Nici traseul spre lacul Creno n-a fost plănuit în prealabil, dar știți și voi că adesea socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, mai ales într-un „târg” atât de ofertant cum este Corsica. Tot mergând pe drumurile insulei și aruncându-ne câte un ochii fără să vrem pe diversele panouri de informare turistică, am dat și peste drumeția aceasta la Creno singurul lac împădurit din Corsica dar am pus-o acolo în minte, pe lista de așteptare. Am scos-o de la naftalina odată cu decizia de a hoinări juma’ de zi pe valea râului Liamone, când am fi avut urgentă nevoie de încă un traseu scurt și lejer pentru a ne umple ziua, iar Lacul Creno părea numai bun de pus în aplicare.
De la podul Belfiore, unde terminasem traseul precedent, am luat direcția Murzo (sau Murzu), apoi Orto (sau Ortu), urmând apoi șoseaua spre satul Soccia (se zice la fel în ambele limbi!), unde am ajuns după o serie aparent interminabilă de viraje strânse și priveliști prăpăstioase. Nu m-am oprit nici la Ortu, nici la Soccia și rău am făcut, pentru că niște case mai frumoase și mai mulți leandrii înfloriți la un loc n-am văzut în viața mea. Unde mai pui că satele aveau o priveliște de zile mari, de ziceai că absolut toată insula este la picioarele nostre. Asta este, încercat să vă imaginați măcar!
Citisem că traseul spre Creno se poate lua fie din Ortu, fie de mai sus din Soccia, noi alegând desigur a doua variantă, cea clasică, oricum era deja traziu, clar n-am fi avut timp de varianta lungă. Și sincer nici nu știu dacă se merită, satele se pot admira destul de bine și cu mașina, ceea ce n-aș putea spune și despre muntele efectiv. Traseul începe un pic mai sus de centrul satului Soccia, din dreptul unei cruci metalice până la care urcă șoseaua și unde de altfel este amenajată și o parcare imensă, plus un mic bar-restaurant pentru racoririrea de dinainte sau de după.
În jur de 1h30 de urcare este necesară pentru a ajunge la lacul Creno, singurul lac împădurit din Corsica, urmând versantul nordic al Muntelui Sant Eliseo. Legenda spune că lacul s-a format în urma unei lovituri de ciocan dată de diavol în munte, însă ca pentru toate lacurile glaciare de vină este doar topirea ghețarilor. Înconjurat de pini negri corsicani lariccio (pinus nigra var. corsicana), acoperit parțial de nuferi și de plante carnivore protejate ca Drosera (nu cunosc, e prima dată când aud!), Creno seamănă mai degrabă cu un lac scandinav decât cu lacurile obinuite din Corsica, sau cel puțin așa se zice, n-am fost vreodată ca să văd unul. Abia zărești piscurile stâncoase ale munților de după pădurea deasă de pini.
Lavu a Crena (în corsicană) este situat în masivul Monte Rotondo, la o altitudine de 1310m și datorită lipsei de dificultate a traseului ce duce la el este frecventat de numeroși turiști de toate vârstele, așa cum se întâmplă de altfel și în ziua drumeției noastre, judecând după șirul aproape indian care cobora. Traseul este marcat cu un cerc portocaliu, vopsit în general pe pietrele de jos, și dincolo de Creno se continuă spre așa-numitul refugiu Manganu.
N-am ajuns până la Manganu, nici nu ne-am propus. Traseul nostru s-a oprit pe malul lacului Creno și n-a comportat întâmplări deosebite, exceptând ceva nervisori datorați lungimii drumului. Pe internet găsisem 1h30 dus/întors, în realitate și pe plăcuța de la intrare erau vreo 3. În fine, n-a fost o tragedie, dar e bine de știut dinainte la ce să te aștepți, mai ales că aveam ceva ore de mers până înapoi în camping, iar drumurile din Corsica nu-s chiar indicate noaptea. În plus ne-a mai omorât și căldura, abia apoi înțelegând de ce majoritatea drumeților recomandă ca acest traseu să fie făcut dimineața devreme. De fapt căldura asta este o adevărată problemă pe munții neprietenoși din Corsica, aveam să mă conving bine de tot de asta în tura următoare. Pe de altă parte faptul că am ajuns mai spre sfârșitul după-amezii la lac a avut și o parte bună, anume că am avut lacul aproape doar pentru noi, profitând astfel în liniște la un pinic cu coppa și nelipsita bere Pietra.
Când am plecat de la lac se mai răcorise puțin, coborârea făcându-se la viteză maximă, pe același traseu pe care am urcat, profitând de faptul că eram încălțată în sandale de trekking, astfel că nu mi se striveau degetele în bocanci. Viteza a durat până ce o piatră mi-a sărit în încheietură, de am zis că mușc dintr-un copac de durere, dovadă că sandalele, fie ele și de trekking, nu-s așa potrivite pe astfel de trasee cu pietricele. Durerea a trecut însă așa cum a venit, adică repede și fără repercursiuni și numaidecât am fost la mașină. Cu mașina ne-am pornit înapoi spre Porto încheind astfel o zi plină cu de toate, în lumina caldă a sfârșitului de zi pe pitorescul traseu Soccia-Ortu-Vico-Marignana, traseu pe care, cu sinceritate vă spun că și dacă l-aș străbate zilnici nu m-aș plictisi niciodată.
