Calanques de Marseille En Vau Marsilia Franta


Mie când îmi spui Marseille – Marsilia- îmi spui automat Calanques de Marseille. Deh, fiecare cu piticii lui, iar ai mei mai toți iau forme muntoase. Ce mare, ce plajă, ce al doilea oraș că mărime al Franței? De cum am ajuns la Marsilia visam numai stâncă și calănci cu ape turcoaz. Nici nu vă închipuiți ce mare mi-a fost bucuria când am pus bocancii pe traseu, la fel cum nu vă puteți imagina cât de mare mi-e bucuria acum să adaug încă un jurnal pe blog cu etichetă MUNTE. Pentru că da, oricât ar fi lumea asta de mare și ispititoare, nimic în ea nu-mi e mai drag ca un MUNTE, oricare ar fi el. 


Dar mai întâi să lămurim niște chestiuni. Ce naiba-s alea calănci? Păi… în primul rând termenul calancă (calănci) nu există în limba română (sau cel puțin eu nu l-am găsit în DEX, dacă-l găsiți voi vă rog să mă anunțați). Calăncile, sau mai exact Masivul Calanques, sunt niște faleze vertiginoase, de un alb strălucitor, tăiate de crestături adânci și înguste și care, pe o lungime de aproximativ 20 km între Marsilia și Cassis, se scufundă în apele de un albastru profund ale Mediteranei. Ar putea fi ușor comparate cu fiordurile, doar că se scaldă în ape mai calde, sau cu niste golfuri mai strâmte. Calanca este de fapt o formațiune geologică specific mediteraneană, o vale litorală foarte abruptă, săpată în rocă de calcar de un curs de apă. Văile s-au format acum circa 50 000 de ani prin eroziune, iar ulterior (acum circa 10 000 de ani) partea lor inferioară și cavitățile subterane au fost inundate de mare, care a și modelat în anii ce-au urmat, împreună cu vântul, relieful pe care-l putem vedea astăzi. 

Masivul Calanques este format din două sub-masive: la vest, înspre Marsilia, Marseilleveyre, culminând la 432m și un pic mai la est, spre Cassis, Puget-Gardiole, cu cel mai înalt vârf, Mont Puget, 564m. Calăncile constituie un ecosistem aparte, condițiile climatice aici fiind destul de severe: solul este aproape inexistent, falezele de calcar sunt traversate de numeroase falii și fisuri, iar experții plasează masivul în zona cea mai aridă a climatului mediteranean.  Cu toate acestea aproximativ 900 de specii de plante s-au adaptat și cresc aici, plus păsări și alte viețuitoare. În anul 2012 masivul a devenit parc național, și este vizitat anual de circa 1 milion de turiști, datorită peisajului remarcabil dar și activităților variate ce se pot face pe teritoriul său: drumeții, escaladă, alpinism, scufundări, pescuit, plajă și bălăceală, kayak-canoe și alte sporturi. 

Calanques de Marseille Marsilia Franta
O primă pauză înainte de traseu 🙂 

Bun, acum că am lămurit aceste aspecte tehnice și științifice, să trecem la experiența mea. Eu habar n-aveam de acest loc până să-mi cunosc soțul; el mi-a povestit despre calănci și despre drumețiile lui prin acest masiv, despre cât este de sublim și despre cum sigur o să-mi placă când o să ajung acolo. Nici n-a trebuit să ajung acolo ca să-mi placă; de la primul search pe google m-am îndrăgostit iremediabil de acest loc și n-am mai făcut decât să visez la momentul când voi ajunge acolo. Așa că vă închipuiți probabil că dimineața în care era programată drumeția, a fost ca cea de Crăciun pentru mine: la prima oră când soarele abia răsărea și în timp al meu soț încă moțăia în pat, eu eram sculată, îndușată, îmbrăcată, cu cafeluța băuta și moartă de nerăbdare.

