Întotdeauna mi-am dorit să văd marea iarna. Habar nu am de ce, pentru că eu nici vara nu țin neapărat s-o văd. Dar iarna credeam eu că e mai fascinantă. Deși n-a fost vreodată departe, că doar Constanța era la vreo 250 km de București, tot n-am ajuns. Probabil nu mi-am dorit îndeajuns, că altfel făceam eu ce făceam și tot ajungeam. Acum tot la 250 de km este marea. Mă rog, oceanul, dar este cam tot aia. Nu vrea parcă să mă părăsească deloc, tot aproape rămâne, iar eu rămân să mă întreb mereu de ce natura n-a făcut Alpii acolo și Atlanticul în locul Alpilor. Bine, decât să muți munții din loc, mai bine mă mut eu lângă ei, dar nah, așa a fost să fie. Poate cine știe, în viitor….
Și probabil nici până în ziua de azi n-aș fi ajuns să văd marea iarna, dacă săptămâna trecută nu primeam o invitație de la un amic, care ne zicea să peterecem weekendul la el. Respectivul are o căsuță de vacanță la malul mării. Oceanului. Nu e chiar a lui, ci a familiei sale, dar fiecare membru o folosește când și cum vrea. La început nu știam dacă să mergem, că aveam diverse de făcut, dar am zis până la urmă de ce nu, dacă omu’ tot ne-a invitat. Hai să vedem oceanul iarna!
Și uite așa, vineri pe la prânz, am plecat către Chatelaillon-Plage, un mic orășel la malul mării, la vreo 15 km de La Rochelle, care Rochelle este la vreo alți 240 km de Tours. Vremea arăta bine, chiar și în Tours era soare, deși cam frig cei drept. După 2 ore și un pic am ajuns la destinație. Nu era nimeni acasă. Oamenii erau … la plajă. Înțelegeți voi, la plimbare pe plajă, că doar nu se bronzau în slip în ianuarie!
Ne-am luat catrafusele, prin ele înțelegându-se în primul rând rucsacul foto cu aparat cu tot și trepiedul și am pornit spre plajă. Era soare și mult mai cald ca în Tours. Bine, nu stăteam chiar în tricou, dar orium….să zicem vreo 10 grade, ceea ce, pentru ianuarie este destul de bine. Singura problemă era, cum este de altfel întotdeauna la mare, vântul. Nu sufla să te dea chiar jos, dar oricum se simțea la urechi rece. Așa că mi-am tras căciula.
Am mai fost la Chatelaillon în vara lui 2011. La vremea respectivă venisem în Franța pentru un weekend. Am povestit aici acum ceva vreme. Orășelul era la fel cum îl lăsasem atunci, singura diferență o făcea anotimpul. Când am venit prima data am făcut plajă și m-am bălăcit. Acum, clar nu se punea problema. Însă, dacă nu te uitai la oamenii care erau în haine groase și la copacii care nu aveau frunze, nimic n-ar fi trădat iarna. Totul era așa de colorat, de curat, de vesel și animat.
Orașul are o plajă care se întinde de-a lungul său și odată cu ea o faleză de pomenada. Deși era ianuarie, mulți oameni ieșiseră la plimbare, mânați probabil de soarele care strălucea, chiar dacă avea ceva dințișori. Terasele erau deschise, iar oceanul era atât de liniștit încât părea un imens lac. Nici un val, nici o mișcare. Niciodată parcă nu l-am văzut așa, până și vara trecută era atât de tulburat, de parcă vroia să înghită tot în jur. Plaja era foarte curată, nisipul fîn, dar rece. Nu este voie cu câinii pe plajă în sezon. Nici măcar cu ei în lesă, ceea ce o fi bine, dar pentru mine este cât se poate de nasol, dacă vin la vară. Acum nu era problemă, așa că a alergat și Azorel puțin prin nisip.
Faleză de promenadă este foarte drăguță, ți-e mai mare dragul să te plimbi pe acolo. Orășelul este oricum foarte curat, iar casele sunt toate zugrăvite în culori deschise, dând astfel o senzație de bună dispoziție. În plus, ca peste tot, arhitectura și culorile sunt omogene, ceea ce crează un echilibru și o armonie vizuală, lucru care eu îl apreciez foarte tare. Sunt foarte puțini localnici adevărați aici. Majoritatea caselor sunt de vacanță, ai căror proprietari locuiesc în orașele învecinate. Sunt și câteva hoteluri și vile și chiar un camping pentru turiști, deschis doar vara.
Întâlnirăm prietenii până la urmă, băurăm o ciocolată caldă la terasă împreună, ne mai învârtirăm nițel și făcurăm câteva poze și o luarăm ușor spre casă. Odată ce soarele se apropia de culcuș, temperatura începuse și ea să scadă. Era totuși ianuarie.
Acasă am pus-o de o masă franțuzească, cum altfel, cu un tartiflette și un vin bun.
