foto

Va povesteam acum ceva timp, cat de pasionata sunt eu de filme, cat de des merg la cinema si ce imi place sa vad. Ei bine, sa va spun acum si despre filmele care nu mi-au placut, care m-au plictisit, pana cand chiar am adormit in timpul vizionarii lor. Desigur, sunt multe la numar, dar nu le enumar acum pe cele de duzina, despre care nu mai imi amintesc nici macar titlul. Au fost multe filme care cred ca mi-au irosit timpul, care nu mi-au transmis nimic, chiar m-au enervat pe alocuri, filme care le-am inchis in primele minute dupa ce le-am dat drumul. Dar nu despre astea este vorba. 

O sa va enumar cateva filme mari, mega-productii cinematografice, trei filme despre care toata lumea, inainte sa le vad, mi-a spus cat de exceptionale sunt si cu toate astea …pe mine m-au lasat rece. Fireste, gusturile nu se discuta. Fiecare le are pe ale lui. Daca mie nu mi-au placut, asta nu inseamna ca nu sunt filme bune. Dimpotriva. Sunt filme marete. Doar ca, mie personal, nu mi s-au potrivit, atat. Nu incerc sa blamez sau sa defaimez vreunul din filmele de mai jos, sunt doar exeprientele mele strict personale, de simplu spectator, nu inseamna in nici un caz ca, alta persoana, trebuie sa aiba aceeasi parere.


FOTO
O sa incep cu ultimul vizionat, Stapanul Inelelor-Fratia Inelului, pe care l-am vazut pentru prima data saptamana trecuta. Daaa, eu fac parte din categoria de oameni, putini la numar, care, pana in 2012, nu a vazut nici macar prima parte din Stapanul Inelelor, aparuta in 2001, film distins cu 4 Oscaruri. Desi toata lumea spunea ca este magnific, ei bine, pe langa faptul ca nu m-a atras in nici un fel actiunea si nici fictiunea, pe alocuri m-a plictisit destul de tare, in ultima jumatate de ora chiar am tras un pui de somn. Sa fi fost din cauza vremii de afara, sau a filmului? Acum nu stiu cum sunt restul partilor, cred ca mai bune, avand in vedere ca au ceva mai multe premii si sunt mai bine cotate in box office, dar dupa experienta avuta cu prima parte, nu prea mai gasesc cheful de urmatoarele. Poate va veni totusi. Acum sunt de acord, filmul este o mega-productie, nu degeaba este atat de placut de majoritatea celor ce l-au vazut, nu il blamez in nici un fel, tocmai de-aia incerc sa imi fac pofta sa vad si restul, poate imi schimb parerea. Insa, poate doar nu se potriveste gusturilor mele, zic eu….desi imi plac povestile.

FOTO
Al doilea film, care nu numai ca m-a plictisit si am adormit, dar nici nu mi-a placut macar, chiar m-a oripilat prin violenta si duritatea lui, nereusind sa stoarca nici o lacrima de la mine, cum ma „amenintasera” majoritatea persoanelor, a fost Gladiator. Desi aparut in 2000, vazut de toata populatia, nu odata, ci de mai multe ori, eu am reusit sa-l vad abia anul trecut. Si asta la inststentele prietenului meu „Cum???!!! Nu ai vazut Gladiator????„. Plus alte cateva persoane, pentru care era filmul preferat, sau filmul la care au plans cel mai mult. Cum va spuneam, nici n-am plans, nici nu mi-a placut. Desi il ador pe Russell Crowe, distributia este de exceptie, la fel ca regia, montajul, costumele si tot tacamul ( nu degeaba a castigat 5 Oscaruri, printre care pentru cel mai bun film si cel mai bun actor in rol principal), va spun cu mana pe inima ca este prea dur si violent pentru gusturile mele. Prefer sa nu stiu, sa nu vad, astfel de scene…Nu stiu daca m-a inspaimantat atat de tare incat mi-am indus eu somnul, sau era de vina oara tarzie la care l-am vazut, cert este ca am dormit la o bucata buna de film. Si m-am convins categoric ca nu imi plac sub nici o forma si distributie filmele varsare de sange.

FOTO
Si ultimul, cel mai mare si cel mai cel, din toate cele, filmul la care am dormit nu oriunde, ci fix in sala de cinema, cu ochelarii 3D la ochi, a fost nici unul nici altul decat, mega-celebrul si arhi-cunoscutul, Avatar. Intotdeauna m-am intrebat cum a putut un singur om sa faca un film pe care sa il vad de 50 de ori si altul la care sa adorm in sala??? Da fratilor, am adormit la Avatar, la cinema, iar in momentele in care nu am dormit m-a plictisit teribil de tare, de ma uitam la ceas si ma intrebam cand se termina.  Am mers sa vad Avatar in 2010 la cinema, atunci cand era bataie pe locurile in sali, cum n-am vazut in viata mea la alt film, cand iti faceai rezervare de azi, pentru luna viitoare. Trailerul (pe care il vazusem cu luni in urma) promitea mult si nu numai trailerul, cat domnul James Cameron, cel ce deja mai facuse un film care intorsese lumea pe dos (mai ales pe mine -stim cu toti care este acela). Astfel, cu surle si trambite, am plecat cu toata gasca la cinema, ca niciodata, ca si cum ar fost filmul secolului. Chiar tind sa cred ca a fost, dar nu pentru mine. Eu inca raman cu Titanicul meu.
Nu
zic ca Avatar este un film slab. Nici pe departe. Este un film bun, o
mega- productie cinematografica, un film grandios, doar este filmul cu cele mai mari incasari din istoria cinematografiei, filmul care a strans in salile de cinema
milioane de persoane. Doar ca…nu este pentru mine.
Tocmai pentru ca este un film mare si regizat de un regizor mare, ei bine, tocmai de aceea, a fost singurul film, dintre cele la care am adormit, caruia i-am mai dat o sansa si l-am vazut si a doua oara. Intr-adevar nu mai m-a luat somnul, dar nici prea mult nu mi-a spus. Si nici nu zic acum ca nu l-as mai vedea si a treia oara… vreodata. Poate…Spun doar ca Avatar este un film „controversat” pentru gusturile mele.

Cam astea au fost cele trei… Incaodata spun, sunt fix parerile mele. Cum am povestit despre filmele care mi-au placut, trebuia sa spun ceva si despre cele care m-au plictisit. Asa ca am ales trei filme de referinta, nu porcarii de duzina. Gusturile nu se discuta, spun din nou. Trag concluzia din cele trei, ca nu imi plac filmele de actiune, prefer ceva mai soft, nu imi place sub nici una din formele ei violenta, cu capetele taiate, arme si lupte. Nu ma atrage prea tare nici fictiunea exagerata, extraterestrii si navele spatiale, prefer filmele realiste si mai mult decat atat, le ador pe cele inspirate din fapte reale. 

Voi? Voua ce filme v-au irosit timpul? Care v-au plictisit teribil de tare incat sa va ia somnul?

Etichete: