1. Loiret, zona din jurul oraşului Orléans
este una pe care eu nu am explorat-o foarte tare. De fapt ce vorbesc eu aici, nu am explorat-o mai deloc. La Orléans nu este chiar Valea Loarei, deşi Loara trece fizic prin oraş, însă dacă ajungeţi pe acolo, trebuie să ştiţi că centrul istoric arată chiar fain şi că în oraş există o catedrala gotică impunătoare, Cathédrale Sainte-Croix d’Orléans. De asemenea castelul Sully-sur-Loire aflat în apropiere este unul remarcabil-îmi fac şi eu planuri să ajung să-l văd, iar lângă el se găseşte Abbaye de Fleury, o abaţie interesantă, una dintre cele mai mari din regiune, la Saint-Benoît-sur-Loire.
2. Cœur Val de Loire, din jurul oraşului Blois
cuprinde în schimb o mulţime de obiective turistice, unele dintre cele mai deosebite de pe Valea Loarei. Ziua ar putea începe cu o excursie la castelul Chambord, al doilea că mărime din Franţa după Versailles, un adevărat must-see al regiunii. La doi paşi se găseşte şi castelul Cheverny, cu o arhitectură destul de rigidă dar cu un interior bogat, aşa că excursia de o zi ar putea continua într-acolo. Deşi aflat în centrul oraşului şi lipsit de grădini, nici castelul Blois nu-i de lepădat, ba din contră, fosta reşedinţa regală reprezintă unul dintre cele mai vizitate obiective de pe Valea Loarei. Ziua s-ar putea încheia cu o plimbare prin centrul istoric din Blois, pentru a admira străduţele medievale mărginite de case specifice regiunii, cu obloane colorate şi bârne de lemn, plus cele două edificii religioase – catedrala Saint-Louis de Blois şi biserica Saint-Nicolas Saint-Laumer. Puteţi lua cină, sau măcar bea un pahar, la una dintre multele terase.
Pont util:
Pentru cine nu vine cu maşina, excursia de mai sus se poate face cu autobuzul navetă ce pleacă din faţă gării Blois, făcând turul castelelor: Blois, Chambord, Cheverny şi Beauregard. De asemenea, dacă prezentaţi tichetul de autobuz la intrarea la castele, beneficiaţi de o reducere de câţiva euro. Detalii pe site.
3. Val d’Amboise, zona oraşului Amboise
cuprinde la rândul ei o mulţime de obiective turistice: castelul Chaumont-sur-Loire, castelul Amboise şi conacul Clos Lucé, ultima reşedinţa a lui Leonardo da Vinci, ar fi cele mai însemnate. O plimbare pe străduţele din Amboise s-ar putea dovedi foarte interesantă, iar dacă rămâneţi mai mult în zona „micuţul” Château Gaillard, „nebunia” de Pagode de Chanteloup, sau alte activităţi despre care v-am povestit AICI s-ar putea împleti într-o excursie inedită. Dacă sunteţi cu copiii, Parcul cu Mini-Castele sau Acvariul Touraine i-ar putea încânta.
1. Pentru cine nu este cu maşina, la Amboise se poate ajunge foarte uşor cu trenul din Tours sau din Blois (ruta Tours-Orléans) sau cu autobuzul. Trenul este mai rapid şi mai scump, autobuzul este mai lent şi mai ieftin. În plus, trenuri sunt mai multe pe zi decât autobuze. Detalii pe site-ul SNCF, Touraine Fil Vert;
2. Staţia unde puteţi coborî dacă vreţi să vizitaţi castelul Chaumont este Onzain-Chaumont-sur-Loire. Nu toate trenurile opresc şi la Onzain, dar sunt câteva. Găsiţi plecările şi sosirile AICI. Gara Onzain nu-i în centru, cei 1500m putând fi parcurşi fie pe jos, fie cu atutobuzul naveta care vine de la Blois (detalii AICI);
3. Nu uitaţi că dacă prezentaţi biletul de tren compostat în ziua respectivă aveţi o reducere de câţiva euro la biletul de intrare la castel. Lista completă a obiectivelor turistice care aplică reduceri o găsiţi AICI.
