După ce ne-am clătit ochii prin satul Montrésor, am zis să intrăm și la castel dacă tot suntem aici, cine știe când mai ajungem. În plus nenea de la intrare ne-a asigurat că este magnifique, pe dinafară și pe dinăuntru, deci nu vom fi dezamăgiți de cei 8 euro de persoană pe care-i vom plăti pe bilet. În plus, puteam vizita liniștiți împreună cu Azorel. L-am crezut pe cuvânt și am întins cardul să achit. S-a scuzat că nu are aparat și dacă aș putea să îi dau numerar sau un cec, ar fi parfait. N-aveam carnetul de cecuri mă mine, așa că am dat fuga la banca de vis a vis și am retras ceva numerar. Biletul fiind achitat, domnul, după ce ne-a spus mândru că el e polonez, ne-a înmânat niște dosare cu informații turistice, urându-ne bonne visite, atât în franceză, cât și în limba lui maternă. Bănuiesc că asta ne-a urat în poloneză și că nu ne-a înjurat, că n-am înțeles o iotă! În fine, indiferent ce-o fi zis el, am pornit pe aleile castelului într-o aventură care avea să fie una dintre cele mai plăcute dintre toate cele avute la castelele vizitate pe Valea Loarei.
Castelul Montrésor nu face parte din șirul celor mult prea vizitate și mega cunoscute din aceasta regiune. Puțini vizitatori ajung aici, probabil doar cei care au ceva mai mult timp la dispoziție să descopere cotloanele mai puțin frecventate ale Loarei, sau cei care sunt la a doua, a treia vizită, sau, de ce nu, poate cei pasionați de locuri mai neumblate. Sinceră să fiu, deși știam de satul Montrésor de multă vreme, am aflat târziu că există și un castel care se vizitează. Cum castele sunt aici la orice colț de șosea, mă gândeam că o fi domeniul cuiva, neinclus în circuitul turistic. M-am înșelat se pare.
Așezat pe o mică ridicătură de pământ, cât să domine un pic satul și valea râului Indrois, Castelul Montrésor a fost construit în 1493 de către Imbert de Bastarnay, bunicul Dianei de Poitiers, pe locul unei vechi fortărețe medievale fondată de Foulques Nerra, conte de Anjou, undeva în anul 1005. Apropo de Diana de Poitiers, dacă vreți să cunoașteți mai multe despre acesta frumoasă și râvnita doamnă de la curtea Franței, vă invit să vizitați cândva, dacă aveți ocazia, Castelul Cheneonceau, un fel de bijuterie a acestei regiuni și care păstrează o parte din personalitatea acesteia.
Revenind la castelul de azi, din vechea incintă medievală s-au păstrat o parte din ziduri și din turnurile de apărare, astfel că Montrésor este un castel într-o fortăreață. De-a lungul timpului a trecut în și prin posesia mai multor familii nobile, până a ajuns în 1849 posesia contelui Xavier Branicki, de origine poloneză (nu, nenea de la intrare nu era vreun conte…cred!), ai cărui descendenți îl stăpânesc și astăzi.
Noi am început vizita cu grădina din jurul castelului. Nu este una tematică, dar este deosebită în felul ei, în special datoria aleilor ce înconjoară vechiul zid medieval, de unde se poate admira o frumoasă priveliște asupra satului și a împrejurimilor. Parcul din interior, amenajat în stilul secolului XIX, oferă vizitatorilor un parcurs idilic, romantic, printre flori, copaci, arbori exotici și statui impunătoare. Mi-au plăcut foarte tare scaunele și mesele din fier! Îmi place în general mobilierul de grădină din fier, dar parcă acesta, așezat lângă trandafiri urcători și ziduri de sute de ani, părea mai special. Însă ce m-a uns la suflet a fost plimbarea pe lângă zid. La punctul cel mai înalt al traseului, unde am oprit pentru o ședință foto, era chiar o băncuță. Vă jur că n-aș mai fi plecat de acolo, atât de frumos se vedea totul în jur!
După ce ne-am săturat de grădină, am intrat să vedem și interiorul. Castelul este mobilat și decorat mai contemporan, în stilul secolului XIX, de către familia Branicki. Am descoperit că, deși îmi place să mă plimb pe ziduri medievale, ador totuși interioarele ceva mai contemporane, pe care de altfel se găsesc mai rar la castelele de pe Valea Loarei. În încăperile de la Montrésor se pot admira colecții de picturi renascentiste italiene, taboluri reprezentând momente din istoria Poloniei, trofee de vantoare, mobilier, ornamente, tapițerii remarcabile. Frumos, elegant, rafinat, cu stil. Mi-a plăcut. Castelul e mic, dar se vizitează cam tot, ceea ce mi s-a părut minunat.
Scara interioara din lemn în spirală mi s-a părut piesa de rezistentă a castelului.
Voilà, un astfel de colț de lectură mi-ar plăcea mie!
