Dacă blogul meu emană optimism mă bucur foarte tare, ăsta îi este și scopul, însă nimeni nu are, în opinia mea, o viață de poveste, este chiar pueril să credem asta. Și viața mea este la fel ca toate, cu suișuri și coborâșuri, cu evenimente plăcute dar și neplăcute. Însă să mă plâng de lucrurile rele, mai cu seamă pe blog, nu ajută la nimic, mai bine aleg să mă concentrez asupra părții frumoase. Am observat că mulți sunt nemulțumiți de blogurile acestea optimiste ca al meu. Ca și cum ar trebui să coborâm de pe norișorul nostru și să ne travalim prin noroi pentru a fi în trend cu toți ceilalți. Să dăm din casă, să ne scandalizam, să lăsăm frustrările să alerge libere prin blogosferă, în numele traficului și al liniștii celor mulți și umili.
Altcineva mi-a spus că scriu doar despre partea frumoasă a vieții în Franța și mi-a sugerat ca pe viitor să încerc să vorbesc și despre fața ei negativă. Sinceră să fiu, n-am scris foarte mult în general despre viața în Franța pană acum, exceptând articolele despre călătorii și activităti de timp liber care se leagă inevitabil de acesta tară. N-am scris despre subiecte de genul găsirea unui loc de muncă, cum îți faci prietenii, ignoranța localnicilor, bariera limbii, etc. Am evitat să scriu despre toate acestea gândindu-mă că e greu să le generalizezi și să dai sfaturi, situațiile sunt individuale, iar experiența mea personală nu va fi cu sigurantă relevantă pentru toată lumea. Și-apoi nu sunt sigură dacă lumea așteaptă să scriu despre viața mea în Franța, ci mai degrabă așteaptă plângăreli despre cât de nasol este departe de țară și cât de nenorociți sunt afurisiții ăștia de francezii. Ca orice situație din viață, imigrarea are și părți bune și mai puțin bune, depinzând într-un final cu ce alegem noi să ne batem capul…
O altă problemă care mă macină este blogosfera… În cei șase ani am urmărit multe bloguri. Pe unele le urmăresc și astăzi, mi-au rămas dragi și am continuat să le citesc cu regularitate, simpatizând cu autorul chiar și după atât amar de timp. Pe altele, în schimb, le-am abandonat sau le vizitez mai rar. Poate că omul din spatele blogului s-a schimbat, poate că eu m-am schimbat, poate că blogul a fost orientat, intetionat sau nu, într-o altă direcție. Același lucru s-a întâmplat și cu blogul meu, bănuiesc. Sunt oameni care mă citesc cu regularitate, alții care m-au abandonat, nu putem fi pe placul tuturor și nici toți nu pot fi pe placul nostru. Însă cel mai tare mă irită blogării care devin mult prea comerciali. Nu mă înțelegeți greșit, nu este nimic rău în a câștiga ceva bănuți din scrisul pe blog, ba este chiar ideal. Însă când blogul devine o adevărată pauză publicitară, plin cu reclame plătite pentru servicii neîncercate, cu recomandări aberante și infotripuri sponsorizate, clar eu nu mai am ce citi acolo.
Ce este cel mai grav este că multe bloguri merg după același tipar, când citești despre vreo campanie pe un blog, ei bine fii sigur că o vei găsi la mai multe. Și nu e vorba doar de partea comercială, ci și de stilul de a scrie și a prezenta lucrurile. Niciodată n-am înțeles, nici în blogosferă nici în viață, de ce oamenii aleg să fie ca ceilalți, când originalitatea este o calitate atât de interesantă.
