Montreuil Bellay într-o duminică de octombrie

Dacă anul trecut mi-am dat întâlnire cu toamna la Cheverny, anul acesta am făcut-o la Montreuil Bellay, un orășel de care n-a auzit nimeni și când zic nimeni nu mă refer doar la voi, ci chiar la cei care locuiesc pe aici. De multă vreme nu mai vizitasem un castel și cu toată sinceritatea vă zic că mi-era dor; cu siguranță valea asta a Loarei cu castelele ei cu tot mi-ar lipsi enorm dacă într-o zi va trebui să plec de aici. Noroc că acea zi nu se întrevede la orizont…   

După cum spuneam, Montreuil Bellay este un orășel destul de necunoscut, trântit undeva în mijlocul viilor, la vreo 15 km de Saumur. Ca orice orășel ce se respectă, este traversat de un râu, Thouet, brăzdat de ceva căsuțe medievale și dotat cu un castel, așezat strategic pe o colină stâncoasă, astfel încât să domine urbea și împrejurimile. Știam de el de ceva vreme, doar că nu găsisem momentul potrivit să merg într-acolo. L-am găsit într-un final duminica trecută, odată cu dorința de a ne bucura de soare și de cele mai frumoase culori ale toamnei.  

Apropo de toamnă, dacă ar fi să recomand cuiva o perioadă anume în care să viziteze această regiune, o perioadă care să se potrivească perfect cu Valea Loarei, luna octombrie ar fi aceea. Însă n-o fac; vremea este destul de capricioasă în Touraine, așa că trebuie să fii un pic norocos să ai parte de zile cu soare în octombrie. N-aș vrea să mă înjurați mai apoi că v-ați întors acasă ciciulete. Deși, fie vorba între noi, chiar și în mijlocul lunii lui cuptor poate să se întâmple!

O astfel de zi cu soare a fost duminica ce a trecut, deși la cum arăta cerul sâmbătă n-ai fi crezut că vremea se poate schimba așa considerabil și brusc. Am plecat spre Montreuil Bellay înainte de prânz și după ce am servit masa la restaurantul Grange à Dîme despre care v-am povestit, am purces la vizitat castelul, care vă dați seama că nu este pe lista celor mai vizitate ale Loarei, dar asta nu înseamnă că nu merită văzut.

Ca multe dintre castelele Loarei, Montreuil Bellay a  fost edificat de Foulques Nera, conte de Anjou, în secolul XI, rolul construcției fiind de apărare. Câțiva ani mai târziu, acesta va ceda castelul vasalului său, domnul Du Bellay, al cărui nume va da cel mai probabil denumirea localității de astăzi. La epoca respectivă castelul se compunea dintr-un donjon înconjurat de șanțuri și de un zid dublu de apărare, donjon care de altfel a și rezistat lui Geoffroy Plantagenet, rege al Angliei, venit cu gânduri de cucerire pe la 1150.  

 Corp de apartamente din secolul XIII, zis Châtelet, reședința permanentă a proprietarilor

Astăzi accedem în castel printr-un corp de apartamente din secolul XIII, zis Châtelet, corp care nu se vizitează, fiind reședința permanentă a proprietarilor. Trecem mai departe traversând curtea interioară spre Le Petit Château, ansamblu ce cuprinde 4 „clădiri”, sau mai bine zis turnuri, ca să ajungem în final la Château-Neuf, un castel de „plaisance” construit în perioada renascentistă respectând stilul specific vremii. În curtea interioară, între le Petit Château și Château Neuf, se găsește bucătăria medievală, o clădire pătrată în stare perfectă de conservare, încă folosită de familie la ocazii speciale, recepții, căsătorii, botezuri. Pentru că în Evul Mediu unul dintre cei mai mari dușmani ai fortărețelor era focul, bucătăriile erau construite adesea în afara reședințelor principale. Bucătăria de le Montreuil Bellay face parte din bucătăriile remarcabile de pe Valea Loarei, alături de cea a abației Fontevraud (și eu aș mai adăuga-o și pe cea de la Chenonceau) și cuprinde: două șeminee imense laterale din secolul XV, mai multe cuptoare și mașini de gătit, plus o colecție inpresionanta de vase flamboiante din cupru. Iar pentru a nu ajunge preparatele reci în saloanele din Château-Neuf, cândva cele două clădiri erau legate printr-un culoar, astăzi total inexistent. 

Înconjurată de ziduri, liniștea curții interioare invită la plimbare pe terase, de unde se poate admira o panoramă deosebită asupra râului Thouet și a satului.  

Dacă prin curtea de la Montreuil Bellay ne putem plimba în libertate, vizita interiorului este posibilă numai în grup, însoțiți de ghid. Nu e nevoie să plătești în plus pentru asta, prestația este inclusă în tariful standard de intrare și nici să vii cu grupul, sigur se va forma unul. Știam lucrul acesta, citisem pe site-ul castelulului. Sunt mai multe tururi ghidate pe zi, în perioada asta de extra-sezon pare-mi-se vreo 4: 2 înainte de prânz, două după- cu siguranță în perioada de vară sunt mai multe.
 
