Vorba vine la vulcani, că sunt stinși de ceva vreme, însă dacă nu știți, ei bine aflați acum că Masivul Central Francez este un masiv bătrân, unde elementele vulcanice sunt dominante, fapt exploatat și valorificat la maxim de francezi, turistic vorbind. Totul este ceva cu „volcans” în regiunea Auvergne, de la vârfuri muntoase, lacuri formate în cratere, clădiri și catedrale construite din roci vulcanice, parcuri științifice, care explică fenomenele, rezervații naționale străbătute de trasee de drumeție, până la denumiri de hoteluri, restaurante sau preparate gastronomice.  Fiți însă fără grijă, nimic nu mai erupe de câteva mii de ani în zonă, trecutul tumultos e de mult uitat, astăzi Masivul Central ne încântă prin varietatea peisajelor mai degrabă liniștite și prin formele pitorești de relief. 


Regiune preponderent rurală și departe de cărările bătute ce duc spre marile destinații turistice ale Franței, Auvergne, regiunea vizată de noi din Masivul Central pentru vacanța de anul acesta, se arată călătorilor sfioasă, cu dealuri line mai degrabă decât cu munți, presărate cu ferme agricole construite din piatră, rupte parcă din alte vremuri, cu văi domoale, păduri întinse și pajiști verzi pe care pasc cirezi de vaci, ca o adevărată oază de inedit, o zonă tradițională originală. 

 

De ce Auvergne? Sinceră să fiu nici eu nu știu exact de ce am ales tocmai această regiune când erau altele cu mult mai la începutul listei cu „de văzut”. În primul rând vizam o zonă nu foarte turistică sau aglomerată și cel mai important nu foarte departe de casă, la maxim patru ore de drum cu mașina. Până la această vacanță nu fuseserăm plecați cu Erika la mai mult de 1 oră depărtare, așa că voiam să o luăm ușurel, nicidecum să ne înhămam la vreun drum lung, ca acela spre sudul Franței de exemplu, deși ne-ar cam fi plăcut și varianta asta. Inițial ne gândeam la o escapadă la mare, vorba vine mare, aici la noi la ocean, însă am renunțat la idee, parcă o săptămână la munte, cu drumeții, temperaturi moderate și aer curat ne surâdea mai tare pentru o vacanță cu un copil de 8 luni. Și cum departamentul Puy de Dome din Auvergne e la trei ore jumătate de casă, peisajele sunt faine și idei de plimbări o mulțime, am zis să încercam. 
 
 Drumul l-am făcut cu mașina, trei ore jumate pe autostradă, hai patru că ne-am mai și oprit o dată. Nu a fost chiar liniștitor, dar slavă cerului că nu a durat mult. Dacă alegeam să mergem în Alpi cred că înnebuneam. Chiar dacă am plecat dimineața, când Erika este de regulă bine dispusă, nici nu ieșisem din Amboise că începuse să mârâie în scaun, când intram pe autostradă deja aveam concert în toată regula. Și așa ne-a delectat auzul vreo juma de oră, ba chiar mai mult, în ciuda încercărilor mele de a-i distrage atenția cu jucăriile și activitățile pregătite special, nimic nu părea să o intereseze, până când în sfârșit a luat-o somnul. Iar de scos din scaun nici nu se punea problema. S-a trezit cu puțin înainte de destinație, ne-am oprit, am mâncat cu toții, am schimbat-o și am pornit din nou, noroc că nu mai aveam mult. La întoarcere a fost ceva mai lejer, în sensul că a dormit mai mult, dar și noi ne-am prins de șmecherie, am dat muzica mai tare la radio și a adormit rapid. Eh, din experiență învățăm.
  