Apoi mai sunt și cei care dispar din blogosferă, unii de tot, închizându-și blogurile, alții alegând să scrie din ce în ce mai rar. Desigur, fiecare alege ce face cu blogul său. Poate este o chestiune de timp, de chef, de dispoziție. Poate că blogul a apărut în viața noastră la un anume moment, iar acum nu-și mai găsește locul. Poate a fost creat să umple un gol, iar astăzi nu mai este nevoie. Fiecare avem motivele noastre datorită cărora ne-am apucat să scriem și rămâne decizia noastră când vrem să încetăm, dar îmi pare rău când când blogări dragi trag oblonul. Noroc că blogosfera este un domeniu dinamic, unii s-au dus, alții le-au luat locul…
Acestea fiind consemnate, să înceapă sfârșitul de iarnă. Ce ziceți, vine primăvara ori ba? Nu de alta, dar la noi în Touraine tocmai ce s-a instalat iarna …
PS: pozele-s de anul trecut. Avem deja narcise și zambile, dar până mă pun pe treabă să le fotografiez ne bucurăm de cele vechi 😉
Perfect de acord cu tot ceea ce spui. Probabil că la un moment dat cu toţii vom trage obloanele. Nu pentru că devenim superficiali, ci din lipsă de timp. Vine vara iar în ceea ce mă priveşte timpul meu va fi împărţit între ciclism, grădinărit, călătorii, fotografie, familie, prieteni şi mai puţin pe internet. Orice am zice, blogul papă timp. Timp preţios.
Am început cu elan "proiectul" blogului cu şi despre flori ( mai mult pentru că mulţi mă întreabă fel şi fel de lucruri despre flori şi îmi este mai uşor să-i direcţionez pe blog, decât să tot răspund la mesaje). M-am oprit pentru o vreme, sper odată cu înflorirea florilor să reîncep să scriu. Însă nu pot ţine pasul. Pur şi simplu nu am timp.
Noi sperăm că vine primăvara cât mai curând. Au fost zile cu temperaturi uriaşe pentru luna februarie. În grădină ghioceii sunt înfloriţi, zambilele şi ele au boboci, trandafirii şi clematitele sunt plini de muguri ( surprinzător pentru luna februarie), brânduşele şi ele se pregătesc să înflorească. Deci, e bine. Sunt semne că primăvara e aproape. Aaaa, era să uit. Iazul a prins viaţă, peştişorii înoată în voie la suprafaţă. Curând o să începem să-i hrănim. 🙂
Mda, din pacate nimic nu dureaza la nesfarsit. Nici macar blogul :).Depinde pana la urma de cat timp ne simtim motivati sa-l tinem si cat de mult ne place sa scriem. Eu recunosc, momentan sunt intr-o faza in care as putea spune ca blogul este o adevarata pasiune, o activitate placuta de timp liber. E drept ca nu castig nimic material din asta. Daca stau sa ma gandesc nici din alte pasiuni nu castig, dar imi place sa cred ca totusi e folositor la ceva: ma dezvolta pe mine ca om si-mi permite sa cunosc, chiar si doar virtual, oameni interesanti.
Si eu sper sa revii cu blogul despre flori, mie se pare un proiect interesant, mai ales ca esti pasionata si ai destul de multe cunostinte.
Frumos la voi in gradina. Si aici iarna a fost ca si inexistenta, doar acum la sfarsit de februarie a dat niste semne. Sa speram ca au fost ultimele pe anul asta 😉
am vrut sa zic ca sunt perfect de acord, a zis Cora inainte, tine-o tot asa!
Multumesc, Coco! Pupici.
In primul rand, narcisele m-au magnetizat 🙂 Ce galben frumos !
In al doilea rand, lumea vine, lumea pleaca, noi sa fim sanatosi 🙂
Tu da-i inainte si cei ce simtim la fel cu tine o sa-ti tiem companie.
Chiar astazi am cules un buchetel din gradina si l-a pus in vaza. Nu-s multe inca inflorite, dar sper sa "explodeze" toate in curand.
Multumesc, Dani :)!
Mie imi plac multe sa fac: sa cos si sa fac diverse chestii din materiale, fotografii, sa vad filme, sa calatoresc, sa scriu pe blog, sa gatesc s.a.m.d, as citi mai mult insa nu am cum sa fac de toate asa important e sa adorm linistita la finalul zilei. Daca sunt oameni care blameaza bloggeri care scriu doar despre lucrurile/produsele pozitive/bune exista si opusul si aici e vorba de gusturi diferite, de asteptari, de mentalitati. Sa fim noi… comunitatea se schimba constant precum si omul.