Massif des Calanques  este brăzdat de multe trasee de drumeție marcate, începând cu GR 51 -traseul de drumeție lungă ce-l traversează de la Cassis la Marsilia, care se suprapune peste GR98, plus o mulțime de alte trasee mai scurte sau mai lungi, cu diverse grade de dificultate. GR 51, de la Cassis la Marsilia, este calculat teoretic la aproximativ 12-13 ore și se parcurge în mod normal în 2 etape: Cassis -Luminy (10 km sud est de Marsilia), respectiv Luminy-Marsilia. Am citit că multe persoane care aleg să parcurgă toată ruta înnoptează în masiv; camparea nu este permisă, dar se poate pune sacul de dormit sub cerul liber.  Nu m-am gândit vreodată să fac tot traseul din mai multe motive, așa că am ales o drumeție de o zi, de dificultate medie.

Deși masivul calăncilor nu atinge altitudini considerabile, traseele- exceptând poate plimbările familiare- nu-s chiar așa ușoare. Deși marcate ca pentru proști, potecile sunt destul de accidentate, înguste pe multe porțiuni, iar drumul se desfășoară după următorul scenariu: urci muntele cobori în calancă, urci muntele cobori în calancă și tot așa, urcarile și coborârile fiind destul de abrupte, iar cablurile de susținere inexistente. Cu toate acestea, traseul meritat tot efortul: coamele sinuase, văile adânci și piscurile stâncoase printre care zărești albastrul infinit al Mediteranei, plus micile golfuri cu apă turcoaz sunt de vis.

Calanques de Marseille Marsilia Franta


Calanques de Marseille Marsilia Franta


Calanques de Marseille Marsilia Franta
 Prima calancă, Port Miou, transformată într-un mic port 

Traseul pe care l-am făcut noi pornește din Cassis, un orășel tare drăguț despre care vă voi povesti altădată, mai exact de lângă parcarea din Port Miou, unde am și lăsat mașina și ține marcajul GR51 urcând odată cu el pe platoul En Vau. Am început prin a coborî în prima calancă -Port Miou– transformată într-un mic port cu bărcuțe numa’ una și una, ca s-o urcăm firește pe partea opusă. Ajunși deasupra calăncii am luat o potecă paralelă cu marea, un pic cam îngustă ce-i drept și cu pietre destul de alunecoase, dar cu o panoramă splendidă asupra albastrului ireal. La momentul respectiv nu apreciam umbra copacilor, dar mai târziu am plâns după ea. Nu după mult timp am început coborârea pe niște cataroaie de toată frumusețea în cea de-a doua calancă –calanca Port-Pin, destul de aglomerată, lumea profitând aici de soare și de apa turcoaz a mării. 

Calanques de Marseille Marsilia Franta
 spre Port-Pin

Calanques de Marseille Marsilia Franta


Calanques de Marseille Marsilia Franta


Calanques de Marseille Marsilia Franta


Calanques de Marseille Marsilia Franta


Calanques de Marseille Marsilia Franta
calanca Port-Pin

Am profitat și noi preț de vreo juma’ de oră, după care am continuat GR51 cu o urcare în forță, pe durata căreia mi-am dat duhul și asta nu neapărat din cauza urcării propriu-zise, ci mai ales din cauza soarelui care ardea ca-n deșert. Nu prea mai erau arbori în jur, ci mai mult arbuști, așa că doar Azorel era singurul fericit care se mai putea adăposti la umbră. Odată ajunși pe platou, după ce mi-am tras sufletul și am băut 10 l de apă, am continuat spre punctul de belvedere din dreptul stâncii Le doight de Dieu (Degetul lui Dumnezeu). În timp ce mergeam, tot prin soare, firește, mulțumindu-i cerului că am catadicsit să-mi iau o pălărie de acasă, speram din tot sufletul să merite ce ne-arată Dumnezu cu degetul acolo, că altfel nu știu ce s-ar fi întâmplat. Mă simțeam ca-n deșert; nu că aș fi fost vreodată în deșert, însă nu-i greu de imaginat. Dar da, panorama din vârf care se deschidea spre Calanque D’En Vau, spre stâncile sfidător de drepte scăldate de apa turcoaz a meritat toată arșița. 


