Dacă ajungi pe Valea Loarei și nu ai timp decât pentru un singur castel, atunci îți recomand indiscutabil să mergi la Chenonceau. Nu este chiar castelul meu preferat, dar nu-s atât de subiectivă să-l recomand pe acela, că vorba aia, e o treabă de gusturi personale, dar asta nu mă împiedică să recunosc când vine vorba de Chenonceau, că nu degeaba este cel mai vizitat castel de pe Valea Loarei. Și pe bună dreptate, probabil că nici un alt castel de aici nu îmbină mai armonios toate elementele acestei regiuni, degajând totodată o omogenitate plăcută și un echilibru deplin cu mediul natural. Cu o arhitectură unică, sub formă de pod peste Cher, cu două grădini splendide care au păstrat până astăzi câte puțin din personalitatea și rafinamentul celor două doamne care le-au creat– Catherine de Medici și Diane de Poitiers, cu saloanele sale somptuos decorate, unde dacă închizi ochii, parcă simți atmosfera balurilor de odinioară, Chenonceau este fără îndoială cartea de vizită, emblema desăvârșită a Văii Loarei.
Încă de anul trecut am vrut să merg cu mama la Chenonceau. N-am ajuns, dar anul acesta m-am ținut de promisiune. De fapt nici nu știu cine își dorea mai mult să meargă: mama, curioasă de ce-i povestisem, sau eu dornică nevoie mare să-l revăd. Chenonceau a fost unul dintre primele castele pe care le-am vizitat aici, încă dinainte de a mă muta în Franța. Deși atunci l-am văzut pe fugă, întrucât de obicei suntem leneși și ne trezim târziu, plus că mai fusesem și la Chambord înainte, mi-a plăcut foarte tare și tot am zis că într-o zi o să revin să-l vizitez pe-ndelete. Eh, fie vorba între noi acum, nici de data asta n-am reușit să-l văd pe îndelete; fiind luna august, n-ați vrea să știți ce aglomerație era la fața locului, zici că se spărsese conducta cu turiști nu alta, așa că vă dau un sfat: dacă vreți să profitați pe deplin și în liniște de Valea Loarei, rugați-vă să fie vremea bună și veniți mai degrabă în septembrie-octombrie, ca vara-i prăpăd (și nici vara nu-i sigur că vremea este bună!).
Nici eu n-am prins în ziua cu pricina vreme perfectă. Am plecat de acasă pe nor, iar vremea nu s-a schimbat prea mult nici când am ajuns la destinație, astfel că ne-am gândit să începem cu interiorul. Am gândit bine, că până am terminat de vizitat multitudinea saloanelor a ieșit soarele, ceea ce a făcut plimbarea prin grădini mult mai interesantă. N-am mai ratat de data asta Muzeul Figurilor de Ceară, unde sunt expuse personaje cheie din istoria castelului, ca Diane de Poitiers, Henri al II-lea sau Catherina de Medici, în mărime naturală și lucrate excelent în ceară, și nici Ferma din secolul XVI, ce comportă pe lângă clădirile de poveste, grajdurile Catherinei, o grădină de legume în stil medieval, plus o căsuță superbă ce adăpostește un atelier floral. Mamei i-a plăcut mult castelul (dar nu mai mult ca Amboise, he-he-he, ne potrivm și noi o singură dată la gusturi!), iar Azorel din păcate n-a putut să ne însoțească pentru că deși accesul câinilor este permis în grădini, este interzis în interiorul castelului.
În rest, despre Chenonceau nu mai am multe să vă povestesc, sau cel puțin nu mai multe decât v-am povestit deja AICI și AICI. Nu pot decât să vă invit să veniți să-l vedeți, cu siguranță în varianta reală vă va impresiona mai mult decât în pozele mele.
Să intrăm zic…
De la o fereastră
Galeria de peste Cher.
