dragi Erikăi (am încercat acasă, tre sa mai exersez, clar!), magazinele cu haine frumoase din Tours, micile escapade de weekend prin imprejurimi, vizitele, toate acestea și multe altele îmi lipsesc enorm.
Acum ce sa spun, eu am mai trăit o astfel de confinare, cu Erika in burtica. Din cauza unor probleme medicale (placenta previa) mi-am petrecut al treilea trimestru al primei sarcini consemnata la domiciliu. Și pe alocuri chiar mai rau, consemnata la pat. N-a fost o experiența plăcută, a fost destul de rea atât fizic, dar mai ales pentru psihic și mi-a luat mult timp după sa-mi revin. Sper sa nu fie și acum la fel, deși oricum ar fi, eu chiar nu cred ca după ce se termina izolarea si virusul isi mai pierde din puteri gata, viața noastră va reveni la normal. La care normal? Caci nu va reveni niciodată la cum a fost. Vom reveni fireste, încet-încet, la o parte din activitățile noastre obișnuite, dar mai mult ca sigur nu vom mai fi la fel pentru ca teama, barierele, distanta or sa mai rămână prezente mult timp.
Între timp, aici la noi, pe lângă dezacordurile privind reluarea cursurilor și a activității profesionale pentru cei ce nu au lucrat in aceasta perioada, lumea a început sa-și pună o noua întrebare: Et les vacances d’été ??? Ce facem cu vacanta de vara? Caci aici vacanta de vara, pe care majoritatea și-o programează in iulie-august odata cu vacanta școlară și in care se merge de regula la mare, in Franta este sfânta. La fel aproape ca pauza de masa și aperitivul. Cu covid sau nu, si vacanta de anul acesta trebuie musai sa se țină. Deci plecam sau nu plecam? O mulțime de păreri se bat cap in cap. Va fi sigur pana atunci? Se vor deschide hotelurile, restaurantele, parcurile naționale, obiectivele turistice? Deja cei implicați in aceste domenii, inclusiv proprietarii castelelor de pe Valea Loarei, fac presiuni. Măcar grădinile, dom’le, sa le deschidem ca sunt vaste și se poate păstra o distanță între vizitatori. Chiar azi citeam ca 60% dintre francezi se gândesc deja la vacanta de vara aceasta, care va fi cel mai probabil in Franța după recomandarea guvernului, dintre care 21% chiar intenționează sa plece imediat după deconfinare, adică imediat după 11 mai.
Și-apoi unde e mai sigur sa mergem? In regiunile mai puțin afectate, desigur. Privilegiate vor fi campingurile, întrucât sunt in aer liber și turiștii sunt mai rarefiati și zonele de munte din aceleași considerente. Îmi place muntele, dar noi am vrea sa mergem la Mediterană, insa vom aștepta lunile ce vor urma deconfinarii, caci înghesuiala la rezervări nu prea cred sa fie. Sau poate ca da, ca tocmai ce am citit ca majoritatea își va face rezervarea in luna de după deconfinare.
Apropo, este foarte cald la noi in Touraine momentan. Nici nu știu ce ma sperie mai mult, ca ne putem îmbolnăvi de covid sau ca vom muri de foame din cauza secetei. Altădată m-ar fi bucurat o vreme asa calda in aprile, insa acum, gândindu-mă la viteza schimbărilor climatice din ultimii câțiva (foarte putini) ani, foarte accelerata chiar, nu mai pot sa ma bucur deloc. Temperaturile de vara nu ma fac decât sa ma gândesc cu groaza la arșița care va fi in iulie. Iar faptul ca este o seceta cumplita, de doua luni nu a mai plouat deloc, asta in condițiile in care in Touraine primavara ploua enervant de mult, aproape tot timpul, nu este deloc îmbucurător. Plus ca nu îmi place, caldura ma moleșește și îmi pune creierul pe pauza. Unde sunt zilele mohorâte de altădată?
În rest, între covid și seceta, viețile noastre își urmează cursul firesc. Fetele cresc. Nu le este dor de scoala, de creșa nici atât. Facem diverse jocuri educative in continuare, învățam, desenam, decupam, iar mai nou ieșim zilnic cu bicicleta pe străduța din spate, pe care nu trec mașini, nici prea mulți oameni. Nu prea trece nimeni mai exact. Erika este in perioada “princesse parfaite”, cu fustițe tutu, coronițe și baghete magice. Când va creste spune ca se face doctor sau prințesa, după caz. Daria este in perioada curiozității și a explorărilor fără limite, nu o poți scapă din ochi o secunda ca sigur s-a cocoțat pe ceva. Una peste alta, eu aștept data primei programari la coafor. Cele care sunteți brunete și va nuanțați blond cred ca înțelegeți ce vreau sa zic. Sa auzim de bine!
Prin natura sarcinii și a vieții cu un bebeluș am avut cu siguranță perioade de stat în casă pe când restul lumii își vedea de „libertate”. Am observat că femeile, și în special mamele, suportă mai ușor această perioadă. În practică, viața sau lucrul cu copii mici pe cap e motiv de argintat părul, confirm :((
p.s. seceta e și pe la noi și toamna lui 2020 nu se anunță deloc grozavă… populația săracă deja trăiește din ce primește… dacă primește 🙁
Este adevarat, noi mamele suntem pregatite pentru supravietuire. Ma intreb daca se vor mai naste copii din mame ca noi, in acestă sitatie planetara. Eu tind sa cred ca Nu. Sa fim recunoscatoare pentru ce am facut si sa speram in mai bine!
Off, da, cunosc și eu lipsa asta de “libertate” a mămicilor. Chiar dacă nu avem voie sa ne plângem și generația noastră are la îndemâna multe facilitați pentru a integra ușor copiii in viața cotidiană, tot te simți cumva “închisă”. Cel puțin in primul an. Mie mi-a fost greu adesea, recunosc.