A patra zi în Alpi a fost una de relaxare. Vorba vine de relaxare, că, deși mă gândeam inițial la o plimbare prin oraș sau la vizitarea unui castel, am făcut ce am făcut și tot pe munte am ajuns. Când îmi făcusem conștiincioasă temele pentru vacanța în Aosta îmi pusesem la îndemână și altfel de activități decât drumeții, în cazul în care vremea ar fi urâtă, sau noi am avea chef să diversificăm. În principiu mă gândisem la câteva castele, pentru că Valea Aostei este foarte ofertantă în acest sens, însă, chiar și după trei zile de hoinărit, tot de munte parcă eram dornică. Astfel, pe principiul „castele mai am încă 58 de văzut acasă, munți nici măcar unul”, ne-am pornit spre Courmayeur fără un plan anume, gândindu-ne că sigur va apărea vreo sclipire de moment la fața locului.
Mont Blanc
Surpriza (sau nu!) a făcut ca în teleferic să întâlnim un român care lucra acolo și care ne-a explicat în timpul scurt până la refugiu cum stau lucrurile pe sus, pe unde să ne plimbăm și ce să vedem. Întâlnirea intră, desigur, la categoria „cele mai ciudate locuri unde întâlnești români”, categorie pe care probabil o s-o dezvolt cândva într-un articol separat.
Lucrările la cel de-al doilea tronson, pe partea franceză, menite să lege stațiunea Chamonix de vârful Aiguille du Midi, au început 1956, fiind un tronson mai problematic (că deh, nu degeaba este pe partea franceză!), cu o diferență de nivel considerabilă și un parcurs măricel. S-a realizat în primul an bucata Chamonix (1030 m)-Plan des Aiguilles (2317 m), urmând ca în anul următor să se adauge și porțiunea ce ajunge până la -celebrul azi- Aiguille du Midi (3842 m).
Structurile noului teleferic al Mont Blancului, la care se lucrează de zor, sunt mai mult decât moderne, iar stațiile sunt realizate într-un stil futurist din sticlă și oțel, cu mari terase panoramice. Cabinele vor fi în întregime din sticlă, ceea ce va permite vizitatorilor să profite de o panoramă la 360° pe toată durata traversării. C-o fi bine, c-o fi rău, nu știu ce să spun, cert este că deși distrug din autenticitate, astfel de mega-construcții ingenioase fac totuși muntele accesibil tuturor (și, firește, aduc o mulțime de bani beneficiarilor!).
a exprima cum e sus … Vederea la 360°
deasupra Alpilor, priveliștea spre maiestoșii patrumiari Cervino,
Monte Rosa, sau Gran Paradiso și, mai presus de toate, impresia că întinzând mâna poți mângâia pe creștet Mont Blanc-ul sunt cu
adevărat o experiență desăvârșită. Eh, categoric satisfacția ar fi fost
mai mare dacă-aș fi ajuns acolo cu picioarele, dar o veni ea și ziua
aia.
 |
Am văzut mulți curajoși care coboară pe schiuri de acolo, de asemenea sunt și o mulțime de persoane care practică heliski (știți voi, urcat cu elicopterul în creierii munților și coborât pe schiuri în afara pistelor), sau speed-riding (un sport care asociază parapanta cu schiul). Eu m-am mulțumit cu o drumeție în jurul Pointe-Helbronner; erau persoane și cu rachetele pe acolo, dar la cât de aranjată era zăpada se putea doar în bocanci.
 |
Aosta – vacanță printre giganții Alpilor
Alpeggi di Serena – iarnă ca-n povești și un strop de carnaval
O zi plină: Alpe Baravex, Etroubles, Aosta și Jambonul de Bosses
Față în față cu Mont-Blanc la Bertone
Refugiul Torino – relaxare la 3300m
Arp de jeux – prima dată pe schiuri de tură
Gran Paradiso și cea mai frumoasă zi pe munte
Pai cu asa privelisti, sa-ti tot placa zapada! 😀
Zapada este intotdeauna mai placuta la munte 😉
Pana sa citesc articolul tau nu am fost o fana a muntelui.. Poate din cauza frigului, poate din cauza inaltimii, nu stiu nici eu. Dar acum m-ai facut curioasa si mi-as dori sa incerc si eu o astfel de experienta. Peisajul e superb si cred ca este o senzatie unica sa te afli acolo.
Pai in cazul asta nu pot decat sa ma bucur, Alexadra :)!
Sa stii ca treaba cu frigul pe munte iarna este relativa, mai repede simti frigul in oras, pe strada, decat pe munte… Daca faci drumetii, odata cu efortul mersului si cu un echipament adecvat nici n-o sa-l simti.
Pe de alta parte, daca nu te pasioneaza drumetiile cu rucsacul in spate, dar vrei sa te bucuri totusi de peisaje faine, este si telefericul o idee.
minunate poze! este desavarsit albul acela, eu nu ma dau in vant dupa iarna, dar nu poate sa nu-mi placa!!
E drept ca e un pic diferita iarna la munte de iarna in oras…
Nu sunt o fană a iernii, însă recunosc că genul acesta de fotografii sunt pe sufleţelul meu! De când am fost în 2011 pe Mont Blanc îmi surâdea ideia traversării Alpilor din Chamonix la Courmayeur, din păcate nu a fost timp. Vorba ta, munţii sunt acolo, sănătoşi să fim…
Excelente fotografiile! Trebuie să o spun de fiecare dată! 🙂
Cred ca este o experienta destul de speciala si traversarea, acum insa este inchis tronsonul refugiul Torino-Aiguille du Midi pana la finalizarea lucrarilor. Eu sa-ti zic drept visez la un treimirar urcat la picior, dar pentru asta trebuie sa revin in Alpi vara. Eh, stii cum e, fiecare cu "piticii" lui :))
Multumesc!
Superbe imaginile ! Si Azorel nu putea lipsi din peisaj , sper ca a fost si el incantat 🙂
Multumesc! Nu prea a fost incantat Azorel, dar a fost multumit ca era cu noi. L-am bagat in rucsac la caldurica intr-un final.