Inapoi acasa…in Franta

Bonjour dragii mei si la multi ani ca nu am apucat sa va spun! Sa aveti un 2012 plin de impliniri si bucurii! Va scriu de undeva de langa Paris astazi. Vacanta in Romania s-a terminat si nu am apucat sa scriu nimic despre asta. Au fost atatea peripetii astfel incat nu stiu daca sa zic ca a fost o vacanta frumoasa sau nu… In cateva ore voi pleca catre Tours, oraselul meu adoptiv, unde voi ramane pentru… o viata.

E ciudat dar acum simt ca m-am intors acasa. Pentru ca acasa nu este numai unde te nasti, ci si unde traiesti, unde te dezvolti, unde te simti implinit si fericit. Eu ma simt fericita aici si in momentul de fata nu imi pot imagina viata altfel si in alt loc. Nici nu vreau nici macar sa imi imaginez cum ar fi fara EL, sau cu o distanta de 3000 de km intre noi, sau cum ar fi sa mai suport Unicredit Tiriac Bank pentru nici macar o zi in calitatae de angajator. Asa ca sunt bine, sunt linistita , sunt fericita si SPER asa sa fie si de acum inainte.

Uite ca s-a mai incheiat un an, un an pentru unii bun, pentru altii poate mai putin. Multe lucruri s-au schimbat si multe au ramas la fel. Nu obisnuiesc sa trag linie, dar daca ar fi sa o fac, as putea spune cu adevarat ca pentru mine a fost anul care mi-a schimbat viata si mi-a intors-o la 360 grade. In afara faptului ca mi-am pus toata viata in doua valize si cu ele m-am urcat in avion pentru a-mi urma inima intr-o alta tara, altceva nu imi amintesc sa fi facut. Cred eu totusi ca este suficient. Aici in tara adoptiva in cele 4 luni din 2011 am invatat sa ma adaptez, sa vorbesc, sa traiesc altfel decat eram obisnuita pana acum. O experienta de genul asta te maturizeaza, te face sa privesti lucrurile altfel cu mai multa cumpatare si moderatie. Inca mai merg la cursurile de franceza pentru straini si sunt fericita ca am reusit sa imi echivalez studiile. Deci cine zice ca universitatile romanest sunt de c… sa cerceteze mai mult!

Dimineata pe platoul Bucegilor

Pentru 2012 am cateva planuri, insa viata asta a noastra este atat de imprevizibila si am invatat din ea ca niciodata sa nu spui niciodata pentru ca nu stii prin ce locuri te poate purta, oricat de imposibil ar parea la momentul de fata. Totusi sa fim optimisti pentru ca avem de planificat o nunta si de conceput un bebe. Deci planuri mari!  Sper sa reusesc pe langa acestea, sa imi dau testele de limba franceza necesare inscrierii la universitate, intrucat am de gand sa imi continui studiile aici cu un master.

Pana la indeplinirea planurilor, abia ne-am intors din vacanta in Romania. O sa povestesc mai multe lucruri in articolele viitoare. Pana atunci ca si concluzie generala pot spune doar ca este o experienta tare ciudata sa fii calator in propria ta tara. Este ciudat sa vii in vizita in propria ta casa. Este ciudat sa revezi oamenii dragi dupa luni de zile in care ai fost departe de ei. Nu stiu daca ati trait experienta, sau si daca ati trait-o daca ati simtit la fel, dar eu personal ma simt confuza. Ma simt cumva ametita, cumva in mijlocul unui vartej. Nu am fost niciodata plecata de acasa pentru perioade lungi, dar nu despre asta este neaparat vorba ci despre faptul ca este foarte straniu ca un loc pe care  il stiai ca fiind acasa, sa il revezi si sa stii ca nu mai este.

In rest mai pot adauga ca am avut toata perioada aceasta o urata raceala la plamani care m-a tinut prin casa, pe la caldura, cu pumni de medicamente, antibiotice si vizite la doctor. Nu mai vorbesc de tusea de care inca nu am scapat si durerile ingrozitoare sub coaste de nu puteam sta intinsa. Sampania, vinul……….. de sarbatorile astea au fost doar vise. Deci, concluzie: rugati-va intotdeauna pt sanatate ca ea este cea mai importanta! Sa mai adaugam si ca nu am apucat sa ma vad cu toata lumea, in principiu tot din cauza racelii, ca iubitul meu si-a pierdut pasaportul de aici rezultand: vacanta mai lunga cu 3 zile, bilete de avion si tren anulate, bani pierduti si alergatura (l-a gasit, dar rezultatul s-a pastrat). Partea buna a fost ca am revazut oamenii dragi (muream de dorul lor) si i-am putut strange in brate, am facut o scurta plimbare prin Bucegi, ca tare imi lipsea muntele meu drag (desi nici aici nu am facut mare lucru…ati ghicit din cauza racelii) si m-am bucurat ca Azorel a suportat cu bine calatoria cu avionul, a fost un catel tare cuminte si ascultator.

Am gasit totul la fel cum lasasem, ca si cum vremea ar fi trecut atat de nepasatoare peste toate. Nici nu stiu cand au trecut 4 luni. Parca ieri plecam pe 19 august, intr-o zi calda de vara…. Pfff timpul asta… Acum astept doar sa ajung acasa, in scumpul nostru orasel, in micutul nostru apartament si in pufosul nostru pat. Sa reintru in cotidian. Sa ma trezesc dimineata si sorbind dintr-o cafea aburinda sa va povestesc pe larg vacanta mea prin Romania.