Calanques de Marseille Marsilia Franta


Calanques de Marseille Marsilia Franta
 Calanca D’En Vau- de sus

Calanques de Marseille Marsilia Franta



Bătea un vânt de nedescris acolo, dar nu m-aș fi putut opri din admirat. Mi-am tras pentru câteva clipe sufletul, am tras și ceva poze după care ne-am văzut de drum spre fundul calăncii. N-a trecut mult timp și surpriză! Ar fi trebuit să mă aștept: pe cât de pieptișă a fost urcarea pe platou pe atât de abruptă a fost coborârea în calancă. Ajunsă la buza râpei de pe care trebuia să mă dau jos, mă întrebam dacă nu cumva greșisem traseul, pentru că să cobor pe-acolo îmi părea nefiresc. Dar nu greșisem, dovadă  stând mulțimea de oameni înșirați de sus în jos, antrenați unii în coborâre, alții în urcare, plus marcajul alături. Era foarte multă lume pe traseu în ziua aceea. Autostradă nu glumă: tineri, vârstnici, copii, familii, câini, pisci, francezi, străini… Unii veniseră pentru munte, alții doar traversau munții în drum spre plaje. 

Calanques de Marseille Marsilia Franta


Calanques de Marseille Marsilia Franta


 Oameni ieșiți la cățărat 

Calanques de Marseille Marsilia Franta
Calanca D’En Vau- de jos

Ne înscriem și noi în rând și începem să coborâm. Mai în picioare, mai în mâini, mai în picioare și mâini, într-un final ajung și eu jos, după Azorel, fără nici o căzătură la activ. După ce greul a trecut- doar parțial, aveam să aflu a doua zi restul- drumul până la fundul calăncii avea să fie ceva mai lin și iată-ne din nou la plajă, la malul altui golfuleț cu apă turcoaz: Calanque d’En Vau. În timpul petrecut acolo, contemplând culoarea apei, abruptul stâncilor și un apetisant sandviș, am tot studiat pe unde s-o luăm astfel încât să nu trebuiască să urcăm panta aceea înapoi, dar inevitabilul s-a produs și nu după mult timp eram iar la baza ei, așteptând la coadă de data asta să urcăm. Am fi putut totuși devia nițel, dar ne grăbeam să ajungem în Cassis, unde aveam programată o bouillabaisse tradițională la malul mării.  Și credeți-mă pe cuvânt, n-aveam cum s-o ratez. 

Calanques de Marseille Marsilia Franta


Calanques de Marseille Marsilia Franta
Da, cam așa mă uitam și eu…


Calanques de Marseille Marsilia Franta


Calanques de Marseille Marsilia Franta
  Din nou în Port-Pin  


Calanques de Marseille Marsilia Franta


Calanques de Marseille Marsilia Franta


 

Înapoi spre Port-Miou 

Calanques de Marseille Marsilia Franta


Calanques de Marseille Marsilia Franta

În concluzie: traseul mi-a plăcut la maxim. Deși altitudinile sunt mici, este destul de solicitant, iar peisajele te lasă adesea fără suflare. Azorel s-a descurcat de minune la cățărat, deși pe anumite porțiuni a trebuit luat în brațe, ceea ce face urcarea celui care-l ține mai dificilă, deci ne gândim serios la un port-câine pentru munte. Nu prea mi-a plăcut aglomerația, mai ales pe porțiunile unde alunecau pietre; fiind toți grămadă și majoritatea nepăstrând distanțele, mi-era cam teamă să nu mă trezesc cu vreun bolovanș în cap. Chiar mă întrebam… dacă traseul ăsta așa este în mai, apăi în iulie-august cred că-i prăpăd. În fine, ignorând lumea, pietrele, căldura și mai ales febra musculară cu care m-am pricopsit ziua următoare, traseul prin calănci a fost de vis. Am oscilat între a mai face un traseu asemănător în următoarea zi liberă și a face o incursiune prin calănci cu vaporul. M-am gândit și tot gândit, iar într-un final curioasă din fire am ales a două variantă. Dar despre asta vă povestesc în episodul viitor. 

 Câinele meu muntoman s-a descurcat de minune!

Étiquettes : , , , , , ,