Primavara vine ea, ce am observat e ca noptile nu mai sunt atat de reci, tocmai ce am venit din plimbare.
Seara frumoasa!
pupici
I-auzi, mai avem o pasiune in comun inseamna. Si mie imi place sa cos, desi am cam lasat-o balta in ultima vreme. Tot zic ca ma reapuc, mai ales ca de curand mi-am cumparat o masina de cusut ceva mai moderna…
Asa este, sa fim noi asa cum suntem, cine ne urmeaza bine, cine nu… blogosfera este varita 😉
Pupici!
Ce narcise frumoase !Si tu esti frumoasa, si ceea ce scrii este frumos.Si-mi place ca scrii de placere si din toata inima ( faptul ca nu scrii ca sa promovezi o reclama , o dovedeste). Asa ca succes in continuare, atata timp cat te pasioneaza . Asteptam primavara si aici, la malul Marii Negre .
Multumesc pentru cuvintele frumoase :)!
Desi la inceput nu a fost asa, intre timp blogul asta a devenit o pasiune, poate de aceea pun la suflet ce se intampla prin blogosfera, desi de multe ori n-ar trebui…
Si mie imi pare rau ca pe blogul meu s-a pus praful, la fiecare inceput de an zic ca ar trebui sa ma motiv sa scriu dar tot asa trec lunile iar si iar. Insa citesc zilnic blogurile care imi sunt dragi si nu sunt bloguri comerciale ci bloguri in spatele carora se afla oameni frumosi cu pasiuni ce imi plac si mie : carti, calatori, flori, gradinarit, gatit etc. Sunteti cateva fete pe care va urmaresc la fiecare postare. Si da imi place toata gradina ta in toate anotimpurile si implicarea ta in privinta ei. Mult spor din primavara incolo!
Si mie imi pare rau ca nu ai mai scris, faci parte dintre oamenii aceia de care imi pare rau ca au tras oblonul. Dar cine stie, poate intr-o zi vei gasi motivatia sa revii pe blog si poate chiar sa scrii despre toate aceste pasiuni de care ai pomenit, nu numai despre calatorii 😉
Iti multumesc mult pentru aprecieri, Ramona :)! Multumesc si pentru laudele la adresa gradinii. Acusica vine primavara si ne apucam de treaba.
Excelent articolul, Larisa, si foarte bine punctat. Iti urmaresc blogul tocmai pentru ca este optimist si vesel, asa ca la cat mai multe articole "de poveste" iti urez!
Multumesc mult :)! Pai in cazul asta o sa continui cu povestile "de poveste" :p.
PS: si eu sunt cu ochii pe Plecinlume 😉
Eu scriu mai des pe tema asta, dar mă bucur că ai abordat-o și cum ai făcut-o, sistematic și deloc pătimaș, deși se simte că pui suflet în toată povestea asta. Te prinde stilul ăsta de scris, stilul ăsta de subiect, poate n-ar strica o „Rubrică a Larisei” în care să îți expui tot felul de opinii. Dar eu știu, ca orice amator de jurnale, că ne tot spunem opiniile în poveștile de călătorie (munte etc.), doar că uneori e bine să le scoatem din context pentru a avea un impact.
Multumesc, Claudia. Poate ca ai dreptate, poate ca ar trebui sa scriem mai des si dintr-astea. La inceputul blogului mai scriam, intre timp am cam renuntat, nu prea stiu exact de ce. Poate uneori fara sa vreau, poate alteori pentru ca n-am gasit loc in blogosfera si pentru opiniile mele… Nu stiu ce sa zic, cateodata ma gandesc ca ar fi mai bine sa nu ma mai complic si sa-i dau blogosferei ceea ce cere, dar apoi imi zic ca daca nici pe blogul personal nu pot sa ma exprim, atunci unde?! :))
Sunt de acord cu majoritatea opiniilor expuse de tine.
