La ce castel să mergem într-o duminică de februarie pe Valea Loarei ? Vă spun eu : la Castelul Blois. De ce tocmai la Blois? Pentru că Blois este castelul fără grădini, vizita desfășurându-se în cea mai mare parte la interior, perfect pentru zilele reci de iarnă. Posedă și un Muzeu de Artă care face parte din castel, plus un interior bogat decorat și multă istorie cât să te captiveze, astfel că iarna la noi pe Valea Loarei, Blois este întotdeauna o idee bună. Ca să nu mai zic că acest castel se află chiar în centrul orașului cu același nume, un oraș foarte drăguț, unde o plimbare este mereu binevenită. Mai ales când afară e soare.

Am început vizita cu castelul. Castelul Blois este unul dintre marile castele ale Loarei. Cu o istorie bogată, dar și zbuciumată ce coboară până prin secolul IX. De la conții de Blois, vasali ai regelui Franței, la Louis al XII-lea, Francois I, sau Henri al II-lea, vandalizat în timpul revoluției franceze, castelul Blois ajunge în final în posesia orașului Blois, clasat ca monument istoric și inclus împreună cu toată Valea Loarei pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Am mai povestit pe larg despre castelul Blois aici.

Ce-l face deosebit față de celelalte castele, este faptul că Blois reunește în jurul aceleași curți 4 aripi simbolizând 4 epoci în 4 stiluri diferite, creînd o veritabilă panoramă istorică a arhitecturii franceze. Putem admira Castelul din Evul Mediu, construit de către conții de Blois, din care nu a mai rămas astăzi decât sala seniorială, cunoscută sub numele de Sala Statelor, apoi aripa Louis al XII-lea, apartamentele de la primul etaj adăpostind astăzi Muzeul de Arte Frumoase. Urmează aripa François I, una dintre primele opere de artă ale renașterii pe Valea Loarei, cu scara monumentală în spirală ce amintește de castelul Chambord și nu în cele din urmă aripa Gaston d’Orléans, cu stilul server, care nu se potrivește deloc cu restul clădirii.

Vizita cu copiii s-a desfășurat, așa cum era de așteptat, pe repede înainte. Noroc cu histopadul, tableta pe care o primești la cerere la intrare, inclusă în bilet (ingenioasă realizare, vă jur!) și care conține joculețe de genul « vânătoare de comori » unde trebuie să găsești și să identifici prin încăperi diverse obiecte și simboluri. Este ceva ce captivează copiii și îi face totodată să fie atenți la exponate. Dacă mai punem la socoteală și explicațiile interesante și pe gustul celor mici, am putea spune că vizita a fost foarte productivă pentru fete. Cultura se deprinde la vârste fragede, nu-i așa ?

După ce am terminat cu castelul am luat masa în centru iar după masă, ca să meargă bine mâncarea , am purces la o plimbare prin oraș. Blois e un orășel foarte fain, vă spuneam. Mai fusesem desigur, unde nu am fost aici pe Valea Loarei în toți acești ani, iată 12 anul acesta.

Situat chiar pe malul Loarei, Blois este un loc de mare importanță istorică și culturală, unde monumentele abundă: biserici, catedrale, clădiri impunătoare sau simple case medievale tradiționale cu bârne de lemn. Însă cel mai tare la Blois ador străduțele lui în pantă care te fac să uiți că ești la câmpie, iar multitudinea de scări îi dau un aer misterios.

Am mai povestit despre orașul Blois aici și aici.

Am mers până sus la catedrală, fetelor le plac tare catedralele, mai ales să aprindă și stiga lumânări :). Sunt grandioase, într-adevăr iar cea din Blois nu face excepție. În spatele catedralei se află o grădină tare drăguță, suspendată parcă deasupra orașului și a Loarei. Priveliștea este superbă! Mai mult decât atât, am găsit acolo și un loc de joacă cu multe instalații de joc, pentru fete acesta fiind clar cel mai interesant biectiv turistic din Blois :).

Amintire de la Blois 😉

Mai mergem în aprilie, la Casa Magiei ;).

 

 

Etichete: , , , , ,