și crescătorii de porci folosesc castanele: se pare că mâncând aceste
fructe, carnea prinde o aromă aparte,
aromă care face probabil charcuteria** corsicană una dintre cele mai apreciate din Franța. Castanul mai este cultivat pentru lemnul său din care se produc diverse piese de mobilier și ustensile, dar are și un rol important în peisaj, conservând urmele unei vechi tradiții agricole. Și pentru a fi sărbătorit cum trebuie, în fiecare an în luna noiembrie la Evisa se ține Tragul Castanelor.
Însă haideți c-am deviat de la subiect. De fapt scopul nostru pentru ziua cu pricina erau piscinele naturale din pădurea Aïtone. Bun… După cum vă spuneam mai sus, Evisa este punctul de plecare pentru numeroase drumeții, dintre care cea mai populară fiind cea prin Pădurea Aïtone, pentru a admira piscinele naturale ascunse între pini. Există două trasee care străbat pădurea, unul ce pleacă din Evisa, numit „le chemin des châtaigniers”, drumul castanilor, sau altul cu mașina pe D84 până la intrarea în pădure, după care la picior spre piscine. Ce sunt aceste piscine naturale? Păi sunt niște „ochiuri” cu apă limpede , un fel de mici lacuri pe râul Aïtone, despărțite de cascade și căderi, ascunse într-o pădure de pini. Fie că faci doar o plimbare să le admiri, fie că te oprești pentru plajă, bălăceală sau picnic, piscinele Aïtone merită un popas, locul este interesant, deși sinceră să fiu nu mi s-au părut chiar un must see al insulei.
Însă n-a fost rău c-am făcut-o. După ce-am parcat mașina în locul special amenajat, situat un pic mai sus de Evisa, am luat-o la pas pe traseul marcat ce coboară în pădure. N-a durat mult până să ajungem la prima piscină, cam aglomerată ce-i drept, urmând ca de acolo să coborâm o potecă stâncoasă până la următoarele. Destul de în vale ne-am oprit și noi, după ce am găsit un locușor mai retras. Am scos ce aveam de mâncare prin rucsac, punând de un picnic în natură, după care ne-am relaxat la soare pe niște pietroaie, că de bălăceală nici nu încăpea vorba la cât de rece era apa.
N-am zăbovit prea mult, așa că după câteva ore am luat traseul înapoi, dar nu fără să ne oprim din loc în loc pentru poze. Cu mașina ne-am întors în Porto, fără să trecem însă pe la camping, mergând direct la plaja din sat. Centrul din Porto e tare simpatic: clădiri din același granit roșiatic, rupte parcă din munții ce le înconjoară, strada principală care duce în port, îngustă, în pantă, cu eucalipți, bordată de buticuri, restaurante și terase, plus micul port din Porto plin de ambarcațiuni de toate felurile, majoritatea modeste, destinate turiștilor. Din port o pasarelă duce spre plajă, unde ne-am oprit și noi preț de câteva ore, pentru un pic de bronzat și bălăceală. Plaja Porto nu-i extraordinară, e numa’ pietre, iar apa este destul de adâncă și de tulbure de la mal, însă peisajul cu turnul genovez în dreapta și calanques de Piana în stânga merită câteva ore de chinuială.
Spre sfârșitul zilei ne-am întors în camping pentru un duș rapid și schimbat, după care am ieșit în oraș să luăm masa. Recunosc, nu prea am mâncat în oraș cât am stat în Corsica. Întrucât ajungeam destul de târziu în camping și destul de obosiți după zile întregi de hoinărit, numai de ieșit nu mai aveam chef. Încropeam ceva rapid, în speță un grătar (campingul punea la dispoziție un grătar mare de piatră, unde fiecare se ducea cu fripturica și cărbunii) și somn de voie, zău că nici acasă nu mă culc așa devreme cum m-am culcat în vacanță! Însă în seara respectivă am hotărât să mâncăm în oraș, nu înainte de a admira apusul de soare peste golf. Se spune că apusul în Porto e cel mai frumos de pe insulă; așa o fi, n-aș avea cu ce să compar. Andrei avea poftă de o langustă, însă cum la mai toate restaurantele langustele trebuiau comandate în prealabil, ne-am mulțumit cu niște pește ordinar la o terasă pe malul mării, plus unul-două-trei pahare de vin, încheind astfel o zi plină. A doua zi aveam s-o luăm de la capăt spre Sagone …
Citeste si:
Mini-ghid de vizitat insula Corsica
In bucataria corsicana
De ce iubesc Corsica
Vacantele mele in Corsica
Floarea bunica says
Frumoasa poveste am citit.O sa ma culc si o sa ma visez si eu in locurile alea minunate,mai ales la mare si la apus.Eu ti-am zis: te citesc cand am timp,asa pe indelete si fara graba,.Apoi vad toate pozele ca sa-mi fac o imagine mai completa a locurilor.Frumos! Astept continuarea.Cu drag,
Larisa says
Si mie imi place sa citesc bloguri la fel, in liniste, asa ca le "programez" spre sfarsitul serii de obicei, desi uneori recunosc mai rasfoiesc si ziua de pe telefon :).