Noi am schimbat un pic directia blogului, pentru ca ne-am dat seama ca nu voiam un blog de nisa, mai ales ca nu tineam pasul cu cei consacrati din blogosfera. La inceput l-am deschis pentru noi ca sa avem un fel de jurnal. Acum as vrea sa impartasesc mai mult din experientele noastre, chiar daca avem numai o mana de oameni care ne citesc regulat. Nici acum nu tin pasul cu blogul, insa nu mai dau importanta. Cat pot sa scriu, am sa scriu, apoi il voi inchide, nu inainte de a-l imprima pentru fiul nostru.
Sunt curioasa spre ce vor evolua blogurile in viitor!!
Uneori si eu simt ca nu pot sa tin pasul cu blogosfera, insa alteori imi zic ca nici nu trebuie, e de preferat sa "mergem" in ritmul nostru. Cine vrea sa ne urmeze o va face, cine nu, nu…
Si blogul meu a trecut prin multe nise… L-am creat ca blog de munte, dupa care am inceput sa fac drumetii cam rar. Apoi a trecut prin faza "de calatorii", dar nici acolo n-a zabovit, nu sunt un om care calatoreste chiar atat de mult incat sa tina un blog exclusiv de "travel". Acum este un blog ceva mai generalist, de "life style" cum se zice mai modern si ma simt mai confortabil cu el asa, ma simt mai libera si imi permite sa abordez mai multe subiecte.
Mie imi place foarte tare directia pe care a luat-o blogul vostru, chiar daca nu sunt neaparat in target :p. Imi plac blogurile de genul asta, "cu de toate", experiente, calatorii, activitati de timp liber, opinii… iar al vostru este foarte curat si placut de citit. Asa ca spor in continuare ;)!
La unii e vorba de lipsa de timp, la altii de lipsa de initiativa, iar la mine a fost vorba de epuizarea fizica. Uneori esti atat de obosit incat nu te mai poti concentra nici macar sa scrii un text coerent si sa editezi niste fotografii, serios. Oricum mie imi place stilul blogului tau, nici nu ii inteleg pe cei care ar vrea sa citeasca pe un blog de acest gen "telenovele". Pentru asta exista televizorul. Blogul tau este ok asa cum este, asa ca mergi inainte si scrie ca si pana acum, caci noua ne place! Narcisele tale sunt superbe, chiar daca sunt de anul trecut. Sa ni le arati si pe cele de anul acesta.
Pana la urma daca blogul este doar un hobby nici nu conteaza cat de des scrii. Important este ca atunci cand o faci este o placere, iar cine te urmareste o va face oricum, chiar si daca publici un articol pe luna ;).
Multumesc, Alexandra! Oi mai scrie cat oi mai scrie, pe urma om vedea…
Tot astept o zi cu soare pentru sa fotografiez narcisele, dar inca nu-s multe inflorite, mai am timp 🙂
Eu am mai scris la tine pe blog motivele pentru care am renuntat sa mai public des. Asa ca nu cred ca e cazul sa le mai amintesc. Simt la fel ca si Alexandra Dumitru care a comentat mai sus. Ajung acasa epuizata fizic de la serviciu si imi este greu sa ma concentrez sa creez ceva interesant, original. La cel mai recent articol am scris doua zile. Sunt nauca, efectiv m-a terminat. Si nu atat partea de text cat mai ales imaginile. De cand m-am intors, de cca o saptamana nu fac decat sa editez poze. Iti poti imagina ca nici nu am avut timp sa-mi spun prietenele sa le spun ca m-am intors? E o activitate superba, dar e extenuanta.
Abia astept sa vina cu adevarat primavara. Azi a fost o zi calda, dar maine se poate intampla orice. :))
Mie mi-ar placea sa pot povesti pe blog tot ce ma macina, tot ce ma nemultumeste. Insa oamenii nu par sa agreeze texte triste, ei vor texte optimiste, motivationale.
Sincera sa fiu eu ma mir ca mai exista oameni care-mi citesc blogul. Am ajuns sa public un articol pe luna. :)) Dar e bine si asa, nu? Decat deloc…
Nice, bine ai revenit in primul rand din vacanta si in blogosfera! Am vazut ca ai scris despre Roma, intru cat de curand sa-ti citesc impresiile, m-ai facut curioasa pe facebook, mai ales ca este unul dintre orasele pe care vreau sa le vizitez cat mai curand.