4. Val de Cher, valea râului Cher
afluent al Loarei este şi ea plină de minuni, cap de lista fiind castelul Chenonceau, probabil cel mai frumos şi vizitat din valea regilor, graţie arhitecturii sale originale în formă de pod în arcade. Chenonceau este cu siguranţă de „neratat”, putând fi combinat, tot pe valea Cherului, cu orăşelele Montrichard sau Saint-Aignan-sur-Cher, sau cu alte castele ca Valençay, Selles-sur-Cher, Montpoupon etc.
Ponturi utile:
1. Excursiile 2 şi 3 se pot combina într–una singură, regiunile fiind apropiate ca distanţă. Pentru cineva care are puţin timp la dipoziţie, sau este interesat doar de obiectivele turistice importante, castelele Chenonceau+ Chaumont+Amboise+ o plimbarea seară prin oraşul Amboise merg bine împreună. Cei care sunt interesaţi şi de obiective mai puţin umblate, pot alege dintre cele de mai sus;
2. Cu bicicleta de la Amboise până la Chenonceau sunt 14 km, iar până la Chaumont-sur-Loire 17 km;
3. Din Tours se poate ajunge pe Valea Cherului (inclusiv la castelul Chenonceau) cu trenul, ruta Tours-Nevers. Detalii AICI.
5. Loches-Touraine Côté Sud
regiunea din jurul oraşului Loches, este una care îmi place la nebunie şi pe care o recomand adesea celor care se interesează de zone mai puţin umblate de pe Valea Loarei. Ceva mai departe de marile castele şi de traseele turistice bătute, o excursie la Loches se poate dovedi inedită mai ales pentru cei dornici să descopere colţuri rurale în călătorii. Se pot vizita: satul Montrésor, clasat, pe bună dreptate, printre cele mai frumoase din Franţa, împreună cu castelul cocoţat strategic pe un pinten stâncos deasupra aşezării, satul–grădină Chédigny, renumit trandafirii ce împodobesc faţadele caselor şi însuşi oraşul Loches, cu a sa cetate medievală–Cité Royal de Loches.
Pont util:
Dacă nu sunteţi cu maşina, mergeţi la Loches cu autobuzul, iar de acolo faceţi turul satelor cu bicicleta. Detalii pe site-ul Touraine Fil Vert.
6. Oraşul Tours, capitala Văii Loarei
cere şi el o plimbare. Căsuţa mea pentru 3 ani şi jumătate, v-am povestit AICI despre ce se poate experimenta în Tours. Iar dacă o zi este poate prea mult, îl puteţi combina cu o vizită la castelul Villandry situat foarte aproape, unde, dacă nu aveţi la dispoziţie maşină, puteţi merge cu bicicleta, lungind pista Loire à Vélo. Castelul Vilandry este la rândul lui un must-see pe Valea Loarei, datorită grădinilor sale de-a dreptul splendide în orice anotimp.
7. Pays d’Azay-le-Rideau
zona din jurul orăşelului Azay-le-Rideau, de pe valea râului Indre, afuent al Loarei are şi ea câteva obiective interesante de arătat. Excursia ar putea începe cu însuşi castelul Azay-le-Rideau, unul dintre cele mai promovate şi vizitate pe Valea Loarei. Se poate combina cu cel de la Langeais, sau cu un alt castel interesant, dar mai micuţ, Château de l’Islette. Alte locuri remarcabile ar fi: cele 13 grădini de la Château Chatonnière, satul Villaines-les-Rochers unde se fac diverse împletituri de răchită, La Vallée Troglodytique des Goupillières un muzeu inedit în aer liber pentru curioşii care vor să vadă cum trăiau oamenii în habitate trogloditice în Eviul-Mediu, Château de Saché, ce adăposteşte muzeul Balzac, sau o plimbare prin vie-cât-vezi-cu-ochii la Saint Nicolas de Bourgueil, pentru iubitorii de vinuri, fireşte.