Nici un salon ca ăsta nu m-ar deranja…
La ieșire este amenajat, ca peste tot, un mic magazin de suveniruri. Nu ne-am abținut, am intrat și firește că n-am plecat cu mâna goală și cu portofelul plin. Am cumpărat un tirbușon în formă de sticlă de vin, două borcănele de condimente, unele pentru vin fiert, iar celelalte pentru friptură în stil cavaleresc, plus o pungă de ceai de iarnă, cu mere, fructe roșii și migdale. Nu sunt o mare amatoare de ceaiuri, dar pe ăsta aproape l-am terminat într-o săptămână! Și nici nu este încă iarnă!
Am plecat de la Montrésor tare încântată,
este un loc fix pe gustul meu: nu foarte aglomerat, dar deosebit și cu
un farmec aparte, deci nenea de la intrare nu ne-a mințit, este chiar magnifique.
Cred că Montrésor este unul dintre acele locuri pe care le îndrăgești
înainte să ajungi acolo și de care te îndrăgostești irecuperabil atunci
când ajungi să le cunoști, fără să poți explica în prea multe cuvinte de
ce. Deși puțin cunoscute, recomand satul si castelul tuturor celor care
aleg să viziteze această regiune!
este un loc fix pe gustul meu: nu foarte aglomerat, dar deosebit și cu
un farmec aparte, deci nenea de la intrare nu ne-a mințit, este chiar magnifique.
Cred că Montrésor este unul dintre acele locuri pe care le îndrăgești
înainte să ajungi acolo și de care te îndrăgostești irecuperabil atunci
când ajungi să le cunoști, fără să poți explica în prea multe cuvinte de
ce. Deși puțin cunoscute, recomand satul si castelul tuturor celor care
aleg să viziteze această regiune!
S-ar putea sa te intereseze si:
coco says
tare-mi plac gradinile!!!
Larisa says
si mie mi-au placut!
Miky says
inca mai folosesc cecurile? ziceau ca le scot. eu le urasc, nu le am folosit niciodata.
si da, un salon de ala de studiu mi ar trebui si mie 😀
Larisa says
Tocmai vin de pe blogul tau :))!
Da, se mai folosesc. Eu le gasesc destul de utile. Nu le folosesc prea des, dar la nevoie, merg :D.
corina says
… „nu foarte aglomerat, dar deosebit și cu un farmec aparte” acestea sunt și criteriile mele.
Încântătoare plimbarea le castel. Ai avut ce fotografia. Favorită poza cu cele două scaune și o masă. Modelul spătarelor pare să indice clar cel pe care stă EA și cel pe care stă EL. Pentru mine este fotografia zile!
Larisa says
Uite ca n-am fost atenta la detaliul acesta! Interesant!
De multe ori si locurile mai putin cunoscute au un farmec aparte. Imi place sa le descopar.
corina says
Și eu observ detalii după ce am fotografiat ceva. Cu atât mai interesantă această activitate. Despre locuri … Franța e plină de ”comori” de descoperit.
Larisa says
Sunt intr-adevar multe locuri interesante de vizitat!
Vulpita Calatoare says
Si eu i-as fi alocat o postare separata castelului! Mi-a placut taaare mult!
Larisa says
Ma bucur!
Initial scrisesem un singur articol, dar pentru ca ma lungisem prea tare, iar sirul de poze era interminabil, m-am gandit ca ar fi mai bine sa-l impart.
CARMEN says
seamana mult cu Branul 🙂 Frumoasa plimbare ne-ai oferit azi, Larisa draga! multumim!
o saptamâna plina de veselie îti doresc!
Larisa says
Ma bucur! Multumesc Carmen!
O saptamana faina si tie!
Nice says
Fermecator castelul, pare desprins din basme, nu degeaba te-a impresionat atat de tare pe tine. 🙂 Dupa cum bine stii si eu ador zidurile medievale… 😀 Am facut o pasiune pentru fortarete. :)) 😛 😀
Ceea ce nu prea ma atrage, trebuie sa recunosc, fiind o fana absoluta a minimalismului, a modernului, este sa vizitez interiorul acestor castele. Mobila veche, de epoca, nu e tocmai pe gustul meu, imi da senzatia de sufocare. E ciudat stiu. 😛
Abia astept sa ne delectezi cu ceva imagini de toamna frantuzeasca. Toamna 2013… 🙂
Larisa says
Am mai intalnit persoane care sa nu fie atrase de interioare, de mobilierul vechi. Adevarul este ca farmecul acestor castele sta in general in arhitectura, gradini si amplasare. Interioarele in general sunt la fel si nu foarte speciale.
Chiar ieri dupa-amiaza iesisem pregatita cu aparatul de gat la o plimbare pe malul raului. Insa in afara de cativa copaci usor colorati, n-am gasit nimic care sa aduca a toamna. Totul este inca verde…
Cris-Mary says
Cred ca nici eu nu m-as mai fi dat dusa din gradina daca eram in locul tau :d Inca o data ma mir de verdele superb:D Masutele si scaunele din fier forjat sunt absolut minunate si se incadreaza perfect in tablou. Iar scara interioara ai dreptate cand zici ca e de senzatie..Minunat!