Ce e aia tartiflette?! Păi, tartiflettul nu este altceva decât cartofi gratinați cu brânză Reblochon. Rețeta este originară din Savoie, adică din Alpi și este foarte populara iarna în stațiunile de schi. Noi o serveam la malul oceanului, dar mă rog, merge și așa. O mică diferență de altitudine doar! De fapt am observat că aici sunt foarte populare în perioada de iarnă preparatele cu brânză topită. Dar nu vă gandiți la cubulețe din alea clasice, ci la brânză normală, gen cașcaval, topită și servită în fel și chip. V-am spus povestea celor trei fondue și cea a Mont d’Or-ului. Reblochon-ul este o brânză tot de la munte și tot din Savoie sau Haute-Savoie, împuțită, cum altfel, din lapte crud, nepasteurizat, de vacă, cu masă moale, în crustă și presata. E bună, nu zic nu, mai ales în preparate, când este topită la cuptor.
Cum se face tartiflette? Simplu. Se iau niște cartofi, se fierb, se lasă să se răcească, apoi se curăță de coajă și se taie felii. În acest timp se călește puțină ceapă tăiată mărunt în ulei, împreună cu un pic de lardon fumé (adică un fel de kaiser, deci se poate înlocui cu bacon, jambon, ce vreți voi, carne să fie), iar spre sfârșit se adaugă puțină smântână. Smântâna nu este obligatorie, doar dacă vă place vouă.
PS: nu luați în seamă vinul roșu din pahar, rămăsese de la aperitiv 🙂
După ce toate aceastea sunt gata, într-o tavă se întinde un strat de cartofi felii, peste ei un strat de sos, iar peste sos felii de brânză Reblochon. Reblochon-ul se poate înlocui cu Brie sau Camembret, sau după caz cu orice fel de brânză moale, care se topește ușor în cuptor. După ce am așezat brânza, repetăm operațiunea, adică cartofi, sos, iar brânză. Cam de două ori se face treaba, hai trei, dacă aveți tavă înaltă. După ultimul strat, se stropește un pic cu un vin alb, demisec, ușor (de Savoie) și se rade puțină brânză, gen Ementaler, sau orice altceva mai tare și se bagă vreo jumătate de oră la cuptor. Se scoate și se servește caldă, acompaniată, firește, indiscutabil și incontestabil deeeee… Da, de un vin. Alb sau rosé, numai lejer și demi-sec să fie.
N-am făcut eu tartiflette-ul, ci o prietenă franțuzoaică desigur, specialistă în astfel de rețete, eu doar am asistat și am ajutat. Dar voi încerca și acasă. Poate încercați și voi și-mi spuneți după cum fuse și duse !
Acum că de de mâncat mâncarăm, de băut băurăm (cu măsură desigur!), de râs am râs și am glumit, acum să ne mai și băgam la somn. Mâine urmează o vizită la Rochefort…
S-ar putea să te intereseze și:
mi se pare mie sau pozele tale sunt din ce in ce mai bune? 🙂
merci :)!
cu pasi mici ma straduiesc sa cucersesc lumea fotografiei :))
Sunt super pozele.Marea este frumoasa si iarna mai ales in zilele insorite.
Da, asa este, soare sa fie!
Draga mea Larisa, nici nu știi cât de dor îmi e acum de mare, soare… :))
Pupici, dragă Lari, pupici!
MARIA
Acum vine vara si o sa te bucuri de mare si soare. Inca putin ;)!
Pupici Maria draga!
Fotografiile sunt foarte frumoase Larisa!
Sper ca îti dai seama ca trec peste "tartiflette"…..
Este o adevarat bomba calorica! :))))))
:))) o portie acolo mica merge!
Multumesc!
Si eu agreez armonia cromatica a cladirilor dintr-o localitate… Iar cea din pozele tale este preferata mea. 😀
Cat despre imagini, sunt spectaculoase, iar una din fotografii m-a cucerit complet. Este vorba de cea cu gardul de lemn pe plaja. Ce inspiratie trebuie sa fi avut realizatorul ei. Sincere felicitari! 😀 🙂
Cam linistit Atlanticul in ianuarie. 😛 Asteptam continuarea. 🙂
Multumesc Nice!
Toata plaja era un gard lung, pus acum iarna doar, ca sa impiedice valurile sa ajunga la faleza. Din loc in loc erau portite sa poti intra.
Cat despre linistea oceanului, a fost scurta. In ziua in care am plecat se auzeau puternic valurile de acasa, si casa era la vreo 20 de minute de plaja. Si inchipuie-ti cum se auzeau, de eu am crezut initial ca trece un tren :))(era o cale ferata aproape :))
Am și eu o chestie pentru mare iarna și zi-mi nebună, dar mie mi se pare mai faină iarna :)) Am vazut-o de două ori: 2009 Palavas (sudul Frantei) și 2011 Rimini (Adriatica)… Adica să mă explic: mie mi se pare că vara nu pot vedea marea din cauza turistilor, nu-i pot vedea foarte bine culoarea, unduirea căci lumea e grămada la bălăceala în ea :)) Cum e si normal să fie. Cu o singura exceptie; am vazut o mare splendida vara, in iunie la Monterosso (Cinque Terre) și asta pentru ca era rece și nu erau oameni la bălăcela. Deci uneori omul strică locul 😀
Offf… îmi doresc să văd și eu Oceanul, iarna, vara, nu contează :*
La vara sper s-ajung si eu in Cinque Terre ala, nu se mai poate!!!