Diane de Poitiers a „dotat” Chenonceau cu podul peste Cher, Chatherine de Medici adăugându-i o galerie peste, pentru a folosi ca sală de bal.
Se poate ieși pe malul opus traversând Cherul prin interior.
Prima dată când am vizitat castelul în 2011 era închisă ieșirea din spate, astfel că am ajuns pe malul celălalt abia anul acesta în ianuarie, dar nu prin castel, ci prin sat. Oricum, castelul se vede mult mai bine de aici, părerea mea – mai ales când este soare.
Bucătăriile de la Chenonceau sunt instalate în primii doi piloni ai podului de peste Cher și cuprind: un birou, o sală de mese pentru personal, o măcelărie, o cămară, plus bucătăria propriu-zisă. Sunt cele mai fantastice bucătarii dintre toate cele pe care le-am văzut la castelele Loarei.
Chemineul monumental din Salonul Louis al XIV-lea.
Mi-am dat seama abia acum la a doua vizită, că pe lângă arhitectura deosebită, Chenonceau posedă și un interior magnific. În primul, rând față de alte castele, la Chenonceau sunt deschise o mulțime de saloane și încăperi, iar în al doilea acestea sunt extrem de frumos mobilate și decorate, ca să nu mai vorbesc de colecțiile impresionante de obiecte de artă, tapițerii, tablouri (în special Rubens) și sculpturi. Parcă nu-ți mai vine să ieși…
Când au construit Chenonceau (sec. XVI), Thomas Bohier, unul dintre primii stăpâni, și soția sa Katherine Briçonnet, demolează vechea fortăreață, păstrând din ea doar donjonul, Turnul Marques, care a supraviețuit până astăzi.
Grădina Catherinei de Medici, mică, rafinată, bordată de Cher, aleile sale permit o vedere superbă asupra fațadei castelului.
Grădina Dianei de Poitiers, compusă din 8 triunghiuri de peluză decorate delicat, dispusă pe o terasă înaltă deasupra apelor Cherului.
Plimbare prin Grădina Catherinei
Plimbare prin Grădina Dianei
Ferma, un superb ansamblu din secolul XVI
Casa visurilor mele, care de altfel adăpostește un atelier floral.
Albumul complet il gasiti pe G+
***
Informații utile:
-Dacă nu sunteți cu mașina, la Chenonceau se poate ajunge foarte ușor cu trenul din Tours, în aprox 20 min, coborând la stația Chenonceaux (da, cu x la coadă!), care se află fix la poarta de intrare pe domeniu. Biletul costă în jur de 13 euro dus/întors (august 2014). Verificați pe site-ul SNCF.
–Biletul de intrare la castel costă 12.50 euro/persoană (august 2014) și include: interiorul castelului (se vizitează destul de multe încăperi, în plus există posibilitatea ieșirii la exterior pe malul opus și plimbare prin pădure), grădinile, Muzeul Figurilor de Ceară, Ferma din secolul XVI, pădurea (alta) în care este ascuns un labirint vegetal, plus un bar-restaurant unde puteți servi ceva (prețurile sunt desigur ca la castel!).
– În perioada iulie-august extistă posibilitatea vizitelor nocturne (după ora 21) pentru a admira grădina feriic luminată. Preț 6 euro/persoană
-Tot în perioadă iulie-august există posibilitatea închirierii unei bărci pentru plimbare pe Cher, pe domeniu, pe sub pilonii castelului. Debarcaderul poate fi închis, dacă condițiile de navigație pe Cher nu sunt favorabile în ziua respectivă.
–Biletul de intrare la castel costă 12.50 euro/persoană (august 2014) și include: interiorul castelului (se vizitează destul de multe încăperi, în plus există posibilitatea ieșirii la exterior pe malul opus și plimbare prin pădure), grădinile, Muzeul Figurilor de Ceară, Ferma din secolul XVI, pădurea (alta) în care este ascuns un labirint vegetal, plus un bar-restaurant unde puteți servi ceva (prețurile sunt desigur ca la castel!).