8. Pays de Chinon
zona din jurul oraşului Chinon, aşezat pe malul râului Vienne, un alt afluent al Loarei, este şi ea cât se poate de ofertantă: orăşelul Chinon şi fortăreaţa sa medievală (Forteresse Royale de Chinon), Castelul Ussé, despre care se spune că l-a inspirat pe Charles Perrault să scrie basmul Frumoasă din Pădurea Adormită, Château du Rivau cu povestea sa fascinantă despre perseverenţă şi bun gust, sau satul Crissay-sur-Manse, clasat pe lista celor mai frumoase din Franţa, o minunăţie de aşezare rurală cu căsuţe splendide, numa‘ bun pentru o plimbare lejeră la pas, sau cu bicicleta.
Ponturi utile:
1. Excursiile 7 şi 8 se pot combina într–una singură pentru cine nu are foarte mult timp la dispoziţie, sau este interesat doar de obiectivele turistice importante, cu alegerea a 4-5 obiective, cum ar fi: castelele Langeais, Azay le Rideau, Ussé şi o plimbare de seară prin Chinon;
2. Oraşele Langeais, Azay-le-Rideau, Chinon sunt accesibile cu trenul. Pentru localităţile mai mici, sau mai izolate bicicleta este ideală. Despre cum vizitezi Valea Loarei fără maşină am mai povestit AICI.
9. Anjou
Un pic mai departe pătrundeţi în Anjou, provincie istorică remarcabilă, iar vizita poate începe cu zona din jurul oraşului Saumur. Satele de aici sunt muzee: Candes-Saint-Martin şi Montsoreau (unde exista şi un castel, aţi auzit de Doamna de Monsoreau a lui Dumas, nu?), clasate pe lista celor mai frumoase din Franţa, Turquant, Souzay-Champigny, adevărate vestigii trogloditice. Există şi un castel trogloditic, Brézé, „un castel sub un castel”, datorită reţelei vaste de tuneluri subterane, plus o abaţie impunătoare, Fontevraud L’Abbaye Royale. Excursia se poate încheia cu o plimbare prin Saumur şi o vizită la castelul de pe deal.
10. Angers
sau capătul văii Loarei, este cam peste mâna pentru o excursie din Touraine, dar nu este chiar imposibil de ajuns. Cele mai importante obiective turistice sunt: Château de Brissac, cel mai înalt acstel de pe valea Loarei, oraşul şi castelul Angers.
E bine de ştiut că:
–Ce v-am prezentat mai sus sunt doar idei, e de preferat să va adaptaţi excursiile, în special numărul de obiective vizitate, în funcţie de ritmul pe care ştiţi că-l aveţi şi de bugetul alocat vacanţei (intrările la castele sunt în jur de 10-12 euro/persoană). Teoretic „intră” 4 castele pe zi (oficiile de turism propun astfel de excursii), însă, în cazul acesta, nu veţi avea prea mult timp de admirat sau pozat. Eu zic că cel mai bine este să va organizaţi în felul vostru şi să petreceţi mai mult sau mai puţin timp la un obiectiv în funcţie de importanţa lui, sau de preferinţele voastre;
–O listă cu castelele de pe valea Loarei pe regiuni am întocmit AICI. În aceeaşi postare găsiţi link către site-ul internet al fiecărui obiectiv, către postarea mea, în cazul în care l-am vizitat şi am scris despre el.
–Informaţi–vă! Verificaţi tarifele şi programul de vizitare pe site-urile castelelor (vara de exemplu au program prelungit, în ziua aniversării unele oferă gratuitate, la altele intrarea este liberă pentru tinerii sub 26 de ani, sau există reduceri pentru cine vine cu trenul, etc). Verificaţi şi agenda evenimentelor care se organizează în incinta lor (spectacole, concerte, plimbări cu trăsura, cu barca, cu maşinuţa electrică, animaţii pentru copii, etc).
La unele castele vizitarea domeniului este gratuită (Chambord de exemplu), sau la un preţ redus (Villandry), nu este nevoie să va propuneţi să vizitaţi chiar toate interioarele.
