Vara asta am mers cu copiii la castelul Villandry. De fapt am revizitat foarte multe castele. Am revizitat cu fetele majoritatea casteleor de pe Valea Loarei, și deși ele nu sunt chiar mereu entuziasmate de mersul la un (alt) castel, am găsit de fiecare dată câte ceva interesant de văzut sau de făcut și pentru copii. Nici nu este greu căci dincolo de vizitele clasice, castelele de pe Valea Loarei propun și altfel de activități, o strategie interesantă menită să atragă cât mai mulți vizitatori. Fie că este vorba despre activități de agrement în aer liber, sau de diverse evenimente culturale, spectacole, sau animații, cam întotdeauna se găsește și câte ceva pentru copii. Și firește că la toate castelele se vinde și o înghețată bună ;).
Am început vara cu o plimbare de duminică împreună cu prietenii nostri la castelul Villandry. Știți voi, ăla cu grădinile alea magnifice.
La castelul Villandry poți opta doar pentru vizita grădinilor dacă nu vrei sau ai mai fost în castel, ceea ce noi am și ales dealtfel. Grădinile la Villandry sunt spendide în orice anotimp, nici nu mai am ce să vă spun mai mut decât v-am spus în nenumărate rânduri aici pe blog. Dar sunt cu atât mai interesante la început de vară, când natura este atât de generoasă cu culorile și mai ales cu florile.
Primul castel vizitat pe Valea Loarei
Nu mai fusesem de ceva vreme la Villandry, astfel că plimbarea mi-a priit foarte bine și mie. Erika mai fusese, dar cu siguranță nu-și mai amintea că era foarte micuță. E tare frumos acolo pe alei, și mergând mi-am amintit cu emoție de prima mea vizită la Villandry cu aproape 13 ani în urmă.
Călătoria mea pe Valea Loarei a început la castelul Villandry, pe vremea când eram un musafir în Franța, iar grădinile lui superbe, colorate de un început timid de octombrie, îmi sunt atât de vii în minte și acum ca un prim capitol al unui roman pe care tocmai te apuci să îl trăiești. Au urmat Chambord și Chenonceau, amândouă în aceeași zi câteva luni mai târziu, apoi Amboise la scurt timp după mutarea mea aici.
După Amboise, au venit val-vârtej atât de multe castele, că le-am pierdut șirul: castele, mai mari sau mai mici, mai cunoscute sau nu, la prima, a doua, la a treia vizită, orașe, sate tradiționale sau catune de care n-a auzit nimeni. Târguri și festivaluri, spectacole și concerte, grădini atent amenajate sau coclauri neumblați, biserici impunătoare sau nopți de vară la cort pe insule în mijlocul Loarei, podgorii întinse și câmpuri cu porumb, activități în natură sau cocteiluri în oraș, toate și-au găsit loc în agenda mea și încă n-am terminat.
Bucate, vinuri, patrimoniu, povești, oameni, tradiții, obiceiuri, întâlniri, toate la un loc sau luate separat mi-au revelat în acești ani o Vale Loarei pe care nici un turist obișnuit nu are șansa să o cunoască vreodată și nici un localnic născut aici să o aprecieze la adevarata ei valoare. Asa că niciodată nu voi uita ca toată această aventură a inceput la Villandry.
Castelul cu cele mai frumoase grădini
Pașii ne-au purtat și anul acesta pe aceleași alei că în 2010. Aleile erau neschimbate. Noi… hîmm, cu 13 ani mai copți și cu doi copii mai târziu. Am început la fel că întotdeauna, la pas prin Grădina de zarzavaturi, organizată în stil renascentist, ce se compune din 9 pătrate identice, dar cu motive geometrice diferite, urmată de Grădina de Mirodenii, plină cu plante medicinale și aromatice. Am admirat aleea cu tei, care coboară la vale și ne-am oprit la cererea copiilor la labirint. Vai, ce succes au aceste labirinturi vegentale de la castele la copii !
Dar ce să vezi, chiar lângă labirint, într-o altă grădină este amenajat un loc de jocă, ce bucurie dacă mergi cu copiii la castelul Villandry! Și pentru părinți, căci niște mese cu scaune erau strategic așezate la umbră copacilor să ne tragem sufletul o clipa. Lipsea un băruleț, dar asta este, am supraviețuit și fără.
După ce s-au săturat de joacă, am luat copiii și am traversat Grădina Soarelui, că să ajungem la la cea mai romantică grădină după părerea mea, Grădina Apei, o grădină clasică, perfectă, care te îndeamnă la meditație, creată în jurul unui bazin de apă, în formă de oglindă și înconjurată de alei de tei. Și ultima dintre grădini, dar vorba aia, nu cea din urmă, este Grădina Ornamentală, despre care se zice că ar constitui o prelungire a saloanelor castelului. N-am mai mers prin pădure, am admirat doar grădinile de sus de la balustrada amenajată.
Vom mai reveni cu siguranță.
Etichete: CASTELE, FRANTA, VALEA LOAREI, VALEA LOAREI CU COPIII, VILLANDRY
Lasă un răspuns