Unul dintre lucrurile interesante legate de traiul în Touraine este acela că sacul cu castele este fără fund, practic întotdeauna se găsește câte un castel nou, nevizitat, numai bun de descoperit. Castelele sunt, precum bine știe oricine, elementul definitoriu al Văii Loarei. Multe, diferite, mari sau mici, publice sau private, ele răsar de te miri unde și se ascund unde nici nu te aștepți, dând farmec câmpurilor ușor valonate ce mărginesc bătranul fluviu regal. E și păcat, zic eu, să stai aici și să nu vrei să le cunoști. Nu la grămadă, ci pe rând, ca pe o prăjitura fină pe care o degusti încet, vrând să te bucuri cât mai mult de gustul ei divin de dulceag. Astfel, pentru ziua de Paște Catolic am ales Castelul Montpoupon.
 
Dincolo de cărările bătute, Valea Loarei ascunde și monumente mai mici și necunoscute, adesea private, dar care dau pe-afară de elemente excepționale, adevărate comori pitite printre colinele modeste din Touraine. Este și cazul castelului Montpoupon. Demult nu mai vizitasem un castel care să îmi placă așa de tare. Credeam că, după ce am văzut marile castele ale Loarei, nu voi mai găsi ceva special și autentic, care să mă lase mută de uimire în fața lui. Dar a făcut-o Montpoupon, un castel care mi-a depăsit toate așteptările.

franta valea loarei castelul montpoupon
Situat ceva mai izolat de ruta turistică ce brodează Loara, pe teritoriul comunei Céré la Ronde, la 10 km de Montrichard, Montpoupon aparține aceleiași familii din 1857, descendenții locuind și astăzi în el. Însă până la castel e drumul… Lungind de la Montrichard spre Loches, pe o șosea destul de necirculată ce șerpuiește printre câmpuri verzi, ondulate, ai impresia că ai nimerit într-o altă lume. Una ruptă de realitatea vieților noastre moderne, o lume aproape ireală a calmului și beatitudine depline. Nu mergi mult și castelul se ițește dintr-o dată în față. Montpoupon este așezat chiar la șosea, iar cadrul natural este de vis: o vale verde, înconjurată de pădure, câteva case de piatră presărate pe o coastă si un pârau traversat de un podeț, ce cade într-o mică cascadă, spărgand cu sursurul ei liniștea acestui tablou de poveste. 
 
Pintenului stâncos pe care se situează castelul a fost ales, se pare, de clanul germanic Poppo, în epoca Charlemagne, numele castelului fiind legată de acesta, Mont Poppo-Colina lui Poppo- care a dus în final la Montpoupon. Castelul a trecut prin mâna mai multor familii de-a lungul vremii, care și-au lăsat amprenta, mai mult sau mai puțin, asupra locului. Seniorii de Prie și cei de Buzançais, la sfârșitul Evului Mediu, au întreprins importante lucrări de restaurare, la fel și marchizul Tristán. Castelul a scăpat nevătămat de revoluția franceză doar cu capela distrusă, iar în secolul XIX Monsieur de Farville adaugă dependințele care adăpostesc astăzi muzeul. 
  
Însă amprenta cea mai accentuată asupra castelului Montpoupon a lăsat-o familia Motte Saint Pierre, ai cărui descendenți îl stăpanesc și in zilele noastre. Jean Baptiste de la Motte Saint Pierre i-a dat castelului aspectul Renaissance pe care îl putem admira astăzi, iar nepotul sau, Contele de Louvencourt, a adăugat Musée du Veneur, un fel de muzeu dedicat vanătorii la goană, în memoria familiei sale, pasionată de acest sport aristocratic.  
 
La Vénerie, numită și chasse à courre, corespunde, din câte am citit, tehnicii de vanătoarea la goană. Această tehnică solicită, se pare, cel mai puțin vanătorul, hăitasilor revenindu-le sarcina stârnirii vânătului și alungării acestuia spre vanători. Se practică la iepuri, la fazani, la mistreți, la răpitoare, precum și la alte specii de vânat, cum ar fi de exemplu rața sălbatică. Există mai multe variante, vanătoarea colectivă la câmpie sau prin pădure, cu hăitasi și câini de vanătoare, dar și alte variante asemănătoare.  
  
Muzeul a fost început de Solange de la Motte Saint Pierre, în 1971, cu câteva suvenire ale echipajului de vanătoare de la Montpoupon, expuse la locul lor obișnuit din anexele castelului. Copil al secolului XX, Solange, a fost o figură marcantă în istoria castelului, ea fiind cea care l-a deschis publicului, dorind să facă acest patrimoniu cunoscut, să arate celor interesați cum se desfăsoară viața în astfel de case impozante, dar mai cu seamă să pună în valoare pasiunea familiei pentru cai și vânătoare. La început doar două încăperi la parter erau deschise, plus o sală în cadrul muzeului. Vorbim despre perioada de început a turismului pe Valea Loarei, când deschiderea unui castel privat era încă o noutate. Licențiată în drept la Paris, Solange a deschis și câteva pensiuni rurale, implicându-se activ în viața comunitătii locale și în dezvoltarea rutelor turistice din Touraine. 
 
