Traversam într-o zi podul peste Loara la Amboise, venind de nu mai știu unde, parcă de la Chaumont. Privind castelul cum se ridica în fața noastră, desprinzându-se parcă dintre clădirile înghesuite ale orașului, îi zic soțului meu sigură pe mine: „Știi, Amboise este castelul meu preferat dintre toate pe care le-am vizitat aici”. Auzind una ca asta, el se uită spre mine ușor surprins și-mi zice: „Da?!?!?!” Da. De fapt mirarea lui nu mă miră, ca să zic așa. Cam toți cei de aici, sau cei care cunosc câte ceva despre valea asta a Loarei au aceeași reacție. Amboise?! Cum așa?! De ce tocmai el, când există grandiosul Chambord, unicul Chenonceau, sau Villandry, castelul cu cele mai impresionante grădini. Într-adevăr castelul Amboise nu-i al doilea cel mai mare al Franței, și nici n-are vreun soi de arhitectură neobișnuită, în formă de pod peste Cher. Nici măcar nu are o grădină care să te lase uimit, dar cu toate acestea, din momentul în care l-am vizitat prima dată, am știut că va rămâne primul în topul preferințelor mele. Să vă zic și de ce…



În primul rând castelul Amboise mă impresionează de fiecare dată prin așezarea sa, chiar și fără să-i trec pragul. Amplasat strategic pe un deal ce surplombează orașul, Loara și împrejurimile, a folosit ca fortăreață de apărare în Evul Mediu. Nu-i greu de ghicit că de pe terasele sale soldații care-l păzeau puteau ochii cu ușurință tot ce mișcă atât în oraș cât și pe bătrânul fluviu. Apoi, după ce în sfârșit îi trec pragul, urcând rampa folosită în trecut de gărzi, și ajung pe terasa castelului unde orizontul se lărgește dintr-o dată, nu pot să nu mă minunez în fața panoramei extraordinare ce se deschide asupra întregii Văi a Loarei: clădiri din secolele XV-XVI, înșiruite în lungul străduțelor înguste ale orașului, două biserici romane, ca niște coloși de piatră, grădini întinse pe pantele ușoare ale dealurilor, fluviul regal ce-și duce apele indolente la vale, cele două turnuri cavalerești de dimensiuni impresionante; toate acestea parcă sunt la picioarele mele de nici nu mai știu spre ce să privesc mai întâi. Cu toată sinceritatea vă spun că niciunde în Touraine nu poți admira o priveliște mai impozantă ca cea care se întrezărește de pe terasa de la Amboise. 

  Sus, pe terasa turnului Garçonnet



O
vizită la castelul Amboise începe de fiecare dată cu Capela Saint
Hubert, edificiu religios ridicat în cinstea sfântului Hubert, patron al
vânătorilor, construit în anul 1493 în stil gotic-flamboaiant, stil
caracterizat prin îmbogățirea și delicatețea decorului, ale cărui
contururi sugereza forma flăcării. În acesta capelă deosebită, deasupra
Loarei și orașului, își doarme se pare somnul de veci marele
artist-inginer Leonardo Da Vinci. După capelă, urmând spre nord zidul
tersei care dă spre oraș, se ajunge la primul din cele trei turnuri
cavalerești, mai exact la Turnul Garçonnet. De acolo priveliștea este și
mai și, n-ai cum să nu te oprești câteva minute să admiri toată
splendoarea Loarei, mai ales dacă ai norocul de o zi senină.

Capela Saint
Hubert- exterior



Capela Saint
Hubert- interior



Castelul văzut din curtea interioară

Amboise văzut din Turnul Garçonnet


Continuând pe lângă zidul terasei nordice, care de data asta dă spre Loara, poteca duce fix spre intrarea în interiorul castelului. Poate că interiorul de la Amboise nu este la fel de bogat ca cel de la Cheverny, însă camerele sunt extrem de spațioase, șarmant mobilate și decorate. Se spune că regii nu locuiau tot anul în castelele de pe Valea Loarei, acestea fiind construite pentru popasuri de câteva săptămâni în nesfârșitele lor peripluri spre alte provincii din regat, sau între lungile campanii militare. Se mai spune că regii călătoreau nu numai cu toată suita regală- care în cazul regelui François I, de exemplu, număra în jur de  10 000 de persoane, dar și cu tot mobilierul și toate obiectele de artă din castele. 

