Nu pot spune despre nici o drumeție pe care am făcut-o de-a lungul timpului pe munte, că nu mi-a plăcut. Chiar dacă mi-a rupt spatele, sau picioarele, chiar dacă m-a plouat, m-a nins, sau m-a viscolit, chiar dacă rucsacul a fost atât de greu de mi-a venit să-l pun jos și să-i dau foc, sau efortul mi s-a părut atât de mare, încât am plâns de durere, de fiecare dată m-am întors acasă doar amintirile frumoase. Fiecare tură a fost specială în felul ei, fie datorită peisajelor, sau a oamenilor și toate au rămas memorabile în mintea mea datorită muntelui. A doua zi în Alpi m-am trezit ceva mai târziu, probabil din cauza „încălzirii” pe care o făcusem cu o zi înainte, înconjurând Muntele Lachat. Afară era tot soare, ba chiar mai soare decât în ziua precedentă, așa că n-am mai stat deloc să mă gândesc, era adjudecat traseul din somn: Turul Vârfului Prarion. De fapt acest traseu fusese inițial programat pentru ziua următoare, adică pentru 31 decembrie, întrucât vream cu tot dinadinsul să închei anul 2013 într-un mare fel: față în față cu Mont Blanc-ul. Însă era prea frumos afară și de frică ca vizibilitatea să nu fie mică în ziua următoare, am schimbat puțin socotelile. Am luat același mic dejun dulce franțuzesc, mi-am tras aceeași bocanci și am pornit spre Les Houches, cocheta stațiune de la poalele Muntelui Alb.
Les Huches cu tot cu al ei Vârf Prarion nu erau chiar aproape de hotelul nostru, ba chiar aveam vreo oră până acolo. Kilometrii mulți nu erau, decât vreo 43, dar nu-i făceam în 30 de minute pe autostradă, ci în vreo oră pe drumuri serpentinoase. Les Houches, la fel ca toate stațiunile de la poalele Mont Blanc-ului, nu mi-a plăcut deloc. Nu știu cum e vara pe acolo, probabil mai fain, dar iarnă-i nebunie curată. Ai impresia că toată populația pământului se află în același loc, la aceeași oră, ca și tine. Înaintam ca melcii cu mașinile prin stațiune, turiștii săreau din toate părțile, ca prin junglă, deja găsirea unui loc de parcare părea de domeniul SF-ului. Totuși am avut noroc și am găsit unul bun din prima, ne-am luat echipamentele și rucsacii și am pornit spre bileteria de la telecabină. Ce era acolo, n-are rost să vă dau detalii, cel puțin 200 de persoane în fața mea. Și ca să fie tacâmul complet, asta era coada doar la bilete, mai era o alta la urcarea propriu-zisă în telecabină. După ce că ne trezisem târziu, făcusem o oră până acolo, urma să mai pierdem încă trei la coadă, mă și gândeam cu groază că jumate din ziua mea pe munte va fi compromisă. Însă n-a mers așa greu, nu știu ce făceau francezii acolo, scoteau bilete și încasau bani pe bandă, dar într-o oră eram deja toți trei în telecabina Prarionului, care avea să ne ducă la 1800 de m, pentru a ne pune față în față cu cel mai înalt vârf al Europei. Nu că n-ar fi fost foarte bine vizibil și de jos…
Coborâți din telecabină la punctul terminus, ne punem rachetele în picioare, îl vâram pe Azorel în rucsac, gândind-ne că-i dăm drumul mai încolo, după ce trecem de zecile de pârtii care coborau în toate direcțiile. Bâjbâim iarăși după intrarea pe traseu, întoarcem harta pe toat părțile, până vedem niște oameni cu rachete luând-o într-o anumită direcție, care părea aceeași cu cea de pe hartă. O luăm și noi tot pe acolo, prin pădure, pe poteca bătătorită. Alesesem acest traseu, chiar dacă este mai mult o plimbare, decât o drumeție montană, datorită priveliștii ce se poate admira de pe vârful Prarion, priveliște despre care citisem că ar fi una dintre cele mai frumoase din Europa. Acum francezii zic despre toate locurile lor că sunt cele mai frumoase din Europa, sau chiar din lume, nu-i mai cred pe cuvânt, dar oricum ceea ce văzusem în poze mă convinsese: Mont Blancul impunător, atât de aproape de parcă l-ai fi putut atinge, cu toată Valea Chamonix la picioare.