Da, ai dreptate, iarna chiar o poti admira, mai ales intr-o zi insorita si mai ales undeva prin sud 🙂
ce poze frumoase! eu nu am mers pana acum la mare iarna, in schimb vara e obligatoriu, eu ador marea! am fost si noi la Atlantic acum 3 ani deja, am stat in Tharon-Plage si ne-am plimbat prin Pornic si La Baule. e tare frumos, abia astept vara!
ps: mi-ai facut o pofta cu mancarea, vaaaai. salivez. ma duc sa mananc ceva. te pup!
Nu e departe de voi oceanul…dar lasa, e mai bine la vara ;)!
Şi mie îmi este dor de mareeee, soare… Din păcate până în acest moment nu am reuşit să văd nici un ocean 🙂 dar cine ştie în viitor.
E drăguţă staţiunea, îmi imaginez ce frumos este vara.
E timp si pentru vazut oceanul. Oricum ai vizitat o multime de alte locuri frumoase, ai cu ce sa te "lauzi" 🙂
Minunate imagini…eu ador marea in afara sezonului si merg de cate ori am ocazia. Vara ma oboseste prea mult si prefer muntele :). Sa stii ca o sa scriu si eu reteta sa vedem ce iese :). Iti spun dupa :).
Daca iti place branza, sigur o sa iti placa tartifette-ul :)!
Da, vara este mega aglomerat peste tot la mare, dar totusi daca gasesti un loc mai linistit si dragut, e fain.
Nici eu nu mai merg de mulţi ani vara la mare. În ianuarie, chiar mă gândeam să dau o fugă până acolo într-o zi, să o văd şi eu prima dată pe timp de iarnă. Nu am ajuns, dar poate merg în februarie… 🙂 Frumoase, tare frumoase fotografiile, clare şi luminoase, foarte plăcute. Iar locul acela este încântător, micuţ şi cochet.
Multumesc Mira!
Sincer nici eu nu am mai mers la marevara des, iar daca am facut-o am ales locuri mai linistite, fara puzderie de turisti.
Am citit articolul aseara pe nerasuflate si m-am bucurat asa de mult de poze. Oraselul asta imi aduce aminte de un orasel olandez pe care l-am vizitat si care era situat la Marea Nordului – parte din Oceanul Atlantic. A fost una din cele mai frumoase experiente. Multumesc si de reteta 😀 Arata minunat si am sa o fac si eu cat de curand:D O sambata minunata iti doresc si da-i un pupic lui Azorel 😀
Mersi Cris! :*
Sa-mi spui daca ti-a placut tartiflettul, dar daca iti place branza in general, sigur va fi pe gustul tau.
Marea Nordului, interesant, sper sa ajung si eu candva pe acolo…dar sa nu fie prea frig 🙂
Eu am fost in mai, era oarecum placut 18-20 de grade dar batea vantul si eu eram cu geaca pe mine in timp ce olandezii stateau la soare pentru ca aia era o zi de plaja pentru ei la 20 de grade :))
:))) da, clar pentru ei era vara :))
Toate pozele sunt frumoase, toate peisajele… 🙂
mersi 🙂
Eu am vazut Marea Neagra iarna….din Bulgaria. Nu m-a prea incantat ca sa fiu sincera.
Iubesc enorm marea dar in sezonul cald.
Imi plac fotografiile, cateva chiar m-au terminat. Cum ar fi 4,7,8,9…ultima…dar de fapt mi-au placut mult toate. Cladirire din localitate…au un stil dragut, uniform, dar putin cam greoi dupa gustul meu.
Niste tartiflette as manca si eu. Pare excelent!
O duminica frumoasa, draga mea!
Multumesc Elly!
Da, marea e clar de vazut vara, mai ales daca iti place plaja, balaceala. Iarna doar asa, o plimbare intr-o zi calduta…
Saptamana frumoasa iti doresc!
Am vazut si marea si oceanul iarna! In Maroc unii faceau baie, afara erau 20 de grade! Apa totusi era rece …
Am sa incerc reteta, mama o face de ani de zile, o numeste "cartofi frantuzesti" 🙂
Imi inchipui..acolo in Maroc e numai bine sa vezi marea iarna, sper sa o vad si eu odata de acolo :))
superbe pozele ! am fost si eu weekend-ul asta la mare, la Constanta. La fel ca tine nu mai fusesem niciodata, dar mi-a placut, a fost frumos. Se vede ca la voi a fost mai cald, la noi doar duminica au fost in jur de 15 grade.
La mare e oricum mai clad in general, numai vantulcam bate ca nebunul :)) Acolo nu batea vantul?
Nu pot sa-ti zic ce bucurie mi-ai facut cu postarea asta. Oricum revin fascinata pe blog, dar acuma si pozele m-au "prins" si povestea si tot. E Franta, cum sa nu imi placa? 🙂
Ma bucur tare mult ca iti place. Ma straduiesc si eu …