 Priveliște de pe terasa nordică 

Când în sfârșit regii au început să se așeze, începând cu secolul XVI, castelele Loarei s-au dovedit neîncăpătoare pentru sejururi lungi, astfel că aceștia au început să le delase, îndreptându-se spre Île-de-France, regiunea din jurul Parisului, unde își desăvârșesc reședințe permanente din ce în ce mai grandioase ca Fontainebleau, Louvre și „căsuța mică și nesemnificativă”- ca să-l citez pe ghidul ce ne-a condus prin castel- pe care au numit-o Versailles. Și de data aceasta, la fel ca anul trecut la Rivau, am avut norocul ca la ora la care am ajuns noi să plece un grup ghidat în franceză, așa că l-am urmat până la capăt. Vizita interiorului se termină cu o ieșire pe terasa turnului Minimes, care domină Loara de la 40m și deasupra căruia cândva se afla un salon panoramic, astăzi inexistent. 

Terasă gărzilor, permitea observarea Loarei și eventualele încălcări ale fluviului

Castelul Amboise- trecut și prezent: ce este desenat cu roșu reprezintă ce a fost și nu mai este, ce este desenat cu negru reprezintă ce a rămas. 

Sala de consiliu- pilonii centrali sunt decorați cu flori de crin, simbolul regatului Franței

Camera Orléans

Salonul muzicii



Vedere de pe terasa turnului Minimes

După vizita interiorului ieșim în curte, pentru că exteriorul de la Amboise nu se poate numi chiar grădină. Parcul de la Amboise este simplu, dar elegant în același timp, și schimbă puțin tradiția grădinilor închise de pe Valea Loarei, deschizându-și „ferestrele” de la înălțime spre peisajul din jur. Se spune că după războaiele din Italia pentru cucerirea regatului Napoli, regele Charles al VIII-lea se întoarce în Franța impresionat de grădinile vilelor italiene și cu dorința de a implementa ceva asemenator și pe Valea Loarei. Astfel că invită la Amboise diverși artiști italieni, printre care și pe Leonardo Da Vinci, cărora le încredințează sarcina redecorarii interioarelor și a grădinilor în stil italian. Din acest motiv astăzi ne putem plimba la Amboise pe Terasa Napoli, bordata de tei sau prin Parcul Peisagistic Mediteranean, cu merișori, verbenă, viță de vie, chiparoși sau plante citrice. Ultima parte a plimbării se desfășoară pe terasa dinspre sud, din colțul căruia se poate observa conacul Clos Lucé, oferit de către regele François I lui Leonardo DaVinci, în care acesta și-a petrecut ultimii ani din viață, și se termină pe terasa ultimului turn cavaleresc, turnul Heurtault.  

Vedere de pe terasa Napoli

Terasa Napoli

Parcul peisagistic

Vedere de pe terasa sudică

Clos-Lucé, conacul în care și-a petrecut ultimii ani din viață Leonardo Da Vinci. 
Se poate vizita, găsiți info AICI

Vedere din turnul Heurtault

Așa că oameni dragi, dacă ajungeți pe Valea Loarei nu ocoliți castelul Amboise, doar pentru că nu este cel mai impunător, cel mai deosebit, cu cele mai frumoase grădini, sau pentru că x sau y nu l-a considerat demn de vizitat. Intrați și vizitați-l pe-nedelete, fără superficialitate. Lăsați-vă impresionați de cea mai deosebită panoramă asupra Văii Loarei, relaxați-vă preț de câteva clipe în fiecare dintre cele trei turnuri cavalerești, admirați lucarnele desăvârșit lucrate, gotice-flamboiante sau renascantiste, simțiți-vă pe malul Mediteranei mirosind esențele italiene de pe terasa Napoli și nu în ultimul rând pășiți prin saloanele interioare frumos decorate, eventual dacă se poate alături de un ghid. Tururile ghidate sunt gratuite și sunt în mai multe limbi de circulație internațională, trebuie doar să verificați orele la care pleacă fiecare pe site-ul castelului. Iar dacă totuși hotărâți până la urmă să-l ocoliți, nu-i bai, lăsați-mi-l atunci doar mie să mă bucur de el!

Etichete: , , , ,