Larisa says
Inca e totul verde pe aici, nici urma de toamna :D. Din cate am observat anii trecuti, mai pe la safarsit de octombrie se coloreaza totul.
Initial eu am crezut ca scara este doar de de forma, parea fragila. Chiar m-am mirat ca era permis sa urcam pe ea.
Floarea bunica says
Am vazut titlul de aici si dupa ce am citit pe majotitatea blogurilor,am lasat caselul pentru desert.Nu m-am inselat.Tare placut si frumos.M-ai facut sa-mi placa ca in tinerete Franta.Scrii tare frumos ,iar pozele sunt si mai frumoase.Ai dreptate cu picassa,nu mai intasem de ceva vreme,nu credeam ca sunt pozele mele asa de colorate si luminoase erau.Au un program care le imbunatateste.O saptamana placuta si linistita,
Larisa says
Ma bucur tare! Multumesc pentru cuvintele frumoase. Poate este pentru ca imi face placere sa scriu despre astfel de lucruri. Imi zicea o fosta profesoara ca eu scriu frumos daca imi place subiectul, altfel nu scoate nici 3 fraze de la mine :)).
Multumesc, saptamana frumoasa asemenea!
Anonim says
Hmm, esti sigura ca nenea de la intrare nu era chiar proprietarul sau vreo ruda ceva?
Larisa says
:)) nu parea sa fie…dar cine stie :))
Andra says
Am descoperit blogul tau de cateva zile, si de atunci ori de cate ori am putin timp liber, citesc cu mare drag articolele postate de tine. Ai un talent incredibil, reusesti sa transpui cititorul in locurile descrise si fotografiate. Printre randuri, printre poze, reusesc sa simt putin din atmosfera locului. Franta este un taram de poveste, iar regiunea ta este pur si simplu merveilleuse! Ah, ce mi s-a facut "pofta" de-o calatorie!
Larisa says
Multumesc frumos Andra! M-ai facut sa rosesc :)! Ma bucur ca iti plac articolele si fotografiile, pana la urma asta este si scopul pentru care am creat acest blog. Sa aduca placere cititorilor.
Regiunea este intr-adevar interesanta. Te astept candva in vizita ;)!
Mira says
Poate era moştenitorul castelului! 😀 Uite că se întâmplă să fie castele mai puţin cunoscute, dar atât de frumoase şi de îngrijite, iar altele, poate mai promovate, pot fi o dezamăgire.
Larisa says
Da, cine stie, poate era vreun conte :))!
Sa stii ca am observat pe aici ca tocmai castelele micute sunt cele mai ingrijite. Proprietarii isi dau mai mult interesul sa atraga turisti. In schimb la castelele mari turisti sunt mai mereu…
Unknown says
Larisa, fotografiile sunt elocvente. Chiar este asa cum ti-a fost recomandat inca de la intrare. Mi-a placut cu totul, incepand cu gradinile iar interioarele m-au fermecat. Am deschis in fereastre separate fiecare imagine din interior si inca ma uit la ele… Bogat decorate incaperile, pline de tablouri, trofee… absolut superb. 🙂
Si textul e foarte frumos, tare mult mi-a placut.
Noapte buna, draga mea!
Larisa says
Multumesc Elly!
Si mie mi-a placut interiorul la castelul asta. Mi s-a parut bine pastrat, ingrijit, curat. Parca si vedeam oameni in haine de epoca cum roiesc prin saloane :). Nu toate sunt asa…Cum scriam si mai sus intr-un comentariu, in general la castelele mai putin cunoscute, proprietarii isi dau mai mult interesul.
Te pup!Noapte linistita si tie!
Bia says
Eu înnebunesc când văd asemenea așezări… sate cu castele și asemenea povești… Doamne! Am greșit secolul!!! :((
Larisa says
Te inteleg, si eu simt la fel uneori:)!
daniela says
Ador sa ma plimb si sa vad tot felul de asezari noi. As vrea sa colind intreaga tara si locurile frumose din afara ei.
Larisa says
Te inteleg perfect Daniela :)! Cine n-ar vrea sa colinde lumea?!
Emil-Anton COMȘA says
Îmi plac șemineele afumate, deci folosite. Oare se poate înnopta la castel, sau în camerele personalului?. O poveste fascinantă!
Larisa says
Am observat ca in majoritatea castelelor semineele functioneaza in anotimpul rece, spre "deliciul" vizitatorilor. Am vizitat cateva asa. Focul arzand, mirosul de lemn ars, parca dau viata locului.
Nu stiu daca la castelul acesta se poate innopta, nu cred. Insa sunt o multime de alte castele transformate in hotel, sau chiar castele din cele incluse in circuitul turistic care au cateva camere, separate de cele care se viziteaza, ce se pot inchiria. Desigur ca pretul este ca "de castel".