Stăteam la o discuție cu cineva pasionat de fotografie, iar din vorbă în vorbă am ajuns la subiectul sensibil al post-procesării. Persoana respectivă mi-a mărturisit că preferă să nu-și proceseze fotografiile, favorizându-le pe cele naturale, exact ca cele pe film de pe vremuri. Degeaba am ținut eu o pledoarie pentru îndreptarea micilor greșeli tehnice, rezolvarea elementelor inestetice, sau despre transformarea într-o imagine cât mai plăcută. Nu și nu, omul era adeptul fotografiei cât mai autentice, care să surprindă un moment așa cum este el, fără să-l altereze prin diverse metode artificiale. Deși știam lucrul acesta și până atunci, discuția mi-a întărit convingerea că există opinii împărțite în ceea ce privește fotografia, subiectul post-procesării creind încă o mulțime de controverse. De o parte se situează tabăra celor care cred că fotografia trebuie să rămână nealterată, iar de altă parte tabăra celor care consideră că post-procesarea aduce un plus estetic. De regulă ori e albă ori e neagră, foarte rar se situează la mijloc. 





Desigur că vorbim aici despre amatorii cât de cât pasionați de fotografie. Nu vobim despre fotografii profesioniști, care au urmat cursuri în domeniu și fac un job din asta, dar nici despre persoanele pentru care fotografia reprezintă cel mult imortalizarea propriei moace în diverse locuri și ipostaze. Vorbim despre noi ăștialalți, pentru care fotografia este o activitate plăcută de timp liber, care am investit un pic nu doar bani, ci și ceva documentare, sau exercițiu. 

Eu personal vă mărturisesc că sunt pentru post-procesare, atât timp cât acesta se face într-un mod plăcut și cu bun gust. Imi editez pozele, mai mult sau mai puțin, în funcție de necesitate și de efectul dorit, și nu numai pe cele care apar pe blog sau pe rețelele de socializare, ci și cele pe care le țin pentru mine, imprimându-le sau le transferându-le pe o ramă foto digitală. Folosesc Photoshop de foarte mulți ani, chiar dacă interfața lui mi-a părut destul de ostilă la prima „întâlnire”. Ador acest program și-mi place să mă „joc” în el aproape la fel de mult precum îmi place și să mă „joc” cu aparatul foto. Fotografia digitală și post-procesarea ei mi se par două lucruri complementare, astfel că eu personal nu aș vedea-o pe una fără alta. 

Editarea fotografiilor digitale este un pic ca machiajul în opinia mea. Atât timp cât este aplicat rezonabil și cu bun gust el sporește frumusețea, punând în evidență trăsăturile. Insă dacă este aplicat în cantități industriale și fără stil, efectul este catastrofal. Așa stă treaba și cu post-procesarea și să vă expun câteva dintre argumentele mele. 

In primul rând, cu riscul de a mă crede superficială, consider că o imagine digitală prelucrată este întotdeauna mai spectaculoasă decât una brută. Chiar și cea mai bună fotografie se poate îmbunătăți, post-procesarea adăugându-i un plus de valoare estetică. 

Apoi, mai cred că fotografia este o modalitate de exprimare a fiecărui fotograf, amator sau profesionist, iar scopul ei nu este nici pe departe cel de a reproduce realitatea. Este despre artist, despre viziunea sa, despe creativitate, despre gustul personal, despre imaginație. Tocmai de aceea în astfel de situații unora va plăcea, altora nu, niciun fotograf nu va putea să mulțumească pe toată lumea. În plus, apropo de realitate, fotografia digitală, oricât de corect realizată ar fi, nu va reproduce niciodată culorile, lumina, constrastul pe care ochiul nostru le percepe pentru că tehnic și fizic nu este posibil, astfel că editarea nu duce mereu la o supraevaluare a realității cum cred mulți, ci poate duce exact la zugravirea ei, așa cum este de fapt. 

Pentru mine post-procesarea înseamnă în primul rând corecții de bază, imperfecțiuni, elemente în plus, îndreptări ale liniei orizontului, decupări pentru o mai bună compoziție, ajustarea luminozității și contrastului, a saturației și vibranței culorilor. Nu văd nimic rău în asta. Rezultatul este cu siguranță mai plăcut ochiului decât cel original. Să recunoaștem, ni se întâmplă de multe ori să nu fim atenți atunci când fotografiem, mai ales în călătorii. Cine stă de fiecare dată să fie atent la toate detaliile, să facă mereu setările corecte, expunere, apertură, ISO, balans de alb, etc? Cine are timp mereu pentru toate acestea? Eu cred că nici fotografii profesioniști nu au întotdeauna. Si atunci de ce să nu ne folosim de ce ne oferă lumea digitală? 

In concluzie, eu personal nu mereu sunt interesată să văd realitatea, pe care s-ar putea să se întâmple chiar s-o cunosc, ci mai degrabă sunt interesată de viziunea voastră asupra ei. De felul vostru de a spune povestea. 

Aș fi curioasă ce credeți voi :). 





Etichete: ,