–Citiţi despre ceea ce vizitaţi! Să vizitezi un castel doar ca să-l bifezi în palmaresul tău, sau pentru că l-a vizitat unul şi altul, este egal cu 0. Încercaţi să fiţi curioşi, să să citiţi câte ceva despre povestea locului, uneori s-ar putea să fie mai interesantă decât obiectivul în sine, sau să îl facă mai special. Procuraţi–vă un ghid, căutaţi pe internet. În ziua de azi informaţiile sunt la îndemâna oricui.
–Combinaţi castele cu alte obiective şi activităţi. Să vizitezi valea Loarei nu înseamnă nici pe departe să bifezi un şir lung de castele, ci să înţelegi ce înseamnă aceasta regiune. Iar originalitatea ei o găseşti şi în sate pitoreşti, oraşe tradiţionale, târguri, festivaluri, gastronomie, drumeţii în natură, etc. Ca să nu mai vorbim că acestea sunt mult mai ieftine, chiar gratis.
S-ar putea sa te intereseze si:
CARMEN says
ooooo vai o vai o vai ce mi-ai facut cu acest articol! acum imi vine sa ma urc în masina si sa pornim spre Loara! minunate idei de excursii – neaparat voi copia ghidul tau pentru… la anul.
pupici. Un weekend minunat sa aveti!
Larisa says
Multumim, Carmen! Ma bucur ca ti-a placut, dar si mai tare ma voi bucura daca-ti va fi de folos intr-o zi. Pupici si saptamana usoara!
coco says
pe toate 10 le-as face daca ar fi dupa mine 🙂
Larisa says
He, he, te astept pe aici!
Anonim says
Este extraordinar ceea ce faci. Blogul tau a fost baza noastra de plecare in turul de asta vara. Asa cum spui este foarte important sa-ti programezi pe zile , sa te informezi si binenteles si starea meteo. Nu e usor sa faci 150-200 km pe zi , zi de zi, E foarte usor sa cazi in capcana rutinei, sa "bifezi" fiecare obiectiv fara sa-l apreciezi la adevarata valoare. Am si eu un mic sfat, sper fara suparare din partea gazdei, asta daca sunteti cu masina: Eliminati setarea de "autostrada" din sistemul de navigatie. Este impresionant ceea ce obtineti!
Larisa says
Da, asa este, cel putin in excursiile astea zilnice autostrazile ar trebui "debifate". Altfel este pacat. O multime de sate, peisaje, ferme, etc asteapta sa fie admirate.
Multumesc, ma bucur ca v-a fost de folos blogul :)!
Poveştile mele says
Cu articolul tău sigur mă stârneşti să pornesc la drum spre Valea Loarei!
Fotografiile castelelor sunt ceva de vis – şi ţi-am mai spus eu că nu mă dau în vânt după clădiri… dar cu blogul tău şi cu Turul Franţei mă dau pe brazdă 🙂
Sigur o să îmi fie de folos pe aceste meleaguri toate informaţiile pe care le-ai strâns aici!
Ioana
Larisa says
Multumesc, Ioana! Ma bucur in cazul asta. Ma ofer ghid cand ajungi pe aici ;). Te imbratisez cu drag.
Alexandra V says
Imi plac fara indoiala, toate obiectivele mentionate de tine, dar mini castelele sunt tare simpatice, cat de detaliat sunt construite… acolo e locul meu!! :))
Larisa says
Te astept in vizita, Alexandra! Pupici!
Nice says
Idei si informatii avem din belsug, bani si timp sa fie! :)) Iar daca nu va fi sa fie, ce sa fac, ma multumesc cu povestile despre Valea Loarei in special si Franta in general pe care le gasesc aici, pe blogul tau.
Stiu ca o sa par total lipsita de originalitate, dar Chenonceau tare imi face cu ochiul. Parca pe el l-as alege primul dintre toate minunatiile astea. :))
Larisa says
Si eu zic mereu ca daca vii pe valea Loarei si nu ai timp decat pentru un singur castel, atunci Chenonceau ar trebui sa fie acela. Cred ca reprezinta cel mai bine acesta regiune.
Marian says
Felicitari!
Un articol foarte bun.
Abia astept sa ajung acolo. Iar cu informatiile de aici stiu exact unde sa merg.;)