Unul dintre obiceiurile pe care le admir la francezi este că nu prea se dau peste cap cu pregătiri pentru marile sărbători religioase, precum Paștele sau Crăciunul. Nimeni nu exagerează cu timpul petrecut în bucătărie, cu prepararea unor rețete elaborate, nici cu bucate felurite ori mese prea imbelsugate. Dacă tot sunt niște zile libere oamenii din regiunea mea profită mai degrabă pentru a se odihni, a ieși la plimbare în oraș sau prin împrejurimi, a merge la restaurant, sau a petrece timp agreabil în compania familiei sau a prietenilor. După exemplul lor petrecem și noi sărbătorile în ultimii ani, simplu și reconfortant, fie cu ieșiri prin împrejurimi, fie mese la noi în curte, dacă vremea permite, fără sindrofii pline de excese de tot felul.  
 
montrichard valea loarei franta



Anul acesta Paștele Catolic a picat destul de devreme astfel că am avut ceva emoții în ceea ce privește vremea. Îmi pusesem în gând o plimbare de o zi ce includea prânzul în oraș și o vizită la un castel, astfel că îmi doream o zi însorită și căldută. Cu câteva zile înainte am deschis harta Văii Loarei, a mea personală, desigur, unde am marcate toate obiectivele, văzute sau de văzut, și am ales pentru această primă ieșire pe anul acesta-că deh, vremea n-a fost chiar potrivită de plimbări până în aprilie!-o incursiune pe valea râului Cher, zonă ceva mai neexplorată, dar pe care o vizam mai demult. M-am oprit la orășelul Montrichard, pe unde mai trecusem de câteva ori dar fără să-l aprofundez prea tare și la un castel aflat în apropiere, Montpoupon. Am stat cu ochii pe vreme ca pe butelie, temperaturile nu prea contau, punem o haină mai groasă, numai să nu plouă îmi doream. În fine, nu a fost chiar ziua perfectă la care am visat, dar nici rea nu s-a dovedit. Am avut un pic de soare, temperaturi bunicele și, cel mai important, nu a plouat deloc. 
 
Montrichard este un orăsel din Touraine, între Tours și Vierzon, situat chiar pe malul râului Cher. Nu este la fel de turistic ca Amboise, Chinon sau Blois, dar posedă și el un patrimoniu istoric și cultural interesant, printre care ruinele unui castel, un centru medieval simpatic ce include câteva case cu bârne de lemn, specifice regiunii, biserici și o promenadă încântătoare pe malul râului Cher, plus crame și câteva habitate trogloditice. 
Citeste si despre alte orase pitoresti de pe Valea Loarei

Cel mai reprezentativ monument din oraș este castelul, sau ceea ce a rămas din el, turnul principal-donjonul, situat în plin centru al orașului. Castelul Montrichard a fost unul fortificat, construit de  Foulques Nerra, conte de Anjou, la începutul secolului XI, pe colina ce domină Cherul, spre a-i servi ca loc strategic în bătălia contra contelui de Blois. Hugues I d’Amboise realizează numeroase lucrări de extensie a castelului, în timp ce regele Philippe Auguste îl distruge parțial. Familia Harcourt îl schimbă cu regele Louis XI contra altui domeniu, castelul intrând astfel în posesia coroanei. Donjonul, transformat astăzi în muzeu, se vizitează, însă noi nu am făcut-o, parcursul fiind un pic mai anevoios cu un copil mic. Data viitoare. 
 
Așa că am preferat mai degrabă o plimbare pe strădutele înguste din centrul istoric. Interesantă aici este Biserica Sainte-Croix de Montrichard, situată chiar la piciorul donjonului, unde regele Louis XII a luat-o în căsătorie pe Jeanne de France, viitoarea regină, în 1476. Cu toate că de-a lungul timpului a suferit mai multe distrugeri sau modificări, biserica păstrează câteva elemente din secolele XI și XVII. 
  
După ce ne-am plimbat prin centru am ieșit la malul Cherului unde am lungit promenada, după care am traversat podul pe malul opus unde ochisem un parc drăgut. Podul peste Cher de la Montrichard, emblemă a orașului alături de donjon, pare teleportat parcă din Evul Mediu în zilele noastre. Construit de englezi, pe vremea când stăpaneau Anjou, pe el trecea drumul ce lega Paris de Bordeaux. Podul original a fost demolat în secolul XIX, odată cu canalizarea râului Cher, modelul pe care îl vedem astăzi fiind o replică aproape identică a celui de la 1680. 
 
Pe malul opus centrului am găsit un parc unde vara functionează, se pare, și un mic ștrand natural, amenajat pe malul Cherului. Desigur, nu era vreme de plajă, dar fiindcă era un loc fără circulație și Erika putea alerga în voie, am decis să intrăm și să facem un tur. 
  
Vizam și cramele Monmusseau, parcursul trogloditic propus ca o incursiune în lumea vinurilor spumante pe care familia le produce din 1886 părea interesant, însă se făcuse repede ora prânzului și știm cu toții că în Franța această oră se respectă cu sfințenie. Crama fiind inchisă am mers și noi la masă, la un micuț restaurant din centru care s-a dovedit foarte simpatic iar preparatele foarte gustoase. Ca să nu mai zic că cel care ne-a servit fusese în România, la Cluj. Poate că de aceea la aperitiv am avut, printre altele, ceva asemănător unor murături 😂. 
  
Mic orășelul Montrichard, dar simpatic. Ne-a plăcut, mai venim! 
montrichard valea loarei franta

Maison Ave Maria, construita la sfarsitul secolului XV, clasata monument istoric, este una dintre cele mai reprezentative case cu structura de lemn din oraș.

montrichard valea loarei franta

Intrarea la Muzeul Donjonului

Poarta renascentista

 

Biserica Sainte-Croix de Montrichard
 

 

Hotel Effiat, in stil Renaissance

montrichard valea loarei franta


Hotel Effiat, in stil Renaissance


montrichard valea loarei franta

Donjonul văzut de pe malul Cherului

montrichard valea loarei franta

Donjonul și clopotdinta Bisericii Sainte-Croix


montrichard valea loarei franta

Raul Cher la Montrichard

montrichard valea loarei franta

Vedere de pe malul opus al Cherului

montrichard valea loarei franta

 

montrichard valea loarei franta

 

E clar, are cine sa îl plimbe pe Azorel 😂

Etichete: , , ,