Vara 2007. Vara care mi-a schimbat intr-un fel viata. DN1, un drum aglomerat, un concediu oarecare, pe care dintr-o intamplare am ales sa-l petrec la Sinaia. Pornesc pe soseaua aglomerata, intr-o dimineata aparent
rece de august, catre liniste si pace, catre un loc care sa ma faca sa
imi adun gandurile si sa inteleg ce sa fac cu viata mea. Pornesc catre
un loc drag mie, nu stiu exact din ce motiv, un loc in care imi
gasesc intotdeauna linistea sufleteasca. Aparent un loc aglomerat si
plin de fite, de el ma leaga ceva invizibil si de neexplicat, de parca
m-as fi nascut acolo. Sinaia, taramul de vis in care mi s-au intamplat
atatea, bune s-au rele,  atat de aproape de inima mea. 

 

O vacanta obisnuita de cateva zile, pentru care imi doream liniste, astfel incat sa pot afla raspunsurile la intrebarile care ma framantau atunci. Muntele imi era strain. Il cunosteam doar din afara, de jos, de la poalele lui. Mi se parea fascinant si misterios si as fi vrut sa-l descopar acolo, in adancul lui, insa niciodata nu-mi facusem timp pentru el. Insa, el, muntele, m-a condus deasupra tuturor celor multi si umili, acolo sus unde intinzi mana si atingi cerul, unde „respiri” liniste si „auzi” pace, de unde lumea se vede mica si unde unde grijile dispar. 

Mi-am dat seama ca pana in acea clipa traisem degeaba si ca tot ce realizasem pana atunci erau lucruri obisnuite fara insemnatate. M-am uitat in jur si ma simteam acasa. Ma simteam intr-un loc unde imi era destinat sa ajung. Intamplator sau nu, simteam ca m-am descoperit pe mine insami. Simteam ca sunt libera. Nu mai voiam sa cobor vreodata. Si impropriu spus, n-am mai coborat. 

Etichete: , , , , , ,