Cazarea am luat-o într-un camping simpatic, la căsuță, pe malul lacului Chambon. Prețul a fost cam mare față de alte campinguri din zonă, dar amplasarea, cu acces direct la lac a fost genială, a meritat banii. Campingul a fost și el pe măsură, verde, curat, îngrijit, frumos amenajat, cu personal amabil și dotări foarte utile, cum ar fi un bar-restaurant și un minimarket. Căsuța a fost confortabilă, curată, amenajată și dotată cu toate cele necesare, terasă acoperită, dormitor, baie, toaletă, mini bucătărie complet utilată de la frigider și aragaz până la linguri și furculițe, ba am avut și calorifere pe care chiar le-am pornit în nopțile reci. Deși aveam posibilitatea închirierii unui kit-bebe, cu pătuț și scaun înalt, Erika a dormit cu noi în pat, la fel ca acasă (da, nu doarme în pătuț!), așa că am luat am luat doar scaunul. Ne-am descurcat bine la capitolul somn. Chiar dacă Erika ne dădea trezirea pe la 7 jumate-8, cel puțin dormea toată noaptea. Și oricum la 10 sforăiam, doar nu credeați că ieșeam seara în oraș, nu-i așa? 😂 
 
Masa am luat-o toți trei în căsuță dimineata și seara, iar la prânz la restaurante, pe acolo pe unde hoinăream. Nu vă gândiți că ne complicam preparând cine știe ce, ne limitam desigur la ouă ochiuri, salate, mezeluri și brânzeturi. Ah, da, și peste proaspăt prins într-o seară! Deși am avut grătar la dispoziție nu ne-a tentat să îl punem în funcțiune, probabil și din cauza că de când stăm la casă facem asta frecvent, apoi poate și din cauza vremii. Deși ziua era călduț, seara era destul de rece, nici vorba de mâncat pe terasă precum în vacanțele precedente la camping, pe tărâmuri mai calde ce-i drept. Deh, vremea de munte, bat-o vina! În schimb la prânz ne-am delectat în fiecare zi cu preparate savuroase și copioase (pffff!!!), locale sau mai puțin locale, după pofta fiecăruia.  
  



Pentru Erika pregăteam în fiecare dimineață pachețelul în săculețul ei izoterm, atât pentru prânz cât și pentru gustarea de după-amiază, în cazul în care nu ajungeam înapoi la timp. Pe perioada vacanței nu i-am mai pregătit eu mâncarea, am optat excepțional pentru borcănelele gata preparate din comerț, pe care ceream să ne fie încălzite la restaurantul unde mâncam. Nu am avut probleme, este o mâncăcioasă oricum! Iar pentru Azorel câte o bucățică pe sub masă, în rest bobițe ca de obicei.

 
Cât despre activități, ne-am bucurat drumeții ușurele, în general în jurul lacurilor, Auvergne având destule de oferit, care mai care mai pitoresc. Am văzut și câteva cascade, un sat medieval clasat printre cele mai frumoase din Franța, un castel fortificat urcat pe vârf de munte, plus alte orașele și stațiuni simpatice. Însă cel mai tare mi-au plăcut drumurile, ca niște spectacole inedite, cu munți și văi, dealuri și pasuri, sate cu case de piatră și multe, multe vaci păscând indolente pe coastele cu iarbă verde și grasă. 
  



Cu Erika ne-am descurcat bine la capitolul plimbări, îi place, e foarte curioasă să privească, să descopere. Am avut cu noi portbebe-ul Ergobaby, o achiziție veche, dar foarte potrivită și pentru plimbări în natură, căruciorul Chicco Oh la la (4kg jumate), foarte bun pentru plimbări citadine, ușor, încape peste tot, la restaurante, în căsuță sau în portbagajul mașinii, și, firește, brațele noastre, niciodată prea obosite pentru micuță. A mai protestat ea din când în când, dar per-ansamblu a fost ok, zic. 

 
Și uite așa în Auvergne petrecurăm prima vacanță în formație de patru.  E drept că Auvergne nu-i Coasta de Azur, dar are farmecul ei dacă ești curios și vrei să îl descoperi. Și-apoi firește că vacanța cu copilul, mai ales cu unul de 8 luni, este total diferită față de cele de dinainte, sunt multe lucruri pe care trebuie să le ajustezi și la care trebuie să te adaptezi, însă cu răbdare și acceptare se poate transforma în ceva foarte frumos, unic, ce lasă în urmă amintiri de neprețuit. Desigur că Erika nu își va aminti, dar noi da. Întotdeauna. 
  

S-ar putea să te intereseze și: 

 Alte călătorii în Auverge -Masivul Central Francez

 

Etichete: , ,