N-as putea sa va zic despre ce sat este vorba…
Drumul urca versantul muntelui Sant Eliseo
Jos in vale era o stana
Azorel e tare istet! Urca mult mai repede decat noi si cum gaseste putina umbra, profita de ea asteptandu-ne :))
De acolo venim…
Greu la deal pe arsita
Prea putina umbra…
Stana din vale
Regula celor 3. Parca asa se numea in cartile de fotografie, nu? :))
Lavu a Crena- trebuie sa recunosc ca suna mai interesant asa :p
Picnic cu coppa, paine proaspata si bere Pietra.
Lacul Creno. Daca n-ar fi padurea ar arata probabil ca un lac glaciar obisnuit.
E vremea sa ne dam jos de pe munte.
Pe drumul spre casă am întâlnit o „cireadă” de porci. N-a fost chiar o surpriză, drumurile din Corsica sunt pline de animale, iar dacă nu sunt porci sunt oi, capre, vaci sau cai. Nu ne-am putut abține și am oprit mașina; cum mai aveam o pâine rămasă, eu am coborât și le-am împărțit-o. Au venit toți la picioarele mele, mai să mă dea jos să mă mănânce și pe mine :)). Andrei m-a întrebat mai apoi dacă nu mi-a fost frică cu toată „cireada” la picioarele mele… Cum să îmi fie frică?! Am crescut la țară oameni buni! Ba chiar mi-a făcut plăcere întâlnirea cu ei 😀
Ăsta era mai încrezut!
PS: Ca și idee, traseul spre Creno este ideal pentru jumătate de zi, calculând aici și câteva ore de relaxare sau picnic pe malul lacului pe lângă cele aprox. 3h de mers propriu-zis dus-întors. Este un traseu bine marcat (ceea ce este ceva remarcabil pentru un traseu de munte din Corsica) cu cerc portocaliu, lejer (iarăși remarcabil pentru un traseu de munte din Corsica) și poate fi parcurs în principiu de oricine (încălțat corespunzător).
Ce simpatici erau porcii 🙂 Corsica pare mai mult o destinatie pentru natura…
Clar este pentru natura si activitati in aer liber. Obiective istorice sau culturale, cu exceptia a 2-3 orase, nici nu prea sunt.
Wow, inca o idee excelenta pentru excursie! Tare mult mi-a placut intregul circuit si suntem hotarati la anul sa va urmam jurnalul de vacanta… Vom face tura aceasta pe care ai prezentat-o aici sau vom opta pentru varianta "casa plutitoare" pe Canal du Midi…Sau venim la voi sa ne aratati Loare si frumusetile pe care vou deja le-ati descoperit. Colosale idei! 😉
Ma bucur Carmen daca v-a inspirat jurnalul meu de Corsica. Sunt multe drumetii ce se pot face, mai scurte, mai lungi, mai usoare, mai grele pentru toate gusturile si preferintele :).
Si Canal du Midi suna destul de tentant. Dar pana una alta cred ca voi asteptati cu nerabdare croaziera de anul asta, asa-i?
Am admirat indelung fotografiile voastre, splendid loc, balaceala va facut sa uitati de arsita. 🙂
Mai mult umbra pinilor, ca la lacul asta balaceala era interzisa 🙂
auzi, ce vrei tu sa mai vezi la anu in Corsica? imi pare c ai vazut cam tot :-p
Oooo… daca ai sti cata lista am :)))
Parca erati "singuri pe lume" 😉 ce frumoase peisaje…daca voi ajunge candva prin Corsica, sa stii Larisa, ca tu esti de vina 😉 -;)
:)) ma bucur in cazul asta!
Asa este, nu de putine ori ne-am simtit "singuri pe lume". Si trebuie sa recunosc ca a fost grozav sentimentul :p
Azorel asta, seamana cu mine, e taaareee plimbaret :)))
:))) este este
Peisajele sunt superbe, natura e foate diversa in Franta si doar datorita tie reusesc sa vad atatea colturi din ea. Mi-ar placea un picnic in padure, pe malul lacului, e de vis!
Corsica a fost pe lista scurta mult timp dar conexiunile proaste cu avionul ma tin inca departe de ea.
Franta este o tara foarte diferita de la o regiune la alta si ca peisaj, dar si din punct de vedere al culturii, oamenilor, obiceiurilor, gastronomiei etc. Or fi fost de vina si influientele vecinilor si ocuparile si imigrantii, dar zau ca uneori ai impresia ca esti intr-o alta tara :)) Iar Corsica parca este cea mai cea dintre toate cele :D.
Venind din Ro cred ca cel mai rentabil este avionul pana in Italia, ca sunt multe conexiuni (La Pisa de exemplu) si apoi vaporul spre insula (de la Livorno de exemplu sunt doar 4 ore de traversare, este aproape de Pisa si nu costa foarte mult biletul luat din vreme).
Am vazut toate pozele, superbe! Dar Azorel e mereu Cireasa de pe tort :)) Imi vine sa-l pupacesc tot!
Multumesc, ma bucur ca ti-au placut. Da, Azorel e foarte haios; e suficient sa ne uitam la el ca ne binedispunem instantaneu.
Feeric acest lac acoperit de nuferi roz, nu imi aduc aminte sa fi vazut pe viu un lac glaciar. Dar tare mult imi doresc, macar la Balea sa ajung si eu daca in Finlanda, Italia sau Corsica nu se poate. :)) Cel mai mult visez la cele din Alpii Italiei, Como, Garda sau Maggiore. 😀
Esti foarte curajoasa, Larisa. 🙂
Duminica frumoasa! 🙂
Sunt frumoase lacurile glaciare din Romania. Balea este mai aglomerat, cele din Retezat de exeplu sunt mai linistite. Pe de alta parte, avantajul la Balea este ca poti urca cu masina.
Eh, cine nu viseaza la Finalanda?! :))
Multumesc Nice, o saptamana excelenta sa ai!