Astfel, după ce am plătit biletul la intrare, domnișoara de acolo, care de altfel avea să e fie ghid, ne-a spus că ne așteptată la 14.30 în curtea interioară, până atunci putem să explorăm grădinile și terasele ceea ce am și făcut. La ora stabilită ne-a strâns pe toți descuindu-ne pe rând încăpere cu încăpere, începând cu bucătăria medievală, pivnițele și saloanele frumos mobilate și decorate din Château-Neuf, iar poveștile ei, frumos intonate și adesea presărate cu haz și picanterii, ne-au purtat preț de o oră pe drumurile întortochiate ale istoriei castelului. Nici nu știu când a trecut ora cu pricina, dar cred că nici pe bunica când îmi citea povești în copilarie n-am ascultat-o cu atâta atenție, prinsă de firul istorisirii și desprinsă complet de realitate. Probabil că unii ghizi chiar au talent pentru meseria lor, în timp ce alții nu fac decât să recite poezia, dar cert este că dacă până acum doar știam că vizitele cu ghid sunt mult mai interesante, la Montreuil Bellay mi s-a confirmat că la castele fără ghid e ca și cum ai da banii pe intrare de pomană. Îmi promit solemn că la fiecare castel la care voi merge de acum înainte voi lua turul ghidat! 

În plus, la majoritatea castelelor Loarei, tururile ghidate sunt gratuite, adică intră în prețul biletului, nu trebuie decât să verifici pe site-ul castelului la ce ore pleacă și prin urmare să te prezinți la momentul potrivit la castel. În general tururile sunt în mai multe limbi de circulație internațională, dintre care cu siguranță una va fi întotdeauna engleza. Sunt și castele unde turul ghidat se plătește cu câtva euro în plus la biletul de intrare (Chambord de exemplu), dar sunt sigură că se merită, eu chiar intenționez să fac asta la următoarea vizită (când vorbim de Chambord întotdeauna va exista o următoare vizită!). Probabil că nu toți ghizii sunt la fel de buni, dar cu siguranță afli de la ei informații pe care nu le găsim de obicei în ghiduri și broșuri, informații adesea presărate cu glume și picanterii din viața stăpânilor castelului.

Proprietari din secolul XIX, familia Grandmaison locuiește permanent la Montreuil Bellay și folosește chiar și corpul Château-Neuf, cel deschis nouă muritorilor de rând, de aceea pentru a respecta caracterul privat al vieții lor fotografierea saloanelor și dormitoarelor nu este permisă. N-a fost bai, se găsesc o mulțime de poze pe internet, în plus în felul acesta am avut mai mult timp să ascult și să admir. Piesele sunt superb mobilate și decorate, obiectele de artă fiind de-a dreptul impresionante: tapițerii flamande, mobiler de epocă unicat, tavane cu bârne de lemn autentice, pictate și sculptate manual, șeminee monumentale, porțelanuri englezești, însă piesa de rezistență mi s-a părut un superb candelabru venețian, din sticlă de Murano suflată manual. Colosal este puțin spus!

Mai mult, se pare că familia Grandmaison este una de viticultori, așa cum se și cade de altfel unor stăpâni de castel din Franța, având o tradiție veche în ceea ce privește producția de vinuri. Deși cavele cu arcade gotice de sub castel nu mai sunt folosite astăzi, ei sunt proprietarii a aproape 16 ha de vită de vie, vinul produs pe domeniu beneficiind de apelatia „Saumur” controlată. 

După ce am ieșit din castel am făcut o plimbare pe zidurile medievale, o plimbare lipsită de incidente având în vedere că eram încălțată cu tocuri, după care am purces la exterior, făcând o oprire și la biserica de lângă, care inițial a aparținut familiei, dar ulterior a fost făcută cadou orașului. Înconjurat de ziduri de piatră și scobit de porți de intrare, patru dintre ele încă în picioare, Montreuil Bellay este unul dintre cele 32 de orașe fortificate din Anjou. Am coborât străduțele până la podul peste Thouet și de acolo am luat-o la stânga, pe o poteca ce lungește malul râului, bordată cu pomi pe o parte și cu zidul vechi de piatră al castelului pe alta. N-a fost mult de mers, dar a fost suficient să-mi amintească cât de frumos este acest anotimp. 

Poate sună a clișeu, dar chiar îmi place toamna, mi-a plăcut întotdeauna mai ales în zilele calde și însorite din octombrie. Chiar dacă temperaturile nu mai sunt la fel de ridicate, iar în unele dimineți degeri de-a dreptul, toamna crează o ambianță mult mai plăcută decât vara. Unde mai pui lumina aceea deosebită din zilele însorite (apropo, ați observat-o vreodată?), datorată soarelui poziționat mai jos, combinat cu tonurile calde din natură… Ce mai, toamna de octombrie este perfectă pentru plimbare.  

Și cam asta fu plimbarea. Mi-a plăcut castelul chiar dacă  nu face parte dintre cele mai vizitate de pe Valea Loarei. Uneori și castelele astea mici și necunoscute au farmecul lor. Poate o fi fost de vina și pasiunea domnișoarei ghid, sau lumina de octombrie în care se scălda castelul, dar sunt sigură că și fără nu m-aș fi întors dezamăgită de la Montreuil Bellay. N-o să recomand acum celor care vin pe Valea Loarei să pună Montreuil Bellay cap de listă. Oricât de simpatic mi s-a părut mie, una este să locuiești aici și să te plimbi în voie când ai chef, alta este să-ți stabilești prioritățile pentru o vacanță care niciodată nu va fi nesfârșită. Însă dacă cineva vreodată are dispoziția necesară pentru ceva autentic dar mai puțin turistic și se află întâmplător pe lângă Saumur, Montreuil Bellay ar putea fi o alegere potrivită.