Zi frumoasa va doresc! Vine si continuarea…
Mihaela says
eu nu mi aduc aminte decat de o supa de castane (apropo de chestii din castane) da berea aia nu suna rau, mai ales daca i blonda
si ce i avut domle cu facebuku de l-ai jignit asa tare? 😀
Larisa says
Supa de castane, interesant. Eu am mancat doar castane prajite si sincer nu mi-au placut deloc, insa culmea, berea e foarte buna.
Iar facebookul cum sa nu ma enerveze cand vad ca unele postari sunt vazute doar de 25 de oameni dintre toti cei care au dat like paginii blogului? In curand or sa fie 0 vizualizari 0 daca nu cotizez :D.
Nice says
Uluitoare peisaje pe insula asta! Cele cu apusul de soare sunt de vis! Imi imaginez ce trebuie sa se simta la fata locului…
Uite ca tot aflam lucruri noi din articolele tale, Larisa, eu nu stiam de existenta acestei beri din faina de castane. M-ai facut curioasa, as incerca si eu specialitatea casei, chiar daca nu agreez in general aceasta bautura. De fapt, eu nu agreez nicio bautura alcoolica. 😛
Apa din piscinele naturale era buna de balaceala, era suficient de calduta? 😀
Larisa says
Ma bucur sincer, Nice, dacă voi, cititorii, aflați lucruri noi din articolele mele:). Si trebuie sa recunosc ca si eu îmi îmbogățesc cunoștințele tot mai mult de când cu blogul. In primul rând sunt mult mai atenta la detalii pe unde merg, plus ce mai citesc înainte sa scriu postările :). Deci blogosfera asta e benefică se pare pt ambele părți. Apa piscinelor era destul de rece, aproape ca a unui rau obișnuit de munte. Erau persoane care făceau baie, eu nu m-am încumetat 😀
Tudor Enea says
M-ai facut curios sa incerc berea din castane 🙂 Povestile si fotografiile sunt fantastice. Multumesc si salutari!
Larisa says
Nu stiu in ce masura o vei gasi. Pana si aici in Franta e greu de gasit in magazine. Tre' sa mergi in Corsica sa o gusti la ea acasa, cel mai bine :p.
Multumesc pentru aprecieri!
CARMEN says
O zona superba! Fotografiile tale sunt… fenomenale! Absolut fenomenale! Toate!
Multumim pentru excursie si asteptam sa ne inviti la picknick 🙂
Larisa says
Multumesc si cu mare drag Carmen!
Alexandra V says
E superb apusul surprins! Cat de ciudat poate fi, ca nu am prins niciodata un apus de soare peste o apa, mare, lac, etc? 😀
Larisa says
Ai nevoie de o mare orientata catre vest. Altfel, daca e orientata catre est, ca Marea Neagra de exemplu, tre' sa te trezesti dimineata pentru rasarit 😉
Alexandra V says
Am fost si la "mari orientate catre vest :P", dar din pacate eram de fiecare data prinsa in alte actiuni si am uitat mereu de apus…:(
Larisa says
Eh, stiu cum este, se va ivi vreo ocazie datile urmatoare 🙂
Anonim says
Buna Larisa si salutari de la Toronto !
Am descoperit blogul tau de curand si vreau sa-ti spun ca m-au fascinat povestile si mai ales pozele castelelor vizitate de voi….iar Azorel e bestial !!! Noi am fost in concediu doar la Paris dar imi doresc tare mult sa vad Valea Loarei cu castelele ei de vis.
V-am insotit cu placere si in concediul vostru in Corsica. Pozele sunt fenomenale si de aceasta data.
Felicitari pentru un blog deosebit!
Toate cele bune, Sonya
Larisa says
Multumesc mult Sonya pentru aprecieri! Ma bucur ca ti-au placut povestile si pozele mele.
Nu-i timpul pierdut, daca iti doresti cu adevarat, intr-o zi cu siguranta te vei intoarce in Franta si vei vizita si alte regiuni, inclusiv Valea Loarei sau Corsica.
Toate cele bune de asemenea si te mai astept pe aici 😉