Insă pe noi niciuna dintre aceste variante nu ne tenta, ci ne făcea cu ochiul închirierea unei mici bărci cu motor care nu necesită permis. Am încercat și anul trecut la Piana și preferăm varianta acesta pe cont propriu decât pe cea cu vaporul de pasageri pentru libertatea pe care ne-o oferă, în primul rând, dar și pentru că putem profita în voie în orice colț de mare fără să depindem de un anumit program, sau traseu impus. Ca să nu mai vorbesc că diferența de preț nu este extrem de mare… Așa că încă de acasă am tot studiat problema pe internet, am citit, am căutat, am analizat oferte. Eram atât de entuziasmați, atât eu cât și Andrei (mai puțin Azorel probabil), încât ultimul lucru la care ne-am așteptat când am sunat să rezerv barca, cu vreo 2 zile înainte de data prevăzută, era să mi se spună că nu se poate din cauza vremii. Intr-adevăr, văzusem și eu pe internet că vremea nu se anunța tocmai bună, nici marea prea liniștită, dar nici foarte rea nu arăta, astfel că nici nu-mi pusesem problema de a nu putea ieși în larg.
Dar cum speranța moare ultima, tot am mers la fața locului în ziua cu pricina, în ciuda vremii care clar că nu arăta deloc bine. Norii ne-au însoțit până la destinație și chiar dacă la față locului s-au ivit câteva raze de soare, vântul tot sufla ca nebunul, ca să nu mai zic că nici temperaturile nu erau chiar de stat la plajă. Așa că în lipsa de alte posibilități am plecat la o plimbare prin micuțul orășel Saint Florent. Am admirat bărcuțele din port (a se citi iahturile), apoi căsuțele colorate aliniate în lungul stazilor în pantă. Am urcat până la citadelă, iar de acolo am coborât pe o mică plajă pietroasă, unde am savurat un sadvici privind valurile, murind de ciudă că n-am putut ajunge unde am vrut. Era drept că marea era mult prea agitată pentru o bărcuță cum vream noi, nici măcar vaporul-navetă nu plecase cu pasagerii.
Iar dacă sunteți curioși:
Găsiți mai multe poze și info (en français) AICI. De faptul site-ul este unul foarte util, nu numai celor interesați de plajele din Corsica, ci a plajelor din toată Franța.
CARMEN says
imagini ca din cartile postale! superbe culori, minunate opozitii, frumoasa poveste de vacanta! ☺
o saptamâna placuta sa ai în continuare, Larisa draga!
Larisa says
Multumesc, Carmen! Asemenea si tie iti doresc!
Georgi says
Ce frumos! Mi-e dor de vacanta, de soare, de vara, cand vad pozele astea! 🙂
Larisa says
Mda, si mie desi nu m-am intors de multa vreme. Insa cel mai tare mi-e dor de vremea calda de acolo 🙁
Larisa says
Adevarul este ca si mie mi se face dor de vacanta cand scriu postarile astea…
Florin Badulescu says
Pentru o clipita m-am crezut la Rovinj (Croatia). Ambele,orase seamana ca doua picaturi de apa (bine, Rovinjul e mai baban un pic 🙂 )!
Daca aveti chef, trageti un ochi si pe forumul Softpedia, pentru comparatie:
http://forum.softpedia.com/topic/854171-rovinj/#entry16763808
Larisa says
Cred ca este de vina influenta italiana daca te referi la arhitectura. Acum daca ai zis am dat un search rapid pe google si cam ai dreptate. Din cate stiu Istria a facut parte din Republica Venetia, Corsica din Republica Genova, banuiesc ca de aici vine asemanarea. Si mai este si faptul ca amandoua sunt o limba de pamant in mare… Intru acum si pe link.
coco says
ce incantatoare imagini, vorba lui Carmen, zici ca sunt carti postale!
Larisa says
Multam, Coco!
Andreea says
Interesant
Larisa says
Ma bucur daca ti-a placut 🙂
Ioana says
Tare frumoasa lumina ati prins! Sau ai modificat tu culorile?! Superb, oricum! 😉
Larisa says
Multam :)! N-a durat mult oricum, am prins un moment, mai tarziu a inceput ploaia :D.
De modificat nu le-am modificat, doar am sporit un pic vibranta. Cred ca efectul s-a datorat norilor, care au folosit ca parasol, si vantului, care a curatat atmosfera si a imbunatatit vizibilitatea. N-am stiut pana acum, dar cele mai reusite poze mi-au iesit in zilele cu ceva nori si vant :)).
Alexandra V says
Ce dragute sunt si cele 2 plaje.. Ne arati acum asa imagini, cu plaja, cu soare (fie si cu ceva norisori) cand la noi in unele zone chiar a nins ieri :)) Si acum ploua de nu se mai satura….
Larisa says
Ah si stai sa vezi ca mai am o vreo cateva postari "pe teava" tot despre mare si soare in Corsica :)). Din pacate si aici incepe sa se raceasca vremea 🙁
pandhora says
intr-un astfel de peisaj viata chiar pare frumoasa 🙂
delicios pastelul caselor, claritatea apei si a cerului, cu adevarat, idilic loc! 🙂
cred ca aici si vremea urata e frumusica, cat despre mersul cu barca, tu singura ai zis ca va exista o data viitoare asa ca ai un motiv in plus sa astepti urmatoarea vizita in Corsica 🙂
Larisa says
Da, viata pare mai frumoasa in locurile astea, insorite mai tot timpul anului. Nu stiu altii cum sunt, dar mie soarele si lumina imi dau o stare de bine si ma inveselesc oricat de suparata as fi. Culmea, ca sa vezi, locuiesc intr-o zona in care ploua mai mereu :)).