Valea Chamonix
Poteca e foarte lejeră, cred că se poate face și fără rachete de zăpadă, doar în bocanci, diferențele de nivel nu-s mari, iar timpul se rezumă undeva la 2-3 ore pentru întreaga buclă; sunt câteva zone mai sensibile când zăpada este abundentă, dar cu grijă se pot traversa fără probleme. Am mers mai mult printr-un pâlc de pădure de brazi, care brazi erau la fel de cocoșați ca cei din ziua precedentă. Zăpada era moale, proaspăt căzută și absolut nici un nor nu se întrevedea pe cer. De-a lungul potecii, copacii deschideau luminișuri de unde puteam admira un peisaj de-a dreptul magnific. Ce peisaj… Doamne… Or fi ei Alpii aglomerați și or fi piedut mult din sălbăticie, dar unele priveliști sunt de-a drepul halucinante. Îți taie răsuflarea nu alta, sau cel puțin mie mi-au tăiat-o, pentru că v-am mai spus, nimic din ce există în lumea asta, oraș, sat, castel, monument, nu m-ar ptea vreodată impresiona, așa cum o face natura prin creațiile sale.
La un momentdat m-am așezat pe zăpadă, singură, în liniște, așteptându-l pe Andrei, oprit pe undeva pe traseu să fotografieze; eram doar eu și cu mine, acolo sus în liniștea muntelui. Fără să gândesc nimic, doar am privit îndelung, mută de uimire în jur: toată Valea Chamonix mi se deschidea la picioare, înconjurată de o parte de versanții stâncoși, modelați de ghețarii încă vizibili ai Mont Blanc-ului și de cealaltă de cei ai masivului Aiguilles Rouges. Eram doar eu și muntele, ca o la întâlnire cu un prieten vechi, pe care chiar dacă nu-l mai văzusem de mult, era că și cum i-aș fi vorbit mai ieri. Cele
câteva clipe sus, au fost suficiente cât să-mi ajungă
tot anul. Pentru momentele astea inedite mi-a plăcut să urc întotdeauna
pe munte, momente pe care oricât le-aș căuta, nu le-aș găsi niciodată
acolo jos.
câteva clipe sus, au fost suficiente cât să-mi ajungă
tot anul. Pentru momentele astea inedite mi-a plăcut să urc întotdeauna
pe munte, momente pe care oricât le-aș căuta, nu le-aș găsi niciodată
acolo jos.
Valea Saint-Gervais
Ședința foto în zăpadă
Ne-am întors pe versantul opus, ce coboară spre valea Saint Gervais. Mai puțin abrupt decât cel dinspre Chamonix și el deschide o panoramă inedită, de data asta spre masivele Fiz, Aravis și Beaufortain. N-am mers mult și am ajuns la Restaurantul-Hotel Prarion. De fapt mersesem tot atât de mult ca la dus, dar probabil că timpul se comprimă în mintea mea când sunt într-un loc pe care îl ador. Cu o ușoară părere de rău în suflet că traseul a fost prea scurt, m-am așezat la terasă. Zău că îmi venea parcă s-o iau de la capăt…
Azorel la terasă 🙂
Dôme du Goûter (4304m), Mont Blanc (4810m), Aiguille de Bionnassay (4052m)
Valea Chamonix si masivul Mont Blanc
Aiguille du Midi (3842m)
Ghețarul Bionnassay
Masivul Fiz (nu știu vârful…Aiguille de Varan – 2544m poate?!)