Contele de Louvencour, actualul proprietar, a moștenit castelul Solange. Continuând în același spirit ca mătușa sa, de aproape două decenii nu a încetat să prezinte acest loc vizitatorilor, orientându-se către turismul modern, durabil și de calitate. Mai multe încăperi au fost deschise publicului, inclusiv apartamentele private ale familiei, situate la etajul doi: la chambre de Monsieur, camera lui Benoit de la Motte Saint-Pierre, la chambre de Madame, Thérèse Bëeche, și la chambre de Mademoiselle, camera lui Solange. Deschiderea acestor încăperi a fost și o cerință financiară, întreținerea unui astfel de domeniu costând astăzi foarte mult. În 1995 o extensie considerabilă muzeului a fost realizată, colecțiile imbogătindu-se cu elemente noi, ce vorbesc despre importanța cailor, despre viața vanătorului, dar și despre meserii uitate din această breaslă. Astăzi muzeul cuprinde 25 de săli deschise celor interesați pentru a afla mai multe despre acest univers captivant. Sala care mi-a plăcut cel mai mult a fost cea care prezintă istoria Echipajului Montpoupon, echipaj ce a marcat vanătoarea în Franța, prin intermediul numeroaselor fotografii și documente de arhivă. 
  
Nici interiorul castelului nu se lasă mai prejos. Superb mobilate, toate camerele au păstrat autenticitatea sfârșitului de secol XIX- începutului de secol XX, după părerea mea cea mai interesantă și fascinantă perioadă din istorie. Din sala de mese până în camera regelui, trecând prin bucătăriile echipate excepțional, parcursul propus dă vizitatorilor ocazia sa pătrundă în intimitatea familiei prin intermediul unei vizite sonorizate. Din 2005 vizitele sunt libere, o bandă sonoră declanșându-se  automat când vizitatorul pătrunde în incăpere, pentru a-i explica istoria și lucrurile importante de văzut. În perioada estivală se fac și tururi ghidate, unul dintre ele, numit Pe urmele Louisei, fiind inspirat chiar din serialul Downton Abbey, Louise fiind camerista doamnei castelului, în perioada 1914. 

Cât despre exterior, Montpoupon nu are o grădină propriu-zisă, dar are un parc interesant, verde tot timpul anului, amenajat ingenios, un pic mai jos decât castelul și traversat de un pârau. În rest, domeniul este înconjurat de pădure, o plimbare forestieră fiind propusă vizitatorilor, amenajată cu borne de informare pentru a descoperi   flora și fauna ținutului.  
 
Prin urmare, vizita la Montpoupon a fost un real succes pentru toată familia. Mi-au plăcut foarte mult valea unde castelul este așezat, interiorul, bogat mobilat și domeniul înconjurat de păduri, dar mai ales povestea familiei despre munca și pasiunea cu care au investit bani și suflet în renașterea și valorificarea acestui patrimoniu remarcabil. Îmi face plăcere să aflu că există astfel de oameni, pasionați de artă, de cultură, de frumos. Însă de departe cel mai mult mi-a plăcut muzeul dedicat pasiunii familiei pentru cai și vanătoare. Nu cunosc multe despre acest sport, nici nu cred că îl agreez prea tare, tocmai de aceea am fost foarte interesantă să aflu mai multe. 
  
Erika a profitat și ea din plin de vizită, mai cu seamă de pietricele ce pavau curtea de onoare. Și fiindcă s-a lăsat cu plânsete la plecare, am fost nevoiți să plecăm cu un pumn de pietre suvenir. Cât despre Azorel, care ne-a însoțit pe parcursul întregii vizite, pentru că un astfel de castel nu poate fi altfel decât pet-friendly, și-a făcut chiar un prieten patruped, pesemne câinele proprietarilor. Numai de parcursul forestier îmi pare rău, cărarea fiind foarte umedă nu am putut purcede la plimbare. Plus că, vizitele cu un copil se desfăsoară în alt ritm, unul dictat, așa cum este firesc, de cel mic. Dar nu-i bai, un motiv în plus să ne întoarcem într-o zi, cu drag, la Montpoupon. 








Vizitam castelele pe propriile picioare 😍


Domeniul Montpoupon


Aripa principala in stil Renascentist


Dependințele ce adăpostesc Muzeul Vânătorii 


Una dintre sălile muzeului, un fel de camera a vânătorului 




 



Împrejurimile, rupte parca din alte vremuri




Montpoupon este Așezat chiar la sosea …

Etichete: , , , ,