Altfel, cum scriam si mai sus, pana la urma fiecare mergem in ritmul nostru, nu ne alearga cineva prin blogosfera, nu trebuie sa tinem pasul cu nimeni, asa ca si un articol pe luna e bun, daca pentru atat ai timp in aceasta perioada. Acum fie vorba intre noi, mie imi place blogul tau si mi-ar placea sa citesc noutati mai des, dar inteleg, te citesc in continuare si ma multumesc cu atat cat este. Sper totusi sa nu te gandesti sa tragi oblonul cu totul :D.
Oh, in niciun caz nu ma gandesc sa inchid, daca se strica definitiv site-ul actual o sa ma mut pe vechiul blog, niceeynice. Pentru ca problema principala e la site, acum nici nu pot face modificari in textul publicat(sunt unele greseli).
Neata! 🙂
Ma bucur in cazul asta, Nice!
Cat despre site… de-aia nu m-am mutat eu de pe blogspot :)). Ca este totul asa de simplu! Asta pana s-o gandi google sa-l schimbe, sau mai rau, sa-l inchida :D.
Va salut cu drag, este important ca decizia a fost luata, aceea de a scrie si de a impartasi din exprientele traite, cu totii ne lovim de lucruri nu tocmai placute, eu cred ca insa este bine sa ne gandim la lucruri placute si frumoase pentru noi, doar asa vom putea depasi anumite etape mai grele.Toate cele bune!
Cam asa este… Multumesc pentru aprecieri si incurajari!
Buna, Larisa ! Iata inca o ocazie prin care te felicit pentru munca pe care o faci pe acest blog si iti doresc sa o tii tot asa cat se poate de mult ! Imi place tare felul in care scrii si sinceritatea pe care o simt atunci cand te citesc. O sinceritate simpla si adorabila 🙂
O zi buna, draga noastra ! 🙂
P.S : Profit acum si iti zic ca in urma articolului cu filmele mi-am amintit si depre trilogia "Before " cu Ethan Hawke si Julie Delpy, care mi-au placut la nebunie. Pentru mine sunt GENIALE !
Multumesc din suflet pentru cuvintele frumoase, Liana! Ele sunt pana la urma cela ma fac sa continui, altfel probabil ca as fi inchis blogul de mult.
Din trilogia "Before" am vazut doar mijlocul, reintalnirea din Paris, parca. Dar poate intr-o zi le voi vedea si pe restul.
O zi frumoasa asemenea iti doresc!
Ca ai sau nu viata de poveste, mie imi place optimismul tau si de multe ori citindu-ti articolele incerc sa vad si eu mai mult lucrurile bune din jurul meu. Imi place cum ai "decorat" articolul cu flori 🙂 La Bucuresti e cald si bine dar am inteles ca nu va dura mult nici de data asta… 🙁
La noi a venit iarna :)). Chiar se anunta cateva grade sub 0 pentru noptile urmatoare, vai de plantele mele din gradina care au iesit pacalite de temperaturile de saptamanile trecute. Of, vremea asta a devenit asa ciudata in ultimii ani…
Multumesc, Alexandra!
Micuta Doamna,Desi nu am un blog , va urmaresc cu sufletul la gura. Imi place cum scriti, imi plac subiectele .M-am bucurat de cate ori v-am simtit fericita . Am gasit in randurile scrise de Dvs imformatii foarte utile atat despre calatorii, stil de viata francez cat si despre diverse probleme administrative pe care trebuie sa le rezolvi intr-o alta tara. Va doresc sa aveti energie, motivare si mai ales placere de a continua.
Cu drag ,
Liliana
Multumesc mult pentru aprecieri si pentru cuvintele frumoase! Ma bucur din suflet ca va plac postarile mele si ca le gasiti utile. Inca mai este placere si motivare, sa speram ca vor tine cat mai mult.
Toate cele bune va doresc!
Am stat şi am citit de vreo două ori materialul ăsta (că merită!) şi îţi dau dreptate, în majoritatea… propoziţiilor.