Pentru
că nu vream să mă despart așa de repede de înălțimi, am comandat ceva
de băut și de mâncat. Ceva lejer desigur, că prețurile-s direct
proporționale cu altitudinea. Nu m-aș fi dat jos de acolo… Îi invidiam
parcă și pe ospătarii care serveau pentru că au ocazia să admire în fiecare zi un asemenea peisaj. Am zăbovit vreo oră, până gerulețul
începuse să mă încolțească, după care am luat-o ușor la pas spre
telecabină. Înaintând prin zăpadă și aruncând câte un ochi la impozantul Munte Alb, mi-am zis în gând că dacă paradisul ar exista pe undeva, cu
siguranță pentru mine așa ar arăta: cu omul drag alaturi și cu muntele…
că nu vream să mă despart așa de repede de înălțimi, am comandat ceva
de băut și de mâncat. Ceva lejer desigur, că prețurile-s direct
proporționale cu altitudinea. Nu m-aș fi dat jos de acolo… Îi invidiam
parcă și pe ospătarii care serveau pentru că au ocazia să admire în fiecare zi un asemenea peisaj. Am zăbovit vreo oră, până gerulețul
începuse să mă încolțească, după care am luat-o ușor la pas spre
telecabină. Înaintând prin zăpadă și aruncând câte un ochi la impozantul Munte Alb, mi-am zis în gând că dacă paradisul ar exista pe undeva, cu
siguranță pentru mine așa ar arăta: cu omul drag alaturi și cu muntele…
Citește toate episoadele vacanței savoiarde:
Rochebrune: nori, viscol și cea mai scumpă omletă
Chamonix-Flégère sau cum am ajuns să mă plictisesc la munte
Chamonix-Flégère sau cum am ajuns să mă plictisesc la munte
S-ar putea să te intereseze și:
ce frumos, normal ca Azorel apreciaza cum trebuie privelistea! si eu as fi vrut sa fiu in locul lui :)))
:)) Cred ca Azorel apreciaza orice loc, atat timp cat este cu noi.
Wow! Super tare! Ce bine se vede traseul clasic spre Mont Blanc! 😀
Se vedea si refugiul Gouter… si inca unul mai sus (desi in poze nu l-am surprins). Cred ca in ziua aia am avut cea mai buna vizibilitate.
Minunat peisajul! Si la noi a nins…. De vineri seara până aseară… Și acum e ditamai zăpada!:))
Am vazut in poze ce frumos a nins in Romania. Minunat! Eu n-am norocul asta :)).
Ehei… Un picuț de răbdare!:) Oricum, tu găsești zăpada deja pusă!:))
Pana ajung eu prin Romania, vine primavara :))
impresionant turul tau fotografic! Merci!
Probabil ca Azorel gandea, "bine ca am ajuns la o cafea!" :)))
Sa ai o saptamana faina!
Ii place si lui zapada, am vazut ca alearga, miroase… Mai putin daca-i mare sau foarte afanata. Atunci se cufunda cu totul :)).
Multumesc Minnie, asemenea si tie!
M-are rost sa-ti mai spun ca e superb ! Mi-au taiat mie rasuflarea fotografiile tale, imi imaginez cum te simteai tu ! Eu cand am fost la Sankt Moritz, ma minunam la fiecare cotitura a trenului, la fiecare priveliste, mai ceva ca un copil mic! Tot acolo am vazut si eu un ghetar, primul din viata mea si ma asteptam sa fie altfel, mi-l imaginam ca in desene animate si am fost foarte surprinsa ca nu e asa :))))) .Oricum, peisajele de munte sunt superbe. Mi-ai facut pofta de urcat pe munte pana si mie, care nu am facut decat de vreo 3 drumetii prin liceu, pe timp de vara si nici nu sunt o fana a muntelui sau a zapezii !
O da, cred ca si la Sankt Moritz e foarte fain. Mi-ar placea candva niste trasee si prin Elvetia.
Muntele e frumos in orice anotimp cred eu, desi vara este mai usor de batut la picior. Nu trebuie sa fii mare pasionat, doar sa vrei. Pana la urma sunt si trasee lejere, pentru oricine. Iar cum tu esti pasionata de fotografie, sunt sigura ca vei avea cu ce sa te delectezi ;).
Ca peisaje sunt superbi Alpii si mai ales, accesibili. Sunt un fel de ”uite Fagarasii… inmultiti cu 10, cu 20…”.
Superbe pozele, iar antrenamentul cu Azorel in spate o sa va prind bine pentru cand veti avea un copil 🙂
Adevarul este ca sunt mai accesibili decat ar trebui. Sunt impanziti de sosele, telecabine, telescaune etc. Pe de o parte nu-i rau, oricine se poate bucura de peisaje, chiar si de cele de la peste 3000m, dar pe de alta…nu stiu, e cam greu sa mai gasesti un colt linistit, sa te bucuri realmente de munte.