– În perioada iulie-august extistă posibilitatea vizitelor nocturne (după ora 21) pentru a admira grădina feriic luminată. Preț 6 euro/persoană
-Tot în perioadă iulie-august există posibilitatea închirierii unei bărci pentru plimbare pe Cher, pe domeniu, pe sub pilonii castelului. Debarcaderul poate fi închis, dacă condițiile de navigație pe Cher nu sunt favorabile în ziua respectivă.
CARMEN says
un articol încântator, imagini de vis, multumim Larisa draga pentru plimbare!
cel mai mult am admirat ultima fotografie 🙂 Sunteti adorabili, mamica ta pare a fi sora mai mare. Unde este însa Azorel? 😉
va pup. Sfârsit de vara cat mai placut sa aveti!
Larisa says
Multumesc, ma bucur ca ti-a placut plimbarea 🙂
Multumesc si pentru complimente si cuvintele frumoase. Azorel din pacate a ramas acasa, accesul cainilor este interzis in interioul castelului :(.
Acum la sfarsit de vara la noi vine vacanta. Speram sa avem noroc de vreme buna :)).
Floarea bunica says
Tu ai alte criterii de evaluare,dar mie mi se par toate la fel de frumoase.Te-ai hotarat pentru scoala de ghizi?Ai mai slabit,iar mama e o tinerica.Sa nu-l uitam pe sot,e la inaltime.Multumesc Larisa pentru inca o vizita la castel!
Larisa says
Sunt oricum toate frumoase si interesante in felul lor.
N-am slabit cu intentie, dar mi se intampla adesea vara pentru ca mananc mai lejer din cauza caldurii. Bine, daca stau sa ma gandesc, anul asta foarte rar a fost cald pe aici :)).
Multumesc pentru cuvintele frumoase. Va imbratisez cu drag!
Mihaela says
nu vad pozele, caci netul meu de Delta e slabut, dar te cred pe cuvant. cand pleci pe insula?
Alexandra V says
Superba poza cu ferma, pare aproape ireala! De fapt, toate sunt extraordinare, dar eu am un sentiment aparte pentru acest tip de casute "de poveste" 🙂
Larisa says
Multam.
Si mie imi plac la nebunie casutele, mi se par de vis :).
Mira says
Ce imagini superbe, Larisa. Chenonceau să fie atunci, dacă nu e vreme de altul. 🙂 Dar să sperăm că va fi şi de alte castele. 🙂 Oricum, este impresionant şi fără îndoială recomandarea ta este cât se poate de bună.
Larisa says
De preferat ar fi sa fie timp si pentru altele, pentru ca fiecare e frumos in felul sau.
Multumesc Mira!
Nice says
Un castel desavarsit pe care tu l-ai surprins genial in fotografii. 🙂
Cat despre aglomeratie si oamenii care iti intra in cadru cand ti-e lumea mai draga, am avut si eu de curand neplacerea sa traiesc asta pe propria piele, in Istanbul, pe la toate obiectivele vizitate. Am regretat amarnic ca nu am ajuns acolo in noiembrie sau aprilie. :))
Larisa says
Imi inchipui Nice. Aglomeratia strica mult din farmecul multo obisective turistice. Sincer in ziua de azi nici nu mai stii cand sa mergi. In anumite locatii e puhoi de lume tot anul cred :D.
Alexandra says
Chenonceau e cel mai vizitat castel de pe Loara? Hmm, as fi crezut ca e Chambord… Ce chestie! Adevarul e ca Chambord nu are apa 🙂
Larisa says
Si eu stiam la fel acum ceva timp, dar din cate am citit cica Chenonceau ar fi acum. Statisticile astea sunt oricum relative, depinde si cine le " comanda " :)). Nu cred sa fie diferenta mare intre ele oricum.