Pentru mine una, blogul înseamnă desprinderea de realitate – de la început mi-am propus să scriu numai despre FRUMOS, căci, vorba ta, tot trăim între „mizerii”, să le zicem aşa. Şi refuz să cobor de pe „norişorul” meu doar pentru a le face unora pe plac.
Şi mai e ceva blogul – un jurnal personal, unde să îmi povestesc inclusiv mie, cea de peste ani, prin ce peripeţii am trecut, la ce filme/seriale am rămas entuziasmată, ce cărţi mi-au trecut prin mână.
Blogul e locul unde evadez şi unde am toată LIBERTATEA să… îmi fac de cap. Este alegerea fiecărui deţinător de site/blog ce aduce la el acasă – că sunt chestii generale, „căutate”, „generatoare de trafic”, articole publicitare în neştire/campanii – de se pierde total caracterul PERSONAL şi iese o ciulama amară, pentru eventualul cititor. Şi, culmea!, uite că ăştia au parte de trafic şi de recunoaştere.
Din păcate, în societatea de azi să fii original înseamnă de multe ori să fii respins de societate/lumea blogosferică.
Cineva scria mai sus, într-un comentariu, despre timp şi despre cele două zile de scris la un articol. Nu ştiu cum se descurcă alţii, dar eu ajung acasă de multe ori pe la 9-10, mănânc, apoi, dacă mai am energie, mă apuc de ales fotografii, de un pic de editare, de documentare, de rememorat impresii. Şi poate dura şi trei zile să „înot” printre munţi şi filme – asta în condiţiile în care abia reuşesc să încheg şase ore de somn pe noapte. Nu mă plâng, că îmi plaaaceeee…! Dar vreau mai mult TIMP! Căci nu pot să „arunc” pur şi simplu materialele pe blog, cum văd că se practică la scară largă.
Mmmm… undeva mai păcătuiesc şi eu cu promovarea, în diverse grupuri. Dar fac asta nu neapărat pentru publicitate, ci şi pentru a intra în contact cu oameni de munte, în special. Aşa am reşit, de exemplu, anul trecut, să merg în tot felul de drumeţii la care, unele, nici nu îndrăzneam să mă gândesc – cu oameni cunoscuţi pe Facebook, care au devenit amici şi în viaţa de zi cu zi.
(Remarcai, pe Facebook, la un moment dat, că tot ai pomenit de like-uri: care-i faza să dai like / love, mai recent 🙂 la un articol, după aia să treci mai departe şi nici măcar să nu te străduieşti să deschizi alea două, 7000 de rânduri?!)
Ioana
P.S: Îmi place mult şi ilustrarea acestui material, cu optimismul primăverii!
Exact asta este cheia, trebuie sa-ti placa sa scrii. Probleme cu timpul avem toti, mai ales in ziua de astazi cand activitatile de timp liber sunt atat de numeroase. Cu totii avem (pe langa joburi, treburi, familii, obligatii, etc) pasiunile noastre, e pana la urma o chestiune de prioritati in ce ordine le aranjam in timpul, mai mult sau mai putin, de care dispunem. Iar atunci cand iti place ceva, il asezi in fruntea listei. Eu de exemplu ca sa scriu pe blog mai renunt la alte activitati, de exemplu filme& altele, nu incap toate in aceeasi seara :)). Dar cum zici si tu, imi place. Si asa face diferenta.
Cu promovarea in diverse grupuri, in special de calatorii, si eu o mai fac, ce-i drept mai rar in ultima vreme, dezamagita de ce se intampla in grupurile respective si de cum au evoluat (numai reclame, sponsorizari si recomandari aberante). Nu caut neaparat trafic, ca oricum nu vine mult de acolo si in orice caz nu prea-mi foloseste la nimic tinand cont ca nu castig bani din blogareala. Dar ma gandesc ca unele postari pot fi de folos si altora. Acum sa recunoastem, cu totii cautam intr-un fel sau altul cititori si apreciere, altfel am inchide blogul. Sa te faci cunoscut nu e rau, nu-mi plac cei care se dau peste cap pentru asta. Dar fireste, fiecare se promoveaza cum vrea.
Multumesc, Ioana!
P.S. Nici eu nu câştig nimic din blogăreală 🙂