Am zis ca de acum inainte iarna o sa merg in alta parte :)) -asta in cazul in care nu ma apuc de schi.
Wooooooow! Dumnezeule ce imagini! Superb traseu! Bobita este un dulce! 🙂
Larisa draga, ai petrecut o vacanta de vis! Felicitari!
Multumesc Carmen!
Da, a fost tare fain. Orice vacanta la munte pentru mine este de vis.
Ce-mi plac fotografiile tale :), dar cel mai mult îmi place faptul că mergi cu Azorel pe munte 😛
Multumesc Ioana!
Il luam cu noi peste tot, ne-am obisnuit asa. Chiar mi-ar lipsi daca as pleca fara el :)).
Ce zapada pufoasa si stralucitoare si ce peisaje mirifice in Alpi! Ati avut noroc de vreme buna, cer senin, asta da un farmec in plus fotografiilor. Ce mai, o vacanta de vis, a meritat efortul depus. 😀 🙂
Stiu ce inseamna o zi in zapada, am iesit si eu ieri prin parc, cand am ajuns acasa ma durea tot corpul. Nametii sunt si la noi cat casa. :)) Azi noapte am intrat pe blogul tau, dar cum nu puteam vizualiza fotografiile am citit doar partea de text si am iesit nerabdatoare sa vad daca se va rezolva problema in aceasta dimineata. Problema era de la firma mea de net, evident. Citeam comentarii si muream de ciuda ca eu nu puteam vedea paradisul. 😀 A intrat si prietenul meu(se pare ca ii place mult pe aici) si imi comenta(la telefon) de zor imaginile. 😛
Multumesc Nice, ma bucur ca v-a placut la amandoi :)! Sa inteleg ca nu se vedeau nici imaginile din text? Ca daca este vorba doar de albumul de pe g+, la el a fost o problema de la mine; am uitat sa-l fac vizibil :)).
Primele zile au fost foarte frumoase, insa in ultimele doua s-a cam schimbat vremea din pacate. Oricum, am putut sa profitam suficient, se putea si mai rau, sa fie ceata toata saptamana :)).
Am vazut pozele tale, sincer te invidiez ca ai parte de zapada, desi stiu ca tie nu-ti place prea tare. Aici ploua ca vara si vremea este foarte mohorata, nici nu se pune problema de fotografiat.
si cu Azorel 😛
hai ca ai ajuns si la Mont Blanc, foarte faina privelistea
Da :)) si cu Azorel.
Acum nu-mi mai ramane decat sa ajung si pe Mont Blanc. Cu tot cu Azorel, fireste :))))
Frumoasa povestea ta! Privelistile cum spui si tu sunt halucinante, pe viu trebuie sa fie alta senzatie … mai ales la inaltimi atat de mari! cred ca francezii nu au gresit de data asta 🙂
Frumoasa vacanta si vorba ta multi turisti!
In zona asta privelistile sunt intradevar wow. De fapt de aici vine si nebunia, aglomeratia…sunt foarte, foarte multi schiori. Tineri, varstnici, copii, toata lumea vrea sa schieze la piciorul Mont Blancului :D.
Extraordinara excursie, senzatii pe masura inaltimilor vazute, amintiri la puterea infinit. Ce mai pot sa scriu? ca imi plac pozele tale, TOATE, fara "favoritisme". Si ca mi-ai amintit de cea mai frumoasa si fascinanta excursie la munte pe care am trait-o la Chamonix, cand am urcat cu telecabina pana la Aguille de Midi, la 3842 m. Ca de acolo am vazut o fata a lui Dumnezeu, acea fata vesnic alba, care practic iti poate lua mintile??? Noi am fost vara, pe o caldura de mare, nu de munte la acea inaltime, Jos in Chamonix erau 28 gr. C si sus erau doar 8. A fost incredibil. Iarna cand ai fost tu este de-a dreptul ireal de frumos. Bravo ca ati reusit aceasta excursie. Tot inainte! 🙂
Multumesc Ileana!
Am citit jurnalul tau despre Chamonix si urcarea pe Aiguille du Midi. Foarte fain. Eu astept o urcare la peste 3000m cu piciorul :)), anul trecut nu s-a materializat, poate anul asta. Cu toate astea, in ultima zi la munte, ne-a trecut prin minte sa urcam pe Aiguille du Midi cu telecabina, desi nu era planuit, insa vremea era destul de mohorata si vizibilitatea proasta, asa ca am renuntat. Mi-ar fi parut rau sa dau atatia bani degeaba.
A nins la noi.Am facut cateva poze,dar tu le-ai facut in Paradis si sunt superbe.Mi-am amintit "ca chinezii",dar nu putei sa te opresti. Trebuia sa prinzi tot. Noapte buna!
Stiu ca a nins in tara, am vazut pozele. E foarte fain, eu nu-s asa norocoasa sa ninga la mine in oras. In schimb ploua in fiecare zi.
pe scurt …Minunat, mi-ar place sa vizitez zona…
E faina, daca-ti place muntele…si nu numai 🙂
Anins si la noi…spre ex. la mine a nins 5 zile la rand …e zapada cat nu a fost niciodata, pana la streasina casei…
Stiu, am vazut poze. E foarte fain.
Ufff…in Constanta, unde lucrez e zapada ca niciodata….
Acolo e frumos cand ingheata marea la mal. Mi-ar placea sa vad asta candva.
Peisajele sunt de vis dar prefer sa le admir aici, la tine.
Si pe fereastra 😉 Asta aici, la mine, ca a nins si la noi, deja prea mult. 🙁
Mi-au placut "sedinta foto". Sunt foarte reusite fotografiile.
Cat despre Azorel, cu siguranta e bucuros ca e cu voi, dar acolo, la terasa pare cam trist. M-am gandit ca e un martir, intr-un anume fel. S-ar putea sa nu aprecieze zapada la fel de mult 😉
Weekend placut, Larisa! Te pup!
Am vazut ca a nins la voi. Am tot vazut poze pe facebook foarte dragute. Eu n-am norocul asta…la noi nu ninge niciodata. Iar daca se intampla minunea, mai mult de o zi nu tine zapada. In schimb ploua des…
Da, nici eu nu sunt sigura ca Azorel iubeste zapada, tocmai de aceea l-am purtat mai mult in rucsac. Insa cred ca a apreciat ca nu a ramas singur, ci a fost tot timpul cu noi.
Pupici Elly, weekend fain!
Ati avut o vacanta pe cinste, cu zapada proaspata si vreme frumoasa!
Cu intarziere iti raspund la intrebarea din alt post: noi locuim in Moutiers, la 30km de Albertville.
Weekend placut!
Wow, cu adevarat in inima muntilor!
Multumesc frumos, asemenea!
Te urci într-o nacelă şi faci un zbor cu balonul deasupra munţilor, să vezi ce te bucuri de linişte şi de peisaje ce te înnebunesc de-a binelea cu sălbăticia lor… 🙂 Oricum, din fotografiile tale superbe, era o frumuseţe de zăpadă; tot în Alpi, dar în cei ai Austriei, la jumătatea lui ianuarie era o primăvară… Vorba aia, a fost frumoasă primăvara iarna asta! 🙂
Sunt convinsa ca zborul cu balonul peste Alpi este o experienta inedita. N-am incercat, dar m-ar tenta candva.
Cred ca iarna asta a fost cam saraca in zapada mai peste tot. Eu am avut noroc de zapada la altitudini mari. In ziua in care am plecat, jos, prin localitati incepuse sa incolteasca iarba :)).
Imagini de cărţi poştale! Bravo. Este o încântare să citesc astfel de articole, cu atât mai mult cu cât îmi adminteşte de cele mai frumoase clipe petrecute la asemenea înălţimi. Clipe pe care am vrut în vara trecută să le repet, însă din păcate, aşa cum ai păţit şi tu, vremea nu a mai ţinut cu noi. Dar nu-i nimic, mă voi întoarce şi a treia oară la Chamonix.
Mda, din pacate nu putem controla vremea. Pe de alta parte muntele este interesant si pe vreme proasta, dar parca-i mai fain cand e soare, chiar si iarna :).
Sigur or sa mai fie si alte ocazii sa te intorci Chamonix, daca iti place atat de mult ;).